Bruno Vienescu a antrenat în fotbalul britanic și astăzi este directorul tehnic al Centrului de Copii si Juniori al Universității Craiova, unde construiește viitorul fotbalului românesc. Meseria de antrenor l-a dus de la Manchester City până în China și înapoi în România.

E dificil să descrii geniile fără a folosi cuvântele “obsesie” sau „obsedat”. E ca un rechizitoriu al oricărui filozof, inventator, compozitor să cadă în mrejele obsesiei. Charles Goodyear, inventatorul cauciucului, care de altfel a murit înglodat în datorii, scria în jurnalul lui:

„Viața nu ar trebui evaluată exclusiv după standarde monetare. Nu sunt dispus să mă plâng că eu am plantat și alții au cules roadele. Un om are motive de regret doar atunci când seamănă… și nimeni nu culege.”

Plecând de la premiza asta, mă gândesc la motivele care ne opresc de la a descoperi și pune în valoare și noi, ca popor, propriile genii în fotbal. Căutăm acei indivizi pe care să îi raportăm nu doar la trecut și prezent, ci oameni cu care să ne putem regăsi în viitor, figuri pe care le vom întâlni pentru prima dată.

Cred că trebuie să încetăm să mai ciobim soclul “statuilor” lui Hagi, Dobrin sau Balaci și să studiem chiar ce i-a oprit pe aceștia să strălucească și mai mult. Ce experiență retrăită ar putea fi determinantă în a-l ajută pe Hagi să devină Balonul de Aur?! Care au fost momentele cruciale din carierele acestor mari fotbaliști români? Cum le putem studia? Cum le putem îmbunătăți experiența pentru generațiile următoare?

Avem tendința să copiem ce li s-a întâmplat lor… cu totul, luând astfel și bune și rele, și aliniem o informație tehnică oferită la timpul potrivit de către antrenor cu un răcnet al aceluiași după o greșeală. Un sfat în ceea ce privește viață personală cu o palmă “părintească” și credem că „rețeta” e un cumul al acestora, că sunt interdependente. Ni se spune că așa e la fotbal… dar cine a decis cum e la fotbal, sportul omniprezent în jurul globului îmbibat în atâtea culturi și limbi și vise?! Am găsit o rețeta și încercăm să o replicăm parcă la nesfârșit, deși prăjitură “Carpați” nu mai e demult la căutare în vitrinele cofetăriilor, umplute între timp cu noi și noi invenții.

Ni se spune că reușesc numai caracterele puternice… ce glumă! Din nou: să definim un caracter puternic! Deschizând ochii putem privi în calendar, care arată anul 2018, an în care se află mai aproape de finalul carierei decât de început, poate cel mai mare jucător din istorie… jucător care pare în mare măsură un introvert.

“Da-mi 6 ore să tăi un copac…și voi petrece primele 4 ore ascuțindu-mi toporul”

Abraham Lincoln

Ce-i de făcut atunci… de unde începem? Cine sunt “obsedații” noștrii? Unde îi găsim și cum creăm mai mulți?

Să lăsăm în trecut ce e al trecutului, copiii din ziua de azi oricum “nu mai respectă pe nimeni”, aud asta mereu. Cei plictisiți, cei obosiți, cei obsedați de câștig… la ei trebuie să renunțăm, sau să îi îndrumam măcar într-o direcție unde să se simtă vii din nou.

Un antrenor de copii trebuie să vibreze, să provoace, să creeze mediul care să invite jucătorii să găsească soluții. Arată-mi un copil care nu vrea să câștige și eu îți voi arată o persoană care se înșeală. Arată-mi un copil care nu vrea o provocare și te vei înșela din nou. Zâmbește și fii fericit că ai cea mai tare meserie de pe planetă! Dacă îți pierzi cumpătul când un copil de 9 ani nu reușește să facă cu precizie ce îi ceri tu, cred că putem cădea de acord că ți-ar prinde bine o pauză de relaxare pe perioadă nedeterminată.

În locul tău poate va veni cineva care mâine vrea să facă o treaba mai bună decât a făcut azi, și asta chiar s-ar putea să fie de ajuns!

Sursa foto: Unsplash.com

Urmărește-ne pe Facebook, Twitter și pe canalul de Youtube pentru a fi la curent cu tot ce contează în Premier League și nu numai.

Abonează-te la newsletter-ul nostru, cu recomandări de articole din fotbal și program de fotbal la TV pentru weekend, livrat în fiecare vineri!

Bruno Vienescu a antrenat în fotbalul britanic și astăzi este directorul tehnic al Centrului de Copii si Juniori al Universității Craiova, unde construiește viitorul fotbalului românesc. Meseria de antrenor l-a dus de la Manchester City până în China și înapoi în România.

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *