Tackle.ro a început din comunitatea de fani Premier League România, un grup de oameni care s-au adunat în jurul pasiunii pentru FPL. Așa că nu există un loc mai potrivit pentru un ghid complet de Fantasy Premier League în limba română decât aici.

Structura ghidului nostru de FPL:

  1. Ce este Fantasy Premier League? Reguli și principii.
  2. Împotriva cui pot juca FPL? Aici includem ligile de tip classic, head-to-head și cupele mini-ligilor.
  3. Cum punctează jucătorii reali în FPL?
  4. Transferuri în Fantasy Premier League?
  5. Wild-card
  6. Opțiunile tactice speciale: Free Hit, Triple Captain & Bench Boost
  7. Double gameweek (DGW)
  8. Prescurtări și abrevieri în FPL

Update-uri importante pentru sezonul 2020/2021 din FPL, valabile și în 2021/2022:

  1. Deadline-ul de transferuri și schimbări va fi în fiecare etapă, cu 90 de minute (în loc de 60, cum era până acum) înaintea începerii primei partide programate.
  2. Primul wild-card al sezonului poate fi folosit tot până la final de an (2020, în cazul nostru), dar programul special al unei stagiuni începute cu o lună mai târziu decât era programat înainte de pandemie… spune că

Ce este Fantasy Premier League (FPL)?

FPL este un joc gratuit de fantasy football, bazat exclusiv pe meciurile reale din Premier League. E gratuit, pe Fantasy.PremierLeague.com, și pe aplicațiile de Android și iOS.

Ideea e simplă: ai un buget de 100 de milioane de Lire și trebuie să-ți alegi un lot 15 jucători reali, ale căror prețuri variază între 13 milioane pentru Sergio Aguero (la debutul sezonului) și 4 milioane pentru portarul Jordan Pickford de la Sunderland. Lotul are componența standard: 2 portari, 5 fundași, 5 mijlocași și 3 atacanți.

Din lotul de 15, înaintea fiecărei etape, alegi un prim 11, pentru care primești puncte, bazat pe peformanțele acestuia în meciurile de campionat (detaliem mai jos), iar punctajul se adună după fiecare etapă, ligile clasice ale jocului bazându-se pe totalul punctelor (detaliem, de asemenea, mai jos).

Formulele de joc posibile pentru primul 11 (care trebuie să includă un portar): 3-4-3, 3-5-2, 4-4-2, 4-5-1, 5-3-2 sau 5-4-1.

Împotriva cui pot juca Fantasy Premier League?

Orice utilizator poate creea sau poate adera la o ligă deja creeată (adesea numită mini-ligă), unde va concura cu alți utilizatori în două moduri:

  1. Classic League – Punctele din fiecare etapă se adună la total și, la finalul sezonului de Premier League, câștigă cine are cele mai multe puncte.
  2. Head-to-head League – Fiecare utlizator joacă împotriva unui alt utilizator, cu regulile clasice de punctaj: 3 puncte la victorie, unul la egal. Rezultatul fiecărui duel de etapă e determinat de punctele adunate de fiecare echipă. Exemplu: În etapa a patra, echipa mea a totalizat 76 de puncte și a învins, în meci direct pe united ro, care a făcut 42 de puncte. Scor 76-42 pentru Strașnic United și 3 puncte în liga head-to head.

Nimeni nu va fi însă obligat să creeze o ligă pentru a juca, toți utilizatorii fiind automat înscriși în liga globală, alături de alte aproape 4 milioane de de jucători de Fantasy Premier League din întreaga lume, dar și în liga țării lor de proveniență și a suporterilor aceluiași club (pe care îl alegi când îți faci cont). De exemplu, Strașnic United joacă în liga globală, în liga României șî în liga suporterilor lui Manchester United, dar și în alte 9 ligi clasice și head-to-head.

Începând din sezonul 2021/2022, fiecare mini-ligă poate avea și propria cupă! Cupa ligii începe în a doua jumătate a sezonului, în funcție de numărul de participanți din mini-ligă și se va încheia în ultima etapă a sezonului de Premier League.

Dacă un meci de cupă se termină la egalitate, calificarea se decide astfel:

  1. Suma golurilor marcate de jucătorii fiecărei echipe, în acea etapă (gameweek). Suma mai mare se califică.
  2. Suma golurilor încasate de jucătorii fiecărei echipe, în acea etapă. Suma mai mică se califică.
  3. O alegere aleatoare a sistemului, în care fiecare dintre echipe are 50% șanse de calificare (virtual coin toss).

Dacă în prima rundă a cupei se înscriu un număr impar de echipe, tragerea la sorți aleatoare alocă valoarea medie a punctelor în etapa respectiă drept „adversar” pentru o singura echipă.

Cum punctează jucătorii reali în Fantasy Premier League?

Jucătorii punctează în joc conform performanțelor din realitate: goluri, pase decisive, minute jucate, etc. În fiecare etapă îți alegi un căpitan, căruia i se va dubla punctajul individual la final de etapă. Punctele se acordă unui jucător în Fantasy Premier League astfel:

  • Gol marcat – 4 puncte pentru un atacant, 5 puncte pentru un milocaș sau 6 puncte pentru un fundaș sau un portar;
  • Pasă decisivă – 3 puncte, indiferent de poziția de pe teren;
  • Clean-sheet – 6 puncte pentru fundași sau portar, 1 punct pentru mijlocași (și zero pentru atacanți);
  • Puncte speciale pentru portari – 1 punct în plus pentru fiecare 3 parade reușite și 4 puncte în plus pentru un penalty apărat (indiferent de motivul reușitei

Puncte la FPL se scad în următoarele cazuri;

  • Penalty retat – se scad două puncte (-2) per penlty ratat.
  • Două goluri încasate de echipă – minus un punct pentru fundași și portari (la fiecare alte două goluri primite în același meci, se scade câte un punct).
  • Cartonaș galben – minus un punct;
  • Cartonaș roșu – minus două puncte.

Cum se contorizează punctele în FPL?

Fiecare echipă de FPL este alocată, automat, în 4 ligi:

  1. Liga overall, care conține toți jucătorii de FPL și în care se decide câștigătorul jocului la finalul sezonului (echipa cu cel mai mare punctaj termină cu Overall Rank 1).
  2. Liga Gameweek 1, care conține toți jucătorii de FPL care s-au înscris în joc din prima etapă.
  3. Liga fanilor echipei tale preferate (de exemplu, Strașnic United este alocată în liga fanilor Manchester United).
  4. Liga țării tale (Strașnic United este alocată în liga României).

În ligi, contează punctajul total, nimic altceva nu este important.

Fiecare echipă de FPL este alocată, automat, în cupa FPL, care începe, de obicei, în etapa 17 sau 18 (în funcție de numărul total de participanți), a cărei finală se va juca, întotdeauna, în etapa 38. La egalitate între două echipe, se aplică aceleași criterii enumerate mai sus (în secțiunea despre cupele mini-ligilor).

Începând din sezonul 2021/2022, se organizează automat cupe pentru ligile fanilor fiecărei echipe din Premier League și cupe ale țărilor (deci poți câștiga Cupa României la FPL!).

În cupe, contează punctajul din fiecare etapă, pentru că se joacă eliminatoriu și poți planifica transferurile și schimbările în funcție de echipa adversarului din etapa precedentă și de ce anticipezi că va face acesta.

Cum pot transfera jucători în Fantasy Premier League?

Un transfer în FPL înseamnă că vinzi un jucător din lotul curent și, folosind suma pe care o ai în bancă după vânzare, cumperi un altul. Câți jucători vinzi, tot atâția trebuie să cumperi, lotul trebuie să fie de 15 mereu.

Înainte de prima etapă a sezonului de Premier League, poți face oricât de multe transferuri. De obicei, înscrierile se deschid cu 3-4 săptămâni înainte de primul meci.

Începând din etapa a doua, ai un singur transfer gratuit pe etapă. Poți avea maxim două transferuri grate, dacă nu ai făcut nicio mutare în etapa precedentă. Dacă ai două gratuite și nu le folosești, doar unul se reportează.

FPL nu te limitează la maxim două transferuri per etapă, dar ți se vor scădea 4 puncte pentru fiecare transfer făcut după epuizarea celor gratuite. Am avut etape când, din cauza suspendărilor și accidentărilor, am făcut 4 transferuri, plecând cu -12 la drum în noua rundă.

Există însă și o altă opțiune strategică pentru transferuri: wild-card-ul.

Ce este și cum se folosește wild-card-ul?

Wild-card-ul este un fel de Sfânt Graal al jocului, pentru că folosirea lui înseamnă că, în etapa curentă poți face oricâte transferuri fără penalizare de puncte.

Fiecare utilizator de FPL primește două wild-card-uri în fiecare sezon: primul se activează din etapa a doua și poate fi folosit până pe 31 Decembrie (ora 23:59), iar al doilea devine disponibil pe 1 Ianuarie, fiind disponibil până la finalul sezonului.

Practic, primești un wild-card în tur și pe al doilea în retur. Folosirea wild-card-ului e una dintre cele mai importante decizii din sezonul de Fantasy Premier League – fiecare decide când are nevoie de o remanier masivă a lotului.

Opțiunile tactice speciale: Free Hit, Triple Captain & Bench Boost

Pe lângă wild-card, mai sunt trei opțiuni tactice pe care le poți folosi:

Free Hit – un wild-card pentru o singură etapă. Poți schimba tot lotul de 15, fără nicio penalizare de puncte), însă tot ce faci se șterge după o etapă, iar lotul tău redevine cel dinaintea folosirii Free Hit. Excelent pentru double-gameweeks și mai ales pentru blank gameweeks (etape în care 2 sau mai multe echipe nu joacă, având meciurile amânate)

Triple Captain – căpitanului echipei tale de FPL i se triplează punctele obținute. În oricare altă etapă, punctajul căpitanului se dublează. Ideea cea mai răspândită este aceea de a folosi Triple Captain în double-game-weeks (explic mai jos ce înseamnă).

Bench Boost – toți cei 15 jucători din lot punctează în etapa curentă. De obicei, această opțiune este extrem de eficientă într-un double-game-week.

Poți folosi o singură opțiune tactică specială într-o etapă.

Atenție!!! Free Hit, Triple Captain și Bench Boost sunt disponibile O SINGURĂ DATĂ PE SEZON.

Ce e un double-gameweek?

În Fantasy Premier League, o etapă se numește gameweek. În general, un gameweek corespunde 100% cu o etapă din Premier League: toate cele 10 meciuri sunt luate în calcul pentru punctaje. Există însă câteva excepții, în fiecare sezon.

În a doua parte a campionatului, când programul echipelor se aglomerează mult, cu meciuri din cupele europene și FA Cup, vor fi etape de Premier League în care anumite meciuri se amână. Asta înseamnă că, într-un game-week, vor fi echipe a căror jucători nu punctează, fapt indicat foarte clar în joc, în lista de meciuri din game-week-ul curent.

La un moment dat însă, meciuri amânate se joacă, în timpul săptămânii, între etapele de weekend din Premier League. Atunci meciurile amânate punctează alături de cele dintr-un game-week de Premier League, ceea ce înseamnă că sunt echipe ale căror jucători punctează în două meciuri din același game-week. Acest gen de etapă se numește double-game-week și, de obicei, are loc în perioada ianuarie-martie. Sunt două double-game-weeks în fiecare sezon.

De ce sunt importante? Gândește-te la un jucător ca Aguero, pe care să-l joci Triple Captain, într-un double-game week. Acest scenariu ți-ar tripla punctele obținute de Aguero în două meciuri consecutive.

Prescurtări și acronime în FPL

BCC = Big Chances Created, ocazii mari de gol create de un jucător.

BGW = Blank Game Week, un gameweek în care cel puțin două echipe nu punctează în FPL (din cauza unor meciuri reprogramate pentru alte GWs).

BP = Bonus Points, adică punctele bonus pe care le primesc jucătorii conform regulilor detaliate în Bonus Points System (BPS).

BPS = Bonus Points System reprezintă o suită de statistici pe baza cărora se calculează punctele bonus (BP) în FPL. Toate detaliile sistemului de puncte bonus le găsești aici.

CC = Chances Created, ocazii de gol create de un jucător.

CS = Clean Sheet, meci fără gol primit. Portarii și fundașii primesc câte 4 puncte pentru un CS, mijlocașii un singur punct. De menționat că un fundaș sau un mijlocaș primește punctele de CS, dacă este înlocuit după minutul 60 și echipa sa nu primise gol până atunci, chiar dacă primește gol după ieșirea de pe teren a jucătorului.

DGW = Double Game Week, un GW în care cel puțin două echipe joacă două meciuri în FPL.

EO = Effective Ownership. Pentru fiecare jucător listat în FPL, jocul afișează un procent din numărul total de echipe care au acel jucător în lot (termenul folosit pentru asta este „ownership” sau TSB, teams selected by). Effective ownership reprezintă suma a trei procentaje: ownership/TSB, procentul de echipe care au acel jucător căpitan și procentul de echipe care au acel jucător triple captain. Astfel, EO poate să depășească 100% și arată cât de mult ți se poate schimba OR-ul (Overall Rank), din cauza punctelor pe care le va obține acel jucător. EO se calculează per jucător pentru o singură etapă. Conceptul este folosit de cel mai folosit site de live rank, liveFPL.net, în calculul rank-ului dinamic, în orice moment al etapei (calcul pe care site-ul și aplicația oficială FPL nu îl afișează decât la finalul fiecărei zile). Un articol foarte bun, în engleză, care explică în detaliul acest concept.

FH = Free Hit, opțiune tactică pe care o poți folosi o singură dată pe sezon. Cu Free Hit activat, poți face oricât de multe transferuri într-o etapă, fără nicio penalizare de puncte (în mod normal ai un singur transfer gratuit și -4 puncte pentru oricare transfer în plus). După etapa cu Free Hit, echipa ta revine la cei 15 jucători pe care îi aveai înainte de activarea Free Hit.

GC = Goals Conceded, goluri primite de un portar în FPL.

GW = Game-week. O etapă din Fantasy Premier League, așa cum este ea definită pe site-ul oficial. Marea majoritate a etapelor vor avea 10 meciuri (corespunzând 1 la 1 cu etapele de Premier League), dar vor fi și 5-6 etape în fiecare sezon cu mai mult de 10 meciuri (DGWs) sau mai puțin de 10 meciuri (BGWs), din cauza meciurilor reprogramate în weekend-uri de FA Cup sau League Cup.

n-pxG = non-penalty eXpected Goals, reprezintă xG-ul unui jucător, exceptând loviturile de la 11 metri (care, în mod natural, au un xG mult mai mare decât marea majoritate a șuturilor pe poartă expediate).

Aici găsești o listă de resurse pe care să le folosești în FPL!

OG = Own-goal, autogol marcat de un fotbalist în FPL, care se penalizează cu -2 puncte.

OOP = Out Of Position. Termenul se atribuie unui jucător care joacă în realitate în alt compartiment față de cel unde este categorizat în FPL. Cele mai bune exemple din sezoanele trecute sunt Stuart Dallas (Leeds) care a jucat mijlocaș (8 goluri, 2 pase decisive, 12 clean sheets, 171 de puncte, cel mai bun „fundaș” al sezonului), desi era catelogat drept fundaș în FPL, dar și John Lundstram (Sheffield United, 2019/2020), care a jucat mijlocaș ofensiv (5 goluri, 3 pase decisive, 10 clean sheets), deși fusese catalogat drept fundaș în FPL. Un fotbalist care joacă OOP poate fi o optiune excelentă în FPL (atacanții clasificați ca mijlocași sau mijlocașii clasificați ca fundași), dar și o variantă de evitat în cazul clasificării unor fundași ca mijlocași (pentru că nu primesc decât un singur punct ca bonus de clean-sheet, în loc de 4, cum ar primi un fundaș).

OR = Overall Rank, poziția în clasamentul global din FPL.

PPM = Points Per Match, reprezintă media punctelor obținute pe meci, de un jucător din FPL.

PS = Penalties Saved, penalty-uri apărate de un portar din FPL.

RC = Red Card, cartonaș roșu, adică -3 puncte în FPL.

TC = Triple Captain, opțiune tactică pe care o poți folosi o singură dată pe sezon. Cu Triple Captain activat, căpitanul tău din FPL primește triplul numărului de puncte în acea etapă, în loc de dublu, cum ar primi căpitanul în oricare altă etapă.

TSB = Teams Selected By (adesea folosit ca „ownership”), indică procentul de echipe din totalul celor înscrise în FPL care dețin un anumit fotbalist din joc. Mulți jucători de FPL folosesc TSB-ul pentru a identifica săbii și scuturi pentru echipele lor.

xA = eXpected Assist reprezintă probabilitatea ca o pasă să fie pasă decisivă (ultima pasă înainte de marcarea unui gol). Se calculează pe baza caracteristicilor specifice ale pasei respective:

  • Tipul pasei;
  • Natura fazei din care vine pasa (acțiune, fază fixă, etc);
  • Locul de unde este trimisă pasa și locul unde este primită pasa;
  • Distanța de la care este trimisă pasa.

xG = eXpected Goals reprezintă probabilitatea ca un șut să se transforme într-un gol, calculată pe baza caracteristicilor specifice ale acelui șut și a fazei din care se naște ocazia de gol:

  • poziția celui care șutează la poartă, partea corpului folosită pentru finalizare (picior stâng/drept, genunchi, cap, piept, etc);
  • tipul pasei primită înainte de șut (centrare, fază fixă, minge printre apărători, etc);
  • tipul de atac din care se naște faza de gol (posesie prelungită, contra-atac, dribbling într-o fază individuală, etc).

xGI = eXpected Goal Involvement = xG + xA pentru un jucător din FPL.

YC = Yellow Card, cartonaș galben, adică -1 punct în FPL.

Vrei să joci FPL cu băieții de la Tackle.ro? Hai aici! Și de asemenea…

Hai ai noștri!

Dacă ți-a plăcut ce tocmai ai citit, alătură-te comunității de fani Premier League din România. Newsletter-ul nostru vine în fiecare vineri, pe e-mail și pe Whatsapp.

Diavol roșu de când regele Angliei era un francez. Specialist în management de servicii IT, meșteșugar de cuvinte în timpul liber. Fondator al grupului de fani Premier League România și ctitor al acestui site.

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Un comentariu la “Ghid complet de Fantasy Premier League în limba română”

    • George
      17/03/2021 at 11:47

      „Formulele de joc posibile pentru primul 11 (care trebuie să includă un portar): 3-4-3, 3-5-2, 4-4-2, 4-5-1, 5-3-2 sau 5-4-1.”
      „You can play in any formation, providing 1 goalkeeper, at least 3 defenders and at least 1 forward are selected at all times.”

      Deci ar mai fi 4-3-3 si 5-2-3.