Ultimul episod al dramei fotbalistice de vară 2021, finala EURO 2020 dintre Italia și Anglia, se va disputa pe Wembley în Londra de la ora României 22:00. După două semi-finale mai grele decât și-ar fi dorit, echipele cu cele mai mediatizate parcursuri de la EURO au izbutit să ajungă la întâlnirea cu destinul de pe 11 Iulie 2021. Nici un scenarist nu ar fi reușit probabil să gândească o finală care să fie urmărită cu sufletul la gură de atâția fani. Vorbim aici de două echipe naționale ale căror fani, chiar și dacă vorbim de cei loiali, le depășesc cu mult granițele propriului stat. În același timp, vorbim de două echipe care și-au autodepășit condiția, deși nu a existat vreodată vreun turneu final la care să nu țintească trofeul.
Două idei renascentiste
Italia s-a reinventat la propriu. Menționez din nou aici faptul că există o similitudine între felul în care Germania s-a reinventat după turneul final european din 2004, când părăseau competiția din faza grupelor, nereușind să învingă nici măcar pe debutanta Letonia. Pentru italieni ratarea Mondialului a determinat schimbarea întregii echipe de conducere a fotbalului, de la nivel de federație în jos. Deși fotbalistic Italia a fost dintotdeauna definită de strategii defensive elaborate, de un joc care nu pune accent pe creativitate, poporul italian se identifică în istorie ca unul din cele mai creative și mai iubitoare de frumos popoare de pe planetă. Geniile renascentiste din peninsulă ar fi probabil mândre de această adevărată Renaștere a fotbalului italian ce părea să se afle într-o continuă decădere. Roberto Mancini a ales să creeze frumos din nou. Așa cum Michelangelo Buonarroti, Raffael sau Tizian încântau publicul la finalul Erei Întunecate a Evului Mediu, așa și Mancini readuce Italia în centrul atenției, încântând publicul de pretutindeni.
De partea Angliei, renașterea este definită tot de o regăsire a identității naționale, așa cum Oliver Kay ne explică în articolul scris pentru The Athletic. Povestea reconstrucției din sânul lotului Albionului a început încă din 2016, instrumentată de un expert în armonia de grup, Owen Eastwood. Acesta a beneficiat desigur, și de ajutorul unuia dintre cei mai exponențiali lideri pe care i-a avut Anglia în echipa națională, Harry Kane. Acesta din urmă este exemplul perfect de bărbat britanic, de lider, de exemplu pentru cei tineri. Eșecul de la Tottenham din acest sezon pare să îl afecteze însă în continuare și să afecteze la un anumit nivel proiectul. Dovada și penalty-ul ratat în fața Danemarcei, un alt moment în care a părut că se îndoiește de el însuși ca lider. Deși Anglia pare să își fi regăsit identitatea, pare să se fi reinventat în jurul acestei idei de unitate tribală, problemele ei sunt de altă natură și persistă.
Dacă ultima dată când cele două se întâlneau într-un meci oficial era la Mondialul din Brazilia pe un stadion care acum este părăsit, ca și cum nu ar mai exista, nici acele două echipe care terminau fără gol partida, nu mai există. Avem altă Italie și altă Anglie, cum nu au mai fost niciodată.
Suferința din semifinale
În fața Spaniei catalane a lui Luis Enrique, al cărei joc a fost condus din teren în mod magistral de un puști de 18 ani (Pedri), Italia a avut un nou meci în care a avut parte de suferință, după cel cu Austria. De data asta însă, a fost nevoie chiar de penalty-uri pentru a decide echipa calificată. Italia a aflat și că există posibilitatea ca ”iureșul” ei defensiv să aibă un antidot. Recuperarea mingii sus de către jucătorii italieni nu a mai fost posibilă ca în alte partide, spaniolii pasând cu iscusință printre șprinturile epuizante ale adversarului. După ce și-au dat seama de situație, italienii au realizat că vor fi nevoiți să se apere, planul lor tactic fiind contracarat cu succes de băieții lui Luis Enrique.
Lipsa lui Leonardo Spinazzola pe banda stângă a fost simțită din plin de echipa lui Mancini. Dar și jocul slab al lui Ciro Immobile, care din nou nu a avut realizări personale, a avut un impact negativ asupra capacității echipei de a ține mingea. Spania a dominat partida și dacă demnul urmaș al lui Enrico Chiesa, Federico, nu ar fi finalizat o superbă acțiune de contra-atac a compatrioților săi, Spania ar fi avut probabil ocazia să etaleze din nou jocul amețitor de pase pe care îl practică, într-o finală de turneu final. Ambii fundași centrali ai Italiei păreau la capătul puterilor către finalul partidei, un lucru care nu surprinde având în vedere vârsta acestora. Dar spiritul și unitatea nativă a squadrei azzurra, îndrăgostită de propria-i renaștere, a biruit în cele din urmă și aceasta ajunge la un pas de trofeu.
Acest ultim pas stă și în calea Angliei, care de 55 de ani așteaptă, în comparație cu Italia, care a cucerit Mondialul acum 15 ani. Englezii nu se poate spune că au fost dominați de danezi, dar Danemarca a etalat un joc foarte frumos și curajos, care a presărat des panică în apărarea lui Gareth Southgate. Ambele echipe au impresionat prin dezinvoltura și risipa de energie cu care au abordat partida. Atât englezii, cât și danezii, au jucat deschis, ofensiv, încercând să obțină un gol mai mult decât adversara. Acest dinamism a fost foarte plăcut ochiului, deși în cele din urmă nu a existat nici un gol curat din acțiunile frumoase de atac ale celor două echipe. Cele 3 goluri au fost o lovitură liberă perfect executată, un autogol ghinionist și un penalty ratat la care Kane a fost îndeajuns de atent încât să îl transforme totuși în gol în cele din urmă.
Duelul final de pe Wembley
Problema liderului din teren și de pe bancă la Anglia este ceva ce nu pare să aibă o soluție imediată. În ciuda acestui sentiment de apartenență atât de necesar, indus de Owen Eastwood, lipsa unui leadership hotărât și decisiv din partea lui Kane sau Southgate poate crea probleme Angliei. Gareth Southgate este un mare fan al teoriei lui Owen Eastwood, dar a fi fanul unui concept, și a avea calitățile de lider necesare pentru a implementa acest concept, sunt două lucruri foarte diferite. Anglia nu a arătat a campioană europeană în nici un meci de până acum, nici măcar în fața acelei Ucraine obosite. Mai au un meci, unul în care dacă nu vor arăta a campioni probabil că nici nu vor deveni unii.
Oboseala acumulată a Italiei a arătat în semifinale că această echipă are totuși și anumite limite. Italia va fi însă avantajată de ziua în plus de odihnă pe care a avut-o de la partida cu Spania. Acest factor se poate dovedi a fi esențial pentru forma fizică a echipei, având în vedere că ambele semifinale au fost meciuri lungi de 120 minute. Parcă dorind să dea o șansă la final echipelor latine, organizatorii campionatului au plănuit ca partea de tablou unde s-a dat lupta latinilor să dea și finalista care va avea o zi în plus de odihnă față de mai bine pregătitele fizic echipe din Nord. Cu tot cu ceea ce ar fi trebuit să fie un meci obositor pentru englezi, unii din ei au părut extrem de proaspeți la finalul prelungirilor cu Danemarca. În special Raheem Sterling, unul din eroii nebănuiți ai Angliei, erou care dacă s-ar limita la a scoate adversari din joc și a pasa mingea colegilor în situații de gol, ar fi un pericol covârșitor pentru orice adversar.
După ce în Liga Campionilor echipele englezești au triumfat datorită formei fizice superioare adversarelor din țările latine, există și pentru naționala țării această posibilitate, de a valorifica pregătirea fizică și a cuceri un trofeu major la capătul unui sezon haotic și greu de gestionat. Când e însă la doar 90 de minute de un asemenea trofeu, chiar și cu o pregătire fizică inferioară, o echipă precum cea a Italiei ar putea da totul pe teren pentru a compensa prin dăruire, unitate și spirit de învingători. La fel cum și imnul lor o spune, italienii vor fi pregătiți să se sacrifice pe teren pentru patria lor, pentru frații lor din câmpul de luptă. Stringiamci a coorte, siam pronti alla morte, L’Italia chiamo! Si!
Dacă ți-a plăcut ce ai citit pe Tackle.ro, abonează-te la newsletter-ul nostru, care vine în fiecare vineri, pe e-mail și pe Whatsapp. Și dacă, la fel ca noi, abia aștepți meciurile de la EURO 2020, trăiește turneul alături de noi aici.
Fizician român pierdut în Pădurea Neagră, caută izvorul Dunării să îl aducă înapoi în țară. Este, în ciuda locației actuale, un simpatizant al lumii latine. Pasionat de fotbal și de Roma antică, scrie despre fotbal din plăcere.
