Pentru unii a fost Eric Cantona, pentru alții a fost Alan Shearer, pentru mine conta unul singur: Jurgen Klinsmann. Am fost vremelnic suporterul echipelor pe unde a umblat. Adică am ținut cu Inter, am ținut cu AS Monaco, am ținut chiar și cu Bayern și Germania? Nu! Îmi plăcea cum plutea, voiam ca el să marcheze. Și o făcea.

Să fi fost 1990, și nu știu cum, dar la noi în casă a ajuns revista Sport Bild. Pentru cei mai mici dintre noi trebuie să fac cumva o punere în context. Să fi avut în casă, la acea vreme, o revistă de sport din Occident e ca și când, acum, în zilele astea, ai primi un bilet la finala UCL. Dacă exagerez, rog să mă aduceți cu picioarele pe pământ. Așa, a ajuns revista asta în casă; în ea, jurnalistul german posta tot ce trebuia să știi în materie de sport. Nu știam și nu știu germană, dar fotografiile din revistă făceau cât o mie de cuvinte. Printre oameni și rezultatele prezentate, era și un blond cu părul lung care lovea cu capul, din plonjon, un impecabil balon de fotbal. Imaginea aia m-a urmărit și iată, încă mă urmărește.

La Mondialul din 90 am avut șansa să-l văd jucând pentru echipa națională. Un festival. Eram singurul copil de la bloc care nu susținea Italia lui Baggio sau Argentina lui Maradona. Eram fanul Germanilor? Nu! Eram fanul lui Klinsmann. În finala cu Argentina a fost cel care a sărit ca ars atunci când apărarea Argentinei a făcut singura eroare din meci. Eroare ce a făcut ca trofeul mult dorit să ajungă acasă la Jurgen. După faza asta cu penalty-ul toată lumea l-a luat la ochi că e farsor, că se tăvălește.. Nimeni nu mai vorbea de performanțele lui pe dreptunghiul verde.

La începutul anilor ’90, Jurgen Klinsmann juca la Inter și reușise să marcheze 13, respectiv 14 goluri în două sezoane, într-o echipă “fluierată” de pe banca tehnică de Giovanni Trapattoni. Un înfocat adept al fotbalului defensiv. Cu toate astea, Inter cu Klinsmamm în teren, reușește să câștige cupa UEFA după o finală italiană, în dublă manșă cu AS Roma.

Pleacă după al treilea an de contract cu Inter nemulțumit de locul 8 ocupat în Seria A și de atmosfera stricată din sânul echipei. Pleacă la AS Monaco unde reușește un loc doi și o semifinală de Champions League. Klinsmann la acel moment era un nume în fotbalul internațional. Din acest motiv, anunțul cum că Tottenham îl aduce să joace în Anglia a fost ceva la care o echipă din Anglia nu îndrăznea să viseze. Marile nume ale fotbalului activau cu precădere în Serie A.

Tottenham avea un nou patron încă din 1991. Alan Sugar pe nume, un showman și om de afaceri de succes. După trei sezoane cu urcușuri (câștigătoarea FA Cup în 91) și coborâșuri, dar nimic notabil, Tottenham se găsea în timpul sezonului 1994-1995 în situația în care era amendată serios de FA pentru iregularități financiare din anii 80. Inițial li se dăduse o amendă de 600 000 de lire, exclusă pentru un sezon din FA Cup și un deficit de 12 puncte în campionat. După apel, amenda s-a mărit cu 150%, iar celelalte două pedepse retrase. În contextul ăsta, Tottenham dă lovitura și îl aduce pe Klinsmann la Londra pentru 2 milioane de lire.

Doar că în Anglia, Jurgen nu avea o imagine prea bună. Nu trecuse mult timp de la Italia 90, atunci când naționala Albionului pierdea pătrunderea în finala Campionatului Mondial chiar în fața echipei pe care Klinsmann o reprezenta. Mai mult, evenimentul din finală, cu Jurgen în prim plan, i-a adus renumele în insulă de farsor sau “the diving man” (scafandrul).

Cu toate astea, lui Klinsmann nu i-a trebuit mult să-și arate calitățile. La conferința de presă de la semnarea contractului, prima intervenție în fața ziariștilor a fost să le solicite acestora relații despre existența unei școli de scufundări în Londra. Barierele erau ridicate, rămânea doar ca și pe teren Klinsmann să arate cine e.

În ceea ce privește suporterii lui Tottenham, care se știe cât de exigenți sunt, la auzul sosirii lui Klinsmann în Nordul Londrei au avut doar cuvinte de laudă. Cel mai bine este reprezentat momentul de un fan, o doamnă, care a spus: “A fost ireal. E ca și când te-ai trezi de dimineață și ai găsi în bucătarie un unicorn.”

La debutul pentru Spurs, în partida cu Sheffield Wednesday a marcat golul victoriei și a celebrat împreună cu colegii de echipă, printr-o săritură ce semăna cu plonjonul unui scafandru. A fost cel mai elegant răspuns pe care un sportiv îl poate da presei. Modul în care Klinsmann s-a integrat în fotbalul englez și plusul de valoarea pe care l-a adus, au făcut ca presa să-și schimbe titlurile în mai puțin de două luni. De la “De ce îl urăsc pe Jurgen Klinsmann” la „De ce îl iubim pe Jurgen Klinsmann!”. Amândouă titlurile apărute în The Guardian.

Sezonul l-a terminat cu Tottenham pe locul 7, eliminați din FA Cup în semifinale, 21 de goluri în campionat și un total de 30 în toate competițiile. A plecat de la Spurs cu titlul de jucătorul sezonului primit de la Asociația Presei Sportive din Anglia. Plecarea după un sezon a fost cauzată de o clauză în contract care stipula că poate ajunge la orice echipă ce-i face ofertă în condițiile în care Tottenham nu prinde loc în cupele europene. A plecat la Bayern încălcând o promisiune pe care i-o făcuse tatălui și anume că el, șvab, nu va juca pentru bavarezi.

Rezultatele de pe teren și locul pe care Tottenham, cu Klinsmann în echipă, l-a ocupat sunt doar date statistice. Ceea ce trebuie reținut este că, prin prezența sa în fotbalul englez, Jurgen Klinsmann a validat fotbalul din Insulă. Premier League era la început de drum, iar Jurgen cu pletele lui blonde și felul său de a fi a adus plus valoarea pe care Premier League o merita.

A revenit în iarna sezonului 1997-1998 când Spurs avea nevoie de un atacant care să-i ajute să scape de retrogradare. A făcut-o și s-a retras din fotbalul mare cu stil!

Dacă ți-a plăcut ce tocmai ai citit,  alătură-te comunității de fani Premier League din România. Newsletter-ul nostru vine în fiecare vineri, pe e-mail și pe Whatsapp.

M-am trezit în lumina ochilor lumii, ies pe o uşa ca să deschid o alta, trăiesc clipa ca să uit trecutul, prefer viitorul ca pe o scuză, încep să număr cuvinte lăsate în paginile scrisorilor mele, iubesc pe cel de lângă mine la fel de mult cum mă iubeşte el, trec şi las de la mine pentru că “aşa e bine”, văd secunde de viaţă pe care doar eu le simt, uit să ridic ochii din albul hârtiei pentru că aici mă simt liber, las creionul să urce în sus şi în jos, aici sunt şi pro sunt şi contra, aici nu sunt român, nu sunt european, sunt om cu bune dar şi cu rele, sunt eu cu mine cu Universul meu. Aici eşti tu, aici e mama, aici e tot ce simt, ce îmi place, aici nu mă deranjează nimeni, aici e totul verde, aici îţi simt buzele roşi şi obrajii calzi, aici plâng fără să mă justific, aici nu mă analizează nimeni, sunt eu şi doar atât; nu dau explicaţii, nu încerc să fiu mai bun, şi nici alţii nu sunt mai buni cu mine, nimeni nu se pretinde a fi prietenul meu, sunt eu într-o lume aproape perfectă. Aici e casa, aici e masa, e plânsul, e râsul, e fericirea mea, aici e mingea, e golul ce m-a făcut să plâng de fericire, aici nu-s prins în offside, aici nu e loc de minciună şi promisiuni, aici e prima noastră ieşire, aici e DA-ul nostru, aici e gânguritul şi suspinul Iubirii noastre. Mă las purtat de gânduri şi văd simţirile mele, e lumea mea, e lumea noastră, sunt tone de vise servite în miez de zi, sunt emoţii întinse pe felia fericirii. Mulţumesc scrisului şi gândului că există un colţ unde sunt eu, aşa cum vreau eu sa fiu!

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată.