Mourinho the simp

Înainte de a discuta despre personajul principal al articolului, voi explica, pentru cei care nu sunt la curent cu meme-urile vremii, termenul din limba engleză folosit în titlu. „Simp” este un termen folosit de ilustra tânără generație în intensa lor activitate online pentru a descrie o persoană, de regulă de gen masculin, care dă prea multă atenție și face constant favoruri unei alte persoane, de regulă de gen feminin, cu scopuri romantice sau/și sexuale. De ce atribui această caracterizare unuia din marii antrenori ai lumii, pe care eu personal îl simpatizez, voi explica mai târziu în articol.

Poate cel mai înjurat, dar în același timp și cel mai aclamat antrenor din ultimele două decenii în fotbalul mondial: Jose Mourinho. Portughezul, autointitulat „The Special One”, este constant în centrul atenției la echipele la care activează și este probabil responsabil pentru o parte bună a profiturilor publicațiilor de sport din întreaga lume. Când echipele lui câștigă este ridicat în slăvi, este genial, iar când echipele lui pierd este arogant, chiar depășit, cu un fotbal urât. Sezonul actual cu Tottenham Hotspurs este un exemplu perfect din ambele puncte de vedere. După un început de sezon excelent în care echipa a evoluat superb, era pe primul loc în Anglia. Pentru ca apoi perioada de final de decembrie și început de an, cea mai aglomerată perioadă din campionatul Angliei, să declanșeze o criză din care nu a ieșit nici până azi.

Mourinho begins

Povestea lui o știm mulți. A fost un fotbalist care nu a reușit nici un fel de performanță notabilă, evoluând sporadic la echipe sub-mediocre din Portugalia. Pasiunea sa s-a îndreptat încă de la început către știința sportului, mai degrabă decât către practicarea acestuia, iar în timpul studiilor de la Universitatea din Lisabona a fost remarcat încă de atunci pentru atenția sa la detalii. După ce a ocupat mai multe funcții în angrenajul a diferite echipe, norocul său a fost marele Sir Bobby Robson, care l-a angajat ca traducător când a ajuns să antreneze în Lisabona, și prin care a ajuns în anturajul Barcelonei, unde chiar a condus câteva meciuri în mod neoficial, el fiind doar secundul britanicului în acea perioadă.

Mourinho alături de Sir Bobby Robson și Ronaldo la Barcelona

Inteligența sa, atenția la detalii, caracterul și personalitatea portughezului au ieșit dintotdeauna în evidență. Sir Bobby Robson s-a despărțit de Mourinho atunci când s-a întors în Anglia pentru că Barcelona a vrut să îl păstreze pe portughez în Catalonia. Însă după ce Mourinho a avut prima aventură ca principal la Benfica Lisabona, Sir Bobby Robson l-a dorit atât de mult în Anglia, încât era gata să îi promită că după doi ani îi va lăsa lui postul de principal. Mourinho a refuzat și a continuat pe cont propriu iar după trei ani a intrat în istorie.

Miracolul de la Porto

După o aventură la Uniao de Leiria, unde Mourinho a adus o echipă fără prea mari pretenții în lupta pentru cupele europene, Porto nu a ezitat să îl angajeze. La momentul plecării, Mourinho se afla cu modesta echipă din Leiria chiar deasupra marelui FC Porto în clasament.

Impactul lui Jose la noua echipă a fost imediat. El a dovedit de-a lungul carierei că poate aduce șocul de care o echipă are nevoie pentru a obține rezultate imediat și nu are de obicei nevoie de mai multe sezoane pentru a schimba fața unei echipe. La Porto el a respectat unul din principiile cele mai importante ale fotbalului, și anume imprimarea unei identități echipei. Chiar el spune despre începutul său la Porto că „exista sentimentul că echipa poate doar să meargă din rău în mai rău. Fanii o părăseau și trebuia să îi aducem înapoi, să creăm o echipă cu care fanii să își dorească să se identifice, o echipă pe care să o iubească. Clubul trebuie să fie reprezentativ pentru valorile oamenilor care îl susțin.”

A reușit într-un timp foarte scurt, căutând jucători care să aibă spiritul de care avea nevoie, și nu vedete, să construiască o echipă care a intrat în istorie. Mourinho a arătat un nivel superior de înțelegere asupra felului în care trebuie construită o echipă. Porto a cucerit titlul național și câte o cupă europeană în ambele sezoane complete ale lui Mourinho acolo. Cucerirea trofeului Ligii Campionilor atât de rapid în carieră, cu o echipă care nu a fost niciodată printre marile favorite ale competiției, a fost o realizare care l-a adus rapid în centrul atenției întregii suflări fotbalistice.

Mourinho alături de FC Porto și trofeul Ligii Campionilor

Al doilea miracol, de la Milano

După ce a cucerit tot ce putea cuceri cu Porto, Mourinho a plecat la Chelsea în Anglia unde nu s-a lăsat mai prejos și a cucerit în ambele sezoane campionatul național Premier League, învingându-l și pe marele Sir Alex Ferguson. A eșuat însă când a venit vorba de Liga Campionilor. A fost în fiecare an eliminat de clubul care avea să câștige, dar nu a reușit să își aducă echipa lui acolo sus, pe ultima treaptă. A fost prima relație a lui Mourinho cu Premier League, una destul de frumoasă, dar pe care Mourinho a ales să o încheie atunci când a considerat că nu mai funcționează, deși Premier League încă îl iubea.

În 2008, după un sezon în care a ales să nu antreneze nici o echipă, Mourinho a ales Internazionale Milano, o echipă care a rămas în inimile multor fani ai acestui sport din era în care Ronaldo și Roberto Baggio ne încântau ochii. Deși aveau o echipă superbă, italienii nu au cucerit trofeul suprem în acea perioadă de la finalul anilor 90. Asemănător cu ce reușise cu precedentele două echipe, Mourinho a reușit și aici să cucerească liga națională în ambele sezoane la cârmă. De data aceasta a reușit însă și reproducerea succesului european de la Porto, aducând milanezilor mult doritul trofeu european suprem. Din nou cu o echipă care nu se afla, cel puțin de la Ronaldo și Baggio, printre favoritele principale.

Victoria alături de Inter în Liga Campionilor

Unul din momentele imense de pe parcursul acelui sezon a fost semifinala cu Barcelona. Catalanii erau considerați de toată lumea favoriții principali la trofeu, iar Inter a reușit să contracareze tactic perfect jocul spaniolilor. Un alt lucru care consider eu că a fost demonstrat de portughez în acea dublă este faptul că nu joacă un fotbal urât. Și acum țin minte trioul mortal de la mijloc Motta-Cambiasso-Sneijder, cum reușea să recupereze mingea și să pornească pe contra-atac, amenințând constant poarta adversă. Explozia tribunelor la Milano la fiecare astfel de recuperare, unitatea din defensivă și zelul cu care echipa se arunca în fața mingii pentru a bloca atacurile renumite ale Barcelonei lui Guardiola, sunt elemente care au făcut din acel meci unul entuziasmant și extrem de spectaculos. Pentru demonstrația vizuală dați un search pe YouTube la „Inter Milan Barcelona 3-1 UCL full highlights”.

Celebrul moment din returul semifinalei împotriva Barcelonei când, după eliminarea lui Motta i-a spus lui Guardiola să nu se bucure încă pentru că nimic nu e decis

După Milano, a urmat Real Madrid unde, pentru prima dată după mult timp, nu a câștigat pentru un an campionatul național, fiind dominat de Barcelona atât în La Liga, cât și în Liga Campionilor. În al doilea sezon însă, și-a luat revanșa în campionat, învingându-l clar pe Guardiola. În Liga Campionilor a avut ghinion însă, doi ani la rând, cu înfruntarea unor echipe care anunțau revenirea puternică a fotbalului german pe continent. Heynckes l-a eliminat la lovituri de la 11 m în 2012, iar Dortmund-ul lui Klopp și Lewandowski în 2013, din nou foarte la limită.

Obsesia britanică

În 2013 Mou s-a întors în Premier League, unde a fost primit înapoi de Chelsea, deși el alesese despărțirea. Primii doi ani de la întoarcere au părut a anunța succese majore pentru echipă. Mourinho a considerat primul sezon ca fiind unul de tranziție, însă în al doilea sezon echipa s-a transformat în așa măsură încât a câștigat la distanță campionatul intern, iar Hazard a devenit sub Mourinho unul din cei mai scumpi jucători ai lumii.

La debutul celui de-al treilea sezon ceva s-a rupt, însă. Toată lumea aștepta ca echipa să își continue ascensiunea și să chiar câștige Liga Campionilor. Echipa a câștigat însă doar 11 puncte din 36 în primele 12 meciuri în campionat și arăta foarte rău. Cei care au urmărit știrile de senzație ale acelui început de an, își aduc foarte bine aminte și ce a provocat cel mai probabil acest dezastru. În debutul sezonului, într-un meci cu Swansea, doctorița echipei, Eva Carneiro a avut o intrare pe teren într-un moment neoportun și a provocat furia antrenorului portughez care, după declarațiile doctoriței, a înjurat-o. Mourinho a declarat că a fost foarte furios, însă a fost vorba de o neînțelegere și cuvintele nu au fost îndreptate în mod personal Evei.

Duel verbal între Mourinho și doctorița echipei Chelsea, Eva Carneiro

Dacă a fost sau nu o jignire intenționată, gestul stă, în opinia mea, la baza decăderii carierei acestui mare antrenor. Culisele conflictului cu doctorița echipei, intens mediatizat, au fost foarte complicate și au influențat foarte mult opinia publică din Anglia. Mulți din jucători chiar și-au exprimat susținerea față de Eva Carneiro, împotriva propriului manager. Ruptura adâncă din echipă s-a putut observa aproape imediat, Chelsea nereușind mai departe evoluții convingătoare până la demiterea sa. Mourinho se despărțea astfel din nou de Chelsea, de data asta alegerea fiind a clubului.

Marea „iubire”

De aici a început însă o foarte bizară dinamică a lui Mourinho în relație cu campionatul Angliei. Metafora cea mai bună la care mă pot gândi a relației sale cu Premier League ar fi cea a unui tânăr îndrăgostit de o femeie de care ajunge să fie obsedat. Să ne gândim în felul următor. Prima lor relație a decurs bine iar el a decis să se despartă atunci când a considerat că nu mai funcționează. Apoi au reluat relația după câțiva ani și totul părea să fie ideal până când Mourinho a avut un moment de furie în care a jignit-o pe iubita sa într-un mod inacceptabil pentru ea. În cele din urmă s-au despărțit, însă Mourinho nu putea sta departe de ea. Faptul că a fost părăsit l-a obsedat și a dorit să obțină atât de mult acceptarea fostei (lumea fotbalistică britanică) încât i-a scris o lungă scrisoare de dragoste, în speranța împăcării (celebra scrisoare de șase pagini trimisă către Manchester United în care explica de ce el trebuie să fie următorul antrenor care încearcă să revitalizeze gigantul britanic). Anglia nu l-ar fi dorit înapoi, însă rugămințile lui insistente au dat roade și a fost primit înapoi într-o relație care deja începea să fie toxică.

Iubita lui însă nu a uitat caracterul său și era un caracter pe care nu prea putea să îl accepte, așa că după alți doi ani jumătate în care relația nu a fost în nici un moment entuziasmantă, s-a încheiat la fel cum se întâmpla cu 3 ani în urmă. A urmat desigur o nouă perioadă de suferință pentru Jose, care își dorea din nou iubita înapoi și nu mai știa ce să facă să o convingă din nou să se împace. Nici nu a părut să se gândească măcar pentru un moment la o relație cu altcineva. Obsesia și disperarea lui au atins cota maximă când, ca un veritabil tânăr îndrăgostit, s-a lăsat filmat suferind și plângând pe străzile Londrei, încercând să-și convingă iubita că s-a schimbat și e alt om.

Aceasta a cedat și Mourinho a ajuns la Tottenham, o echipă a cărei filozofie nu are aproape nimic în comun cu ce a arătat The Special One de-a lungul carierei sale. O echipă de „good guys” pe care Mourinho încearcă să îi convingă de credința sa că „you can never win trophies with nice guys”. Timpul a trecut peste gesturile condamnate de lumea britanică și noua față a lui Mourinho care își inhibă cât poate spiritul său latin vulcanic, pasional și arogant care îl făceau celebru, pare să funcționeze. Poate însă portughezul să își schimbe natura de a fi? Este acest lucru sănătos? Va fi cu adevărat o relație bună și de succes dacă el nu mai este el?

Imagine din filmarea în care Mourinho a început să plângă de dorul fotbalului

Mourinho va fi întotdeauna latin și, deși are o mare admirație pentru fotbalul britanic, influențat probabil foarte mult și de mentorul său Sir Bobby Robson, caracterul său și gesturile sale nu sunt ușor acceptate de o societate pretențioasă și cu sânge rece ca cea britanică. Sunt sigur că mediul în care s-a aflat la toate echipele după episodul Eva Carneiro, a fost unul cel puțin parțial ostil. Britanicii au un alt fel de a fi și compatibilitatea acestei societăți cu spiritul și felul de a fi ale lui Mou nu este una foarte bună. Însă atunci când iubirea se transformă în obsesie, mintea nu mai gândește limpede.

Sper ca un nou insucces la Londra să îl trezească pe Mourinho. Există atâtea alte posibile iubite care și-ar dori din tot sufletul să îl aibă. Trebuie doar să accepte refuzul Angliei. Într-o cultură ca cea italiană, spre exemplu, un episod ca cel cu doctorița la Chelsea, ar fi fost condamnat, ar fi existat o supărare aprinsă, o flacără intensă și apoi s-ar fi stins complet și viața ar fi mers înainte. În lumea latină replici spuse în momente intense sunt la ordinea zilei, nu sunt luate însă ca fiind atacuri cu sânge rău la adresa persoanei.

Tottenham

Venirea lui Mourinho la clubul care atinsese finala Ligii Campionilor cu un sezon în urmă s-a făcut în cadrul unui inedit reality show numit „All or Nothing: Tottenham Hotspur”, în care viața echipei a fost filmată în mod destul de detaliat. S-a putut vedea faptul că Mourinho a beneficiat încă de la început de susținerea a doi oameni foarte importanți din vestiarul echipei: liderul echipei naționale a Angliei, Harry Kane, și campionul mondial cu Franța, Hugo Lloris. Autoritatea lui Kane în vestiar este un lucru care momentan îl salvează pe Jose de la o trădare a vestiarului, cum s-a întâmplat la Chelsea și Manchester United, însă orice „scăpare vulcanică” l-ar putea costa scump în orice moment.

Jose Mourinho și Harry Kane la Tottenham

După un început de sezon care părea desprins din vremurile sale de glorie, echipa nu mai reușește să se regăsească și rămâne de văzut cum va evolua situația și dacă portughezul va supraviețui acestui sezon.

Mitul cum că Mourinho ar fi depășit

Mulți critici ai stilului său spun că Mourinho joacă anti-fotbal. Este adevărat că alege în multe meciuri în care consideră că echipa ar trebui să se odihnească, să închidă meciul devreme. Pare însă mai mult o strategie pe termen lung, decât viziunea sa asupra jocului. Atunci când echipele lui Mourinho au fost nevoite să marcheze, au atacat și au dominat meciul. A demonstrat la toate echipele la care a antrenat faptul că găsește soluții geniale în ofensivă, la fel cum o face și în defensivă. Și pentru marii săi critici a fost probabil o lovitură mare atunci când, mai devreme anul acesta, a fost numit de Federația Internațională pentru Istoria și Statistica Fotbalului (IFFHS) cel mai bun antrenor al secolului de până acum.

Jose Mourinho, tânăr și arogant

Faptul că ar fi depășit mi se pare o exagerare și sunt sigur că dacă ar alege un campionat dintr-o țară latină și o echipă care să i se potrivească mai bine caracterului său, am asista cu toții la revitalizarea sa ca antrenor.

Din punct de vedere al tacticii, a reușit în fiecare sezon să impresioneze. Calitățile sale nu și le-a pierdut. La Tottenham a creat un cuplu ofensiv letal Kane-Son, arătând din nou că deține și arme tactice pentru un joc ofensiv entuziasmant, nu cum îl acuză unii, că se pricepe numai la a închide jocul. A arătat în continuare o atenție față de detalii foarte mare, a arătat capacitatea de a învinge tactic pe marii antrenori din Premier League (vezi victoriile împotriva lui Guardiola atât la Tottenham, cât și la Manchester United). Calitățile sale tehnico-tactice sunt toate încă prezente și cred că am putea vedea asta în mod mult mai constant dacă nu ar fi ținut sub papuc de iubita sa, Anglia. De aici și titlul articolului și marea rugăminte a spiritului fotbalului pentru genialul tehnician portughez: Mourinho, stop simping.

Fizician român pierdut în Pădurea Neagră, caută izvorul Dunării să îl aducă înapoi în țară. Este, în ciuda locației actuale, un simpatizant al lumii latine. Pasionat de fotbal și de Roma antică, scrie despre fotbal din plăcere.

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată.