Echipa națională a României va îmbrăca un nou echipament Joma începând de astăzi.

La 4 ani după implementarea noii identități a echipei naționale, Federația Română de Fotbal propune un echipament nou: tricoul galben (cu motivele noii identități integrate subtil în design), short alb și jambiere galbene, pentru teren propriu. Pe noul echipament de deplasare, cele 5 simboluri ale provinciilor istorice românești sunt și mai vizibile.

Atât la EURO U21, cât și în preliminariile Campionatului Mondial din Qatar, Tricolorii vor purta noile echipamente, așa că vom vedea, în următoarelor 7 aceste echipamente de 6 ori.

„Oricare ar fi modelul, are o greutate aparte tricoul echipei naționale.” – Gică Popescu.

O veste bună este că noile echipamente ale naționalei României sunt lucrate din fire de poliester 100% reciclate.

În încheiere, iată cum arată noul tricou galben al echipei naționale pe un om non-fotbalist, ci mai degrabă paragrafist:

Precizăm că burta este creația proprie a modelului din imagine și nu este inclusă în design-ul tricoului. Nu insistați la FRF pe tema asta.

Diavol roșu de când regele Angliei era un francez. Specialist în management de servicii IT, meșteșugar de cuvinte în timpul liber. Fondator al grupului de fani Premier League România și ctitor al acestui site.

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *