
La împlinirea a 30 de ani de Premier League, Adrian Ioan ne aduce povestea primul meci din istoria competiției. Nu greșim dacă admitem că Premier League este mai mult decât un campionat de fotbal ci mai degrabă un întreg univers care generează povești, amintiri și emoții la fiecare sezon. Dar haideți să vedem istoria primului meci din istoria Premier League.
Highbury, Londra, 15 august 1992.
Sezonul inaugural al Premier League debuta cu meciul dintre Arsenal, anunțată drept mare favorită înaintea acestei partide și una dintre principalele candidate la titlul de campioană și Norwich City, ce și-a consolidat in extremis rămânerea în primul eșalon la finele sezonului 1991-92, ultimul din era First Division, câștigat de Leeds United.
După un loc patru obținut în sezonul precedent și un transfer mai mult decât inspirat, cel al lui Ian Wright, adus de la Crystal Palace în schimbul sumei de 2,5 milioane de lire sterline, ”tunarii” aspirau la un nou titlu după două sezoane de așteptare, iar tranziția către o nouă eră, Premier League, reprezenta un stimulent pe măsura așteptărilor fanilor.
La polul opus, însă, se afla Norwich City, ce și-a pierdut golgheterul din sezonul anterior, Robert Fleck, transferat la Chelsea pentru 2,5 milioane de lire sterline, dar care s-a pricopsit cu aducerea lui Mark Robins, de la Manchester United. În antiteză cu adversara din meciul de deschidere al primului sezon din Premier League, Norwich, cu un nou manager, pe numele său Mike Walker, avea drept obiectiv principal evitarea retrogradării. Se va produce, totuși, o răsturnare a calculelor atât în urma meciului dintre cele combatante, precum și în privința clasării acestora la finalul stagiunii 1992-93.
Cum s-a desfășurat primul meci din istoria Premier League
În fața a puțin peste 24 de mii de spectatori aflați pe Highbury și cu mireasma erei Premier League deja persistentă în cadrul natural al fotbalului englez, Arsenal este echipe ce preia inițiativa asupra jocului și deschide scorul în minutul 28 prin Steve Bould, pentru ca unsprezece minute mai târziu, atacantul Kevin Campbell să majoreze diferența pe tabela de marcaj la două goluri. Între buturile celor de la Norwich se afla Bryan Gunn, tatăl lui Angus Gunn, actualmente legitimat chiar la Norwich City.
Întorși de la cabine, elevii pregătiți de Mike Walker au căpătat o cu totul altă atitudine și identitate tactică. În minutul 58, managerul lui Norwich își arată strălucirea de geniu și introduce în teren una dintre noile achiziții ale echipei în perioada de transferuri din vara anului 1992, Mark Robins, ce va încheia campania 1992-93 din Premier League cu 15 goluri. După unsprezece minute de joc Robins are primul aport important în acest meci și reduce din diferență din pasa mijlocașului David Phillips, care va aduce egalarea la doi în minutul 73.
”Canarii” vor capitula de pe urma momentelor de slăbiciune din apărarea lui Arsenal și, cu aproximativ zece minute înainte de final, Ruel Fox o va aduce pe Norwich. Același Mark Robins va răsuci cuțitul în rana deja deschisă și își va trece în cont dubla, în minutul 84, Norwich realizând prima și una dintre cele mai mari surprize ale sezonului inaugural din Premier League, ediția 1992-93.Vara anului 1993 îi va surprinde pe cei de la Norwich pe ultima poziție a podiumului, cea mai bună clasare din istoria clubului la nivelul campionatului intern. Deși argintul nu își va face simțită lipsa, odată cu victoriile finale din Cupa Angliei și Cupa Ligii Angliei, Arsenal va încheia primul sezon din era Premier League pe un dezamăgitor loc zece.
Dacă ți-a plăcut ce tocmai ai citit, alătură-te comunității de fani Premier League din România pe Facebook, abonează-te la newsletter-ul nostru, care vine în fiecare vineri, pe e-mail și pe Whatsapp, și urmărește-ne pe Facebook, Instagram, YouTube și Discord.