Căştile audio Beats sunt nişte căşti bune, rezistente, cu un design tip trademark, patentate de Dr. Dre. Însă ele se disting printr-un marketing care costă atât de mult, încât generează un preţ triplu faţă de cât merită fiecare pereche în parte. Nu e ieftin ca, în fiecare an, o jumătate din sportivii din NBA şi NFL, superstaruri din industria muzicală şi cei mai cool influenceri din online şi offline să poarte căştile Beats ca o extensie a propriei lor existenţe. Totul costă mulţi bani, costă să le oferi mereu căşti noi, diverse şi tot ce înseamnă juridicul din jurul acestui marketing costă la fel de mulţi bani. Dar vânzările cresc pentru că adolescentul se simte c-un pas mai aproape de idolii săi, oricare ar fi ei, dacă poartă Beats.
Manchester United e Beats…
Manchester United trebuie să se re-obisnuiască să trăiască ca un proiect sustenabil, din punct de vedere sportiv. Problema este că acest club nu e condus ca o entitate sportivă clasică, una care să producă rezultate, trofee şi performanţă continua. Manchester United este condusă ca o corporaţie, ca o companie petrolieră, bancară, ca un fond de investiţii: se investeşte în produse suficiente şi nu excelente, şi într-un marketing agresiv, de extraordinară calitate, care să genereze public, bani, click-uri şi achiziţie. Şi atât…
Însă United nu mai este, de la plecarea lui Sir Alex Ferguson, un club de performanţă. Nu s-a făcut nici o mişcare în acest sens. Una din puţinele ecuaţii câştigătoare e că Rashford a ajuns la nivel de simbol al clubului. Un succes, dar sumbru, sunt luptele de gherilă pentru a-l păstra pe De Gea, în fiecare vară. S-ar părea că încă funcţionează… În coloana “minusurilor”, e uşor să începi şi dificil să pui punct: aducerea lui Alexis Sanchez pe salariul său monstruos, distrugerea sistematică a lui Luke Shaw, eşecul Mateo Darmian, incapacitatea de a-l transforma pe Martial din jucător foarte bun într-unul extraordinar, lipsa coerentei în a-l acomoda pe Fred – altfel clar un jucător talentat, gestionarea defectuoasă a capriociosului Pogba – probabil, însă, cel mai profitabil jucător de fotbal de pe Planetă, din păcate. Şi lista poate continua…
Nimic nu face parte dintr-un plan coerent pentru a readuce onoarea sportivă şi rezultatele. E dificil, că suporter, să te amăgeşti cu trofeul Europa League de acum câţiva ani, câştigat nemeritat cu Ajax, după o campanie europeană carată mai mult de noroc, decât reuşită sportivă. Per ansamblu, echipa este expirată pe aproape toată poziţiile, fiind în lipsa crâncenă de repere, de calitate efectivă şi de constanţă. Nu există leadership, nu există răutate pozitivă şi nici un sentiment de mândrie de a transpira miticul tricou roşu, care a stat pe spatele lui Best, Dennis Law, Roy Keane şi Eric Cantona.
Ce se intamplă, totuşi, la Manchester United?!
Clubul suferă enorm din cauza unui management sportiv defectuos. United e condusă că o firmă. Ce e drept, e condusă foarte bine, pentru că cifrele arată extraordinar. În fiecare an, roşii din Manchester sunt în top 3 al cluburilor de fotbal cu cele mai mari vânzări şi profituri, alături de giganţii spanioli Real Madrid şi FC Barcelona. Dar, în timp ce Real cheltuie pe Hazard, iar Barcelona îl aduce pe Griezmann, Manchester United continuă o cursă suspectă după Sean Longstaff…
OK, probabil că transferul nu se va efectiv realiza, dar nivelul ambiţiei şi al determinării de a readuce performanta pe Old Trafford e cam acolo: echipa se îndreaptă către incapacitatea de a mai atrage calitatea necesară pentru a produce o nouă dinastie de succes.
Vara asta, însă, seamănă cu un început timid de a recunoaşte problemă: clubul trebuie să revină la un proiect sustenabil, nicidecum unul bombastic. United, la ora actuală, fie că ne place, fie că nu, este un club tangent cu mediocritatea. Îl separă, cu greu, un brand global impecabil şi câţiva jucători de rang măcar continental, feţe cunoscute. Dar semenele sunt încurajatoare.
Daniel James şi Aaron Wan-Bissaka sunt exact acel tip de jucători pe care i-ar fi adus Sir Alex Ferguson. Da, şi bătrânul scoţian a făcut achiziţii pe care le-a îngropat (nu-i aşa, Anderson?!), dar aşa a construit un club puternic. A mizat mereu pe jokeri, pe acei oameni care se potriveau clubului, jocului şi planului pe termen măcar mediu. Câţi vă mai aduceţi aminte de aducerea lui Nemanja Vidic? Un fundaş deloc familiar publicului larg, din friguroasă Rusie, dar care a intrat mănuşă şi a devenit unul din jucătorii defensivi de top ai campionatului, ai fotbalului European.
Daniel James e un produs şlefuit de Ryan Giggs în proiectul său seducător de la naţională Ţării Galilor: o gaşcă de tineri pe care-i recomandă exuberanta şi plăcerea jocului. E imposibil ca Daniel James să nu reuşească la United, indiferent de unghiul pe care-l abordăm. Doar accidentările îl pot măcina, însă tânărul galez e o certitudine. În cel mai sumbru scenariu, valoarea sa la revânzare va fi net superioară, dar convingerea mea este că, dacă-l ocolesc concediile medicale, Daniel James poate fi Ryan Giggs.
Wan-Bissaka este şi trebuie să rămână transferul răsunător al verii. Fără doar şi poate cel mai bun fundaş dreapta din Premier League anul trecut – da, vă provoc să îmi demonstraţi contrariul, date fiind condiţiile şi evoluţiile. Niciodată nu a suferit United mai rău decât cum o face de când a obosit Antonio Valencia: banda dreaptă e a nimănui, e a adversarului. O achiziţie perfectă, indiferent de ecuaţiile financiare: tânăr, englez, sezon solid în Premier League, lider al campionatului la cifre critice pentru un fundaş lateral.
Harry Maguire este încă un jucător foarte bun, dar nu extraordinar. Însă, la toate capitolele, Maguire va contribui pozitiv. Nu există departament în care Harry să nu fie mai bun decât Phil Jones şi Chris Smalling, decât prezenţele în Cupele Europene. Dar, la 26 de ani, pe Maguire s-ar putea să-l pască o carieră similară cu a lui Vidic care, la 24 de ani, venea timid şi urma să plece legendă de pe Old Trafford. Suma de transfer nu merită rânduri, dar le avem totuși aici; când nevoile defensive sunt atât de evidente, soluţia Maguire nu are preţ.
Să vorbim despre zvonuri
- Sean Longstaff – tot ce poate face Longstaff, poate face și Scott McTominay, cam de opt ori mai bine. Mi se pare absolut dezgustător orice tine de acest zvon: intenţia lui United, lipsa de orice fel de declaraţie a lui Solskjaer, ridicolul posibilităţii acestui transfer, mediatizarea de ordin imbecil a unei mişcări care i-ar periclita orice progres lui McTominay – un categoric jucător necesar şi promiţător. Bomboana de pe această colivă sumbră: Longstaff ar costa spre 60 de milioane de euro. Este o aberaţie, cineva trebuie să încheie prostia asta cât mai curând!
- Paulo Dybala – dacă s-ar face un schimb cu Romelu Lukaku, atunci transferul ar fi miraculos, magistral. Nu sunt convins că Dybala vrea, însă, să dea Juventus pe Jesse Lingard. S-ar putea să mă înşel. Punctual, însă, nu există nici un dubiu precum că Dybala, lângă Rashford şi Martial, nu ar putea converti potenţialul în concret.
- Bruno Fernandes – nimic nu justifică aducerea a încă unui jucător ofensiv de bandă. În plus, de la Bernardo Silva, adus după ce a confirmat pe filiera Monaco, campionatul portughez n-a mai dat un jucător de atac de calitate de prea multă vreme. (OK, fie, Joao Felix, dar e un pariu, nu?) Mi-e foarte dificil să cred că Bruno Fernandes în Premier League ar rupe seria.
- Samuel Umtiti – o prostie, nu merită comentarii.
- Philipe Coutinho – cineva ne ia de proşti şi nu e plăcut…
De cine să ne despărţim?
În urma deciziei istorice de a închide perioada de transferuri în Premier League, înainte de startul campionatului, nu mai e mult timp pentru achiziții, dar jucătorii pot încă zbura spre alte zări.
- Romelu Lukaku – acum doi ani, o vară fierbinte a oferit un duel de la distanţă dintre Chelsea şi Manchester United: cine ajunge primul la Lukaku şi cine se pricopseşte, deci, cu Morata. Atunci, eram convins că United a făcut alegerea mai bună, iar viitorul imediat mi-a dat dreptate. Pe parcurs, ne-am lămurit cum ambele echipe au făcut afaceri catastrofale. Diferenţa e că United a tras o carte mai bună, când evaluăm potenţialul la revânzare. Lukaku încă valorează mult în ochii multor agenţi şi manageri. Un schimb cu Dybala sau un sac de bani de la Inter ar fi extraordinar. Sau orice…
- Paul Pogba – nu există nici un alt argument împotriva plecării decât veniturile colosale generate de personalitatea şi brand-ul lui Pogba. Orice altceva este de prisos. Paul Pogba devine insuportabil; este indisciplinat în declaraţii, este sfidător, este indolent şi, în cele din urmă, este extrem de inconstant în formă sportivă. Manchester United nu mai poate şi nu mai trebuie, realistic, sa gestioneze egocentrismul unui jucător care-şi doreşte exclusivitate. Este timpul instaurării unei ere a muncii, a răutăţii şi a transpiraţiei. Mulţumim, Paul, au revoir!
- Alexis Sanchez – îl trec aici pentru că salariul său incomensurabil a destabilizat totul: finanţele, vestiarul, logica bunului simţ. Un procent ce prezice un reviriment al chilianului trebuie să existe, dar mă tem că e prea mic ca să conteze.
- Phil Jones, Mateo Darmian, Ashley Young (noul căpitan al echipei) – din categoria “degresare”, aici sunt trei salarii nejustificate şi câteva potenţiale venituri care nu ar trebui neglijate. La urma urmei, nici unul din ei nu va deveni mai bun sau mai util, iar echipa are înlocuitor pentru fiecare (Rojo, Dalot, Tuanzebe).
Bonus la capitolul Opțiuni pentru Ole Gunnar Solskjaer
Anul trecut, Manchester United a depăşit Arsenal şi a devenit clubul din EPL care se bazează cel mai mult pe jucători din propria academie. In acest context, Mason Greenwood pare să fie liderul unei noi generatii cu potential concret si speranţa suporterilor e ca il va emula pe Marcus Rashford. La urma urmei, are toate condiţiile, important e să fie jucat la fel de mult cat a fost Marcus la inceput, cu van Gaal pe bancă.
Continuând, la club s-au intors Tim Fosu Mensah (greu de crezut, totusi, că se va impune, de moment ce n-a făcut-o la Palace) şi Axel Tuanzebe (după un sezon foarte solid in Championship, in care a promovat cu Villa). Să fim onesti, ambii pot suplini liniştiţi plecările celor trecuţi la categoria “degresare”. Iar clubul beneficiază de evolutiile promiţătoare din presezon ale lui Angel Gomes (statura, insă, il dezavantajează enorm…), James Garner (căpitanul echipei U18 a Angliei) şi Tahith Chong (deja familiar cu angrenajului primul “18”). Viitorul trebuie speculat, în aşa fel încât să sune nu bine, ci perfect!
Echipa de bază a lui Manchester United
Un prim “11” cu care să atacăm ceva, orice… Nu, nu am unul, pentru că mai e o săptămână de transferuri şi nu cred că United a terminat treaba. Aşa cum, chiar dacă transferurile în EPL se închid pe 9 august, restul Europei mai are actele pregătite până pe 31 august, iar plecările din Anglia nu se închid nici dacă se-activează Brexit-ul.
Hai, totuşi, sa incercăm ceva ideal, la momentul actual:
De Gea – Wan Bissaka, Lindelof, Maguire, Shaw – Matic, Fred, Pogba (meh…) – Rashford, Dybala, Martial
Un cuvânt despre Ole? Unul singur e puţin, dar tot puţine sunt şi cele de laudă. Solskjaer e un manager Zidane-esque: e un om de moral, de vestiar, cumva capabil să gestioneze personaje şi ego-uri şi gata să le “taie”, pentru că dragostea cu de-a sila nu produce eficienta. Tactic, însă, urmează să fie complet copleşit. Şi mă tem că nu doar de geniile Pep, Klopp şi Poch, dar chiar şi de unii precum Rodgers, Emery, Marcos Silva sau Nuno Espirito Santo, care se prind repede cum pot exploata o echipă decentă, c-un manager nesigur: călăreşte-o! Solskjaer intră într-un sezon definitoriu, din care doar timpul poate decide cum va ieşi: o soluţie, sau o viză de Norvegia. Stai, are nevoie…?
În concluzie: pe ce loc se va clasa Manchester United în Premier League?
Dragi suporteri, sunt două lucruri pe care să le reţinem: în primul rând, cu cât mai repede admitem că e o perioadă de tranziţie şi suntem un club tangent cu mediocritatea, cu atât mai uşor va fi să reconstruim cu oameni noi, mândri şi gata să muşte din propria carne pentru club; în al doilea rând, primele semne sunt promiţătoare şi ne îndreptăm către o cultură a construcţiei cu jucători talentaţi cu marje uriaşe de progres. Dividendele le vom culege cel mai devreme anul viitor.
Anul ăsta, să visăm mereu la locul 4, dar să nu plângem dacă “parcam” pe locul 6.
Dacă îți place ce citești pe Tackle.ro:
- Abonează-te la newsletter-ul nostru săptămânal, prin Whatsapp sau e-mail.
- Urmărește-ne pe Facebook, Instagram, Twitter și Youtube.
- Ascultă podcast-ul Tackle Show pe Apple Music, Spotify, Anchor.fm sau pe Google Podcasts.
