Graham Potter este, probabil, numele cel mai relevant atunci când vorbim despre Brighton în sezonul 19/20. Potter mai antrenase doar două sezone (Ostersund din Suedia și Swansea) înaite să semneze cu Brighton. Englezul a schimbat jocul echipei și a mizat pe mai multă posesie, iar acest lucru s-a văzut și în clasament. După pauză cauzată de pandemie, Brighton a avut o serie destul de bună și a terminat pe locul 15, la 7 puncte de primul loc retrogradabil. Este și cea mai bună performanță a lui Brighton în cele 3 sezoane jucate în Premier League.

Primul 11 al lui Brighton din sezonul trecut

Ryan – Montoya, Webster, Dunk, Burn – Bissouma, Stephens, Propper – Maupay, Murray, Trossard

Așa arată cel mai întâlnit „prim 11” al lui Birghton în sezonul trecut, deși nu se poate spune că Potter are o formulă de start stabilă. Duffy în apărare, March, Mooy și Gross la mijloc, dar și Alzate și Connolly sunt jucători care au prins un număr semnificativ de meciuri.

Care este tactica lui Graham Potter?

Potter e recunoscut pentru faptul că nu folosește o singură formulă de joc. „Tactically flexible, attacking, possession-based team” este descrierea făcută chiar de el, atunci când vorbește despre tactica lui Brighton. De-a lungul sezonului a folosit mai multe formații: 4-4-2, 3-4-3, 4-2-3-1, 3-4-1-2, 4-3-1-2, 4-3-3, 3-5-2, 4-3-2-1 și 3-5-1-1, iar în repetate rânduri tactica s-a schimbat de mai multe ori chiar în timpul meciurilor.

Click pe imagine pentru povestea revoluției lui Potter la Brighton.

Aici puteți să citiți o analiză mai serioasă, făcută de oameni mult mai pregătiți decât mine.

Transferurile lui Brighton

Adam Lallana a fost primul jucător transferat de Brighton în această vară. În cei șase ani petrecuți la Liverpool, Adam a câștigat Premier League, Champions League, Supercupa Europei și FIFA Club World Cup, și a fost parte din echipă în trei finale pierdute (League Cup, Europa League, Champions League). Englezul, care a venit liber de contract, poate aduce multă creativitate și siguranță la mijloc, lucru la care Birghton nu a excelat sezonul trecut.

Tot la mijloc ar putea juca și Jensen Weir, un englez de 18 ani venit de la Wigan, care a strâns mai multe selecții la naționala U18 și U19.

Potter a adus și doi jucători pentru a întări defensiva. Joel Veltman de la Ajax, care poate juca atât fundaș dreapta, cât și fundaș central, este probabil cel mai puternic transfer. După 8 ani la Ajax, olandezul, care a strâns și 22 de selecții la națională, face pasul către Premier League. Lars Dendoncker de la Bruges este celălalt fundaș transferat. Acesta, însă, va juca la început pentru echipa U23.

Martin Montoya (Real Betis), Aaron Mooy (Shanghai SIPG), veteranul golgeter Glenn Murray (Watford) și Shane Duffy (Celtic) sunt printre cei mai importanți jucători care au părăsit echipa. Ultimii doi au plecat sub formă de împrumut.

Primul 11 al lui Brighton pentru noul sezon

După experiențele de la Ostersund, Swansea, dar și primul sezon cu Brighton, probabil „primul 11” va suferi multe modificări pe parcursul sezonului următor.

Ryan – Veltman, Dunk, Webster, Burn – Lallana, Propper, Stephens – Gross, Maupay, Trossard ar fi o așezare probabilă pentru sezonul următor.

Previziuni din presezon pentru Brighton

Cu noile transferuri, Brighton are șanse mari să își întreacă recordul de anul trecut. Jocul lui Potter rapid, bazat pe posesie, va fi îmbunătățit prin precizia și tehnică unor jucători ca Lallana sau Veltman. Apărarea rămâne în continuare zona roșie a echipei.

Neal Maupay bucurându-se după un gol. Foto: Bryn Lennon/Getty Images

Pe lângă jucătorii aduși în această vara, cred că o șansă bună pentru Brighton stă și în forma lui Jahanbakhsh. Iranianul a marcat doar două goluri sezonul trecut (unul dintre ele a fost o minunăție de execuție), însă e genul de jucător care dacă se adaptează, poate marca minimum 10 goluri pe sezon. Previziunea mea pentru sezonul următor este că vor termină undeva între locurile 12-14.

Jucători de urmărit în FPL

Nu sunt multe variante și nici prețurile nu sunt grozave la Brighton:

  • Maupay (6.5, 10 goluri, 5 assituri și “doar” 3 cartonașe galbene în sezonul trecut);
  • Trossard (6.0, 5 goluri, 5 asisturi, 0 cartonașe);
  • Gross (6.0, 4 goluri,4 assituri, 0 cartonașe).

Cred că Potter e un manager foarte potrivit pentru Premier League și jocul lipsit de monotonie a lui Brighton de sezonul trecut i se datorează în mare parte. Mi se pare primul an după ceva vreme în care echipele care vin din Championship sunt mai puternice, iar asta îi va îngreuna misiunea lui Brighton.

Dacă ți-a plăcut ce tocmai ai citit,  alătură-te comunității de fani Premier League din România. Newsletter-ul nostru vine în fiecare vineri, pe e-mail și pe Whatsapp.

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *