A învățat Fulham din greșeli?

Einstein spunea că „să faci același lucru în mod repetat și să te aștepți să obții rezultate diferite” este definiția nebuniei. Va face oare Fulham aceleași greșeli de acum doi ani când după promovare a schimbat complet lotul și a adus jucători pe sume importante, dar cu mai puțin chef de a pune osul la treabă? Fulham adusese atunci în vară nu mai puțin de 14 jucători noi, iar în primele 10 etape începuse fiecare meci cu un prim unsprezece diferit.

Despre degringolada de la Fulham din urmă cu doi ani s-ar putea scrie romane, dar de data asta lucrurile par a fi un pic diferite. De ce? Asta pentru că acum pe banca tehnică Albii îl au pe Scott Parker. Fostul mijlocaș englez a fost părtaș la dezastrul de acum două sezoane, fiind secundul lui Jokanovic și apoi al lui Claudio Ranieri. Parker a fost numit antrenor principal spre finalul sezonului 2018-2019 când echipa era ca și retrogradată, iar acum știe foarte bine ce greșeli nu mai trebuie repetate. Parker a semnat recent un contract nou, valabil până în 2023 și pare un punct de echilibru într-un club atât de fluctuant.

You can’t build teams with drastic changes and drastic swings of players, you can’t do that. This team have been around myself for the best part of 15 months and they’ve improved, improved and improved. A lot more improvement needs to be done, for sure, but I am happy with where we are. Of course we will need additions, we are going into the biggest league there is and we will need to add, but for sure no drastic changes.” (Scott Parker)

Cum a arătat echipa în sezonul trecut? Care e stilul lui Parker?

Fulham a avut un sezon bun în Championship, pe toată durata sezonului fiind în prima jumătate a clasamentului. În iarnă, clubul l-a transferat pe fundașul central Michael Hector, iar venirea fundașului central de la Chelsea a adus stabilitate defensivei și trupa de pe Craven Cottage a terminat pe 4. La baraj, Mitrovic & co. au trecut întâi tur-retur de Cardiff, iar în finala de pe Webmley au învins-o pe Brentford.

Tipic antrenorilor englezi din noua gardă, Scott Parker agreează un stil de joc ofensiv, cu posesie axată pe multe pase scurte sau verticalizări către mijlocașii de bandă care intră des în centru. Conform WhoScred, Fulham a avut în sezonul trecut o medie a posesiei de 58,9% și a avut cel mai mare număr de pase scurte reușite dintre toate cele 24 de echipe din Championship. Parker chiar declara când era numit antrenor principal că nu se va dezice de stilul de joc combinativ arătat de echipă în mandatul lui Jokanovic.

„In a nutshell, somewhere in between (Jokanovic and Ranieri). I think under Slavisa the playing style was pleasing on the eye with wonderfully, technical, gifted players. I’ve learnt from both, it’s been a vital experience for me – to see the pros and cons first hand. We have technical players, but maybe we need to bring a bit of pace back into the team especially in an attacking sense.” (Scott Parker)

Transferuri

Până în acest moment, Fulham a transfer definitiv două nume noi, cumpărându-l pe Antonee Robinson de la Wigan și pe Kenny Tete de la Lyon. Fundașul stânga a costat doar 1,9 milioane de lire sterline, londonezii profitând de problemele financiare ale lui Wigan. În iarnă, Wigan se înțelesese cu AC Milan pentru Robinson, iar suma transferului era de 6 milioane de lire după ce americanul fusese depistat cu probleme la inimă. Au mai venit sub formă de împrumut Mario Lemina de la Southampton și Areola de la PSG, iar lui Knockaert (fost la Leicester) și Reed (fost la Southampton) li s-a activat clauza de transfer după ce evoluaseră și sezonul trecut pe Craven Cottage.

Dacă la promovarea de acum 2 ani, clubul aducea nume importante precum Schurrlle, Serri, Vietto, sau André-Frank Zambo Anguissa, iar cei care au dus greul promovării au trecut pe tușă, de această dată Scott Parker nu mai vrea să facă aceleași greșeli și cel mai probabil nu vor mai veni nume sonore. Mai mult, sunt șanse mari ca jucătorii cei mai bine plătiți, Serri și Zambo Anguissa să nu rămână la club. Anguissa a avut un sezon bun la Villareal și e posibil să fie cumpărat definitiv, iar Serri e dorit și el de câteva cluburi din Spania.

Parker vorbește în primul rând de concentrare, unitate și determinare când are în minte noul sezon, iar acestea, și nu calitatea, sunt exact lucrurile care i-au lipsit lui Fulham la ultima lor experiență în Premier League.

There were some clear errors made last time and we will learn from that and need to.  What we are trying to build and ingrain in these players and in this football club is core foundations and them core foundations get you far in life. You can have as much talent as you want – if you are not building on concrete and you are building on sand it will be the rollercoaster ride. I hope we can grow gradually. It will be tough and if we can’t, we have core foundations to fall back on.” (Scott Parker)

Ceva bun de la Fulham la Fantasy?

E greu să recomanzi pentru Fantasy Premier League jucători de la o echipă care se va lupta pentru supraviețuire. Tom Cairney (un bun executant de faze fixe) cotat la 5.5 sau Anthony Knockaert (jucător experimentat în Premier League) cotat tot la 5.5 ar putea fi variante. Mitrovic e cel mai scump din lot (6.0), a marcat 11 goluri la ultimul sezon din Premier League și 26 anul trecut în Championship.

Ce vom vedea în noul sezon?

Stilul preferat de Scott Parker în campionat a fost unul ofensiv. Pe faza defensivă, așezarea se transforma într-un 4-4-2 (cu Onomah pe linia din față, alături de Mitrovic) și presa agresiv adversarul. Pe faza de posesie, echipa se așeza într-un 4-2-3-1. Căpitanul Tom Cairney e dirijorul central, Onomah cobora mult să primească mingea, iar extremele Cavaleiro și Knockaert intrau mult în centru. Un posibil prim unsprezece ar fi: Rodak – Odoi, Hector, Ream, Bryan – Knockaert, Reed, Cairney, Cavaleiro – Onomah – Mitrovic.

Va fi interesant de văzut dacă Parker își va păstra stilul sau va încerca să fie ”mai mult Ranieri” și ”mai puțin Jokanovic”. Cert e că față de acum două sezoane, Scott Parker pare că a învățat din greșeli, iar familia Khan ar face bine să-l susțină cât de mult pot pe tânărul antrenor englez. Fulham nu are un lot care să-i poată permite să spere mai mult decât evitarea retrogradării, dar poate că ăsta va fi fix elementul care-i va ține cu picioarele pe pământ de această dată.

“Last time we went up, there wasn’t the right mentality in the squad. There were people here who were just happy to be there in the Premier League and not graft, but this time we have a really good, young, hungry squad and a good, young, hungry manager.” (Joe Bryan)

”Que Sera Sera / Whatever will be, will be”, după cum spune chiar  unul din chant-urile care se cânta anul trecut pe Craven Cottage…

surse foto: footballcoin.com

Dacă ți-a plăcut ce tocmai ai citit, alătură-te comunității de fani Premier League din România. Newsletter-ul nostru vine în fiecare vineri, pe e-mail și pe Whatsapp.

Alex works in the IT Industry, he's an avid reader who likes to find beauty in football. He supports Arsenal FC. Based in Iasi, Romania, he's a coffee lover and a fan of almost everything that has a guitar and a British accent. @alexxx_avr.

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *