Sezonul care stă să înceapă va fi al optulea sezon consecutiv în prima divizie pentru West Bromwich Albion, o performanță notabilă pentru un club relativ mic, în comparație cu forțele primului eșalon al fotbalului englez. West Brom în 2017/2018 nu promite nicio evoluție uluitoare, ci o consolidare a poziției de client fidel al mijlocului de clasament din Premier League.

Antrenor echipei va fi și în acest sezon Tony Pulis, veșnic contestat din cauza stilului de joc neatractiv practicat de formațiile sale, dar care întoteauna își îndeplinește obiectivul principal, evitarea retrogadării. De altfel, Pulis este un antrenor recunoscut în lumea fotbalului englez pentru faptul că nu a retrogradat niciodată ca manager, deși a antrenat întotdeauna echipe cu buget limitat.

La fel precum în sezonul trecut, va trebui să ne așteptăm din partea lui West Brom la un joc defensiv, în care posesia mingii va fi deliberat cedată adversarilor, iar majoritatea șanselor de gol vor veni fie urmare a unor faze fixe, fie după contraatacuri.

Transferuri

Lotul lui West Brom impresionează în mod negativ prin subțirimea sa. Pentru multe posturi nu sunt 2 jucători de valori apropiate și este posibil să ne așteptăm și acest sezon ca unii jucători să fie folosiți pe 2 sau chiar 3 poziții diferite.

Nici campania de transferuri nu a fost una reușită până acum, sentimentul general în rândul fanilor fiind că jucătorii pe care clubul intenționează să îi achiziționeze nu par a fi foarte dornici să vină, în principal din cauza stilului de joc defensiv practicat de Tony Pulis.

Veniri: Jay Rodriguez (Southampton), Ahmed Hegazy (Al Ahly Cairo – împrumut);

Plecări: Darren Fletcher (Stoke City), Marc Wilson (Bournemouth), Callum McManaman (pus pe lista de transferuri);

Lotul de jucători al lui West Brom

 Portari

  • BEN FOSTER (34 de ani) – Titularul de drept al postului. A jucat în toate meciurile sezonului trecut și a apărat bine, fără greșeli majore.
  • BOAZ MYHILL (34 de ani) – Rezerva lui Foster, șanse minime să joace în PL dacă Foster va fi apt de joc.

Fundași

  • CRAIG DAWSON (27 de ani) – Reprofilat de Tony Pulis din fundaș central în fundaș dreapta, Dawson a prins 37 de meciuri sezonul trecut, reușind 4 goluri. Este un jucător excelent pe faza defensivă și la faze fixe, dar în schimb are carențe în controlul balonului.
    GARETH McAULEY (37 de ani) – Veteranul echipei și cel mai vârstnic jucător de câmp sezonul trecut, este una din piesele de bază în centrul apărării. Este la rândul său un jucător excelent în dueluri aeriene, reușind nu mai puțin de 6 goluri sezonul trecut, toate în urma unor faze fixe.
  • JONNY EVANS (29 de ani) – Fostul fundaș al lui Man Utd va fi căpitanul echipei în noul sezon, după plecarea lui Fletcher. Deși a fost curtat de Arsenal în această vară, se pare că Evans a decis să rămână la club, fiind unul dintre preferații lui Tony Pulis.
  • ALLAN NYOM (29 de ani) – Venit de la Watford sezonul trecut, din postura de jucător care nu prindea nici banca de rezerve, Nyom s-a impus rapid în primul 11 la WBA. Deși aparent pare rigid și stângaci în mișcări, camerunezul reușește să se descurce cu brio ca fundaș lateral, atât pe stânga cât și pe dreapta.
  • AHMED HEGAZY (26 de ani) – O noutate în lotul lui WBA, egipteanul de 1,96m vine de la cel mai titrat club din Africa, Al Ahly Cairo. Fundaș central de meserie, va fi probabil prima rezervă a cuplului McAuley – Evans.
Rondon, Evans, Brunt și Chadli, fotografie de prezentare de pe WBA.co.uk.

Mijlocași

  • CLAUDIO YACOB (30 de ani) – Mijlocașul argentinian, fost căpitan al lui Racing Club, este de asemenea un jucător de bază sub comanda lui Tony Pulis. Este un închizător eminamente defensiv, care în peste 130 de jocuri în PL a marcat o singură dată. În schimb, este recunoscut ca fiind unul din ”durii” formației, acumulând în 4 sezoane la WBA 35 de galbene și un cartonaș roșu.
  • JAKE LIVERMORE (27 de ani) – Livermore a fost adus de la Hull City în pauza de iarnă, dar cu toate acestea s-a integrat imediat în echipă, prinzând 15 meciuri ca titular în tricoul lui West Brom în retur. Jocul său a fost foarte apreciat de anternori dar și de fani, ceea ce i-a adus și un loc de titular în echipa naționala a Angliei.
  • JAMES MORRISON (31 de ani) – Scoțianul este la al 10-lea sezon consecutiv la West Brom. Un jucător cu o excelenta viziune a jocului, are un șut bun de la distanță și poate juca atât în centrul liniei de mijloc, cât și în flancuri. Singura sa problemă este că se accidentează destul de frecvent, iar astfel îi lipsește constanța în evoluții.
    CHRIS BRUNT (32 de ani) – Un alt jucător a cărui carieră se confundă cu West Brom. Venit în 2007 la club, Brunt a fost în fiecare an jucător de bază pe flancul stâng. Este un fotbalist care poate juca mijlocaș sau fundaș, și are la rândul sau un șut excepțional. Sezonul trecut a revenit după o accidentare gravă care l-a împiedicat să participe la EURO 2016, și a fost unul din cei mai buni jucători ai echipei.
  • JAMES McCLEAN (28 de ani) – Irlandezul este un fotbalist cu o buna viteză dar și unul din cei mai tehnici jucători din lot. Pe fază defensivă însă nu strălucește, motiv pentru care este destul de rar titular. Din cele 34 de meciuri jucate sezonul trecut, McClean a fost titular doar de 13 ori și integralist în doar 5 meciuri.
  • MATT PHILLIPS (26 de ani) – Phillips a fost unul din cei mai buni jucători ai formației în sezonul trecut. Venit de la QPR din Championship, britanicul s-a impus fără probleme în primul 11. Este un jucător cu o foarte bună tehnică în regim de viteză și cu șut bun de la distanță. Sezonul trecut a avut o accidentare în luna februarie care l-a ținut circa 2 luni pe tușă, perioadă în care și jocul echipei a început să sufere.
  • NACER CHADLI (27 de ani) – Belgianul adus de la Tottenham la sfârșitul verii trecute a devenit la rândul său un titular incontestabil, dar și unul din preferații publicului. Startul său a fost fulminant cu o dublă în meciul de debut, într-un 4-2 contra lui West Ham. Chadli este probabil cel mai tehnic jucător din lot și ar trebui să fie titular și sezonul viitor, cu condiția ca și relația sa cu Tony Pulis să rămână una bună.
  • JAY RODRIGUEZ (28 de ani) – Adus de la Southampton în această vară, Rodriguez este un jucător foarte util mai ales datorită versatilității sale, acesta putând juca pe orice poziție în spatele atacantului, dar chiar și vârf împins. Singurele temeri vor fi legate de starea sa fizică, Rodriguez având destule probleme cu accidentările în ultimele 2 sezoane, în care a prins doar 12 meciuri ca titular la ”Sfinți”.
  • JONATHAN LEKO (18 ani) – Tânărul născut în 1999 în RD Congo a prins doar 110 minute sezonul trecut și este greu de crezut că va juca foarte mult și în acesta.

Atacanți

  • SALOMON RONDON (27 de ani) – Venit în urmă cu 2 sezoane de la Zenit, venezueleanul Rondon s-a impus rapid ca titular și a fost golgheterul echipei în ultimele 2 campionate. Un atacant care se potrivește perfect stilului lui West Brom: puternic, bun la cap și sigur la finalizare. Va fi titular incontestabil și în acest sezon, neavând un concurent serios pe post.
  • HAL ROBSON-KANU (28 de ani) – Galezul va fi rezerva lui Rondon mai mult ca sigur. Un jucător muncitor, care se remarcă prin dăruirea sa pe teren, va fi o variantă de avarie în meciurile când venezueleanul va absenta.

Echipa tip: Foster – Dawson, McAuley, Evans, Nyom – Yacob, Livermore – Phillips, Chadli, Brunt – Rondon.

Rezerve: Myhill – Hegazy, Morrison, McClean, Rodriguez, Leko, Robson-Kanu.

Poziția la finalul sezonului: locul 14

Cred că celor de la WBA le va fi foarte greu să repete performanța din sezonul trecut (locul 10), cu actualul lot. Obiectivul va fi și anul acesta evitarea retrogradării, care cred că va fi atins ținând cont că Tony Pulis a rămas pe banca echipei, ceea ce poate fi ca un fel de ”garanție” pentru orice echipă ce vrea sa se mențină în Premier League. Totuși, nu cred că West Brom își poate propune mai mult de evitarea retrogadării cu actualul lot, dată fiind subțirimea acestuia și lipsa a încă unui atacant de valoare.

Urmărește-ne pe Facebook, Twitter și pe canalul de Youtube  pentru a fi la curent cu tot ce contează în fotbalul din Anglia!

West Bromwich Albion, FC Barcelona and US Lecce fan. Hobbies include playing football, travelling and taking naps. Has a cat.

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată.