Povestea e aceeași în fiecare an, nu-i așa? West Ham United arată bine pe hârtie și se salvează de la retrogradare pe finalul sezonului. Dacă fanii mai pot îndura încă un astfel de sezon, fiind căliți în necazuri și mai mari de atât, clubul riscă enorm cu fiecare schimbare importantă pe care o face. Mai multe despre asta povestim în previziunile noastre din presezon pentru West Ham.

David Moyes și cel mai complicat job din lume

De când a părăsit banca lui Everton pentru a se arunca în dezastrul numit Manchester United în 2013, niciun club (Sunderland, Real Sociedad și West Ham) nu i-a oferit mai mult de un sezon lui David Moyes. Asta înseamnă că scoțianul nu a avut șansa de a-și „face jocul”, pentru că Moyes nu e un cârpaci în stilul lui Sam Allardyce, ci un constructor. La Preston, unde a debutat în management, a luat o echipă de locul 15  și a promovat-o în al doilea dintre cele 4 sezoane pe care le-a avut acolo. Apoi, la Everton, a luat o echipă de locul 15 și a dus-o în cupele europene, în primii 3 ani din cei 11 de mandat pe Goodison Park. West Ham a terminat primul sezon cu Moyes, la a doua aventură cu The Hammers, pe locul 16. Abia acum, la 7 ani după ce semnase pentru 6 sezoane cu Man United, David Moyes începe al doilea sezon consecutiv pe aceeași bancă tehnică.

David Moyes e un manager de cursă lungă, dar West Ham nu e un club condus cu viziune pe termen nici măcar mediu, așa că, din nou, scoțianul pare să nu se afle în locul potrivit. Nu e departe de a face această echipă, grupul condus din vestiar de Noble, să-i fie loial și de acolo doar deciziile conducerii îl mai pot împiedica să construiască un West Ham care să se preocupe de o calificare în cupele europene mai degrabă decât de retrogradare, pe finalul fiecărui sezon.

Primul 11 al lui West Ham în sezonul trecut

Deși David Moyes nu este cel mai mare fan al rotației, un prim 11 generat din numărul de minute jucate indică o altă așezare în teren decât ce joacă, de fapt, West Ham.

Fabianski – Fredericks, Ogbonna, Diop, Creswell – Noble, Rice, Snodgrass, Fornals – Antonio, Haller. 4-4-2?

Moyes joacă însă 4-2-3-1, dar accidentările și transferurile făcute în ianuarie au „alterat” primul 11 standard. Jarrod Bowen (golgeterul lui Hull City din ultimele 3 sezoane) și Tomas Soucek au ajuns la club și s-au impus repede ca titulari, livrând goluri și pase decisive de la primele lor apariții.

Altă discuție importantă este cea legată de atacanții din lot: Haller și Antonio au jucat împreună doar 700 de minute și au creat un singur gol pentru The Hammers (marcator Haller, pasator Antonio). E clar: cei doi sunt concurenți pentru postul de vârf, cu mențiunea că Antonio poate Michail Antonio e un fotbalist cu un istoric de carieră complet atipic. Nu a jucat portar, fundaș central și închizător niciodată în cariera de profesionist, dar în rest… a jucat pe fiecare poziție de pe teren. Când West Ham l-a adus în Premier League, de la Nottingham Forest, Antonio era văzut ca un fundaș dreapta cu mare apetit ofensiv. 4 ani mai târziu, Antonio este prima opțiune pe postul de atacant la West Ham. A marcat împotriva lui Tottenham, a lui Chelsea și a lui Manchester United în sezonul trecut…

Transferurile lui West Ham

Soucek a venit în ianuarie, sub formă de împrumut (în toamnă era încă ocupat să marcheze pentru Slavia Praga împotriva lui Inter și a Borussiei Dortmund, în Liga Campionilor), dar a fost transferat definitiv, pentru 15 milioane de Lire la final de iunie.

Mai importantă pentru conducerea clubului pare să fie reglarea bugetului de salarii. West Ham caută să-l vândă pe Felipe Anderson, jucător pe care plătiseră 34 de milioane lui Lazio, acum doi ani, una dintre opțiuni fiind chiar „vecina” Arsenal. West Ham a vândut 3 fotbaliști ofensivi:

  • Ajeti a ajuns la Celtic (vândut pe 5 milioane de Lire, mult sub prețul de achiziție);
  • Huggil este jucătorul lui Norwich (cumpărat pe 9 milioane în 2018, vândut pe 3 milioane în 2020, după ce );
  • Grady Diangana a fost cedat definitiv la West Brom, după împrumutul din sezonul trecut. Diangana era considerat cel mai bun tânăr fotbalist din lotul lui West Ham, iar conducerea a ales să-l vândă unei rivale directe la supraviețuire. Reacția căpitanului Noble spune întreaga poveste a „strategiei” lui West Ham United:

Primul 11 al lui West Ham pentru noul sezon

O dată cu venirea lui Soucek, l-am văzut „eliberat” pe Declan Rice, care poate să se exprime mai ofensiv, însă totuși nu e un fotbalist care să fie comfortabil în a exploata spațiile în spatele unui vârf. Probabil că Fornals va continua să fie piesă fixa în linia de start, așa că un 4-3-3 pare mai probabil pentru noul sezon de la West Ham:

Fabianski – Fredericks, Ogbonna, Diop, Creswell – Noble, Rice, Soucek – Bowen, Fornals- Antonio.

Haller ar fi marele absent din linia asta, dar Antonio are nevoie să fie menajat și probabil că acolo va roti Moyes, iar dacă intră francezul în formă, îi va juca pe amândoi, cu Antonio într-un rol mai retras.

Și Robert Snodgrass, unul dintre preferații lui Moyes, poate contribui (cum a făcut-o din plin și în sezonul trecut), iar Yarmolenko, deși trecut de vârful carierei, rămâne o opțiune excelentă pentru ofensivă. Și dacă mai rămâne și Felipe Anderson, deja Moyes are de gestionat multe cereri de minute…

Previziunea din presezon pentru West Ham

West Ham are cel mai greu program pentru începutul de sezon: Newcastle, Arsenal, Wolves, Leicester, Tottenham, Liverpool, Manchester City. Practic, prima oară când echipa lui Moyes va juca împotriva unui adversar care, pe hârtie, le este inferior, este abia pe 7 noiembrie, într-un derby londonez cu Fulham. Să nu ne mirăm dacă o găsim pe West Ham pe ultimul loc la început de noiembrie…

Dacă David Moyes trece de luna decembrie pe bancă, The Hammers nu vor avea emoții cu retrogradarea la final de sezon și e foarte probabil că se vor clasa undeva în zona locurilor 11-14.

Jucători de la West Ham pentru FPL

În apărare, în debutul sezonului, sunt de evitat absolut toți jucătorii de la West Ham. După 7-8 etape, merită studiate statisticile excelentului portar Fabianski (5.0) și de văzut dacă joacă titular fundașul Ben Johnson (4.0). Ambii merită avuți în vedere pentru un wildcard jucat în noiembrie.

Antonio (6.5) – un atacant care poate marca împotriva oricărei echipe din campionat, dar care a avut mai mereu, în ultimii ani, probleme cu accidentările și, în consecință, nu prezintă cifre impresionante. Pe final de sezon a jucat însă 90 de minute în aproape toate meciurile și a marcat 7 goluri (4 dintre ele însă fiind în poarta nefericiților de la Norwich, o anomalie statistică pe care trebuie s-o cântărim când luăm o decizie în Fantasy).

Soucek (5.0) a marcat de 3 ori pe finalul sezonului și pare să se fi impus ca titular. O prezență constantă în careul advers la faze fixe, Soucek are cel mai mare ownership în FPL, dintre jucătorii lui West Ham, în afara lui Antonio, pentru că este cel mai ieftin mijlocaș cu mare potențial de a aduce puncte. Însă atenție! Rice a făcut mai multe puncte în etapele jucate după reluarea campionatului din iunie, iar Noble este executantul de penalty-uri al echipei. Ambii au același preț (5.0) precum Tomas Soucek.

În încheiere, pentru că vorbele n-au valoare, faptele contează, cifrele se cunosc, nu se inventează:

Cei mai buni pasatori decisivi ai lui West Ham, în sezonul trecut: Fornals și Snodgrass (5), Anderson și Bowen (4), Noble, Rice, Fredericks, Lanzini și Antonio (3).

Cei mai buni marcatori: Antonio (10 goluri), Haller (9), Snodgrass și Yarmolenko (5), Noble (4).

Dacă ți-a plăcut ce tocmai ai citit, alătură-te comunității de fani Premier League din România. Newsletter-ul nostru vine în fiecare vineri, pe e-mail și pe Whatsapp.

Diavol roșu de când regele Angliei era un francez. Specialist în management de servicii IT, meșteșugar de cuvinte în timpul liber. Fondator al grupului de fani Premier League România și ctitor al acestui site.

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *