E viață și fără Partey la Arsenal. Tiki-Tackle-ul de azi e despre cât de ușor s-a integrat Jorginho în echipa lui Mikel Arteta și despre cum brazilianul italianul continuă să facă și la Arsenal ce știe el mai bine să facă: să-i facă pe cei din jur mai buni.

Arseblog-ul de alaltăieri ne-a evidențiat cum în partida de pe Villa Park de sâmbătă, Jorginho a reușit mai multe pase care au făcut progresie (15) decât a reușit Partey în orice partidă în care a jucat în acest sezon.

Arsenalul de azi al lui Arteta are în Thomas Partey ancora de la mijlocul terenului, ghanezul fiind unul din puținii jucători din primul unsprezece a cărui poziție în teren implică mai puțină libertate de mișcare. Când Partey s-a accidentat, întreaga suflare a lui Arsenal devenise îngrijorată, mai ales la amintirea primei înfrângeri din acest sezon de pe Old Trafford, când Sambi Lokonga nu a reușit să suplinească prezența de spririt a fostului jucător al lui Cholo Simeone.

Același post, alt profil.

Poate un jucător firav să înlocuiască un jucător cu calități fizice impresionante precum Partey? Instinctul te face să spui că nu, doar că fotbalul nu e doar un câmp de luptă. Jorginho, un jucător adulat de Guardiola și discipolii săi, pare întruchiparea unei vorbe celebre ale Johan Cruyff: ‘You play football with your head, and your legs are there to help you’. Poate că nu degeaba Marc Cucurella spunea că italianul era cel mai inteligent jucător de pe Stamford Bridge.

Cu Villa, italianul a reușit 15 pase care au făcut progresie, trei dintre ele ajungând în careul advers. Ce înseamnă pase care fac progresie? Conform măsurătorilor Opta, o astfel de pasă e una prin care balonul avansează cel puțin 9 metri de la cel mai în spate punct în care mingea s-a aflat de-a lungul ultimelor șase pase. (se exclud pasele din treimea de joc proprie)

Tunarii au avut probleme în acest sezon în a găsi drumul către poarta adversă în fața adversarilor care se apără aglomerat, aproape de careul propriu. Odegaard sau Xhaka n-au găsit pasele penetrante pe Goodison, dar sâmbătă cu Aston Villa au avut un ajutor în plus, în persoana lui Jorginho, italianul care are în registrul tehnic pasele și viziunea care-i lipsesc lui Thomas Partey, un jucător cu alte calități. Nu știm dacă asta a fost strategia băncii tehnice de a avea doi jucători cu calități diferite pentru postul de număr 6, dar calitățile diferite ale celor doi  sunt un plus binevenit pentru Arteta.

Temerile că pierderea lui Partey va afecta jocul echipei s-au risipit, iar lucrurile s-au mai schimbat cu Jorginho în teren, jucătorul care deseori îi face pe toți mai buni și care poate de aceea e rar văzut ca fiind el însuși bun. Chiar și când câștigă și e integralist în finalele de Liga Campionilor și Campionat European… Jorginho e genul de jucător care trece mereu pe sub radar, catalogat drept cel care joacă la siguranță și unul care atunci când iese în evidență, iese pentru ceva negativ. La victorii și la bine, alții sunt cei evidențiați.

Atunci când Thomas Partey va fi din nou apt de joc, Mikel Arteta va avea o dilemă serioasă de rezolvat, italianul venit de la Chelsea depunându-și candidatură pentru postul de titular la mijlocul terenului.

Pe Arseblog, Lewis Ambrose vorbea despre cum fanii sunt mereu în căutarea jucătorilor perfecți, cum la înfrângeri cei mai buni jucători sunt considerați mereu cei care au rămas pe bancă și cum atunci când judecăm un jucător tindem să evidențiem mai întâi lipsurile, nu calitățile.

Felul în care a fost privit Jorginho de suflarea lui Arsenal, amintește de reacțiile la transferurile lui Ramsdale și a altora care la prima vedere păreau jucători cu multe lacune, dar care au sfârșit în a face întreaga echipă mai bună.

As fans, we watch our team every week and we want them to be perfect. We want every player to be world class. Of course we do, because we want to win over and over and over again, and having a perfect team, with perfect players, is the only way to ensure that. But the perfect team obviously doesn’t exist. We can see the flaws in our players and we can hope that they work on them, or that someone else comes in who doesn’t share the same flaws. There is always someone better. So as we search for the perfect solutions, the perfect players to replace our imperfect ones, we spend so much time thinking and talking about what players can’t do, we end up ignoring what they can do, what they do bring to a team. Enter Jorginho.” (Lewis Ambrose)

 

Tiki Tackle e o serie nouă pe Tackle.ro axată pe registrul tactic al Premier League. Ne dorim să vorbim mai mult despre ceea ce se întâmplă pe teren și mai puțin despre ce se întamplă în afara lui. Mai mult despre lucrurile care contează acolo în iarbă și mai puțin despre ironii și glume de doi lei. Primele nouă episoade pot fi găsite aici.

surse date: arseblog.com

Dacă ți-a plăcut ce tocmai ai citit,  alătură-te comunității de fani Premier League din România. Newsletter-ul nostru vine în fiecare vineri, pe e-mail și pe Whatsapp.

Alex works in the IT Industry, he's an avid reader who likes to find beauty in football. He supports Arsenal FC. Based in Iasi, Romania, he's a coffee lover and a fan of almost everything that has a guitar and a British accent. @alexxx_avr.

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *