Vulpile 2.0: Noul Leicester e povestea de care Premier League are nevoie

S-a spus despre titlul luat de Leicester City în 2016 că a fost o minune, însă parcă vorbele astea nu mai înseamnă mare lucru când vedem titluri senzaționale la tot pasul. Ca într-un Cinema Paradiso în inima Angliei, sub privirile regizorului Don Claudio, jucătorii lui Leicester și-au depășit limitele și, ajutați de experiența lui Morgan, de super-puterile lui Kante, de geniul lui Mahrez și de sângele rece al lui Vardy, au adus bucuria vieții pentru cei 300 000 de locuitori ai Leicester-ului.

Greșelile de după titlu

Mereu mi s-a părut că atunci când o echipă mică obține un succes notabil, fie că e vorba de o promovare sau de un titlu de campioană, dileme mari se ridică în birourile conducerii: ”Ce te faci, boss?” Să răsplătești jucătorii care ți-au adus performanța și să continui cu ei în Champions League/Premier League sau să aduci jucători versați, obișnuiți și pregătiți pentru următorul pas?

Deși un recul era de așteptat, dacă mă întrebați pe mine, cei din birourile lui Leicester au dat impresia că au gestionat prost titlul câștigat. Nici nu fuseseră strânse toate sticlele de bere de pe străzile din oraș că Vulpile au și anunțat transferurile verii, aruncând câteva zeci de milioane pe două vârfuri noi: Ahmed Musa și Islam Slimani. Cu Jamie Vardy cu încă destulă benzină în rezervor, cei doi noi recruți nu au avut nicio șansă de a se impune la club și au ajuns acum în Arabia Saudită, respectiv Turcia. Banii care aveau să intre în club din Champions League au fost folosiți neinspirat, însă regretatului Vichai Srivaddhanaprabha și celor din jurul său nu le-a trebuit mult timp să înțeleagă că transferul unor mercenari pe bani mulți nu e cheia succesului într-un loc în care suporterii sunt cu inima alături de echipă. Faptul că în vară l-au înlocuit pe Mahrez cu James Maddison, un necunoscut pentru mulți la acea vreme, e semn că lucurile s-au schimbat în birourile de pe King Power Stadium și că șefii clubului au învățat din greșeli.

Leicester, post-Puel

Claude Puel a fost adus la Leicester în 2017 cu sarcini clare. Trebuia să facă tranziția de la stilul de joc bazat pe contraatac care le-a adus titlul Vulpilor la unul axat pe controlul mijlocului terenului, dar și să creeze o echipă în care să promoveze mai mulți tineri din propria pepinieră. Era evident însă că misiunea era dificilă și de lungă durată, așa cum e mereu atunci când e cazul să le explici celor cu experiență să renunțe la vechile obiceiuri. Să-l educi pe Vardy să aștepte cu răbdare o fază de construcție pragmatică și o serie lungă de pase scurte? Să-i spui lui Captain Wes Morgan să nu mai bubuie mingea? Relația lui Puel cu jucătorii nu a fost nici ea cea mai bună, nu oricine le poate intra sub piele unor tipi ce le-au văzut și trăit pe toate, așa cum sunt veteranii de pe King Power Stadium.

Schimbarea lui Puel cu Brendan Rodgers a părut logică. Nord-irlandezul e un tactician flexibil, capabil să facă iarăși din Leicester City o echipă redutabilă. Dacă la începuturile sale de la Swansea, elevii lui Rodgers impresionau în Premier League cu un joc atrăgător de posesie, perioada de pe Anfield ne-a arătat un manager mai versatil, care a schimbat câteva sisteme de joc, reușind să-și facă trupa să abordeze un fotbal mai direct pe poartă, în care să acomodeze trei guri de foc, Luis Suárez, Daniel Sturridge și Raheem Sterling.

Vulpile tinere

Nu cred că sunt singurul care crede că echipa de azi a Vulpilor arată mai interesant decât cea care le-a adus titlul celor din Leicester City. Lotul pare mai echilibrat, atât valoric cât și numeric, iar nimeni nu se mai întreabă ce se vor face Albaștrii dacă pleacă Mahrez sau un alt jucător. Dacă de spargerea grupului Big 6 nu putem vorbi momentan, Brendan Rodgers are platforma de care are nevoie pentru a construi o echipă care să pună probleme granzilor, care să ajute clubul să crească sănătos, valoric, pe teren, dar și financiar, prin ”rafturile” pline cu jucători tineri gata să rupă norii în Premier League. Ca și Bournemouth, Leicester par a se focusa pe jucători home-grown, tineri, arătând că a învățat din perioada în care transfera mercenari pe sume imense.

Ben Chilwell (22), James Maddison (22), Harvey Barnes (21) deja au făcut progrese enorme în acest sezon, iar Rodgers, un manager cunoscut pentru înclinația sa către tineri are de unde alege pe King Power Stadium, cu Demarai Gray (22), Hamza Choudhury (21) sau chiar Kelechi Iheanacho (21) sperând să facă pasul următor și să se impună în primul unsprezece. Wilfred Ndidi (22), Ricardo Pereira (25) și Harry Maguire (26) au și ei cei mai buni ani în față, iar la începutul anului, într-un clasament al echipelor din Premier League cu media cea mai mică a vârstei celor din primul unsprezece, Leicester era a patra clasată.

De atunci media chiar a mai scăzut, cu Harvey Barnes (21) și Soyoncu (21) prinzând minute bune în campionat. Iar dacă-i punem la socoteală și pe Tielemans (21) împrumutat de la Monaco (și aproape de transferul permanent) și pe Filip Benkovic (21), un fundaș excelent împrumutat la Celtic în acest sezon, Vulpile 2.0 arată bine de tot pe hârtie. Mingea e în terenul lui Rodgers, iar începutul e promițător, cu victorii pe linie în ultimele 4 meciuri și, cel mai important, cu un prim unsprezece stabil, în care relațiile de joc se pot suda. Barnes – Maddison – Gray a fost meci de meci linia din spatele lui Vardy, iar din centru, nimeni nu i-a mai scos pe Ndidi și Tielemans, belgianul care nu demult era pierdut în spațiu la AS Monaco.

„It’s massive. The amount of young players around 22, 21 and under, it’s probably one of the highest in the Premier League for minutes, so being a young player in that squad fills you with confidence, knowing that the manager won’t be afraid to stick you in and keep you in if you do well.” (Harvey Barnes)

Toată lumea vorbește de flair-ul lui Maddison sau de calmul lui Chilwell, dar dacă mă întrebați pe mine, aș ține un ochi aproape pe Harvey Lewis Barnes. Englezul crescut chiar în academia lui Leicester, părea inițial puțin grăsun, n-are în prezent nici măcar cota lui Demarai Gray, dar în joc arată că are acel instinct de world-beater, capabil să își ia cu tupeu adversarii în duel direct, să-i depășească și apoi să încerce poarta, așa cum a reușit de atâtea ori în turul sezonului, acolo unde a impresionat în Championship la West Brom, de unde avea să fie chemat înapoi mai devreme de cei din staff-ul lui Leicester.

De aici încotro?

”Vulpile 2.0” poate fi un plan excelent pe termen lung, poate transforma clubul într-un business sănătos, dar la fel de ușor se poate încheia într-un dezastru, cu critici la adresa jucătorilor și ironii ieftine la adresa lui Rodgers, așa cum se întâmplă atât de des în ziua de azi după un insucces. Orice e posibil în nebunia din Premier League în care mai totul se învârte în jurul banilor.

E greu de prezis unde poate ajunge noua trupă de pe King Power, știind că peștii cei mari vor bate la ușă în vară cu saci de bani după ei. Să fie noua strategie cea de a vinde scump și apoi a cumpăra ieftin fotbaliști englezi tineri? Să reziste conducerea la ofertele din vară și țină de generația asta promițătoare? Rămâne de văzut, dar la 3 ani de la echipa de gladiatori care lua titlul, Leicester City are din nou o echipă de urmărit.

surse foto: bbc.co.uk; skysports.co.uk; date: transfermarkt.co.uk

Dacă îți place ce citești pe Tackle.ro, abonează-te la newsletter-ul nostru săptămânal, prin Whatsapp sau e-mail. Ne găsești și pe Facebook, Instagram, Twitter, Youtube și Soundcloud.