4 lucruri de urmărit în Islanda – România

1. Cine este underdog-ul, totuși?

De la barajul de tristă amintire cu Slovenia din 2001, unul în care naționala României pornea favorită cel puțin ‘pe foaie’, iată că ne regăsim din nou într-o situație asemănătoare. De data asta însă, pentru a ajunge la turneul final al Campionatului European trebuie să eliminăm două competitoare (Islanda, apoi Bulgaria sau Ungaria). Dintre acestea, probabil cel mai puternic adversar îl vom întâlni chiar în această seară, în deplasare. Deși islandezii au ajuns între timp în sferturile (!) Campionatului European din 2016, eliminând Anglia în optimi, apoi au participat la Campionatul Mondial din Rusia (2018), cumva pe clasamentul FIFA actual nordicii se clasează pe locul 41 (1457), iar noi pe 34 (1483)?! Poate am rămas noi cu impresia vikingilor neînfricați de la turneele finale mai sus amintite, dar între timp au început să scape ulei în camera motoarelor. V-ar mira foarte tare dacă v-aș spune că România este cea mai bine clasată dintre cele 4 echipe care se bat pe un loc la Campionatul European? Ia, gata! Focu’ la ei! (Mihai Rotariu)

2. Pușcaș de elită

Nouarul României, George Pușcaș, se luptă cu o linie defensivă similară ca statură și mobilitate celor pe care le înfruntă în Championship. Pușki este obișnuit să marcheze primul gol în meciurile naționalei, intră montat și nu se joacă, ci joacă gândindu-se la cum ar putea scutura plasa. În ultimele 12 meciuri ale Islandei, echipa care a marcat prima, a câștigat (islandezii fiind învinși de 4 ori). (Vlad Bogos)

Exercițiu de sinceritate: Naționala României și meciul cu Islanda

3. Tupeul

Curajul selecționerului Mirel Rădoi va fi decisiv în acest prim pas al barajului. A arătat că poate învăța și se poate adapta repede, de la semi-eșecul remizei cu Irlanda de Nord, la victoria împotriva unei echipe superioare pe hârtie, Austria, câteva zile mai târziu. România n-a mai arătat de ani buni atât de bine cum a făcut-o împotriva austriecilor, iar asta i se datorează lui Rădoi care a reușit să motiveze și să antreneze gustul victoriei într-un grup care nu prea a știut vreodată cum e să câștigi meciuri de fotbal purtând acel tricou galben. (Vlad Bogos)

4. Acum este atunci!

Islanda de azi nu mai este semi-finalista din 2016, acea lebădă neagră și blondă care impresiona la Campionatul European din Franța. Deși România nu prea mai prinde turnee finale, de fiecare dată când pierde, pare că-i lipsește concentrarea și mentalitatea pentru a învinge. Echipa asta simte că e aproape de un turneu final, unde și-ar juca meciurile chiar la București (poate chiar cu spectatori în tribune, cine știe?). Și apropo de turneele ratate, ce ce ocazie mai bună să revenim decât turneul final amânat cu un an, de zici că ar fi organizat de… români? (Vlad Bogos)

Show CommentsClose Comments

Leave a comment