
Ar putea fi o etapă decisivă în lupta pentru titlu din Serie A. În Spania Barcelona poate ajunge pentru prima dată în acest sezon pe locul secund, iar în Franța avem un derby important. La final ți-am lăsat programul meciurilor televizate în weekend. Să începem!
Derby-ul OM – St. Etienne le găsește pe cele două cluburi în situații diametral opuse
Unul din derby-urile Franței, între echipele care au dominat fotbalul din hexagon în anii ’60-’70, are un nou episod sâmbătă seară. Marseille ocupă locul secund în Ligue 1, la 12 puncte distanță de PSG și pare the best of the rest. În timp ce OM luptă pentru asigurarea unui loc care o va duce în Champions League în sezonul viitor, St. Etienne încă nu a scăpat de demonii retrogradării. Verzii se află pe locul 18 (loc care duce la un meci de baraj împotriva locului al treilea din Ligue 2) și are nevoie de trei puncte în derby pentru a o întrece pe Lorient (care are deplasare grea la Paris). Ce-ar mai fi de notat? Datorită incidentelor cauzate de suporterii celor două echipe, autoritățile locale le-au interzis fanilor lui OM să facă deplasarea pe Stade Geoffroy-Guichard.
Ligue 1 : les supporters de l'OM interdits d'accès au stade de Saint-Étienne samedi https://t.co/LLzSnqIYph pic.twitter.com/JUgYF9MlV9
— L'ÉQUIPE (@lequipe) March 28, 2022
81 365 de spectatori vor asista la Dortmund – RB Leipzig
Deși sunt 12 puncte între cele două echipe în clasament, calitatea jucătorilor de atac din ambele tabere nu poate decât să anunțe un meci spectaculos. Leipzig și-a revenit după forma slabă arătată în turul de campionat și, ajutată de forma excelentă a francezului Nkunku, a urcat până pe locul patru în clasament. De partea cealaltă, cu șase puncte distanță și șapte etape rămase de jucat, Dormtund încă mai are șanse matematice de a o ajunge pe Bayern Munchen.
Borussia Dortmund vs RB Leipzig will be played in front of 81,365 fans, the first time the Westfalenstadion has been full in 763 days.
— Get German Football News (@GGFN_) March 28, 2022
Deplasări dificile pentru Napoli și Inter în Serie A. Profită AC Milan?
Programul etapei cu numărul 31 din Serie A pare să fie unul avantajos pentru diavolii milanezi. În timp ce Inter se deplasează pe terenul lui Juventus, Napoli are o altă deplasare grea pe terenul Atalantei. În schimb, AC Milan primește vizita lui Bologna, iar o victorie luni seară și o poate face să-și mărească avansul în fruntea Serie A. Opt etape mai sunt de jucat în Italia.
Barcelona poate urca pe locul secund dacă o învinge pe Sevilla
Catalanii au impresionat pe toată lumea după victoria categorică de pe Santiago Bernabeu, iar Xavi, Aubameyang și restul grupului sunt tot mai apreciați pentru cum au reușit să ”întoarcă” sezonul pe Camp Nou. Dacă la un moment dat prezența în Champions League în sezonul viitor părea un vis îndepărtat, forma excelentă din retur face ca Barcelona să aibă șansa de a urca chiar pe locul secund dacă o învinge duminică seară pe Sevilla pe Camp Nou.
📈| Barcelona will rise to 2nd in La Liga for the first time this season if they beat Sevilla on Sunday. At a time, Sevilla were 13 points clear of Barça.
• Sevilla have not won at the Camp Nou since 2003.
Via: @sport pic.twitter.com/szvmDGu0T0
— Barça Buzz (@Barca_Buzz) March 31, 2022
E Aston Villa – Wolves noua rivalitate din West Midlands, ținutul natal al fotbalului?
Retrogradarea lui West Brom, decăderea lui Birmingham City FC, ascensiunea Lupilor de pe Molineux și schimbările impresionante care se întâmplă la Aston Villa, toate astea schimbă spectrul rivalităților încurcate din West Midlands, ținutul natal al fotbalului. Până recent, un meci dintre Aston Villa și Wolverhampton nu era privit ca un derby regional, dar cele două sunt singurele cluburi din West Midlands care evoluează în prima divizie și există toate șansele dezvoltării unei rivalități între Lupi și Villans.
Lecția de geografie a fotbalului: West Midlands, ținutul natal al fotbalului modern
La final îți lăsam programul meciurilor televizate în România în weekend și îți reamintim că în fiecare vineri trimitem newsletter-ul Tackle.ro pe email și WhatsApp, acolo unde vei găsi un rezumat al săptămânii, recomandări de articole bune de citit și programul TV.
Vineri, 1 aprilie
17:30 U Craiova 1948 – Mioveni, Digi Sport 1, Telekom Sport, Look Plus
20:30 Chindia – Dinamo, Digi Sport 1, Telekom Sport, Look Plus
21:30 Union Berlin – FC Koln, Digi Sport 3, Look Sport
Sâmbătă, 2 aprilie
12:00 UTA Arad – Gaz Metan, Digi Sport 1, Orange Sport, Look Plus
14:30 Liverpool – Watford, Eurosport
14:30 CSA Steaua – Petrolul Ploiești, Digi Sport 1, Orange Sport, Look Plus
16:30 Freiburg – Bayern, Digi Sport 2, Orange Sport
17:00 Burnley – Man City, Eurosport
17:30 FC Voluntari – Farul Constanța, Digi Sport 1, Orange, Look Plus
19:00 Lazio – Sassuolo, Digi Sport 3, Orange Sport, Look Sport
19:30 Man Utd – Leicester, Eurosport
19:30 Dortmund – RB Leipzig, Digi Sport 4, Orange Sport, Look Sport
19:30 Celta Vigo – Real Madrid, Digi Sport 2, Telekom Sport, Look Sport
20:30 Rapid – Botoșani, Digi Sport 1, Orange Sport, Look Plus
22:00 Atletico Madrid – Alaves, Digi Sport 2, Orange Sport, Look Sport
Duminică, 3 aprilie
13:30 Fiorentina – Empoli, Digi Sport 2, Orange Sport, Look Sport
16:00 Atalanta – Napoli, Orange Sport, Look Sport
16:00 West Ham – Everton, Eurosport
18:30 Tottenham – Newcastle, Eurosport
19:00 Sampdoria – AS Roma, Digi Sport 2, Orange Sport, Look Sport
19:00 FCSB – Univ. Craiova – Digi Sport 1, Telekom Sport, Look Plus
19:30 Valencia – Cadiz, Digi Sport 4, Orange Sport, Look Sport
21:45 PSG – Lorient, Digi Sport 2, Orange Sport, Look Sport
21:45 Juventus – Inter, Digi Sport 2, Orange Sport, Look Sport
22:00 Barcelona – Sevilla, Digi Sport 1, Orange Sport, Look Plus
Luni, 4 aprilie
18:00 Sepsi – Clinceni, Digi Sport 1, Telekom Sport, Look Plus
21:00 CFR Cluj – FC Argeș, Digi Sport 1, Telekom Sport, Look Plus
21:45 AC Milan – Bologna, Digi Sport 2, Orange Sport, Look Sport
22:00 Real Sociedad – Espanyol, DIgi Sport 3, Orange Sport, Look Sport
22:00 Crystal Palace – Arsenal, Eurosport
Dacă ți-a plăcut ce tocmai ai citit, alătură-te comunității de fani Premier League din România pe Facebook, abonează-te la newsletter-ul nostru, care vine în fiecare vineri, pe e-mail și pe Whatsapp, și urmărește-ne pe Facebook, Instagram, YouTube și Discord.