Preview Liga Campionilor 2025/2026

Parcă a trecut o viață de când nu am mai analizat în amănunt echipele care se întrec în Liga Campionilor Europeni. Acest preview pentru 2025/2026 este special din mai multe puncte de vedere. Este primul preview pe care îl fac competiției în noul format. Este pentru prima dată de când m-am alăturat echipei Tackle, când scriu după o pauză luuuungă.

Intro

Ca să iau taurul de coarne, haideți să începem cu acest nou format Superligă. Este o Superligă? Are oare același efect nociv asupra sportului nostru îndrăgit? Ne punem multe întrebări de acest gen, mai ales acum când avem alt mare ”monstru” inventat de FIFA. Cupa Mondială a Cluburilor a fost boicotată de mulți fani la această primă ediție. De ce? Probabil din același motiv pentru care Anglia a boicotat primele ediții ale Cupei Mondiale. Aroganța!

După părerea mea, da! E clar că jucătorii sunt suprasolicitați. Există oameni care spun că și acum 40 de ani se jucau multe meciuri. Și e parțial corect. Însă la ce nu se gândesc oamenii este că astăzi pe lângă oboseala fizică, mai este și cea mentală. Avem de furcă cu o presă din ce în ce mai lipsită de creier. O presă care are din ce în ce mai puțin scrupule în papuc. (Explicație: scrupulele era numită de romani piatra care îți intra în sandale când mărșăluiai câte 40 km pe zi cu toată armura și bagajul în spate. Soldații nu aveau voie să se oprească și să își scoată scrupulele din sandale/papuci. Dar superiorii mergeau pe cal. Ei nu aveau scrupule. Mulțumiri lui Dan Negru pentru explicațiile pe Facebook)

Ca să continui, oboseala mentală a jucătorilor cred că e mai mare, pentru că avem o presă care nu ajută, avem patroni care trimit jucătorii prin toate colțurile lumii pentru turnee amicale pe bani. Pe scurt, viața nu se mai simte la fel pentru jucători. Să joci 50 meciuri în ziua de azi e mai greu decât 50 de meciuri acum 30 de ani. Atât fizic, cât și mental.

Liga Campionilor XXL și Copa di Gianni (copyright: Vladimir Pagu)

La prima vedere pare rău. Rău de tot. UEFA le-a mărit unor echipe numărul de meciuri pe sezon cu 4 meciuri! Pe sezon! Apoi FIFA vine și mai introduce o competiție care poate adăuga unor echipe de la 3 la 7 meciuri intense de vară. E vorba de partide de mare intensitate, cu miză. Oricât s-ar fofila momentan fanii europeni să susțină Cupa Mondială a Cluburilor, ea are o miză mare pentru cluburi și acestea nu vor renunța la ea.

Și atunci ne întrebăm: are sens? Eu zic că are. Mai ales Cupa Mondială a Cluburilor. Și am motivat lucrul ăsta și în podcast. Părerea mea este că pentru toate cluburile din lumea asta este un lucru extrem de pozitiv, în afară de cluburile europene. Europenii aveau vizibilitate, aveau tradiție, aveau prestigiu deja. Dar cluburile din alte continente nu aveau unde să își construiască aceste elemente. Nu poți spune că o Cupă Intercontinentală care durează 4 zile, e o scenă pe care se pot atinge astfel de obiective.

La fel și în Liga Campionilor, numărul mai mare de meciuri adaugă meciuri la cel mai înalt nivel. Crește nivelul fotbalului în toate țările. Englezilor nu le convine și e normal. Ei ar vrea să joace doar Premier League, două cupe naționale și eventual 5-6 meciuri în Liga Campionilor, să fie calificați automat în sferturi cu 4 echipe. Dar pentru tot restul lumii și pentru acest sport, lărgirea zonei de contact dintre echipele mari ale Europei și restul lumii este un factor extrem de pozitiv.

Perspectiva viitorului

Dacă vrem ca jucătorii să nu se mai accidenteze, trebuie să încetăm să mai plătim sume exorbitante pe drepturi TV, să încetăm să mai acceptăm risipa financiară din acest sport. Este clar că dacă nu ar mai face câte 2-3 turnee de promovare a imaginii în țări exotice bogate, nici jucătorii nu ar mai avea o problemă așa mare să joace mai multe meciuri. Apoi se poate foarte ușor să reducem numărul de meciuri din campionatele interne. De ce să nu fie numai 16 echipe în prima ligă din campionatele de top? Iar dacă există o a doua cupă națională, să fie jucată doar de echipele necalificate în competiții continentale sau intercontinentale. Dar motivul pentru care nu se face asta tot de bani ține.

O să spuneți, păi bine, dar și Copa di Gianni și meciurile în plus din Superliga Campionilor tot pentru bani au fost făcute! Și aveți dreptate dacă spuneți asta. Dar acele meciuri au mai mult sens. Sunt genul de bani care merită câștigați de cei care organizează. Pentru că ajută sportul, ajută fotbalul de pe toată planeta să intre în competiție. Nu doar europenii. Sunt sigur că după 3-4 ediții ale Cupei Mondiale a Cluburilor vom vedea efectele pozitive și nu va mai fi o competiție boicotată de nimeni. Ba chiar va câștiga prestigiu și va fi celebrată cum se cuvine.

Sezonul 2025/2026 bate la ușă

Azi începe! Care nu v-ați făcut echipa de fantasy UCL, vă rog să purcedeți. Presimt un sezon epic! Este anul doi cu noul format și aliniem la start o constelație deosebită de cluburi europene care aspiră către glorie. Arsenal, Atletico Madrid, Barcelona, Bayern, Inter Milano, Juventus, Liverpool, Manchester City, Napoli, PSG, Real Madrid.. Avem 5 echipe din Anglia și 5 din Spania. Zero din România. Chiar și cu 36 de echipe, UEFA nu reușește să mărească numărul echipelor care nu provin din top 5 campionate.

Mi se pare în continuare revoltător că sunt gândite situații în care pot exista până la 7 echipe dintr-o țară, în timp ce numărul țărilor care nu au nici o echipă este exagerat de mare. Și când aud argumentul financiar, mi se pare absolut absurd, într-o industrie în care jucătorii de top de care vorbim fac zeci de milioane de euro pe an.. Trebuie neapărat să continuie acei jucători să facă acele zeci de milioane, iar în unele țări să nu atingă salariul mediu din Germania. Și asta jucând la echipe de cupele europene ale țării, nu în lupta la retrogradare.

Trecând peste acest moment, aș intra în analiza cluburilor importante și eventual al duelurilor lor din prima etapă. Nu mai avem grupe de analizat, astfel că voi lua meciurile rând pe rând, cum vin ele în fiecare etapă.

PSG și izbăvirea sub Luis Enrique

Îmi pare cumva rău că nu am acoperit cu articole sezonul în care clubul din orașul unde a fost inventată Liga Campionilor, a cucerit trofeul. Aș fi scris în vreun moment că mă aștept să câștige? Vă spun cu toată sinceritatea că nu. Pentru că eu cred că pentru noi toți, abia finala cu Inter a fost momentul în care am realizat ce a creat Luis Enrique în capitala Franței. Înainte de finală mulți încă aveau dubii că PSG va câștiga. Să ne amintim că a avut probleme să ajungă până și în fazele eliminatorii. Finala a fost însă de poveste. Cea mai categorică victorie într-o finală de Liga Campionilor din istorie.

PSG juca fotbal de Playstation. Acela este genul de meci care creează legende. Creează jucători legendari. Sunt sigur că mulți din jucătorii acelei finale vor domina scena fotbalului european din următorul deceniu. Asemenea meciuri în repertoriul propriu te fac să transcezi calea obișnuită către performanțe mari. Deodată devii un fel de Zidane, pe care lumea dorește să îl vadă chiar dacă echipa nu joacă ce trebuie.

Transformarea echipei

Cum a reușit însă Luis Enrique această performanță? Este greu de apreciat acest lucru. Ceea ce părea un club construit pe principii nesănătoase, s-a transformat peste noapte într-un proiect solid. Capacitatea managerială a lui Luis Enrique poate, cred eu, să fie comparată cu cea a lui Jose Mourinho. Mourinho era cel care în sezonul al doilea rupea concurența. Ceea ce lui Pep Guardiola i-a luat 7 ani, Luis Enrique a reușit în doi.

Amândoi provin din aceeași școală de fotbal. Și au implementat proiecte asemănătoare. Luis Enrique nu a apucat să adapteze un club întreg la filozofia sa, cum a făcut-o Pep. Dar prima echipă a PSG-ului pasa mingea cu o viteză și o precizie în spații mici, de care ar fi mândri chiar și trio-ul Messi-Xavi-Iniesta. Un tiki-taka vitezist, entuziasmant. Și aici e cu siguranță numai meritul antrenorului. El este singurul din acel club, fără de care așa ceva nu ar fi fost posibil.

PSG – Atalanta (miercuri, ora 22:00)

Între timp PSG a ratat, deși ar fi meritat pe deplin, trofeul Mondial al Cluburilor. Finala cu Chelsea, într-o țară plină de controverse politice, și chiar sub influența acelor controverse politice, a fost una extrem de ciudată. Analizând evoluția celor de la PSG în comparație cu toate celelalte meciuri ale lor în acea competiție, sentimentul faptului că PSG nu și-a apărat corect șansele este puternic. Este păcat, pentru că a fost de departe cea mai bună echipă în acea competiție.

Acum începe un nou sezon și cu toții ne dorim să vedem acea echipă care a spulberat efectiv pe Inter Milano și pe Atletico Madrid vara asta. Nu ducem lipsă de dueluri puternice pentru francezi în grupă. Avem o deplasare la Barcelona pe 1 Octombrie, într-o partidă pe care mulți și-ar fi dorit-o ca finală în Mai. Apoi și duelul cu Bayern pe teren propriu va fi puternic, într-o reeditare a finalei din 2020. În general toate duelurile lui PSG par puternice, având din nou un ”noroc” deosebit la tragerea la sorți. Nici măcar un adversar nu pare facil în duelurile trase la sorți.

În prima etapă se va duela cu o echipă în reconstrucție la nivel conceptual. Gian Piero Gasperini, magul care a creat o forță nebănuită în Serie A, a plecat. Va reveni oare Atalanta la mediocritate, poate chiar mai rău? Întrebarea este legitimă, cred. Ivan Juric nu pare momentan omul care să calce pe urmele lui Gasperini. Lotul de jucători este unul valoros, dar fără o îndrumare iscusită de pe bancă, Atalanta va fi o victimă sigură la Paris.

Inter și renașterea sub Chivu?

La Inter Milano situația este una destul de precară. Totul a început cu problemele financiare care au determinat cedarea clubului către Oaktree Capital Management. Steven Zhang este omul care a creat ceea ce este Inter astăzi. Un om care a iubit clubul, dar nu a reușit să îl păstreze. Familia clubului cosmopolit din Milano pare să se destrame încet. Nu a ajuta nici lipsa de leadership a lui Simone Inzaghi. Din păcate mulți antrenori italieni au trădat în ultima perioadă propriile echipe pentru banii arabilor. După Roberto Mancini, și Simone Inzaghi a ajuns în Arabia, la timp pentru a conduce pe Al Hilal către o victorie legendară în fața lui City în Cupa Mondială a Cluburilor.

Din păcate Inzaghi nu a înțeles un concept despre care Sir Alex Ferguson scria cu convingere în autobiografia sa. „Pentru a câștiga încrederea și loialitatea jucătorilor, trebuia să fiu eu primul care le oferă asta”. Acum imaginați-vă că echipa Interului a aflat înainte de finala Ligii Campionilor că Inzaghi va pleca. Să zicem că nu ar fi câștigat oricum, la ce adversar au avut în teren, dar cu siguranță nu cred că ar fi fost cea mai nedisputată finală din istorie, dacă Inzaghi ar fi arătat un minim de înțelegere a ce înseamnă un lider. Este oricum sigur că Sir Alex ar identifica cu greu antrenori astăzi care să respecte această idee enunțată de el.

Chivu, primul antrenor numit sub patronii americani

Surpriza, sau poate nu chiar așa surpriză, a fost că după Inzaghi a urmat Cristian Chivu. Românul nostru a fost crescut de Inter ca antrenor, și de aceea poate că nu a fost o surpriză așa mare. Pentru noi românii este o mândrie și ne dorim succesul lui ca antrenor. Teoretic pare și să aibă setările corecte făcute pentru a ajunge să aibă succes. Însă vedem că lucrurile nu ies întotdeauna cum ne-am dori noi.

Așa cum ne-am obișnuit, presa încearcă întotdeauna să influențeze, iar acum se pare că unele cotidiene din Peninsulă și-au pierdut deja răbdarea cu Chivu. Să sperăm că nu pățește ceva asemănător lui Erik ten Hag la Leverkusen. El a crescut firesc către această poziție, este clar că este inteligent, pregătit și ambițios. Adică pare să aibă toate calitățile necesare. Va fi asta de ajuns? Vom vedea. Momentan rezultatele nu sunt dintre cele mai bune. Nu cred însă că americanii ar lua o decizie corectă să nu îl lase pe Chivu întreg sezonul la echipa din Nordul Italiei. Dar vorba aia, ce știu americanii despre fotbal? Ei cred că se joacă cu o minge ovală..

Ajax – Inter Milano (miercuri, 22:00)

Pentru Chivu debutul în Liga Campionilor va fi unul cu o încărcătură emoțională deosebită. Acesta va debuta chiar pe stadionul echipei la care s-a afirmat pentru prima dată pe scena europeană. Numit căpitan la Ajax la doar 20 de ani, Chivu a dominat alături de echipa lăncierilor campionatul olandez. Și a evoluat entuziasmant și în Liga Campionilor în mai multe rânduri. Printre colegii pe care i-a condus din postura de căpitan, se numără Rafael van der Vaart, Wesley Sneijder, Zlatan Ibrahimovic sau chiar Johnny Heitinga. Acesta din urmă este chiar antrenorul lui Ajax în acest moment.

Ajax nu mai domină campionatul olandez ca în alți ani. Acum un pic mai mult de un an termina pe locul 5 în campionat, la distanță uriașă de echipele care s-au luptat la titlu, PSV și Feyenoord. Ultimul titlu datează de pe vreme lui Erik ten Hag, omul care a dus la apogeu ultimul proiect al lui Johan Cruyff. La fel cum Chivu a fost crescut ca antrenor de Inter, și Ajax l-a crescut pe Heitinga. Dar Heitinga a avut deja un prim mandat la echipa mare a lui Ajax, ca interimar. Acum este venit ca principal după ce a lucrat ca secund pentru David Moyes la West Ham și pentru Arne Slot la Liverpool.

Vom avea cu siguranță un duel interesant între doi antrenori tineri, dornici de afirmare. Avantajul lui Heitinga este că el pare să aibă un pic mai multă experiență și poate și mai puțină presiune. Însă în anumite circumstanțe, asta poate fi un dezavantaj. Meciul este cu siguranță interesant, iar la cum au jucat cele două echipe în ultimele partide, poate este și un meci spectaculos.

Pep Guardiola și dinastia a 4-a

Pentru Guardiola am putea spune că au existat mai multe cicluri de când se află la City. Mai multe echipe care au marcat o anumită perioadă a mandatului său din Manchester. Anul acesta pare să înceapă o nouă dinastie, dacă nu cumva ea a început de anul trecut, iar acum este doar definitivată. Jucători noi cum ar fi Tijjani Reijnders sau cei doi Rayani (Ait-Nouri și Cherki), par să reinventeze echipa. Momentan doar Reijnders pare că a avut un impact mai mare, dar sunt sigur că avem timp să îi savurăm și pe ceilalți.

După câștigarea Ligii Campionilor, City a avut nevoie de o reconstrucție. Și cred că Pep este pe cale să mai reușească măcar încă una. Semnele sunt toate bune pentru acest sezon. Erling Haaland marchează dezinvolt, Phil Foden revine cu gol în derby-ul din Manchester, Balonul de Aur Rodri a revenit în primul 11. Și nu în ultimul rând, Pep și-a lăsat mustață. Se poate numi asta dinastia a 4-a, ”a mustăciosului”. Însă fără glumă, deși a avut două sincope dureroase în acest debut de sezon, echipa pare că este pregătită să revină în top.

Manchester City – Napoli (joi, ora 22:00)

Primul meci al sezonului pentru City este deja unul foarte tare. Pe Etihad vine Kevin De Bruyne cu noua sa echipă, Napoli. O adevărată forță în Italia, Napoli l-a reinventat pe Scott McTominay, care s-a îndrăgostit de Italia. Acum cu jucători ca De Bruyne sau Rasmus Hojlund, Napoli vrea să facă surpriza la Manchester. Toți acești trei jucători se întorc în orașul fostei echipe și vor să demonstreze. Sub conducerea lui Antonio Conte totul pare posibil. Nici antrenorul italian nu cred că ar dori să rateze o șansă să le arate englezilor ce poate. Acesta a plecat cu mare scandal de la Tottenham.

Meciul este unul dintre meciurile cap de afiș ale rundei și sper să avem parte de spectacol. Ambii antrenori sunt la cârma unor proiecte puternice, ambii au condiții bune de lucru și aparent nici o scuză pentru acest duel. Asta face ca partida să fie probabil una extrem de disputată. Desigur că miza nu este încă foarte mare și aici există o ușoară critică la adresa acestui format. Și anume faptul că pare că uneori multe meciuri nu au miză foarte mare. Parcă se trăiau cu emoții mai mari meciurile din grupele de patru echipe.

Neamțul care a cucerit Barcelona

Anul trecut Hansi Flick a realizat ceva extraordinar la Barcelona. Un antrenor german care pare să se simtă ca acasă în Catalunia, mai ales pe scena fotbalistică, este ceva mai rar întâlnit. Dar Flick nu numai că se simte ca acasă, dar a transformat Barcelona într-o creatură mitică cu corp de tiki-taka și cu cap de gegenpressing. Ceva nemaiîntâlnit și cu potențial de legendă. Însă nu doar capcana lui nebună la offside a impresionat în primul sezon. Ci pentru mine în special dragostea arătată față de jucători, și caracterul său mai degrabă latin, decât german clasic, rece și profesional.

Flick dă semne de personalitate marcantă în lumea fotbalului. Modul în care a cucerit titlul european cu Bayern și acum modul în care a transformat Barcelona și a adus-o din nou pe culmile cele mai înalte, sunt indicii clare în acest sens. Nu cred că este o coincidență faptul că Flick și Jupp Heynckes sunt cei mai buni antrenori din istoria modernă a lui Bayern München. De asemenea faptul că Flick a fost mentorat neoficial de Heynckes se vede în caracterul acestuia. Și Heynckes era un om deschis experiențelor interculturale și a cucerit Liga Campionilor cu Real Madrid. A înțeles ceea ce Mourinho numea „football heritage”.

Nebunia meciurilor de sezonul trecut

Dacă ar fi să găsim un antrenor asemănător din Premier League, din punct de vedere al nebuniei cu care aborda meciurile, acesta ar fi probabil Ange Postecoglou. Aceeași linie defensivă urcată până la linia de centru, încercând să își înghesuie adversarul în propria jumătate și să recupereze foarte rapid balonul. Când ai jucători ca Lamine Yamal, Pedri sau Pau Cubarsi este evident mai ușor să aplici asemenea strategii. Când jucătorii tăi sunt educați de mici să țină de minge cu orice preț, e mai ușor să te avânți într-un concurs de ”cine marchează un gol mai mult ca adversarul”.

Meciurile Barcelonei au fost absolut o plăcere de urmărit. În decurs de două săptămâni la început de Mai, Barcelona a jucat de două ori cu Inter și de două ori cu Real Madrid. În 4 partide, s-au marcat 25 de goluri. Barcelona a învins Realul de două ori, cucerind Cupa Regelui și La Liga, și a pierdut semifinala Ligii Campionilor cu Inter cu 6-7 la total.

Lamine Yamal pare un jucător cu un potențial enorm. Pare un jucător cu o maturitate deosebită la vârsta lui și chiar dacă toți jucătorii promițători ai Barcelonei care au existat în ultimul deceniu au fost comparați cu Messi, el chiar îmi aduce aminte de legenda argentiniană.

Newcastle – Barcelona (joi, ora 22:00)

Unde să debuteze Barcelona în noul sezon, dacă nu pe St. James’ Park. Este evident că Barcelona este favorita partidei, dar Newcastle nu va fi un adversar ușor. Echipa lui Eddie Howe are un sezon în față în care își pune destul de mari speranțe. Cu toate că nu are un lot foarte pregătit pentru două fronturi dure, Newcastle este o echipă de luptători. Conduși la mijloc de un Sandro Tonali artist, și de un Bruno Guimaraes bătăios, nu se știe niciodată ce pot realiza chiar și cu adversari ca Barcelona. Eddie Howe este unul din antrenorii englezi de top și conduce un proiect sănătos la Newcastle. Și asta în ciuda bănetului aparent nelimitat de care dispune.

Fiind startul sezonului, când încă nu contează atât de mult adâncimea lotului lui Newcastle, mă aștept să marcheze și echipa din Anglia vreo 2-3 goluri într-un meci de 7-8 goluri. Dacă Barcelona ne oferă ce ne-a obișnuit, va fi probabil unul din cele mai spectaculoase înfruntări ale rundei. Eddie Howe va îmbătrâni 3 ani în acest meci probabil.

Xabi Alonso și șocul cultural de la Real Madrid

Când mă refer la șocul cultural al lui Xabi Alonso nu mă refer la faptul că el chiar nu se aștepta la ce a găsit la clubul madrilen. Ci mai degrabă la șocul pe care îl resimte probabil Alonso atunci când vine de la un club ca Leverkusen și merge la Real să antreneze. Diferențele sunt probabil majore și cu impact asupra modului în care pare că și-a construit el identitatea de tehnician.

La Leverkusen echipa muncea proactiv pentru a domina adversarul și a ajunge la poarta adversă. Modelul de succes la Real Madrid este în general bazat pe faptul că antrenorul mai degrabă creează o disciplină defensivă a echipei care cară pianul pentru cei care cântă. Soliștii Kylian Mbappe, Vinicius Jr. sau Arda Güler vor dori probabil în continuare să le care cineva pianul. Rămâne de văzut dacă acest lucru se va întâmpla.

Realul are patru victorii din patru meciuri în La Liga și pare că adaptarea la noul antrenor nu necesită sacrificiu în puncte. Dacă va reuși asta și în Liga Campionilor, sunt șanse mari să vedem un progres mare până în primăvara europeană. Există vreo șansă să reușească Alonso să îmblânzească Realul? Acesta și-a petrecut ani buni din carieră la Madrid. Și în afară de asta, este spaniol și a jucat pentru naționala Spaniei o bucată mare de timp. În ciuda acestui fapt nu cred că nu ne întrebăm cum de a început cariera de antrenor la un club german?

Real Madrid – Marseille (marți, ora 22:00)

În fața Realului în prima etapă se va pune Marseille. Aici ne întâlnim cu câteva figuri cunoscute, cum ar fi Mason Greenwood, fost Manchester United. Băiatul care ”se ruga” de iubita lui să se culce cu el (între timp sunt căsătoriți). Antrenorul echipei este și el unul cunoscut fanilor Premier League. Roberto De Zerbi construiește la Marseille o echipă puternică și probabil nu vine pe Santiago Bernabeu să se predea. Cu jucători ca Geoffrey Kondogbia, Pierre-Emerick Aubameyang, Nayef Aguerd sau Benjamin Pavard, putem spune că Realul are de ce să se teamă. Mai ales că De Zerbi știe cu siguranță cum să folosească la maxim astfel de jucători.

Nu văd neapărat o victorie clară a Realului. Alonso cred că mai are mult de muncă la Real până să meargă lucrurile cum își imaginează el. Marseille are potențial mare de a produce o surpriză, chiar dacă în campionat are deja două înfrângeri în două etape. Ceea ce este însă de asemenea posibil este ca Alonso să trateze acest meci cu prudență și să încerce o victorie cu 1-0 sau 2-0, fără prea mult spectacol. Spectacolul din acest meci va depinde multe de ce reușește echipa franceză să realizeze pe terenul echipei regale spaniole.

Arne Slot și sezonul de tranziție

În discuțiile din redacție, s-a discutat ideea faptului că tranziția de la Jürgen Klopp la Arne Slot se realizează de fapt în acest sezon și nu s-a realizat sezonul trecut. La baza acestei teorii stă faptul că Arne Slot a încercat în primul sezon cât a putut, să nu strice ce deja funcționa. Klopp nu a plecat pentru că lucrurile nu mergeau. A plecat pentru că a obosit. Iar sezonul ăsta, și datorită morții tragice a lui Diogo Jota, și datorită mai multor schimbări de lot, Arne Slot a fost nevoit să schimbe. S-a văzut nevoit să își pună amprenta asupra proiectului de la Liverpool.

Nu pentru că ar fi un om lipsit de curaj nu a schimbat sezonul trecut. Dar pentru că probabil el însuși era fanul a ceea ce Klopp construise. În acest sezon își ia inima în dinți și face o echipă, după chipul și asemănarea Bundesligii. Problema cu această tranziție și mai ales cu schimbările la nivel tactic, este că unii jucători nu par să se mai potrivească în noul sistem. Mo Salah este un jucător care adoră să fie centrul atenției. Acum nu mai are un rol atât de central în jocul echipei, iar asta poate crea chiar anumite tensiuni interne în lot.

Căderea din Olimp?

Liverpool a fost obișnuită în ultimii ani cu superlative. Deși de multe ori și înainte de Klopp, aveau o echipă redutabilă, rezultatele nu erau la nivelul cel mai de top. Liverpool nu mai câștigase campionatul de mult timp și nici în Europa nu dădea semne de măreție. Klopp a transformat Liverpool într-un club dominant din nou. Iar acum poate exista o oarecare teamă, la fel cum a fost la Manchester United după plecarea lui Sir Alex Ferguson, că plecarea unui gigant va determina revenirea la mediocritate. Este un test uriaș pentru Slot și unul de care nu cred că îi e teamă.

Însă un lucru oarecum negativ ar putea fi intrepretat faptul că nu a ales să îl lase pe Salah să plece. În lumina noilor realități tactice, pare că Salah nu este neapărat un profil de jucător potrivit pentru sistemul lui Slot. Cred că lui Slot i-ar fi fost mai ușor ca Salah să plece într-o notă pozitivă, din postura de campion și golgheter. Iar Salah ar fi trebuit poate să înțeleagă situația. O comunicare mai amănunțită ar fi clarificat posibil o direcție mai bună. Atât pentru el, cât și pentru club. Este genul de decizie și situație pe care un manager bun trebuie să știe să o gestioneze. Pare într-un fel că motivul pentru care l-a păstrat este doar acela că nu a considerat că își poate permite să provoace plecarea unei asemenea legende.

Liverpool – Atletico Madrid (miercuri, ora 22:00)

Ce meci îi așteapăt pe cei de la Liverpool la startul sezonului de Liga Campionilor. Până acum, atunci când cele două cluburi s-au întâlnit în grupe europene, Liverpool a fost neînvinsă. Dar în duble eliminatorii, Atletico a trecut de fiecare dată. În cazul acestei partide, este foarte probabil să se mențină regula. Atletico a avut un start slab de campionat. Dar de la Atletico nu știi niciodată la ce să te aștepți.

Ce cred totuși despre echipa lui Cholo Simeone este că a fost afectată destul de puternic de ce s-a întâmplat la turneul din America din această vară. Eliminarea din faza grupelor și umilința defensivă suferită cu PSG au zdruncinat probabil încrederea în forțele proprii ale băieților lui Simeone. Dar nimic nu te aduce cu avânt mai puternic înapoi într-o formă deosebită decât o victorie pe Anfield. Meciul face cu siguranță parte din cele mai interesante partide din această rundă.

Campioana mondială Chelsea

Cum am menționat și mai devreme în analiza celor de la PSG, victoria trupei lui Enzo Maresca din SUA a fost pentru mine, cel puțin dubioasă. Însă acest fapt nu neagă cu totul anumite părți totuși pozitive ale proiectului londonez din ultima vreme. Enzo Maresca este, cred eu, cel care trebuie lăudat pentru faptul că Chelsea nu este un dezastru total în acest moment. Italianul a știut să păstreze ordine atunci când patronul se purta haotic. A încercat să dea sens unui proiect care era condus în stilul ”dacă dai mulți bani, lumea te vede, adică valoare”.

Din așa mulți jucători de valoare transferați, evident că Maresca a fost capabil să găsească și unii care s-au potrivit într-un sistem și au reușit să joace ceva asemănător cu fotbalul bun. Echipa a terminat relativ sus în clasamentul intern anul trecut, iar acum speră să facă o figură frumoasă și în Europa. Asta după ce au cucerit titlul mondial meritat de PSG. Multă lume care înțelege fenomenul fotbalului acuză sub adăpostul a diferite teorii, că titlul acesta mondial ar fi irelevant pentru valoarea echipei.

Bayern München – Chelsea (miercuri, ora 22:00)

Al patrulea meci de miercuri pe care îl analizez este unul care se poate dovedi mai echilibrat decât pare la prima vedere. Deși unii ar afirma inversul, că pare echilibrat și va fi de fapt un măcel în care Chelsea va fi tocată mărunt. Bayern s-a mișcat foarte bine pe piața de transferuri în ultimii ani, dar a cumpărat foarte mult din Anglia. Nu a mai reușit să promoveze foarte mulți jucători nemți tineri. Ceea ce făcea foarte mult în trecut.

O altă problemă poate fi antrenorul Kompany, care pare uneori isteric. Sunt bine cunoscute ieșirile sale de la antrenamentele lui Burnley. Nu-mi dau seama în ce măsură este ceva ce se întâmplă la mai multe cluburi, dar cu siguranță eu nu am mai văzut asemenea reacții la alți antrenori. Poate a avut el ghinion că a fost filmat. Analiza de caracter a lui Kompany mă face să cred că există șanse ca Bayern să nu fie atât de puternică pe cât pare. Este adevărat și faptul că poate profesionalismul nemțesc al celor de la Bayern e posibil să fie un factor de evitare pentru asemenea ieșiri. Dar un om cu asemenea probleme, poate da pe afară și în alte condiții.

Cred că meciul de la München este deschis oricărui rezultat. Și este fără îndoială și acesta un duel foarte interesant și foarte puternic.

Bascii lui Arteta

În primul podcast din acest sezon, discutam despre un articol al The Athletic în care era analizat modul în care Mikel Arteta a construit echipa lui Arsenal. Se scotea în evidență faptul că modul în care el alegea caracterele jucătorilor și personalitățile lor era bazat pe ceea ce învățase el ca fiind oameni de valoare, în copilărie. Crescut în Țara Bascilor, Arteta a crescut cu o etică a muncii foarte puternică și bine înrădăcinată. Acest lucru l-a ajutat probabil pe parcursul carierei, să complementeze frumos talentul pe care l-a avut. Dar probabil că munca a stat la baza succesului său mult mai mult decât talentul.

Am observat deseori în trecut atunci când avea dispute cu jucători care nu aveau o etică a muncii considerată de el bună, că apăreau conflicte. Și, cum a fost cazul cu Aubameyang, Arteta i-a înlăturat de la echipă. Lui Arteta îi este greu să lucreze cu oameni care sunt o provocare pentru el din punct de vedere al comportamentului. Se pare că i se trage adânc din educația sa timpurie. Ca o dovadă a teoriei sunt și jucătorii recent transferați de Arsenal, care sunt basci. Cum ar fi Kepa Arrizabalaga, Mikel Merino sau Martin Zubimendi. Și observăm cum, cel puțin Merino și Zubimendi joacă roluri centrale și importante la Arsenal.

Agresivitate prea mică?

Una din caracteristicile mai puțin bune ale lui Arteta este aceea că nu prea are agresivitate. Și trebuie să mimeze asta pentru a încerca cumva să o inspire echipei. Nu este un antrenor care să aibă un discurs carismatic. El este foarte axat pe etica muncii, pe coeziune, mai puțin pe șmecherie sau agresivitate. Echipa Arsenal duce lipsă de jucători necruțători. Pare că au transferat ceva în acest sens vara asta. Dar rămâne de văzut cum îl va influența Arteta pe Viktor Gyokeres. Mai avem și un Eberechi Eze, un Bukayo Saka. Dar acel instinct de killer pare că momentan doar Gyokeres îl are sigur.

Dacă ne uităm la modelul basc al lui Arteta, echipa reprezentativă a bascilor este chiar Athletic Bilbao. Și nu vedem o echipă cu rezultate mărețe în istorie. Cam stabilită undeva la mijloc prin liga profesionistă spaniolă. Uneori cu perioade mai bune, alteori mai slabe. Dar neimpresionant. Așa pare uneori și Arsenal. Desigur că banii mulți aduc jucători foarte buni, dar din punct de vedere al impresiei generale, Arsenal este greu de imaginat câștigând un trofeu major momentan.

Athletic Bilbao – Arsenal (marți, ora 19:45)

După cum spuneam, acest derby „Arteta” din prima etapă a Ligii va fi un meci foarte interesant din punctul de vedere al antrenorului lui Arsenal. O echipă ca cea a bascilor, este una pe care Arteta probabil o respectă mult. După un start de campionat cu trei victorii  consecutive, Athletic a pierdut acasă cu Alaves. Asta poate și din cauză că se pregătesc intens de meciul cu Arsenal.

Antrenorul de la Bilbao este un alt basc, educat și crescut în Țara Bascilor, Ernesto Valverde. Acesta a condus și Barcelona înainte de pandemie, timp de trei sezoane, fără rezultate deosebit de bune. Pare că profilul său confirmă cumva teoria bascilor. Fără spectacol, un om muncitor, cu o etică de muncă deosebită, dar fără să iasă în evidență cu adevărat. Vom vedea oare un 0-0 la Bilbao? Probabil este meciul cu cele mai mari șanse să se termine fără goluri.

Teme neabordate și pronosticul inițial

Multe echipe pot să aibă pretenții la acest trofeu la început de sezon, iar multe echipe par outsidere de neglijat. Realitatea ne va contrazice probabil din nou. Echipe ca Olympiakos sau Club Brugge vor fi foarte interesante, fiind posibil să creeze surprize. Acele proiecte au desigur mult potențial. La fel ca și FC Copenhaga, unde cred că se va înregistra și o primă mare surpriză și va învinge pe Leverkusen. La Frankfurt este și acolo o partidă cu miză dincolo de fotbal între turci și nemți.

Va fi un sezon cu multe de văzut, și vom fi cu siguranță surprinși la tot pasul de rezultate și de evoluțiile echipelor. Sperăm cât mai mult în mod plăcut. Pentru început voi spune că Barcelona și PSG sunt favoritele la trofeu anul acesta. Echipe ca Manchester City, Napoli sau Atletico Madrid mai pot realiza surprize. Dar momentan mi-e greu să văd PSG sau Barcelona fiind eliminate de alte echipe din competiție.