Pe 6 iulie 2009, Real Madrid îl prezenta pe Cristiano Ronaldo pe un Santiago Bernabeu arhiplin. 9 ani mai târziu, transferul lui Cristiano Ronaldo la Juventus marchează finalul unei ere în istoria Realului.

Cum a definit CR7 istoria recentă a Realului

Florentino Perez avea nevoie să inventeze un nou Real Madrid, pentru a marca debutul celui de-al doilea său mandat ca președinte al celui mai mare club al lumii. Kaka, Benzema și Xabi Alonso se alăturau echipei, dar piesa de rezistență venea de la Manchester United și știa deja gustul unui trofeu al Ligii Campionilor.

Clubul plătea 90 de milioane de Euro atunci pentru un jucător de bandă pe care aveau să-l transforme în golgeterul all-time al clubului: Cristiano Ronaldo. Portughezul având să rămână cel mai scump fotbalist al planetei până în 2013, iar Florentino Perez urma să conducă Realul prin cea mai glorioasă perioadă din istoria modernă a clubului

Sursa foto: SportYou.es

4 sezoane au așteptat los Blancos, dar de atunci, Liga Campionilor a venit pe Bernabeu de 4 ori în 5 ani. Cu Zinedine Zidane pe bancă, de 3 ori consecutiv chiar! Cristiano Ronaldo a fost motorul echipei și, inevitabil, omul cu golurile, devenind un finalizator aproape perfect, decisiv în 3 finale ale competiției supreme, singura care-i poate smulge un zâmbet morocănosului Perez.

Cifrele lui Cristiano Ronaldo la Real Madrid

Ireale. Așa arată statisticile lui Cristiano Ronaldo din cele 9 sezoane jucate pe Santiago Bernabeu. Le înșirăm, n-avem altceva de făcut aici:

450 de goluri și 131 de pase decisive în 438 de meciuri jucate, în toate competițiile.

65 de minute – atât îi trebuie lui CR7 pentru a contribui la un gol al Realului (în medie, evident).

34 de hattrick-uri în La Liga – cele mai multe din istoria primei ligi spaniole.

Peste 100 de goluri în Champions League (102) – primul fotbalist care trece de acest prag.

Golgeterul Champions League de 6 ori consecutiv (2013-2018).

Marcator în 10 meciuri consecutive din Liga Campionilor – singurul fotbalist care a reușit asta în istoria competiției.

Golgeterul all-time al lui Real Madrid și cel mai bun marcator al clubului în fiecare sezon jucat pe Bernabeu.

Nimic de adăugat, nu? Doar că Ronaldo nu e doar despre fotbal. Nici pe departe!

Efectul Cristiano Ronaldo la Juventus

Am explicat cât câștigă un club de fotbal din vânzarea de tricouri, dar nu e vorba doar despre tricouri, cât despre câștigurile de imagine și… la bursă. Din clipa în care zvonurile transferului au început să se împrăștie în presa din toată lumea, acțiunele lui Juventus Torino au crescut cu 3.2% în prima zi.

A doua zi, creșterea a fost de aproape 6%! O simplă fotografie cu Ronaldo în tricoul lui Juventus poate aduce bani în conturile clubului, atât de magnetică este personalitatea de marketing a acestui fotbalist.

Prezența lui Ronaldo în social media este, de departe, cea mai puternică pe care o are vreun fotbalist (sau sportiv, în general), la ora actuală. Peste 130 de milioane de fani pe Instagram (față de cele 10 milioane ale lui Juventus) și peste 120 de milioane de oameni îi urmăresc pagina de Facebook (de 4 ori mai mulți decât fanii lui Juventus, pe pagina oficială), asta aduce Cristiano la noul său club. Expunerea tricourilor alb-negre urmează să crească exponențial. Sau măcar să se dubleze…

Cristiano Ronaldo are 33 de ani și, conform propriilor declarații, are de gând să joace până la 40. Mai poate trage o echipă după el către un trofeu al Ligii Campionilor, pe care Juventus nu l-a mai câștigat de 22 de ani (deși a jucat finala de patru ori)? Cât va mai putea menține portughezul același nivel, care aduce 40-50 de goluri pe sezon? Sau este Cristiano Ronaldo un trofeu adus de Juventus pentru a arăta lumii fotbalului că poate atrage fotbaliști de o asemenea talie? Cristiano Ronaldo a marcat de fiecare dată când a jucat împotriva lui Juventus (6 goluri în 6 meciuri, toate în Liga Campionilor).

În Italia, Juventus și-a cumpărat în ultimii 7 ani fotbaliștii de care a avut nevoie pentru a luat titlul, dar să privim diferențele de puncte față de locul 2: 4p (2017/2018), 4p, 9p, 17p, 17p, 9p, 4p (2010/2011). Juventus a câștigat greu ultimele două sezoane din Serie A. Cu Ronaldo, diferența de puncte va crește, dar și componența lotului se va schimba. Așa cum legendarul Raul Gonzalez a părăsit Realul după venirea lui Cristiano, este foarte probabil ca Higuain sau Dybala să fie vândut (sau vânduți, cine știe?) pentru a balansa lotul și conturile clubului.

Ce înseamnă transferul lui Cristiano Ronaldo la Juventus pentru Real Madrid

Florentino Perez va vrea o nouă imagine pentru club, un nou „purtător de drapel” pe care fanii din toată lumea să-l asocieze cu Real Madrid. Gareth Bale, Luka Modric sau Tony Kroos, fotbaliști fenomenali, nu au carisma lui Ronaldo. Presa speculează că acel fotbalist va fi Neymar sau Mbappe, dar eu cred că Realul îl are deja pe Marco Asensio care e perfect, din punct de vedere fotbalistic, pentru a-l înlocui pe Cristiano. În materie de carismă… greu de spus. Probabil că nu, cert este că Perez va aduce un nume…

Mai poate Real Madrid să câștige Liga Campionilor, a patra oară la rând, de data asta cu Lopategui pe bancă? Probabil că nu, dar cine a crezut că reușeste vreo echipă să ridice trofeul în trei sezoane consecutive? În jurul oricărui jucător va veni să umple golul lăsat de Ronaldo, se va construi o nouă echipă pe Bernabeu. E final de eră pentru Los Blancos și, de ce să n-o recunoaștem, pentru fotbalul modern…

Surse: Marca.com, Transfermarkt.com, RealMadrid.com.ro

Urmărește-ne pe Facebook, Twitter și pe canalul de Youtube pentru a fi la curent cu tot ce contează în Premier League, la Mondial și nu numai.

Diavol roșu de când regele Angliei era un francez. Specialist în management de servicii IT, meșteșugar de cuvinte în timpul liber. Fondator al grupului de fani Premier League România și ctitor al acestui site.

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    3 replies on “Sfârșitul unei ere: Totul despre transferul lui Cristiano Ronaldo la Juventus”

    • Costel
      10/07/2018 at 20:54

      O nedumerire: cum a fost Ronaldo decisiv in 3 finale UCL? Eu am vazut toate finele, în afara de cea castigata cu Juve tipul a fost aproape inexistent. Afirmatia de mai sus mi se pare cel putin exagerata.

      • 11/07/2018 at 09:43

        Salut! În primul rând, mulțumesc că ai citit articolul, sper că lămurim problema mai jos:
        2017 – 2 goluri
        2016 – transformat penalty-ul decisiv
        2014 – gol și assist (ce-i drept, echipa conducea deja)

        • Costel
          19/07/2018 at 17:40

          Că a dat ultimul la penalty nu l face mai important.
          Că atunci ce să mai spunem de Ramos, care chiar a fost decisiv in ’14 și ’16.
          Deci să nu exagerăm, zic.