V-ați întrebat vreodată de ce li se spune celor de la Newcastle că sunt Coțofene, celor de la Everton că sunt Caramele sau Sfinții celor de la Southampton? Tackle.ro e locul în care îți răspundem la astfel de întrebări, iar astăzi ne oprim în Midlands.

Pe logoul clubului vedem o vulpe, dacă intri în Leicestershire găsești un cap de vulpe desenat pe indicatorul de pe autostradă, în baruri și restaurante vezi des desene cu vulpi, în timp ce în zonă există chiar un orășel numit Foxton.

O vulpe apare pe sigla Consiliului Județean Leicestershire, pe stema Leicestershire și pe insigna clubului de cricket, precum și a clubului de fotbal. Care-i legătura între Vardy și ai lui și niște vulpi?

De ce sunt cei de la Leicester City porecliți Vulpile?

Clubul a fost înființat în 1884 sub numele de Leicester Fosse FC și avea să devină Leicester City abia în 1919. Până în 1948, istoricii nu au găsit nicio referință, asociere sau legătură în documente sau ziare vechi între clubul de fotbal și vulpi, decât bine știutul fapt că în pădurile din zonă trăiesc un număr mare de vulpi.

Ce s-a întâmplat în 1948? În acel an, clubul Leicester City și-a creat prima emblemă din istorie, iar aceasta consta într-un simplu cap de vulpe înconjurat de inițialele LCFC. De ce o vulpe?

Pe scurt, Leicestershire („județul” în care este orașul Leicester) este considerat a fi locul de naștere al vânătorii de vulpi și de aceea o vulpe este o parte integrantă atât a istoriei clubului, cât și a întregii zonei geografice.

Istoricul John Hutchison spunea că ideea emblemei clubului a plecat de la Sid Needham, unul din directorii clubului de la acea vreme, care era membru al Atherstone Hunt, un faimos club de vânătoare din Midlands. Acesta a insistat ca emblema să conțină un cap de vulpe cât și o cravașă (un bici de călărie), dar în cele din urmă a fost convins să rămână doar la capul de vulpe, despre care se notează în minute acelei întâlniri din 1946 că ar fi fost una ucisă chiar de Needham în 1922 la Atherstone Hunt.

Deși a fost modificată de mai multe ori de-a lungul deceniilor, vulpea a fost punctul central al fiecărei embleme din istoria clubului.  Cea originală a fost ușor schimbată în 1950, când până în 1983 capul unei vulpe a fost înconjurat acea cravașă (un bici de călărie).

Clubul fusese înființat în 1884 sub numele de Leicester Fosse și a fost cunoscut drept The Fossils (Fosilele) în primii ani. Începând cu 1919, odată cu schimbarea numelui în Leicester City, echipa începuse să fie poreclită în programele zilei de meci și presa locală ca fiind „City”, nume folosit și astăzi de mulți fani ai echipei. Clubul a fost, de asemenea, cunoscut în diferite momente sub numele de Knuts (de la Filbert Nuts, o altă denumire dată alunelor de pădure) sau Citizens.

Istoricul John Hutchison spune că abia din anii 1970, echipa de fotbal Leicester City a devenit poreclită de fani ca fiind The Foxes (Vulpile).

Astăzi, echipa de fotbal este alintată de mai toată lumea cu apelativul Vulpile, animalul apărând pe insigna clubului, o vulpe fiind mascota clubului (Filbert the Fox) sau parte din motto-ul și imnul clubului – Foxes Never Quit.

Legenda urbană a Vulpilor din Leicester

Pe lângă faptele concrete enumerate mai sus, printre locuitorii din Leicester circulă o legendă urbană conform căreia Leicester City este poreclită „Vulpile” din cauză că în Evul Mediu vulpile erau considerate animale sfinte în orașul Leicester. Se spune că în timpul reconstrucției orașului după Marele Incendiu din 1595, o vulpe a fost văzută deasupra unei grămezi de cărămizi și a început să urle, iar constructorii au crezut că acesta este un semn divin pentru a începe lucrările. Legenda a fost preluată de suporterii echipei de fotbal Leicester City, care au început să-i numească pe favoriți „Vulpile”.

surse: https://www.lcfc.com/history

Dacă ți-a plăcut ce tocmai ai citit,  alătură-te comunității de fani Premier League din România. Newsletter-ul nostru vine în fiecare vineri, pe e-mail și pe Whatsapp.

Alex works in the IT Industry, he's an avid reader who likes to find beauty in football. He supports Arsenal FC. Based in Iasi, Romania, he's a coffee lover and a fan of almost everything that has a guitar and a British accent. @alexxx_avr.

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *