EURO U21: România 0-0 Germania – Capul sus și joc de glezne

Ca orice om într-o poziție de conducere, și Mutu este susceptibil criticii. Uneori deciziile inspirate nu sunt foarte departe de deciziile care mai apoi le vei regreta. De la selecția lotului și alegerea jucătorilor care au intrat în teren și până la tactica aleasă într-un meci, deciziile sale sunt expuse celor ca noi care privim și găsim ”soluții mai bune”. Una peste alta, eu consider că Mutu, cu puține scăpări, a avut o campanie bună în ostila Ungarie și poate va fi o soluție în viitor și pentru echipa mare.

Prima parte a jocului

Începutul partidei ne-a dat mari speranțe. Echipa noastră, fiind proaspătă, a reușit să combine periculos în zona careului german, dar din păcate cu excepția șutului foarte bun al lui Mățan, care a lovit doar bara, nu am reușit să creăm pericol mare la poarta lor. Una din întrebările cele mai mari dinaintea meciului era cum ne vom descurca fără căpitanul Marius Marin în teren. Am aflat destul de repede că Marco Dulca nu e jucătorul la care ne așteptam și nu reușește să calmeze jocul, ba chiar oferind uneori momente de panică în care respingea mingea disperat. Celălalt jucător suspendat, George Ganea, i-a lăsat locul lui Adrian Petre, care pe mine m-a surprins cu nivelul foarte scăzut al pregătirii fizice la care se află. În începutul partidei nu a arătat rău dar acest lucru nu l-aș putea spune despre el și în repriza a doua.

Oboseala a fost un factor care a decis mulți din titularii noștri, din păcate. Olimpiu Moruțan, Radu Boboc și vedeta Andrei Ciobanu au fost lăsați pe bancă, oferind ocazia altor tinere speranțe să confirme așteptările. Nu toate aceste speranțe au fost confirmate, ba chiar, spre exemplu, Cătălin Itu a dezamăgit crunt, fiind de departe cel mai slab jucător al nostru din tot acest meci. Acesta nu a intrat curajos în combinații, jucând cu teamă. El a făcut parte dintr-o linie de mijloc cu Dulca și Răzvan Oaidă, linie de mijloc care a pierdut clar lupta cu linia de mijloc a Germaniei. La ei, căpitanul Arne Maier și-a condus echipa cu calm, dar și creativitate, în timp ce la noi Dulca nu a reușit să suplinească liderul nostru din primele două meciuri. Ar fi fost frumos să vedem un nou joc în care căpitanii de la mijloc se duelează, cum am văzut cu Olanda în prima partidă de acum o săptămână.

Dintre noii apăruți, cel care l-a înlocuit pe Boboc, Ștefan Vlădoiu, a evoluat superb. A dat siguranță în apărare și m-a bucurat să văd că la echipa de tineret avem doi jucători pe acest post, în condițiile în care la echipa mare am improvizat în ultima săptămână. A fost de asemenea și cel care a creat faza din care a dat Mățan bara din debutul partidei, arătând și calități ofensive deosebite. Mie mi se pare a fi un jucător mai complet și cu mai mult potențial decât colegul său de la Craiova, Nicușor Bancu. Cel puțin asta e prima impresie.

Din nou cu rezervorul gol

A doua repriză a fost un deja-vu dureros de acum doi ani, unde în fața aceluiași adversar, însă atunci într-o fază mult mai avansată a competiției, am capitulat din punct de vedere fizic. La startul reprizei, Mutu a rectificat greșeala cu Itu, introducându-l pe Ciobanu. Acesta a reușit să ne readucă în atac, să intre în combinațiile de care aveam nevoie pentru a ajunge la poarta adversă. Și am ajuns de câteva ori, obținând chiar lovituri libere periculoase. La prima lovitură liberă obținută, am văzut un jucător german punându-și mâinile în cap, trădând astfel faptul că una din strategiile lor a fost de a evita să ne ofere asemenea șanse, respectând capacitatea noastră de a crea pericol cu execuțiile acestor faze fixe.

Meciul a fost relativ echilibrat până pe la jumătatea reprizei când jucătorii noștri au început să arate urme clare de probleme fizice. Printre primii a fost chiar Alexandru Pașcanu, eroul care a reușit să blocheze trei faze din care nemții puteau marca foarte ușor. Acesta a cedat în minutul 63 și a fost înlocuit de marea speranță, Radu Drăgușin, de la campioana Italiei, Juventus Torino. Acesta a intrat foarte bine în joc și a reușit să dea siguranță echipei, asemănător cu ce a făcut Marin în precedentele meciuri. Din păcate însă doar pe linia de fund, neputând ajuta echipa să câștige lupta la mijlocul terenului.

Căderea noastră fizică a adus Germania în asediu la poarta noastră pentru o bună perioadă de timp. Unul din rezultatele acestui asediu a fost și lovitura de la 11m irosită de Lukas Nmecha. De remarcat este lașitatea cu care Oaidă a tratat faza din care au obținut nemții această lovitură de pedeapsă. Acesta, fiind parte din zidul nostru la o lovitură liberă a adversarilor, în loc să blocheze mingea cu capul sau pieptul, s-a ferit de ea și a întins mâna. Penalty cât se poate de clar și un mare minus pentru jucătorul lui FCSB.

Un alt jucător care a dezamăgit, din cauza pregătirii fizice în mare parte, este Adrian Petre. În ultimele 20 minute petrecute de acesta pe teren, orice pasă în direcția lui era o minge pierdută. O singură dată a reușit să nu piardă balonul, lansându-l pe Moruțan în careu. Acesta din urmă a ratat complet controlul balonului, mingea a ajuns cu noroc la Darius Olaru, iar acesta a obținut o lovitură periculoasă de la marginea careului. Asta ca să scot în evidență cât de important ar fi fost să avem un vârf care să reziste tot meciul în teren. Se pune din nou întrebarea de ce nu a fost convocat Louis Munteanu, care ar fi rezolvat cu brio, spun eu, lipsul din echipa noastră. Dar asta intră din nou la categoria ”critici înfocate ale suporterilor antrenori”.

Deși spre final, echipa noastră a reușit să se mai apropie de câteva ori periculos, în special și datorită intrării lui Octavian Popescu, nemții ne-au neutralizat bine în finalul jocului. Despre Popescu nu îmi aduc aminte să fi greșit vreo pasă cât timp a fost pe teren, dar dacă îi dai mingea lui Olaru perfect în careu, iar acesta se sperie de situație, în loc să arate că deabia aștepta să obțină o așa poziție și să fie pregătit pentru situația de a putea înscrie, e greu să revii în joc.

Un episod drăguț al meciului a fost atunci când a fost schimbat Ridle Baku, la nemți. Ce mi-a plăcut a fost că el a ieșit rapid din teren, nevenind la centrul terenului, cum fac în mod normal jucătorii care sunt schimbați, mai ales când echipa lor are un rezultat favorabil într-un meci tensionat. Ar fi putut câștiga 30 secunde prețioase acolo. El nu doar că a fost fair-play, dar parcă a acționat să ne ajute pe noi, gestul lui de a ieși la schimbare prin cel mai apropiat loc posibil fiind deobicei folosit de echipe în criză de timp. În antiteză cu Baku, restul echipei germane a tras bine de timp în finalul partidei. Dacă România ar fi marcat, coroborat cu victoria Olandei, ar fi însemnat eliminarea Germaniei.

Imaginea de ansamblu

Spre deosebire de meciul echipei mari împotriva Germaniei, dacă reprezentativa de tineret a Germaniei ar fi forțat, cred că ai noștri ar fi avut șanse să profite de spațiile create. La seniori echipa noastră nu a dat impresia asta, fiind imaginea neputinței în multe momente. Tinerii au fost însă mult mai așezați, mai pe fază în apărare și și mai prezenți în atac, chiar dacă au existat și aici perioade de dominare nemțească. Această dominare a lor nu a fost nici pe departe ce s-a întâmplat la seniori.

Fizicul jucătorilor noștri, mă repet, a fost marele minus al meciului. Dacă în meciul cu Olanda am arătat ca o echipă mare, cu Germania s-a văzut o diferență, datorată însă acestei diferențe de nivel fizic de partea noastră. Desigur și jucătorii care au intrat în teren au fost unpic alții, dar carențele de rezistență fizică au fost probabil principalul motiv pentru care nu am fost mai aproape de a ne îndeplini obiectivul de a ne califica în sferturi. A fost un turneu final la care nu se mai poate spune că venim de nicăieri și echipele adverse s-au așteptat ca noi să le punem probleme. Nu e greu să ajungi sus, e greu să te menții acolo. Greul abia începe.

Puștii minune

Cei mai tineri membri ai lotului au apărut în acest meci cu un rol mai important decât în ultimele două partide. Atât Drăgușin, cât și Popescu au avut evoluții bune și consider că ar fi trebuit folosiți mai mult, poate chiar titulari. Ambii au arătat bine și nu sunt de acord cu Mutu și afirmația lui că îi protejează de eventualele gafe datorate emoțiilor vârstei. Antrenorul Germaniei a spus ceva care m-a făcut să mă gândesc la diferența de strategie dintre noi și ei cu jucătorii tineri. După ce portarul Finn Dahmen a gafat cu Olanda, oferind pe tavă un gol olandezilor, selecționerul a declarat așa: ”Nu am de gând să-l schimb pe Finn. Încurajăm mereu portarii să încerce să joace cu mingea la picior. Din greșeli se învață.”

Ceea ce mi se pare important aici este faptul că ei înțeleg că anumite gafe nu definesc jucătorii tineri. Și nu aceste gafe decid cât de bun sau de util este un jucător, sau de cât de bun va fi în viitor. Inteligența, capacitățile fizice și cunoștința jocului nu se pierd atunci când faci o gafă. Dacă faci o selecție bazată pe asta și transmiți jucătorilor că asta e ceea ce contează, așa reușești să iei presiunea de pe umerii tinerilor, nu prin a nu-i băga în teren, cum a făcut Mutu cu Drăgușin și Popescu. Lasă-i să joace, să greșească, să învețe. Așa crești jucători mari. Unul din cei mai buni jucători ai noștri a fost Andrei Vlad, care a fost atacat și demoralizat teribil după primele experiențe în poarta echipei de club, FCSB. I-a luat mult să își revină, pentru că mesajul pe care lumea părea să i-l transmită este că acele gafe din poarta echipei lui George Becali îl definesc ca valoare.

Am ratat calificarea în sferturi însă cred că viitorul arată bine. Așa că spun: Capul sus și joc de glezne pentru că urmează Jocurile Olimpice la Tokyo.