Anul acesta, lupta pentru titlul din Serie A este mai aprinsă ca oricând.

Sunt cinci echipe care, până acum cel puțin, par să emită pretenții serioase pentru a fi încoronate cu titlul suprem în fotbalul italian. Juventus este favorita, mai ales că a luat trofeul în ultimii 6 ani, echipa lui Allegri având un lot de jucători solid, mentalitatea de campioni și experiență în Liga Campionilor, unde au jucat finala în mai. Inter-ul pare să se fi trezit după mulți ani de suferință, fiind revigorată de un fin cunoscător al fenomenului calcio, Luciano Spalletti, iar echipele din capitală par să aibă și ele șanse, având în componentă jucători de calitate ghidați de antrenori care transpiră  mult potențial și pasiune, Simone Inzaghi la Lazio, respectiv Eusebio Di Francesco la AS Roma.

Dar liderul e altul: Societa Sportiva Calcio Napoli. Clubul a fost fondat în anul 1926, sub denumirea de Associazione Calcio Napoli și, de-a lungul istoriei sale, a trăit atât perioade de apogeu cât și perioade de declin.

”Epoca de aur”  a fost marcată de anii 80’ în care echipa a câștigat 2 titluri în Serie A, singurele de acest gen din vitrina napoletanilor. Este important să menționez, poate chiar definitoriu în antamarea trofeelor și în practicarea unui fotbal de calitate, că pe teren în acei ani a fost Diego Armando Maradona. Datorită personalității, geniului fotbalistic și a impactului pe care acesta l-a avut la Napoli, clubul a retras tricoul cu numărul 10, tricou după care Insigne visează în fiecare noapte că îl va purta. Într-o perioada în care Milanul lui Arrigo Sacchi domina Europa, Napoli a devenit o echipa importantă pe scenă fotbalului italian și european: pe lângă cele 2 Scudetto, Napoli mai are în palmares 5 cupe ale Italiei și o cupa UEFA, câștigată în sezonul 1988-1989, după o finală împotriva nemților de la Stuttgart.

Revenind în zilele noastre, Napoli a devenit o pată de culoare pe harta fotbalului continental și numai,  expunand un stil de joc colectiv, în viteză, orchestrat de către actualul antrenor, Maurizio Sarri. Lotul cuprinde jucători excepționali, căpitanul și legenda clubului, slovacul Marek Hamsik, creionează un fotbal efervescent alături de trio-ul din atac: Insigne, Mertens si Callejon. Echipa este neînvinsă în acest sezon de Serie A, alături de Inter, având până în prezent 10 victorii și doar două egaluri.

Următorul mare antrenor italian este Maurizio Sarri, tehnicianul de 58 de ani al lui Napoli. Sursa: TheseFootballTimes.co

Motivul principal pentru care cred că anul acesta Napoli are șanse reale la câștigarea titlului este omogenitatea lotului. În afară de cedarea lui Gonzalo Higuain la Juventus, transfer care nu pare să-i fi afectat foarte mult, Napoli și-a păstrat nucleul echipei, jucătorii de bază sunt aceeași de câțiva ani. Fotbalul practicat în viteză, din puține atingeri, devieri și mereu pe poartă năucește apărările adverse și clătește ochii spectatorilor avizi de fotbal total. Paradoxal, acest stil de joc este propus de o reprezentantă a fotbalului Italian, fotbal recunocut pentru minuțiozitatea și tactică expusă pe dreptunghiul verde. Vremurile se schimbă, iar numai cei inteligenți se adaptează schimbării.

Atmosfera de pe San Paolo este un alt atu care le da speranța fanilor napoletani, aceștia creând o atmosfera incendiară la fiecare meci acasă. Un minus pare să fie subțirimea lotului, Napoli neavând deocamdată jucători de rezervă care să înlocuiască cu succes titularii în cazul în care vreunul dintre aceștia se accidentează. Milik este în infirmerie de ceva timp, iar Faouzi Ghoulam și-a rupt ligamentele la genunchi și va sta departe de teren, cel mai probabil, întreg sezonul. Din acest motiv, echipa suferă în Liga Campionilor, fiind învinsă de două ori de Manchester City (2-1 pe Etihad, 2-4 pe San Paolo), riscând să nu prindă optimile de finală în detrimentul ucrainienilor de la Shakhtar Donetsk (a căror vizită o primesc marți).

Sâmbătă, Napoli a primit vizita gigantului rănit, AC Milan, într-o confruntare în care napoletanii erau considerați favoriți în fața uneia dintre cele mai titrate echipe din istoria fotbalului italian. Au câștigat cu 2-1, controlând autoritar meciul (Milan a înscris în prelungiri), dar numai faptul că au fost favoriții „hârtiei” înaintea unei astfel de partide este grăitor pentru înclinarea balenței de putere în minunata lume nouă din Serie A. Milan este astăzi o echipă de pluton, pe când Napoli e principala favorită să o detroneze, într-un final, pe Bătrâna Doamnă din Torino.

Pe 1 octombrie 1989, Napoli zdrobea Milanul lui Arrio Sacchi cu 3-0, Maradona înscriind o dată și pasând decisiv pentru celelalte două goluri. La finalul acelui sezon de legendă, Napoli lua Lo Scudetto. Azi, la 28 de ani de la acele vremuri glorioase, suporterii au motive solide să se gândescă la titlul așteptat pe San Paolo încă de pe vremea lui El Pibe de Oro. Îl va câștiga oare Sarri, înainte de a prelua una dintre marile echipe ale Europei?

Sursa foto: VoceDiNapoli.it

Urmărește-ne pe Facebook, Twitter și pe canalul de Youtube pentru a fi la curent cu tot ce contează în Premier LeagueAbonează-te la newsletter-ul Tackle.ro pentru a primi, de două ori pe săptămână, articole bune de citit din lumea fotbalului, pe e-mail.

Un stoic pasionat de salată de varză și de cărți, care e fanul lui Chelsea.

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Un comentariu la “Fenomenul Napoli. Atuurile lui Maurizio Sarri în lupta pentru titlul din Serie A”

    • 19/11/2017 at 14:20

      insigne nu viseaza tricoul cu numarul 10. a refuzat numarul 10