Jucători „buni”, „slabi” și alte etichete în fotbal

Nu tuturor le este scris să aibă o carieră precum cea a lui Messi, Gerrard sau Totti, să debuteze la echipa la care au crescut și apoi să aibă un traseu fulminant, fără greutăți. Unii așteaptă să găsească locul potrivit, momentul potrivit, echipa potrivită, antrenorul potrivit. Și uneori reușesc.

Ok, înainte să îmi umpleți frigiderul că am mai născocit un titlu bizar de articol, hai să vedem ce a vrut să spună filosoful autorul… Sigur, e limpede că un jucător din ligile inferioare e mai puțin talentat decât cei pe care-i vedem în fiecare weekend la TV, dar, de atâtea ori, prea ușor ne grăbim să punem etichete pe jucătorii de fotbal.

Ce înseamnă de fapt că unul e „bun” sau „slab”?

Cu siguranță i-ați auzit și voi. Trecuseră câteva luni de când Liverpool câștigase en fanfare titlul de campionă, cu brazilianul Firmino evoluând remarcabil în rolul de False 9, iar la prima serie de meciuri cu evoluții mai șterse, începuseră să apară tot felul de replici: ”E un jucător terminat. E gata cu Firmino, trebuie sânge proaspăt. ”  La fel mă întrista când auzeam părerile unora despre campioni mondiali precum Paul Pogba sau, în trecut, Mesut Ozil, și cât de ușor se pun pecete pe aceștia, uitându-se cât de mult contează contextul, mediul sau antrenorul. În loc să fie apreciați pentru ceea ce sunt, ei sfârșeau criticați pentru ceea ce nu sunt. Crearea acelei stări de biniște, acelui hygge, cum spun nordicii, sunt concepte simple, nici nemaiauzite, nici spectaculoase, ci mai degrabă hidden in plain sight.

Sezonul acesta bizar mi-a arătat mai mult ca niciodată că, la un nivel ridicat, nu există neapărat jucători buni sau slabi. Există doar nepotriviri sau jucători care nu și-au găsit (încă) locul.

Timp de vreo câțiva ani, Patrick Bamford fusese împrumutat pe la vreo câteva echipe, reușise un singur gol în Premier League, de unde chiar retrogradase cu Middlesborough. Englezul avea eticheta unui talent irosit. Trei ani mai târziu, Bamford are 14 goluri și 7 pase de gol în primul sezon de la revenirea lui Leeds în prima ligă. Ce s-a schimbat? ”The explanation for that is, in part, specific to Bamford. It is only now, as his father, Russell, recently said, is that he is working for a coach — Marcelo Bielsa — who “believes in him. It is only now that he is with a club invested in his success. ”  (Rory Smith)

Din fața televizorului, avem senzația că fotbaliștii sunt creaturi a căror existență se rezumă doar la cele 90 minute, dar câți se gândesc că poate vremea nasoală de afară le influențează starea, poate înainte să ajungă la stadion s-au ceartat cu soția, poate toate comentariile primite prin social media îi indispun?! Când Jesse Lingard s-a deschis despre problemele sale și a vorbit despre cum starea psihică i-a afectat jocul, fanii au râs, pentru că “…he’s only Jesse Lingard”.  Acum, câteva luni mai târziu când Lingard a schimbat clubul, a ajuns într-un mediu în care se simte confortabil și e înconjurat de oameni care au încredere în el, rezultatele sunt complet diferite.

Max Planck zicea că “… when you change the way you look at things, the things you look at change”, iar schimbările bruște în bine în evoluții ale unor jucători catalogați ”terminați” nu pot decât să confirme cât de important e mediul și mindset-ul jucătorilor. Drumul de la flop la revelație parcă nu e așa de lung. De când a venit la West Ham, Lingard e primul în Premier League când vine vorba de goluri marcate și șuturi la poartă, în timp ce la capitolul assist-uri e întrecut doar de colegul Michail Antonio.

Poate că din același motiv Jurgen Klopp îl apără mereu pe Bobby Firmino când este întrebat de faptul că brazilianul nu e marcator prolific. Cu aproape două decenii în urmă, Rafa Benitez a făcut din Valencia campioană cu spaniolul Mista vârf de atac, un jucător care marcase doar 48 de goluri în aproape un deceniu. Bielsa sau Klopp au văzut în Bamford și Firmino același tip de jucător. Romelu Lukaku era considerat de mulți un jucător nedemn de un club de talia lui Manchester United, iar după ce a schimbat mediul, după doi ani petrecuți în Italia, e văzut ca unul din cei mai buni atacanți din lume.

”Too often, as fans and as observers, we write off players when they fail to meet some indistinct performance standard. We determine that they are not good enough for this team or that level. We demand that they are dropped or sold or upgraded. We decide that they will never make it.

Bamford offers a salutary reminder that it is not quite so straightforward as decreeing some players good enough and others not good enough, and that doing so based on one element of their job — in this case, goals scored — is misleading to the point of myopia.” (Rory Smith)

Deseori, poate că e prea mult să spui că X sau Y sunt jucători slabi. Sunt doar jucători în echipa greșită, în sistemul greșit sau distribuiți într-un rol pe care nu sunt potriviți să-l facă. Coutinho sau Hazard erau fotbaliști sclipitori în Premier League și de nerecunoscut după transferurile la Barcelona și Real Madrid.

Pentru o lungă perioadă de timp, asta au fost și Lingard, Bamford sau Lukaku: jucători care ar fi trebuit să fie de senzație, dar care nu au reușit niciodată să-și găsească locul.  De fapt, ei așteptau să găsească locul potrivit, momentul potrivit, echipa potrivită, antrenorul potrivit. La Bielsa și la Leeds, La Inter și la Conte, la West Ham și la David Moyes, ei au descoperit asta acum.

Povestea lor nu este cea a unor jucători care ajung în cele din urmă la nivelul mult dorit, ci este o poveste mult mai comună: cea a unora care își găsesc locul.

surse foto: dailymail.co.uk

Tot pe Tackle.ro poți citi și despre cum ne influențează jocurile FIFA și Football Manager percepția asupra fotbalului? 

Dacă ți-a plăcut ce tocmai ai citit,  alătură-te comunității de fani Premier League din România. Newsletter-ul nostru vine în fiecare vineri, pe e-mail și pe Whatsapp.