
A început mercato-ul din ianuarie. Cluburile se orientează către jucători care pot fi transferați imediat și care îi pot ajuta în a doua parte a sezonului.
În același timp, începând cu 1 ianuarie, o mulțime de jucători interesanți au intrat în ultimele 6 luni de contract și pot negocia și semna cu orice club interesat.
Lista de anul acesta conține nume mai importante ca niciodată. Lionel Messi și Karim Benzema sunt cele mai importante nume, dar conform ultimelor zvonuri, sunt șanse mici ca aceștia să nu-și prelungească înțelegerile actuale cu PSG și Real Madrid. Nu în aceeași postură se află și alte nume mari ale jocului, precum Modric, Kroos, Ibrahimovic, Sergio Busquets sau Marco Reus, toți aflându-se într-o situație incertă.
Așadar, care ar fi cei mai interesanți jucători care pot fi „semnați” oricând de cine are sacii cu bani pregătiți?
Milan Skriniar (Inter). Slovacul e cel mai bine cotat dintre toți jucătorii al căror contract expiră în vară. La 27 de ani, Skriniar se află în cei mai buni ani ai carierei, a fost liderul apărării lui Inter în ultimii ani și e de așteptat ca impresarul acestuia să aibă de ales din multe oferte de la cluburi mari. 60 milioane de euro e cota sa pe transfermarkt, ceea ce ar însemna că slovacul poate încasa o primă de încasare consistentă în cazul unui transfer „gratuit”.
https://twitter.com/FabrizioRomano/status/1610904431352061952
Youri Tielemans (Leicester). Nu e niciun secret că belgianul de 25 de ani vrea să plece de pe King Power Stadium. Arsenal a fost interesată în vara lui 2022, dar Vulpile au riscat să-l mai păstreze un sezon și să-l piardă gratuit un an mai târziu. E de așteptat ca Tunarii să revină cu o ofertă pentru Tielemans, cotat la 40 de milioane pe transfermarkt, la fel și Newcastle, intrată mai recent pe fir.
Jorginho (Chelsea). Brazilianul Italianul de 31 de ani e un mijlocaș central excelent care nu pare apreciat la adevărata sa valoare, în special din cauza faptului că nu are fizicul mijlocașului central tipic din fotbalul englez. Se zvonește că Newcastle ar fi interesată de serviciile sale.
Wilfred Zaha (Crystal Palace). Ajuns la 30 de ani, Zaha vrea să mai încerce o experiență la alt club decât Crystal Palace. După experiența ratată de la Manchester United, când încă era un jucător „necopt”, Zaha a ajuns acum la o maturitate care-l face pregătit pentru un club nou. Un club cu pretenții mai mari decât Palace, unde să nu resimtă presiunea de a fi singurul din avanposturi care să poată face diferența pentru ai lui. Arsenal a fost interesată în trecut, dar mai vor Tunarii lui Arteta un jucător de 30 de ani? Barcelona și Juventus au apărut în morișca zvonurilor despre Zaha.
https://twitter.com/FabrizioRomano/status/1606567101514371073
Marcus Thuram (Gladbach). Francezul de 25 de ani a intrat excelent în finala Campionatului Mondial din Qatar și a avut evoluții remarcabile în ultimii ani în Bundesliga. Are 1,92 și e capabil să joace atât vârf cât și în ambele benzi. Are calitățile pentru un jucător de atac din Premier League, iar la câte cluburi se arată interesate, cu siguranță va cere o sumă serioasă de bani la semnătura noului contract.
Marcus Thuram becomes a free agent in the upcoming summer, and that’s why Gladbach are willing to sell him.
Great profile to have. Athleticism, dynamism, skilful, creates through ball carries, clinical, quick, strong, plays both CF and LW.
10G/3A in 15 Bundesliga starts. Top. pic.twitter.com/tLvRTo6ehV
— R.D. Football Scout (@RdScouting) January 2, 2023
Thomas Lemar (Atletico Madrid). Era titular în naționala Franței și era unul din cei mai interesanți tineri mijlocași din Europa când Atletico l-a transferat de la AS Monaco. Accidentările și abordarea lui Cholo Simeone au făcut ca entuziasmul și cota de piața a lui Lemar scadă mult. Încă e la o vârstă excelentă (27 ani), ceea ce-l face foarte atractiv pentru cluburile din Spania, Anglia și Franța.
Evan Ndicka (Frankfurt). Cotat la 32 de milioane de euro pe transfermarkt, fundașul central de 23 de ani de la Frankfurt poate fi o investiție excelentă pentru orice club. A jucat pentru Franței la toate naționalele de tineret și juniori.
France’s wealth of central defenders is unprecedented – Varane, Konaté, Upamecano, Saliba, Koundé, L. Hernandéz, Kimpembé..
Evan Ndicka can be added to the mix too. He has the potential to be on that level.
Get Ndicka a coach to teach him controlled aggression & he’ll be elite. pic.twitter.com/SBo5QyfXMP
— EBL (@EBL2017) December 21, 2022
Leandro Trossard (Brighton). Belgianul venit de la Genk a impresionat după transferul în Anglia, i-a luat locul lui Eden Hazard în naționala Belgiei și a intrat în atenția cluburilor mari din Premier League. Are 28 de ani și nu a mai dorit să-și prelungească contractul cu Brighton. O reuniune cu Graham Potter la Chelsea a tot fost prezentă în zvonurile de la finalul anului trecut.
N’Golo Kanté (Chelsea). Cine n-ar vrea un Kanté în echipa pe care o susține? Un caracter frumos, un mijlocaș care aleargă non-stop și care recuperează tot la centrul terenului. Dacă n-ar fi fost problemele de sănătate și desele accidentări din ultimii doi ani, ar fi fost coadă la impresarul francezului de 31 de ani. Chiar și așa, e de așteptat ca un club mare să-l transfere pe mijlocașul lui Chelsea…
https://twitter.com/FabrizioRomano/status/1606301917998612480
Youssoufa Moukoko (Dortmund). A debutat la 15 ani și a devenit cel mai tânăr jucător din istoria Bundesligii care marchează 10 goluri. A ajuns la 18 ani, e titular la Dortmund și are de luat o decizie importantă pentru cariera sa. Să rămână să se dezvolte în Germania sau să plece după un contract mai important în Anglia?
Roberto Firmino (Liverpool). Ajuns la 31 de ani, Firmino a fost un jucător esențial pentru Liverpool-ul lui Klopp în ultimii ani. Clubul de pe Anfield se află însă într-o perioadă de tranziție și deși e foarte apreciat de către Jurgen Klopp, pare final de drum pentru Firmino la Liverpool.
https://twitter.com/FabrizioRomano/status/1608780478924087301
Ilkay Gundogan (Man City). Un jucător esențial pentru Pep Guardiola în ultimele sezoane, titular în cele mai importante meciuri ale Cetățenilor, Gundogan (32 de ani) nu a fost dornic să-și prelungească înțelegerea cu City. Să fi fost celebra „rotație” a lui Pep de vină? Să fie faptul că familia nu s-a acomodat cu viața din Manchester? Rămâne un mister de ce „Gundo” nu vrea să mai continue la City…
Adrien Rabiot (Juventus). Francezul părea mijlocașul care nu e dorit de nimeni după ce Juventus încerca să scape de el în vară, dar niciun club nu dorea să plătească salariul dorit. Ironizat de mulți pentru faptul că e reprezentat de mama sa, Rabiot și-a spălat imaginea în Qatar, acolo unde a făcut un Mondial excelent în tricoul Franței. Are 27 de ani și cei mai buni ani din carieră în față.
Marco Asensio (Real Madrid). Spaniolul dădea senzația că poate ajunge unul din cei mai buni mijlocași ofensivi din lume, dar accidentările l-au ținut pe loc. Stângaciul de 26 de ani nu e sigur dacă vrea să rămâna la Real Madrid, iar impresarul său e în discuții cu câteva cluburi din Anglia, confirm ultimelor zvonuri.
❗️In 6 days – Benzema, Kroos, Modric, Ceballos, Mariano and Asensio will be free to negotiate with any club who calls them. #rmalive
— Madrid Zone (@theMadridZone) December 26, 2022
Caglar Söyüncü (Leicester). Turcul a impresionat în primii săi ani în tricoul Vulpilor, dar după ce a anunțat că nu-și mai prelungește contractul, Brendan Rodgers l-a trecut pe linie moartă la Leicester. Are 26 de ani, calități fizice excelente și poate fi o variantă utilă pentru orice club care are nevoie de un fundaș central solid de tip no nonsense.
Memphis Depay (Barcelona). Olandezul a ajuns pe Camp Nou într-o perioadă nefastă pentru club. Accidentările și permanentele schimbări de la club au făcut ca Depay să nu devină un jucător esențial pentru catalani. Are 28 de ani și a ajuns la o maturitate în joc care poate atrage alte cluburi la fel de mari ca FC Barcelona.
Raphaël Guerreiro (Dortmund). Ajuns la 29 de ani, portughez e o soluție pentru orice echipă care practică un fotbal ofensiv și are nevoie de un fundaș stânga tehnic, rapid și care are un șut excelent. A marcat pentru Portugalia și la Mondialul din Qatar.
Houssem Aouar (Lyon). Un mijlocaș tenace cu calități tehnice remarcabile, capabil să joace foarte bine rolul de mijlocaș box to box. Are 24 de ani și ar trebui să fie pe lista marilor cluburi din Europa. Se zvonește însă că are un anturaj care-l trage în jos și care face multe cluburi să stea departe de el. Totuși, cine va risca poate pune mâna pe un jucător excelent. AS Roma și Betis au intrat până acum pe fir.
https://twitter.com/TGoalpost/status/1609966773738274822
Adama Traore (Wolves). Deși-l știm de o „viață”, Adama are doar 26 de ani! Cel mai bine s-a simțit în bandă în echipa de contraatac a lui Nuno Espirito Santo și poate fi un transfer excelent pentru orice echipă joacă 3-5-2 / 3-4-3 pe contraatac.
Dani Ceballos (Real Madrid). Spaniolul impresiona la echipa de tineret a Spaniei și avea evoluții excelente în tricoul lui Betis Sevilla. După transferul la Real Madrid, Ceballos n-a mai fost același și nici măcar împrumuturile la Arsenal nu l-au ajutat să devină mijlocașul care părea că va fi. Are 26 de ani și are nevoie de un club și un antrenor care să-i redea încrederea în propriile forțe.
Alți jucători cu o cotă de piață bună care ar putea schimba echipele în acest an sunt: Daichi Kamada (Frankfurt), Konrad Laimer (RB Leipzig), Alex Grimaldo (Benfica), Jonathan Bamba (Lille), Naby Keita (Liverpool), Ruslan Malinovsky (Atalanta), Moussa Dembele (Lyon), Nelson Semedo (Wolves), Ben Breteton Diaz (Blackburn), David de Gea (Man United), Yerry Mina (Everton), Stefan de Vrij (Inter), Andrea Belotti (Roma), Hector Bellerin (Barcelona), Marcos Alonso (Barcelona), Jesse Lingard (Nott. Forest), Manuel Lanzini (West Ham), Alex Oxlade-Chamberlain (Liverpool), Joel Veltman (Brighton), Luis Muriel (Atalanta), Nathan Redmond (Southampton), Angel Di Magia (Juventus), James Rodriguez (Olympiacos) sau Alfredo Morelos (Rangers).
Poți forma o echipă decentă doar din jucători care vor rămâne liberi de contract. Cine credeți că e pariu bun? Așteptăm răspunsurile voastre în comentarii.
Dacă ți-a plăcut ce tocmai ai citit, alătură-te comunității de fani Premier League din România. Newsletter-ul nostru vine în fiecare vineri, pe e-mail și pe Whatsapp.