Premier League a tras cortina peste unul dintre cele mai spectaculoase sezoane și Liverpool mai bifează încă un an arid în competiție. Sigur, a fost o realitate vizibilă încă din primele etape, poate chiar mai devreme, din pricina scandalului nedrept generat de Barca și Coutinho.
De când susțin pe acești veșnici visători de pe Merseyside nu îmi amintesc vreun sezon în care presa sportivă sau suporterii neutri să ne fi identificat ca favoriți la trofeu. Mai mult, în vară am transferat din nou pe modelul Moneyball, fiind în dese rânduri ținta ironiilor nedocumentate ale fanilor rivali.
Fără transferuri sonore în ultimii 2 ani, fără un Pogba, Morata, Lukaku sau Alexis Sanchez, e greu să emiți pretenții. Așa că specialiștii ne vedeau toți în afara locurilor de Champions undeva pe 5 sau 6. Fair enough, până la un punct.
Ceea ce nu știu ei sau nu vor să înțeleagă uneori este faptul că filosofia clubului, implementată de Shankly, a fost respectată în mare măsură de toți cei care s-au perindat pe aici. Dar înțeleg că astea sunt principalele variabile pe care le iei în considerare atunci când analizezi șansele la titlu. Ce bine că fotbalul e străin de aritimetica simplă!
M-am săturat să tot aud că Liverpool nu are bani, sau că nu are un management destul de ambițios pentru a investi masiv într-un lot puternic. Oameni buni, Liverpool nu a cumpărat niciodată succesul. L-a construit. Aici nu face nimeni scandal că nu are 300 de milioane să investească în lot!
Mai mult, echipele din Manchester au demonstrat anul ăsta că banii nu îți asigură reușita decât în contextul potrivit. NU sunt singura condiție a triumfului, altfel fotbalul ar fi o copie în realitate a jocului creat de EA Sports. Dar până și acolo hazardul și chimia dintre jucători joacă un rol important.
Venirea lui Klopp la club a fost cea mai evidentă mutare pe care ar fi putut-o face cei care aveau destinul cormoranilor în propriul pix. Un antrenor capabil să creeze echipe, nu un generator de vedete, a poposit în Liverpool cu sloganul from doubters to believers.
Având în spate o aură de legendă creată în Bundesliga, Jurgen a preluat un lot în derivă și, cu câteva mutări neașteptate, a ajuns să creeze o echipă care joacă FOTBAL.
Subliniez asta, pentru că eu prefer fotbalul trăit cu sufletul la gură, fie pe stadion, fie în fața ecranului. Prefer oricând bara frumoasă!
Sigur, rezultatele contează în fotbalul actual, dar pentru asta sunt aplicațiile de livescoring. Dacă mă interesează exclusiv rezultatul, de ce mai pierd 2 ore din viață uitându-mă la un meci?
Eu cred că în fotbal trebuie să existe o balanță, iar zeci de mii de oameni care umplu tribunele meci de meci trebuie răsplătiți cumva.
Ei bine, Jurgen a dat totul să ne răsplătească cu spectacol, încă din prima zi. Am trecut prin ceva deziluzii, e adevărat. Dar sunt conștient că produsul final are nevoie de ceva timp pentru șlefuire.
Mai mult, cred foarte sincer că încă suntem la 60-70% cu privire la potențialul pe care îl putem atinge. Mă refer la bancă, la transferurile care urmează să aterizeze și la creșterea atentă a tinerilor din Academie. Suntem abia la jumătatea drumului, mark my words!
Suntem în momentul în care o mare echipă se poate naște în iarba de la Kiev. Momentan nu suntem acolo, dar Realul e. Nu s-a văzut anul acesta decât tangențial, dar s-a văzut în ultimul deceniu, să fim serioși. Mai are rost să reiau palmaresul?
Am citit undeva că poate fi momentul în care generația lui Real predă ștafeta unei noi puteri, una care își așteaptă de generații revenirea la gloria de altădată. Chiar cred în teoria asta, pentru că are sens, dacă analizăm cifrele, vârstele și trendul în evoluții. Nu mă îndoiesc, ci cred că putem redeveni acea echipă care să domine Europa, în următorii ani.
Nu va fi deloc simplu. Ultima echipă care i-a învins pe Los Blancos într-o finală europeană a fost Liverpool-ul lui Paisley, în 1981. O să merg pe clișeul experienței și o să spun că Real sunt favoriți, din punctul ăsta de vedere. Sunt mai bine cotați, au o echipă care adună laolaltă sute de distincții și trofee, au un CR7 dependent de propriul succes și probabil cel mai solid mijloc din lume.
DAR…nu cred niciodată că Realul vor intra cu același entuziasm și dorință de a triumfa precum neexperimentații noștri. Nu vor fi susținuți de cea mai nebună și pasională galerie din Europa. Nu au un lucru uneori esențial în depășirea condiției….dorința de revanșă.
Jucăm un fotbal mai bun. Este vizibil. Liverpool nu a avut emoții pe final de dublă în niciuna dintre fazele eliminatorii. Realul a fost de 2 ori pe punctul de a scăpa săpunul, iar fotbalul practicat a fost doar suficient, nu și convingător.
Sunt convins că, pentru a bifa cel de-al treilea trofeu la rând, au nevoie de ceva mult peste tot ce au arătat în acest sezon, în orice competiție. Sau cel puțin sper asta, pentru că plec de la premisa că Liverpool va da tot ce are în acest ultim meci. Venim de prea departe, de la golul lui Alexander-Arnold de la Hoffenheim.
Pe lângă toate motivele cvasi-subiective înșirate mai sus, unele menite să ne dea încredere înainte de începerea meciului, a fost frapant să citesc în presă despre nonșalanța cu care cei din jurul Realului tratează partida, ca pe cea mai ușoară finală pe care ar fi putut-o disputa. De cele mai multe ori, manifestarea multe prea vocală și exagerată a încrederii afișează exact opusul…teama.
Cred cu tărie că Liverpool era adversarul pe care Real și-ar fi dorit cu orice preț să îl evite. La fel aș fi spus și în cazul lui City. Pentru că galacticii nu gestionează bine echipe imprevizibile, extrem de creative, care fac un pressing sufocant.
Zidane a răpus în două finale catenaccio, să nu uităm. Cel mai probabil, cum a subliniat și Rafa Benitez, va fi o luptă pentru impunera unui ritm care să convină uneia dintre echipe, una între intensitate și știința controlului.
Ca într-un cerc vicios, am ajuns iar la premisa din start, a concluziilor trase înainte de act. Dincolo de toate argumentele pro sau contra Liverpool, tot ceea ce contează este forma de moment a jucătorilor în meciul de sâmbătă. Atât. Așa că, cel mai bun să câștige și să avem parte de fotbal-spectacol!
Discuțiile despre tactică, blazon, palmares, moral sau coincidențe statistice vor dispărea odată cu fluierul arbitrului, iar emoția și muzica tribunelor va lua locul rațiunii. Pe mine deja mă cuprinde, cu fiecare secundă care se scurge. Mai e o zi!…
We’ve conquered all of Europe
We’re never gonna stop
From Paris down to Turkey
We’ve won the fucking lot
Bob Paisley and Bill Shankly
The Fields of Anfield Road
We are loyal supporters
And we come from Liverpool
Allez Allez Allez
Echipa probabilă a lui Liverpool
4-3-3: Karius – Alexander-Arnold, Lovren, Van Dijk, Robertson – Milner, Henderson, Wijnaldum – Salah, Firmino, Mane
Urmărește-ne pe Facebook, Twitter și pe canalul de Youtube pentru a fi la curent cu tot ce contează la Campionatul Mondial din Rusia 2018.
Pasionat de Liverpool din copilărie, probabil din același masochism care mă face să fiu fan Rapid, AS Roma sau Utah Jazz. Sunt om de comunicare care a ajuns să lucreze și să fie pasionat de cybersecurity, deși a absolvit științe politice. Ce ar mai fi de zis?! Am fost unul dintre băieții care au pus bazele proiectului Tackle, dar am și alte pasiuni. Pe lângă Tackle, alături de câțiva prieteni am lansat proiectul de muzică electronică Deep House Bucharest. Altfel, îmi place să am și să împărtășesc opinii, ca orice român, dar mă limitez la ceea ce pot procesa și documenta. Nu am o părere despre studii medicale, de exemplu...
