„Nu ții cu Charlton pentru glorie sau trofee…” Lee Bowyer și Charlton Athletic își aduc aminte cum e să visezi

De vreo două sezoane de când am auzit că Lee Bowyer a devenit antrenorul lui Charlton Athletic, am început să urmăresc în fiecare etapă parcursul trupei din sud-estul Londrei. Nu cred că eram singurul care era un pic nedumerit. Cum, nebunul de Bowyer să fie antrenor?! Chiar și pentru un club din League One, eșalonul al treilea, scenariul îmi era greu de închipuit având în vedere antecedentele englezului din cariera de jucător.

Bowyer, nebunul frumos

Să încep cu faptul că Bowyer e jucătorul cu cele mai multe cartonașe primite în istoria Premier League? Sau cu faptul că în ’95 a fost exclus din lotul Angliei U-18 pentru că a fost prins fumând marijuana? Sau că un an mai târziu a fost arestat pentru că arunca scaune într-un restaurant McDonald’s? De obiceiul de a se încăiera cu asiatici prin cluburi de noapte sau de faptul că atunci când era la Newcastle era aproape să se ia la bătaie într-un meci cu coechipierul Kieran Dyer nici nu mai trebuie să aducem aminte. Cariera de jucător a lui Bowyer, sclipitor de atâtea ori pentru Leeds-ul lui David O’Leary, a fost plină de astfel de momente și nu te-ai fi așteptat că acesta, după retragere, va dori să managerieze o echipă de fotbal. Și totuși, s-a întâmplat…

Cum, nebunul ăla care se bătea pe teren, juca nesportiv (nici Gabi Tamaș nu i-a scăpat) să-și dorească să țină un grup strâns la un club care și așa nu prea se mai regăsea pe teren? Deși preconizam un traseu precum cel avut de un alt nebun Paolo Di Canio, tot în League One la Swindown Town, Bowyer a impresionat plăcut la Charlton, clubul la care chiar și-a început cariera în urmă cu peste două decenii. Lee a fost întâi numit interimar, dar după trei victorii consecutive la debut, a convins că merită postul permanent și în primul sezon integral, i-a dus pe Addicks în Championship. Englezul e conștient de eticheta pe care o are, dar e puțin interesat de ce cred alții:

“No, because I know the type of person I am. I don’t have to prove anything. You’re talking about stuff from 20-odd years ago – bloody hell, I’ve had twins since then and my whole life has changed. And a lot of the things that were put out there are wrong. That’s out of my hands because people believe what they read and that’s life. I have no need to justify myself; I know I’m a good person and I’m a loving person, so I don’t have to prove myself to anybody.” (Lee Bowyer)

Cu forumuri pline și în 2019 cu caracterizări ale lui Bowyer precum ”One of the most annoying looking faces in football”, ”Very punchable face” sau ”The Donald Trump of Charlton”, fostul mijlocaș al lui Leeds United își vede de-ale lui, iar recent a impresionat cu un discurs emoționant în fața jucătorilor săi, în vestiarul de pe Wembley, după obținerea promovării în Championship.

De ce este Charlton Athletic un club special

Departe de clădirile înalte din sticlă din centrul Londrei e The Valley, stadionul care anul acesta face 100 de ani.  Charlton Athletic mereu mi s-a părut un club special și nu zic asta pentru că peluza Jimmy Seed Stand mi-a rămas întipărită în cap încă din 2006 de pe vremea când van Persie se prezenta în Premier League cu o execuție de generic.  Dacă asculți fanii Addicks, înțelegi că aceștia nu țin cu Charlton pentru glorie sau trofee. Majoritatea au fost aduși încă de mici la stadion de părinți, unchi sau bunici și la rândul lor au dat ”moștenirea” mai departe copiilor. Pentru ei, Charlton contează pentru că le dă în primul rând un sentiment de apartenentă la comunitate, lucruri mai greu de priceput din exterior și care țin de cultura intimă a fotbalului britanic. Dar oricât m-aș chinui eu să explic ce înseamnă Charlton pentr comunitatea din jurul The Valley, n-o să reușesc mai bine decât o face video-ul genial de mai jos.

„It’s certainly different from the rest of the London. It’s got its own identity and the fact that South Londoners are their own type of people. Bit more chatty, bit more smiley when you’re walking down the street, rather than rushing around trying to get to our next meeting kind of people. […] It’s quite different from other areas of London where everyone eats artisan bread and hates each other. It’s a lot friendlier, if you go to a Charlton match, people want to talk to you and you do get a sense that it’s a kind of community, unlike other parts of London. ” 

Cum ar fi dacă?

Deși se află pe locul 3 după 7 etape jucate în Championship, pentru un club cu suporteri care au uitat de prea mulți ani să se bucure, chiar și gândul la o promovare în Premier League pare prea mult în momentul de față. Clubul n-are nici resursele financiare și nici pe cele umane pentru a emite pretenții. Dar visele nu pot fi interzise. Mai ales nu când ai un nebun ca Lee Bowyer pe bancă, apărut de nicăieri în postură de antrenor și întors acasă după 22 de ani. La fel cum Fulham a adus anul trecut bucurie în SW6 chiar și pentru un sezon, în partea cealaltă a Londrei, Charlton se încăpătânează să viseze.

Surse:
– scurt metraj Mundial & Ladbrokes: The Promised Land ft. Charlton Athletic
– theguardian.com: Lee Bowyer: ‘My life has changed – I don’t need to justify myself to anybody’

Dacă îți place ce citești pe Tackle.ro:

1. Abonează-te la newsletter-ul nostru săptămânal, prin Whatsapp sau e-mail.
2. Urmărește-ne pe Facebook, Instagram, Twitter și Youtube.
3. Ascultă podcast-ul Tackle Show pe Apple Music, Spotify, Anchor.fm sau pe Google Podcasts.