Pe 25 ianuarie 2017 scriam despre noul contract al lui Coutinho la Liverpool. Jucătorul și clubul bătuseră palma până în 2022, dar deja în vara care a urmat brazilianul era zi de zi în topul știrilor despre transferuri, mai ales după ce Barcelona l-a vândut pe cel mai scump fotbalist din istorie. Pe 6 ianuarie 2018, ceea ce bănuia întreaga planetă Fotbal s-a confirmat printr-un anunț pe site-ul Cormoranilor: Coutinho la Barcelona, într-o tranzacție de peste 140 de milioane de Lire.
Imediat după anunțul făcut de club, site-ul oficial LiverpoolFC.com nu mai putea afișa știrea, probabil din cauza numărului enorm de accesări simultane, mai ales că au și publicat o știre prin care anunțau că oricine a cumpărat un tricoul al lui Coutinho în acest sezon, va primi un voucher din partea clubului. Dar de ce e atât de important acest transfer, în afara cluburilor imense care sunt implicate? Nu vă gândiți la bani, banii sunt aproape irelevanți în acest moment pentru echipele din Anglia. Oricine are bani, contează cum îi investești, acolo se face diferența.
De ce îl vrea Barcelona pe Coutinho?
Pe termen lung, brazilianul îl va înlocui pe Iniesta, care are 33 de ani și se îndreaptă către finalul unei cariere absolut uluitoare. Are sens mutarea în iarnă pentru că jucătorul va avea câteva luni pentru a se adapta și va apuca să și joace pentru a-și trece în palmares primul trofeu de campion din carieră. Nu va putea juca în Liga Campionilor, dar acolo va fi domeniul lui Iniesta.
În plus, polivalența lui Coutinho îl va ajuta pe Valverde să gestioneze revenirea pe teren a lui Dembele, care s-a recuperat după accidentare. Brazilianul poate juca în bandă și la mijloc, în centru, marchează goluri și despică apărările cu pase decisive. Pe scurt: e perfect pentru Barcelona și are doar 25 de ani.
Ce înseamnă transferului lui Coutinho la Barcelona pentru Liverpool?
Din vara lui 2014, când Luis Suarez a făcut aceeași călătorie, de pe Anfield spre Camp Nou (pentru 75 de milioane de Lire), niciun alt jucător de acest nivel nu a mai plecat din Premier League. La acel moment, Cormoaranii pierdeau un fotbalist cu două clase peste oricine altcineva din lot, motorul campaniei în care s-au bătut la titlu, cu Brendan Rodgers pe bancă. Construcția s-a năruit, cum era de așteptat. Acum, își pierd cel mai bun fotbalist, dar nu e amenințată întreaga construcție pentru că echipa lui Klopp nu depinde de Coutinho. Statisticile arată că, deși fostul lor zecar a fost excepțional pe teren, ECHIPA câștiga mai multe meciuri fără el în teren (71% câștigate fără Coutinho în acest sezon, față de 44% cu el în teren, în toate competițiile, statistică WhoScored).

Liverpool a jucat perfect acest transfer. Barcelona și-a făcut cunoscut interesul în iulie 2017, jucătorul a ales de atunci să plece, însă contractul semnat cu doar 6 luni în urmă i-a permis clubului să gestioneze corect mutarea. Orice vânzare sub 100 de milioane de Lire n-ar fi avut de sens, iar catalanii au nevoie de Coutinho, așa cum am explicat mai sus. De ce să fi vândut atunci Liverpool înainte să ajungă la un preț corect? Un preț cum ar fi 142 de milioane de Lire…
Klopp va muta cât de curând. Presa din Anglia spune că înlocuitorul lui Coutinho va fi Lemar de la Monaco sau Mahrez de la Leicester, dar asta e o poveste pentru lista completă a transferurilor din Premier League, cred că e mai important să discutăm altceva.
Ce trebuie să facă Liverpool pentru a nu mai pierde jucători de top?
Trofee câștigate de Liverpool de când a venit Coutinho de la Inter? Nici măcar unul. Da, clubul e pe o traiectorie ascendentă cu Jurgen Klopp, dar jucătorii de top nu îmbracă un tricou doar pentru bani și nici exclusiv pentru prestigiul emblemei de pe piept. Adevărații fotbaliști vor să câștige. Liverpool a făcut o afacere excelentă cu Philipe Coutinho, dar trebuie să câștige trofee în anii care vin pentru a putea păstra astfel de talente pe Anfield.
De fapt, asta trebuie să facă fiecare echipă din Big 6 dacă vor să se bată cu Barcelona, Real Madrid, PSG, Bayern sau Juventus în Liga Campionilor.
Sursa foto: The42.ie
Urmărește-ne pe Facebook, Twitter și pe canalul de Youtube pentru a fi la curent cu tot ce contează în Premier League și nu numai.