Etapa 17 din Premier League ne aduce două derby-uri cu greutate în cursa de urmărire a lui Chelsea: Manchester City vs Arsenal și Mersyside derby, pe Goodison Park, Everton vs Liverpool.

Așa cum anunțam în urmă cu două zile, toate meciurile din campionatul englez se văd pe Eurosport Player, dar am compilat mai jos și programul TV complet pentru etapa 17 din Premier League.

  1. Crystal Palace vs Chelsea, sâmbătă, 14:30, Eurosport 1. Liderul caută a unsprezecea victorie consecutivă în fața unui Palace care simte amenințarea retrogradării, dar are o medie de peste două goluri înscrise pe meci în ultimele 8 runde. Hazard revine pentru Chelsea, care nu au nicio indisponibilitate semnificativă, pe când la Palace vor lipsi, dintre titulari portarul Mandanda și fundașul central Tomkins.
  2. Middlesbrough vs Swansea, sâmbătă, 17:00. Derby la retrogradare între două vecine de clasament. Boro e deasupra liniei, dar e cea mai slabă echipă din Premier League, pe teren propriu (7 puncte, doar 6 goluri înscrise în 8 partide). Swansea trăiește încă.
  3. Stoke vs Leicester, sâmbătă, 17:00. Vestea bună pentru Leicester e că revine coordonatorul Drinkwater după suspendare. Pentru Stoke vestea bună e că nu prea are cum să cedeze locul 12 runda asta, indiferent de rezultat.
  4. Sunderland vs Watford, sâmbătă, 17:00, Eurosport 1. Lupta continuă pentru lanterna Sunderland în fața unei echipe extrem de imprevizibile.
  5. West Ham vs Hull, sâmbătă, 17:00. Alt derby la retrogradare. West Ham are o datorie față de proprii fani și, în fața celei mai slabe apărări din campionat, Andy Carroll, Payet și Antonio trebuie să livreze.
  6. West Brom vs Manchester United, sâmbătă, 17:00, Eurosport 1. Orice fan al Diavolilor are o ușoară tresărire în ultimii ani când vede că urmează un meci cu West Brom. În ultimele 3 sezoane, bilanțul e pozitiv pentru WBA, care a căștigat de 3 ori duelul cu United (de două ori chiar pe Old Trafford). Sâmbăta asta se întâlnește un West Brom bine legat, care a urcat pe un surprinzător loc 7, cu un Manchester United care încă își caută ritmul și identitatea în era Mourinho.
  7. Bournemouth vs Southampton, duminică, ora 15:30, Dolce Sport 1. Meci de urmărit doar pentru că jucăm Fantasy Premier League și-i urmărim pe Wilson, Daniels, Van Dijk sau Boufal. 
  8. Manchester City vs Arsenal, duminică, 18:00, Dolce Sport 2. Guardiola nu are debutul fulminant pe care mulți îl anticipau în Premier League, dar n-a pierdut încă nicio cursă importantă. Până la finalul anului, City întâlnește pe Liverpool și Arsenal, echipele care stau acum între Cetățeni și Chelsea în clasament. Fără Aguero, Guardiola se va baza pe De Bruyne și Nolito pentru goluri în fața unui Arsenal rămas fără Mustafi pentru câteva săptămâni. Circulă un zvon prin presa din Anglia că Alexis Sanchez are o ofertă de 500.000 de Lire pe săptămână, din China, dar nici fără oferta asta golgeterul campionatului (alături de Diego Costa) nu anunță vreun meci grozav, chilianul fiind mai degrabă un pasager de lux în derby-uri.
  9. Tottenham vs Burnley, duminică, 18:00, Dolce Sport 3. Spurs e favorită, Eriksen e pe val. Doar Chelsea e mai bună decât Tottenham, pe teren propriu, în acest sezon, iar Burnley e cea mai slabă echipă în deplasare (un singur punct din 8 meciuri).
  10. Everton vs Liverpool, luni, 22:00, Eurosport 1. De 226 de ori s-a jucat acest derby, unul dintre cele mai vechi din istoria fotbalului englez, iar statistica e favorabilă Cormoranilor: 66 de victorii are Everton, de 82 de ori a câștigat Liverpool. Ultima oară când Everton s-a impus în Mersyside Derby a fost acum mai bine de 6 ani și nici de data asta nu par să fie perspective grozave pentru Caramele. Everton vine cu moral bun după victoria cu Arsenal din runda trecută, dar Liverpool va intra însă pe Goodison cu presiunea cursei de urmărire a lui Chelsea. Va fi o seară de luni tare faină!

Data limită pentru transferuri și schimbări la Fantasy Premier League este sâmbătă, 17 decembrie, la 13:30. Publicăm ponturile noastre pentru FPL în curând!

Dacă vă place ce citiți pe site, ne puteți urmări pe Facebook și Twitter.

Diavol roșu de când regele Angliei era un francez. Specialist în management de servicii IT, meșteșugar de cuvinte în timpul liber. Fondator al grupului de fani Premier League România și ctitor al acestui site.