Transferurile din fotbalul mare au acoperit cu totul fondul sonor de câteva săptămâni, însă în weekend vor trebui să facă loc sportului în sine. Premier League revine!
Dar ce se aude? Este o pasăre? Poate un avion? Poate fanii care sunt în drum spre stadioanele din Premier League din nou?
Ei bine, nu. Este sunetul colectiv de uluială și entuziasm de la aflarea veștii că Tottenham a acceptat (!) o ofertă pentru Harry Kane. Până la urmă Bayern München chiar ar putea să-și vadă achiziția mult-visată concretizându-se. După cum zic Fabrizio Romano și David Ornstein, totul e în mâinile lui Kane.
Mai sunt 30 de ore până la startul Premier League în timp ce scriu rândurile acestea și, cu toate acestea, discuțiile principale despre competiție sunt de fapt despre transferuri, nu despre meciurile care urmează. În decurs de câteva ore, joi am aflat că Liverpool încearcă să i-l „sufle” lui Chelsea pe Moisés Caicedo, că Chelsea s-a reorientat spre Romeo Lavia (pentru care Liverpool deja a avut oferte respinse de Southampton), că West Ham în sfârșit a făcut un transfer și alte două sunt ca și realizate, că Thiago Alcântara ar putea pleca la arabi, dar nu vrea, că Aston Villa ar fi interesată de Nicolò Zaniolo după ce Emiliano Buendia s-a accidentat și așa mai departe. Totuși, nicio știre nu a avut un ecou mai mare decât cea legată de Kane și Bayern.
Să repet că mai este doar o zi până la startul Premier League, și că fotbalul se joacă pe teren?
Era zvonurilor și știrilor despre transferuri a schimbat cu totul felul în care microbiștii „consumă” fotbalul în pauzele competiționale. Tweet-urile și știrile sunt distribuite în continuu, discuțiile sunt interminabile, iar timpul deja nu mai pare îndeajuns pentru ca fanii să-și facă al 34-lea draft de lot pentru Fantasy Premier League – acum fără Harry Kane. Se joacă până și o Cupă Mondială în clipa asta, însă nimic nu poate fi mai important decât transferurile din fotbalul „mare” – o telenovelă care nu se va încheia nici după ce perioada de transferuri din Europa va trece, fiindcă în Arabia Saudită ea e deschisă încă aproape trei săptămâni.
Cu sau fără Kane și indiferent de culoarea tricourilor lui Lavia sau Caicedo, Premier League începe vineri seara cu un meci fermecător între Burnley și Manchester City. Vincent Kompany. Pep Guardiola. Reuniți din nou. Reuniți ca adversari, după ce belgianul a impresionat sezonul trecut în Championship, câștigându-l la pas cu un Burnley care joacă un alt fotbal față de cel pe care-l știam din campaniile precedente din prima ligă.
Sigur, reuniunea asta am mai văzut-o odată. Chiar nu demult, fiindcă City a înscris de șase ori în poarta lui Burnley în martie, când cele două s-au întâlnit în FA Cup. Guardiola, Erling Haaland & co încep din nou sezonul ca favoriți la câștigarea Premier League, dar ca și multe alte echipe din elita engleză, City va avea un suflu ușor nou după plecările căpitanului İlkay Gündoğan și Ryhad Mahrez. Ceea ce pe mine mă entuziasmează mult mai mult decât discuții despre transferurile care lasă loc doar unui sentiment de ușurare odată ce ele se anunță oficial, nu unuia de entuziasm, ca pe vremuri, când nu știai din timp ce jucători se vor transfera și unde.
Dar suficient despre asta. Etapa 1 vine cu un Chelsea v Liverpool duminică seară – de departe cel mai așteptat meci al rundei – dar și cu dueluri precum Newcastle v Aston Villa, în care echipe cu noi pretenții se înfruntă. Brighton v Luton este un alt meci interesant de urmărit, între formația care a impresionat poate cel mai mult sezonul trecut în privința fotbalului etalat, și echipa mică și necunoscută care a ajuns în Premier League contrar așteptărilor.
O primă etapă vine mereu la pachet cu întrebări care-și caută răspuns. Va arăta Arsenal și mai bine decât sezonul trecut, astfel încât să se lupte la titlu? Va reuși Manchester United să evolueze suplimentar după ce Erik Ten Hag a avut deja un impact sesizabil? Cum va arăta Chelsea sub comanda lui Mauricio Pochettino, după campania dezastruoasă de acum doar câteva luni? Vor putea reveni Tottenham sau Liverpool în Champions League? Sunt cu adevărat echipe precum Wolves, Everton sau West Ham în pericol să retrogradeze?
Momentan atât. Vorbim despre ce concluzii putem trage marți, după etapă. Predicții am făcut deja.