În acest preview de Liga Campionilor vom vorbi pentru ultima oară despre ultima etapă a fazei grupelor. Trăim un moment istoric pentru competiția regină a Europei. Este finalul unei ere începută în 1992. Lăsăm însă analiza noului format pentru anul viitor. Vă invit până atunci însă să vă dați cu părerea în zona comentariilor despre acest nou format.
Revenind la grupele noastre de acest an, avem o ultimă etapă cu puține meciuri decisive, dar unele posibil foarte intense. Iar în unele din aceste meciuri decisive sunt implicate echipe importante ale competiției. Să începem analiza.
Meciurile etapei:
Manchester United – Bayern München (marți, ora 22:00)
Sentința lui Erik ten Hag
Partida cu Bayern va fi probabil una decisivă pentru antrenorul olandez al lui Manchester United. Un rezultat nefavorabil, dar în special un joc lipsit de idei, îi va pecetlui soarta. Oricât ar încerca niște statisticieni să îi ia apărarea, echipa lui Ten Hag este la un nivel care lasă de dorit. După ce a exilat sau a scos din primul 11 mulți jucători de mare valoare din lot, a rămas cu o echipă unită, dar cel mult mediocră. Și nici măcar despre unitatea ei nu sunt chiar așa de convins. Partida cu Bournemouth a fost o un nou semn că ultima lună a fost probabil doar un foc de paie.
Direcția generală a clubului este încă neclară. Deși se tot zvonește că Sir Jim Ratcliffe ia deja decizii la club, întârzierea unei vești oficiale aduce îndoială. Îndoială cu privire la veridicitatea știrii că totul este deja rezolvat. Ultimele știri ar confirma că nu vom avea nimic oficial în următoarea perioadă. Această incertitudine aduce cu sine o situație delicată în ceea ce privește decizia cu privire la Erik ten Hag. Sentința lui va fi și ea posibil amânată până când vom avea o situație clară la nivel de conducere. Ceea ce este însă din ce în ce mai clar este că șansele lui ten Hag să mai rămână la club dacă Sir Ratcliffe preia partea sportivă sunt minime. Într-un recent articol a fost scos în evidență și ce simte Sir Ratcliffe față de căpitanul ales de ten Hag. Viziunea lor pare destul de diferită cu privire la echipă.
Misterul lunii Noiembrie
O mare întrebare care merită analizată în legătură cu Manchester United, este succesul din luna recent încheiată. O lună în care anumite premii individuale pentru Erik ten Hag, Harry Maguire sau Alejandro Garnacho ar fi indicat o eventuală revenire a clubului către un alt fel de rezultate. Nu este tocmai fals faptul că partide ca cele de la Everton sau de la Istanbul ne-au arătat un Manchester United cu potențial.
Dar dacă analizăm mai profund, ne dăm seama că totuși la Istanbul echipa a pierdut un avantaj clar și nu a reușit să învingă. Iar cu Everton analiza xG ne arată un 2,47 la 2,22 în favoarea lui Everton. În ciuda unui scor clar în favoarea echipei lui ten Hag. Premiul de manager al lunii l-a primit pentru victoriile din luna noiembrie cu Fulham, Luton și Everton. Fulham nu era deloc intrată în formă, iar Luton s-a dovedit o nucă tare. Victoria cu 1-0 nu prea convinge pe nimeni. Această lună noiembrie este o nouă dovadă că statistica nu poate vedea tot adevărul. Există lucruri care nu sunt încă măsurate în cifre.
Atunci când înlături un jucător pentru indisciplină, cum a fost cazul lui Cristiano Ronaldo, am putea spune că se acceptă. Dar dacă vestiarul continuă să îți creeze probleme și este nevoie să tot scoți jucători din echipă, poate că problema este la tine și nu la ei. Am văzut cu Bournemouth un prim 11 fără Ronaldo, Casemiro, Raphael Varane, Jadon Sancho sau chiar Marcus Rashford. O perioadă lungă a fost și fără Diogo Dalot sau Sergio Reguilon. Nu pot să cred că toți acești jucători au o problemă. Dacă îi înlături, oricât de unit ar fi grupul, rămâi cu o echipă de mijlocul clasamentului.
Vine Bayern!
În timp ce Ten Hag este copleșit de probleme la United, Bayern vine cu chef de bătaie la Manchester. După o înfrângere dură în weekend, este nevoie de un meci bun pentru elevii lui Thomas Tuchel. Deși bavarezii vin fără o miză concretă, aceștia vor lupta pentru fanii dezamăgiți în weekend. Doar că venirea sărbătorilor și atmosfera de semi-vacanță este posibil să le ofere o portiță englezilor. Nu ar fi nemaiîntâlnit ca Bayern să piardă două partide la rând. Mai ales cu asemenea circumstanțe.
Dar mai există și dimensiunea rivalității anglo-germane. Poate acesta să fie și el un motiv în plus pentru bavarezi să nu își dezamăgească din nou fanii. Partida se poate transforma într-una spectaculoasă. Manchester United nu pare a fi pregătită pentru asemenea duel, dar jucătorii de partea lui ten Hag vor dori mult victoria. Harry Maguire, Bruno Fernandes, Antony sau Sofyan Amrabat vor alerga de vor mânca pământul. Să vedem însă și cu cât folos.
Pentru Bayern pare să fie mai degrabă o decizie între a administra o bătaie gustoasă englezilor și a profita de o partidă fără miză pentru un pic de odihnă. Miza partidei pentru United face acest meci interesant, chiar dacă victoria nici măcar nu le asigură calificarea.
Napoli – Braga (marți, ora 22:00)
Cine este Walter Mazzarri
Antrenorul lui Napoli este o mai veche cunoștință a clubului. Acesta este antrenorul care a readus pe Napoli în elita fotbalului continental. Și anume în Liga Campionilor. Pare greu de înțeles motivul numirii sale, având în vedere lipsa sa de rezultate la ultimele echipe la care a activat. Dacă mai pui și pauza mare pe care a luat-o de la fotbal, devine și mai dubioasă decizia patronului napoletan. Oare crede Aurelio de Laurentiis că a găsit un nou Luciano Spalletti?
O poveste la fel de frumoasă ca a lui Spalletti nu este una demnă de a fi copiată. Însă pare să aibă anumite paralele cu Mazzarri. Un antrenor italian cu performanțe mari în trecutul mai îndepărtat, afundat între timp în mediocritate și apoi retras pentru o perioadă mai lungă de timp din activitate. Walter Mazzarri are un anumit aer de salvator la Napoli, dar momentan rezultatele nu par să impresioneze. A pierdut toate testele majore până acum, în afara meciului de debut. Poate fi meciul cu Braga momentul în care începe să își pună amprenta asupra destinului echipei?
Vs. Artur Jorge
Artur Jorge, omologul lui Mazzarri de pe banca lui Braga, este un antrenor pe o pantă clar ascendentă. Duelul celor doi va fi unul extrem de interesant. Chiar dacă nu se anunță neapărat un duel cu multe goluri. Braga ar avea nevoie de o victorie la două goluri pentru a se califica. Misiunea pare imposibilă pe arena ”Diego Armando Maradona”. O victorie a portughezilor ar fi însă un testament pentru nivelul acestei grupe mult subestimate. Echilibrul partidelor din această grupă a fost unul demn de una a morții. Faptul că avem un clasament ușor de anticipat nu demonstrează sub nici o formă contrariul.
Și dacă nu va reuși Braga o minune, mă aștept la o partidă echilibrată, dominată de un nivel înalt de tacticizare. Dacă una din echipe va deschide însă rapid scorul, este posibil să vedem un spectacol. Este foarte dificil să dau un pronostic și nu consider că o calificare a Bragăi ar fi o surpriză. Un meci de așteptat și de vizionat.
Newcastle – AC Milan (miercuri, ora 22:00)
Moment important pentru coțofene
Una din echipele momentului în Anglia este Newcastle United. Deși a fost spulberată în weekend de Tottenham Hotspurs, lumea are așteptări mari de la partida cu Milan. Echipa lui Eddie Howe a arătat des ca o mare echipă în acest sezon. Ambele partide cu PSG, victoria cu Arsenal sau cea cu Chelsea, au arătat un nivel deosebit. După nedreptatea rezultatului de la Paris, Newcastle are și motivația de partea ei.
Chiar și cu un lot în pioneze, englezii au motive bune să spere. Este genul de meci care te motivează puternic și te face să uiți de oboseală. Când intri pe teren într-un asemenea meci, orice este posibil. Problemele echipei vor părăsi mintea jucătorilor pe durata celor 90 minute. Sunt sigur că vom vedea acel Newcastle dornic de a demonstra pe care l-am văzut la Paris. Modul în care au luptat cei 11 jucători ai lui Newcastle nu poate fi descris altfel decât eroic. În situația unei bănci de rezerve lipsite de orice experiență europeană, Eddie Howe s-a văzut nevoit să nu facă nici o schimbare. Cei 11 care au început au și încheiat în teren partida. De meritat consider că Newcastle merită calificarea. Dacă o vor și obține este altă poveste. O poveste pe care abia aștept să o văd desfășurată pe ecran.
Impactul lui Zlatan
La fel ca la Manchester United, problemele din conducere domină atmosfera la AC Milan. Gerry Cardinale încearcă să găsească soluții pentru unul din cluburile emblemă ale Europei. Dacă familia Glazer amână încheierea înțelegerii cu Sir Jim Ratcliffe, la Milano tocmai a revenit Zlatan Ibrahimovic. Este de așteptat ca energia marelui campion să aducă un impact pozitiv asupra clubului. Poate chiar asupra lui Gerry Cardinale. Patronul american îl va avea drept consultant apropiat pe suedez.
Așteptăm cu toții să vedem cum va reuși Ibra să influențeze destinele marii campioane a Italiei. Dacă impactul va fi imediat, ne putem aștepta inclusiv la o minune la Newcastle. Situația clubului italian este însă unpic mai dificilă în comparație cu cea a englezilor. În cazul unei victorii, Milanul are nevoie de o înfrângere a PSG-ului în Germania. În comparație, Newcastle are nevoie doar de un egal al francezilor pentru a se califica. Poate că este unpic prea din scurt să ne așteptăm la minuni pentru milanezi, dar venirea lui Zlatan face cu siguranță partida mult mai interesantă. Cât despre viitorul lui AC Milan, rămâne de văzut cât de mult se va lăsa Cardinale influențat de vasta experiență a noului său consultant. Speranța ar fi ca Ibra să identifice corect problemele și să îl ajute pe patron să înțeleagă fenomenul în care a intrat.
Dortmund – PSG (miercuri, ora 22:00)
Paradoxul lui PSG continuă
Faptul că PSG se află într-o grupă a morții poate că mai reduce dintr-un nou paradox al acestui sezon pentru francezi. Cum am menționat într-un review anterior, paradoxul sezonului ar fi acela al așteptărilor. Pentru PSG este un prim sezon în care nu pare să existe un proiect major. Cu Mbappe pe picior de plecare și cu un sezon care a debutat cu un mare scandal la echipă, Luis Enrique pare mai mult o soluție scoasă din joben într-un moment de disperare. Nimic în lotul PSG-ului nu ne indică ”tiki-taka”. Dar cu toate astea, francezii par să joace un fotbal superior sezoanelor trecute.
Aici intervine un nou paradox. Și anume acela că deși PSG joacă parcă mai bine și mai închegat decât în alte sezoane, este aproape de o eliminare din grupe. Asta se datorează însă, cum am zis, faptului că a primit cea mai dificilă grupă a competiției. O grupă în care echipa care era cotată cu ultima șansă la calificare, s-a calificat prima mai departe. Chiar pe terenul acestei echipe urmează parizienii să își și decidă soarta. Culmea este că în cazul victoriei vor termina primii. Iar în cazul în care nu înving, vor termina probabil pe 3, ratând calificarea. Pare un meci de totul sau nimic pentru Mbappe & Co.
Miza pentru Dortmund
Nici pentru nemți nu este lipsit de miză acest meci. Și asta este ceea ce dă cele mai mari speranțe englezilor de la Newcastle. Dortmund are nevoie de cel puțin un egal pentru a își asigura primul loc în grupă. Și poate, la fel ca România cu Elveția, îl va obține. În acest caz, Newcastle ar obține poziția secundă în cazul unei victorii cu AC Milan. Edin Terzic și ai lui trec printr-o pasă proastă de la isprava din Milano. Nici o victorie în trei meciuri oficiale. Ultima partidă fiind o înfrângere dură acasă cu marii rivali de la Leipzig, conduși de Marco Rose.
Deși pare a fi un sezon bun, pentru Dortmund este unul mediocru. Dubla cu Newcastle din grupa morții și victoria neașteptată la Milano îi salveză momentan onoarea. Un nou rezultat deosebit, o revanșă cu PSG, ar fi surprinzător. Surprinzător dar posibil. Deși au o listă lungă de indisponibili, la fel ca multe alte cluburi mari în acest sezon, cred în identitatea grupului german. O altă partidă care nu ar trebui ratată. Va fi greu să aleg între acest meci și celălalt din grupă pentru vizionare. Aceasta a fost ultima grupă a morții din Liga Campionilor.
Spectacol cu multe goluri:
FC Porto – Șahtior Donețk (miercuri, ora 22:00)
Nu ne-am fi așteptat ca în această fază a competiției, Șahtior să mai aibă atât de multe șanse la calificare. Mie îmi pare totuși că șansele acestora sunt pur teoretice. Deși sunt sigur că vor lupta din greu, cred că FC Porto se va dovedi prea puternică pentru clubul ucrainean. Sergio Conceicao va pregăti cu atenție acest meci și nu le va permite celor de la Șahtior să preia inițiativa. Din acest motiv cred că vom avea un meci în care Porto va forța din start și va marca rapid.
În acest fel putem vedea un meci cu multe goluri în care Porto va triumfa. Victoria cu Barcelona cred că a fost un semi-accident pentru Șahtior. Aceștia vor avea nevoie de o victorie pe stadionul portughezilor și nu văd acest obiectiv ca fiind unul realizabil. Mai curând consider că portughezii vor scăpa în învingători clari, decât să se impună ucrainenii.
Alte lucruri interesante de urmărit:
- Am scris doar despre meciurile cu miză mare, celelalte fiind destul de greu de analizat, având în vederea tendința multor cluburi de a profita de șansa de a lua o mini-vacanță. Partide complet fără miză care se pot în anumite circumstanțe transforma în spectacol cu goluri multe pot fi: PSV – Arsenal, Leipzig – Young Boys, Steaua Roșie – Manchester City, Antwerp – Barcelona sau Union Berlin – Real Madrid
- FC Copenhaga – Galatasaray este meciul care arbitrează posibilitățile de calificare ale lui Manchester United. Un egal îi poate califica pe englezi, dar și pe danezi în cazul în care englezii ratează victoria. O partidă cu potențial mare de spectacol.
- Inter și Real Sociedad se luptă într-un duel foarte puternic pentru prima poziție din grupa D. Există însă și posibilitatea să nu le vedem pe cele două forțând, având în vedere că nu au un lot atât de numeros încât să refuze categoric șansa de a-și odihni jucători importanți.
- Benfica încearcă o calificare pe ultima sută de metri în Europa League, dar are nevoie de o revanșă la două goluri în Austria. Misiunea este foarte grea.
- Atletico Madrid și Lazio se duelează și ele pentru prima poziție într-o nouă grupă dominată clar de echipele latine. Diego Simeone pare să aibe un nou sezon de succes cu Atleti.
Dacă ți-a plăcut ce tocmai ai citit, alătură-te comunității de fani Premier League din România.