preview liga campionilor

Ultimul preview de Liga Campionilor al sezonului vine printre pregătirile de Euro și zvonurile mutărilor de antrenori. Sezonul următor de Liga Campionilor va avea niște asocieri cel puțin ciudate. Dar să lăsăm sezonul următor să ne trezească interesul după ce îl finalizăm pe acesta.

Real Madrid – Borussia Dortmund (sâmbătă, ora 22:00)

Calificarea în finală

Din returul semifinalelor am rămas cu un sentiment de uimire după ambele partide. La Madrid Realul, deși a dominat partida, s-a văzut nevoită să realizeze o remontada foarte improbabilă pe final. În același timp la Paris, Terzic a instrumentat o victorie superbă care pune punct unei noi campanii europene pentru PSG.

Deși la Madrid a fost foarte spectaculos ce s-a întâmplat în finalul meciului, elementul surpriză nu a fost așa de mare. Realul a dominat partida, iar faptul că au dat două goluri în câteva minute nu e un lucru surprinzător. Elementul spectaculos provine din faptul că erau conduși și mai aveau puțin timp să înscrie acele goluri. Alphonso Davies marcase împotriva cursului jocului, golul său putând fi catalogat ca o surpriză mai mare decât dubla lui Joselu din final.

În schimb la Paris lucrurile au stat cu totul altfel. Nu o să uit imaginea PSG-ului către final. Echipa care atacă haotic, lovește mingea cum poate de unde poate. În fața unei Dortmund timorate și care juca cu plumb în ghete către final, au obținut ocazii bune. Dar un PSG care ar fi stăpânit jocul, ar fi executat-o pe Dortmund fără ezitare, cu calm și precizie în acele 15 minute de final. Nu i-ar fi fost greu să ducă jucătorii în poziții clare și ușoare de finalizare, dacă aveau siguranță în combinații, dacă stăpâneau traseele de joc.

Echipa lui Luis Enrique a fost lentă în execuția tacticii de tiki-taka. Iar când a început să se grăbească se observa clar sacadarea în combinații. L-am văzut în multe rânduri pe Barcola executând pase în forță pentru colegii aflați între linii. Atunci când nu ai trasee în sânge cu care să surprinzi adversarul, încerci să îl surprinzi executând pasele cu forță. Evident că nu a funcționat în final.

preview liga campionilor mbappe
Kylian Mbappe a fost eliminat de Dortmund în ultimul său sezon la Paris, încheind visul acestuia de a lua trofeul cu echipa pariziană

 

Povestea Realului

Real Madrid este în fața câștigării celui de-al 15-lea trofeu european suprem. O performanță atât de departe de orice alt club, încât aproape sunt îndreptățiți aceia care spun că devine competiția unei singure echipe. Nu sunt, și nu este. Dar ce a reușit echipa din capitala Spaniei în ultimii 10 ani este extraordinar.

Urmând acel concept readus de Florentino Perez, de a aduce cei mai buni jucători din lume. Și a îi lăsa să joace și să se bucure de fotbal împreună în teren. Așa a reușit Realul, regăsindu-și identitatea trecutului, să ajungă pe aceste culmi la care alte cluburi doar visează.

Antrenorii din ultimul deceniu care au și adus trofeul european pe Santiago Bernabeu au fost antrenori care au înțeles identitatea clubului. Au înțeles libertatea din jocul ofensiv al jucătorilor. Chiar și Jose Mourinho se încadra în acest tipar de antrenor. Din păcate pentru el, norocul nu i-a surâs în acea semifinală împotriva Bayernului marelui Heynckes. Rămân Zinedine Zidane și Carlo Ancelotti. Două legende. Carlo este la un pas de a-l ajunge pe Zidane, cu 3 trofee câștigate cu Real Madrid. Astăzi este ziua în care vom afla deznodământul.

Ancelotti
Carlo Ancelotti (mijloc) este iubit de jucătorii săi. În imagine alături de aceștia celebrând cucerira titlului național

 

Povestea lui Dortmund

Echipa lui Edin Terzic a ajuns în finală având un traseu foarte interesant. Deși pare că PSG a fost cel mai puternic adversar, eu cred că eliminarea lui Atletico a fost momentul culminant. Echipa marelui Diego Simeone era favorită din toate punctele de vedere. Experiență, valoarea lotului, tactică. Cumva Edin Terzic și dragostea lui nemărginită pentru „Gelbe Wand” au triumfat.

Terzic a parcurs deja o bucată importantă din drumul său inițiatic. Poate fi nașterea unui mare antrenor. Pentru contestatarii lui există și argumentul puternic al sezonului slab din Bundesliga. Dar maturizarea dată de experiențele finalului de sezon cred că îi pot da o nouă perspectivă antrenorului cu origini croate.

Partea interesantă a poveștii echipei germane este și aici o revenire la identitatea clubului. Prin angajarea unui antrenor cum este Terzic, mare fan al galben-negrilor, conducerea a întărit coeziunea din vestiar. Cu siguranță, Terzic a reușit să insufle jucătorilor iubirea față de tricoul în care joacă. Aici merită desigur menționat și Marco Reus. Jucătorul care și-a anunțat împlinirea visului de a se retrage de la Dortmund după finalul sezonului. Nivelul de loialitate al acestui jucător este cu siguranță inspirațional pentru colegii săi. Când ai un asemenea exemplu în vestiar și un asemenea antrenor alături, este greu să nu joci cu dăruire maximă.

Terzic preview liga campionilor
Edin Terzic, antrenorul fericit să lucreze la clubul visurilor sale

 

Camera cu luminițe a nemților

Cu mai mulți ani în urmă am văzut un documentar despre metodele de antrenament prezente la Dortmund. Una din ele era o cameră în care jucătorii intrau și se antrenau cu mingea. Este vorba de o cameră plină pe toți pereții laterali cu găuri din care erau lansate mingi către jucătorul care stătea în mijlocul camerei. Cu o secundă înainte să îi fie pasată mingea, gaura respectivă se lumina cu verde. În momentul în care jucătorul primea mingea, o altă gaură se lumina cu roșu, unde acesta trebuia să trimită mingea.

Pare un joc cu mingea foarte distractiv, și chiar este. Însă în afară de acest aspect, trebuie luate în considerare implicațiile asupra evoluției jucătorilor. Este fără îndoială o metodă care mărește eficacitatea antrenamentului de foarte multe ori. Numărul de mingi jucate, care jucătorului îi vin perfect, este imposibil de replicat într-un antrenament cu colegii. Această metodă antrenează viteza de reacție a jucătorilor în două situații critice din timpul unui meci. Reacția la primirea mingii, și eliberarea cât mai rapidă a mingii prin pasă sau șut.

Se poate observa o tendință clară la Dortmund pentru îmbunătățirea tehnicii jucătorilor care trec pe acolo. Îmi aduc aminte de acea semifinală dintre Dortmund și Real Madrid. Când Robert Lewandowski părea că poate marca din orice poziție. Pentru mine acel meci este rezultatul clar al metodelor moderne de antrenament ale Borussiei. Probabil acea cameră l-a creat pe Robert Lewandowski, omul legendă polonez care a bătut recordul lui Gerd Müller.

Analiza duelului tactic

Duelul de astăzi va fi unul greu de anticipat din punct de vedere al desfășurării jocului în teren. The Athletic scrie despre imposibilitatea de a analiza tactic pe Real Madrid. Este echipa cu cele mai surprinzătoare partide. Felul cum și Carlo Ancelotti descrie deciziile tactice pe care le face, ne arată cât de simplă este viața la clubul madrilen. Ancelotti povestea cum înaintea unui meci cu Șahtiorul lui Roberto de Zerbi le-a spus jucătorilor să nu îi preseze pe ucrainieni. Pentru că dacă o vor face, aceștia vor reuși să îi evite cu ușurință. Dacă nu o vor face, vor primi mingea de la ucrainieni. Real a câștigat acel meci cu 5-0.

Spre deosebire de alți antrenori care pregătesc în cel mai mic detaliu partidele, la Real este de ajuns să le dai jucătorilor o direcție. Ei se descurcă și numai cu puține indicații generale despre abordarea partidei. În rest, ei știu ce trebuie să facă. Evident că pentru a juca așa, ai nevoie de talente individuale deosebite. Vom vedea și în acest meci probabil momente deosebite de vituozitate din partea brazilienilor Realului. Îl vom vedea probabil din nou pe Jude Bellingham surprinzând apărarea adversă prin apariții în poziții neobișnuite.

Pentru Dortmund este probabil cel mai greu adversar din această competiție. Este „boss-ul final al competiției”, cum a descris Terzic echipa Realului. „Dacă vrei să cucerești Liga Campionilor, este nevoie să treci de Real”, a mai spus Terzic. Este greu să te pregătești tactic să joci împotriva Realului. Pentru că orice ai face, jucătorii albi au îndeajuns de multă libertate pentru a te surprinde.

la liga ancelotti
Carlo Ancelotti este obișnuit cu trofeele, în imagine celebrând cucerirea ligii spaniole în acest an

 

Jude Bellingham versus Dortmund

O curiozitate deosebită a acestei finale este Jude Bellingham. A fost unul dintre cei mai buni, dacă nu cel mai bun jucător al nemților din ultimele sezoane. Faza maximă a Ligii atinsă de el cu Dortmund a fost cea a sferturilor. În primul an după ce a plecat, atât Dortmund, cât și el, ajung în finală. Ca adversari.

După atâția ani în care a respirat aer galben-negru, Bellingham va avea cu siguranță sentimente complicate în această finală. Dacă va marca, este posibil să vedem o celebrare inhibată. Cumva, tocmai faptul că va trebui să își împartă sentimentele, cred că îl va face pe Bellingham să fie unul din eroii acestei finale. Și cred că va și marca. Se întâmplă deobicei ca jucătorul din teren care este într-o asemenea situație, să marcheze.

preview liga campionilor
Jude Bellingham poate fi jucătorul care să decidă această finală împotriva fostului său club

 

Portarul Realului

După cum a anunțat Ancelotti, Andryi Lunin nu va apăra în finală. Din cauza unei gripe acesta nu s-a putut pregăti cu echipa pentru finală. Thibaut Courtois este anunțat titular. Din păcate pentru Lunin, nu este tocmai cel mai corect deznodământ. El a muncit din greu și a contribuit decisiv în multe momente ale sezonului pentru atingerea finalei. Cel mai important moment fiind eliminarea la penalty-uri a principalei contracandidate din acest an, Manchester City.

Situația este una complexă pentru Real din mai multe motive. Revenirea portarului titular pe final de sezon poate pune presiune pe acesta. Este primul meci din Liga Campionilor pentru el în acest sezon. A arătat o formă foarte bună în campionat, dar miza partidei actuale este una mult peste cele din campionat. Și mai poate avea și un sentiment de vinovăție față de Lunin, care eu cred că își câștigase dreptul să apere în această finală.

Faptul că este scos din cărți din cauza unei gripe pare cel puțin convenabil pentru Ancelotti. Și poate în acest fel o parte din presiunea de pe umerii lui Courtois se mai disipă. Acest fapt din cauză că acesta se transformă din netrebnicul care i-a luat locul merituosului Lunin, în salvatorul care apare la nevoie.

Pronosticul finalei

Din punctul meu de vedere, Real Madrid este favorita. Orice pronostic obiectiv ar vedea acest fapt drept evident. Dar Dortmund pare a fi genul de echipă care nu va ieși cu coada între picioare din această confruntare. Se vor lupta cu mare dedicație și cred că lucrul acesta ne va da cel puțin pentru o perioadă în acest meci, impresia că se poate întâmpla orice.

Mă aștept însă ca Real să se impună în final. Iar acest lucru va marca unele performanțe istorice. Recordul lui Francisco Gento de 6 titluri continentale poate fi egalat de mai mulți jucători. Este vorba aici despre Toni Kroos, Dani Carvajal, Nacho Fernandez și Luka Modric. Ancelotti ar ajunge și el la cinci titluri în total, în timp ce printre antrenori nu mai există nimeni cu mai mult de trei!

Liga Campionilor Real Madrid
Toni Kroos (al doilea de la stânga, din rândul de sus), Dani Carvajal, Nacho Fernandez și Luka Modric (al doilea, al treilea și ultimul de la stânga la dreapta din rândul de jos) sunt în fața unei performanțe istorice în această finală cu Dortmund

 

Dacă ți-a plăcut ce tocmai ai citit,  alătură-te comunității de fani Premier League din România.

Fizician român pierdut în Pădurea Neagră, caută izvorul Dunării să îl aducă înapoi în țară. Este, în ciuda locației actuale, un simpatizant al lumii latine. Pasionat de fotbal și de Roma antică, scrie despre fotbal din plăcere.

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *