Clubul care în urmă cu câțiva ani juca un fotbal sclipitor, bătea la ușa cupelor europene și avea în lot câțiva dintre cei mai talentați jucători din Anglia nu trece acum print-o perioadă fastă.
Performanțele echipei din sezonul trecut
Sfinții au terminat pe locul 15 în sezonul precedent, pierzând jumătate din meciurile jucate în Premier League și având emoții pentru evitarea retrogradării până în ultimele etape. Mai mult, Southampton a primit iarăși 9 goluri într-un meci, iar deși a păstrat echipa în prima divizie, tot mai multe semne de îndoială încep să fie ațintite către managerul Ralph Hasenhüttl. Germanul, care se va afla la al patrulea sezon pe banca Sfinților, e un adept al filosofiei gegenpressing, iar în ultimul sezon s-a orientat către o așezare 4-2-2-2.
A fost puțin ciudat să vedem în hora retrogradării o echipă care până nu demult era una de temut pentru cluburile din Big 6 și în care vedeam sclipirile unora precum Mane, Lallana sau Pelle. Colac peste pupăză, la finalul unui sezon modest, clubul și-a pierdut în fereastra de transferuri din vară omul numărul 1: Danny Ings a fost transferat de Aston Villa în schimbul a 30 de miioane de lire.
Transferuri & echipa probabilă pentru noul sezon
Ralph Hasenhüttl are o misiune grea în aceast debut de sezon. Și-a pierdut cel mai bun jucător din lot, dar și unul din cei mai experimentați și cei mai buni fundași stânga din campionat, Ryan Bertrand. Căpitanul James Ward-Prowse e și el curtat de câteva cluburi din Albion, iar un eventual transfer al său ar mai provoca o lovitură în sânul lotului Sfinților.
Clubul s-a orientat pe piața transferurilor către jucători tineri, aducând trei puști, proaspăt ieșiți din Academia lui Chelsea. În același timp, Theo Walcott va aduce un plus de experiență. după ce a semnat definitiv cu Southampton, din postură de jucător liber de contract, după ce fusese împrumutat în sezonul trecut. Suficient pentru o clasare linișitită în Premier League? Cu siguranță nu.
Achiziții:
- Theo Walcott (mijlocaș dreapta, 32 de ani), la final de contract, a semnat cu Southampton, după împrumutul din sezonul trecut.
- Romain Perraud (fundaș stânga, 23 de ani), de la Brest, pentru 11.7 milioane de Lire.
- Dynel Simeu (fundaș central, 19 ani), transfer definitiv de la Chelsea, pentru 1.5 milioane de Lire.
- Valentino Livramento (fundaș/mijlocaș dreapta, 18 ani), transfer definitiv de la Chelsea, pentru 5 milioane de Lire, cu o clauză de răscumpărare pentru Chelsea.
- Armando Broja (atacant, 19 ani) împrumutat de la Chelsea (a evoluat la Vitesse în sezonul trecut)
Plecări:
- Wesley Hoedt (transfer central, 27 de ani), transfer definitiv la Andrelecht, suma de transfer nu este cunoscută.
- Ryan Bertrand (fundaș stânga, 31 de ani), la final de contract.
- Josh Sims (mijlocaș dreapta, 24 de ani), la final de contract.
- Takumi Minamino (mijlocaș stânga, de ani), s-a întors la Liverpool, după împrumutul din sezonul trecut.
- Angus Gunn (portar, 25 de ani), la Norwich, pentru 5 milioane de Lire.
- Sam McQueen (fundaș stânga, 26 de ani), la final de contract.
- Mario Lemina (mijlocaș defensiv, 27 de ani), la Nice, pentru 5 milioane de Lire.
- Danny Ings (atacant, 29 ani), la Aston Villa, pentru 30 milioane de Lire.
Southampton nu are un lot grozav și va fi nevoie ca întregul să fie mai mare decât suma părților care-l compun, dacă se vrea să se mai audă din nou imnul Premier League și în sezonul viitor pe St Mary’s Stadium.
Cum ar pute arăta primul 11 în sezonul care stă să înceapă, când toți jucătorii vor fi apți de joc? McCarthy – Valery, Bednarek, Salisu, Perraud – Romeu, Ward-Prowse – Armstrong, Djenepo – Walcott, Adams
Previziunea din presezon pentru echipă
E de așteptat ca Sfinții să reinvestească suma încasată pe Danny Ings într-un alt atacant, mult mai tânăr, dacă luăm în considerare trendul achizițiilor clubului din această vară. Clubul are nevoie de un marcator care să asigure un minimum de 15 goluri în sezonul viitor, altfel pe Sfinți îi vom găsi din nou în hora retrogradării.
Jucători de la echipă pentru FPL
Ings și Bertrand erau doi dintre Sfinții preferați ai jucătorilor de Fantasy Premier League. În lipsa acestora, îl putem avea în vedere pe atacantul Che Adams (7.0, 136 puncte produse în sezonul trecut) sau pe Theo Walcott (6.0). E de așteptat ca fostul jucător al lui Arsenal să fie un jucător esențial pentru Sfinți, iar distribuirea sa la categoria Midfielders face ca orice gol sau pasă de gol să fie și mai valoroase.
Ward-Prowse (6.5) a fost al 9-lea mijlocaș din joc în sezonul trecut, după numărul de puncte aduse selecționerilor (156), peste Sterling, Mahrez, Mount sau De Bruyne! Executând toate fazele fixe la Southampton, englezul poate produce în orice moment un assist sau, de ce nu, o reușită.
Cum o vezi pe Southampton în noul sezon? Spune-ne în comentarii.
Discuția noastră despre lotul și perspectivele lui Southampton la Tackle Show:
Dacă ți-a plăcut ce tocmai ai citit, alătură-te comunității de fani Premier League din România și abonează-te la newsletter-ul nostru, care vine în fiecare vineri, pe e-mail și pe Whatsapp.