Previziuni din presezon: Wolverhampton – Atunci când istoria se repetă

Ciprian Chirilă revine pe Tackle.ro, cu previziunile din presezon pentru Wolverhampton Wanderers, echipă pe care a scris-o și înaintea sezonului trecut.

Sloganul din titlu descrie cel mai bine parcursul din sezonul trecut al celor de la Wolves. După ce a terminat pe locul 7, la fel ca în sezonul 2018/2019, când era o echipă nou-promovată, în acest moment trupa lui Nuno Espirito Santo se află în același punct în care erau vara trecută.

Deși previziunea mea pentru sezonul recent încheiat era locul 9, o bună parte din campionat, Lupii au dus lupte de gherilă cu granzii Angliei pentru o clasare în Big 6 și pentru încă o porție de cupe europene. La un moment dat, chiar să spere timid la Big 4 și o calificare în competiția stelelor. Ultimele trei deplasări (0-1 vs. Sheffield Utd, 1-1 vs. Burnley și 0-2 vs. Chelsea) au adus un singur punct și au năruit speranțele înalte ale galben-negrilor. Iar câștigarea FA Cup de către Arsenal le-a refuzat definitiv accesul la un nou sezon european.

În Europa League a fost eliminată în sferturi de finală de către Sevilla, ulterior câștigătoarea trofeului. Deși a fost dominată clar de adversar, penalty-ul ratat de Jimenez putea schimba cursul jocului, dar per total reținem un parcurs peste așteptări, cea mai mare performanță europeană a clubului din istoria recentă.

Primul 11 de bază din sezonul trecut pentru Wolverhampton

Cei mai folosiți jucători în sezonul trecut după numărul de minute jucate sunt așezați într-un 3-5-3 astfel:

Patricio – Coady, Boly, Saiss – Doherty, Moutinho, Dendonker, Neves, Otto – Traore, Jimenez.

Contribuții importante în afara primului 11 calculat după numărul de minute jucate, au mai avut Jota (7 goluri) și Neto (3 goluri și 3 pase decisive). Practic, rotația a fost doar în zona jucătorilor ofensivi, iar NES n-ar fi schimbat probabil nimic în defensivă, dacă n-ar fi existat accidentările lui Boly și Otto.

Stilul de joc implementat de Nuno Espirito Santo la Wolverhampton

Antrenorul Lupilor este conservator propriilor decizii, care nu rotește jucătorii decât dacă este condiționat de indisponibilități. Are un prim 11 de bază bătut în cuie pe care nu îl schimbă deloc ușor. Astfel se explică faptul că șase dintre elevii săi au jucat în toate cele 38 de etape, iar alți cinci au pierdut un număr infim de meciuri.

Leander Dendoncker. Foto: Malcolm Couzens/Getty Images

Pe parcursul sezonului trecut, a folosit două sisteme de joc: 3-4-3 și 3-5-2. Omul-cheie în trecerea de la un sistem la altul a fost Dendoncker, care datorită versatilității sale tactice și a calităților defensive, a fost folosit fie fundaș central, fie la mijloc. Astfel, Lupii au avut a cincea cea mai bună defensivă din ligă (40 goluri primite).
Transferuri

Liniștea dinaintea furtunii – transferurile lui Wolverhampton

Așa a fost și perioada de tranferuri de la Wolves. După o vară liniștită, lipsită de achiziții, chiar și de zvonuri, toamna vine cu bomba.

Lupii fac cel mai scump transfer din istoria clubului și își măresc haita de portughezi (acum 8). ”Nimeni pe lume” Fabio Silva vine cu 40 mil. euro de la Porto. Bătând recordul de cel mai tânăr debutant în campionat și în cupele europene pentru Porto la nici 18 ani, ajunge în Premier League după un singur sezon la seniori, cu un gol marcat în 12 meciuri de campionat. Este asta suficiente pentru a se impune în fotbalul englez? Vom vedea. La anunțul oficial al clubului, era comparat cu foști mari jucători portughezi, dar personal, destinul său fotbalistic este asemănător cu a altui puști portughez care a venit de nicăieri și a luat lumea fotbalului pe sus: Joao Felix. Nu intru în detalii, dar se pot observa o serie de similitudini între parcursurile celor doi.

https://twitter.com/Wolves/status/1302279076393242625?s=20

Nici 48 de ore n-au trecut până a fost anunțată a doua achiziție: brazilianul Marcal pentru ceva mai puțin de 2 milioane de Lire. Titularul din banda stângă a defensivei celor de la Lyon vine după un sezon fantastic în UCL unde a ajuns până în semifinalele competiției alături de echipa franceză. Jucător experimentat, poate juca și în centru, școlit în Europa în campionatul portughez, vine să-i ofere lui Espirito Santo mai multe opțiuni pentru zona laterală a defensivei.

Acest compartiment a fost grav afectat de plecarea lui Matt Doherty la Spurs contrasumei de 16.8 mil. euro. Înalt și robust, dar fără mare viteză, a fost unul dintre jucătorii cei mai importanți și apreciați ai echipei. La 10 ani distanță de când este sub contract cu Wolverhampton, fundașul irlandez de bandă dreaptă se desparte de echipa ce îi va rămâne în suflet pe viață. Un alt ”adio, dar rămâi cu mine” este Gibbs-White, împrumutat la Swansea în Championship.

Perioada de tranferuri încă nu s-a terminat, iar echipa mai trebuie să aducă un fundaș dreapta de meserie, pe care nu îl are în acest moment, și un fundaș central.

Primul 11 probabil pentru noul sezon

Având în vedere noile modificări din cadrul lotului, un prim 11 pentru sezonul care începe la sfârșitul săptămânii poate să arate așa:

Patricio – Dendoncker, Coady, Saiss – Jonny, Moutinho, Neves, Marcal – Traore, Jimenez, Jota.

De menționat că Jonny Otto este încă accidentat, iar în locul său va juca în prima parte a sezonului Vinagre, iar majorul nou-sosit va intra treptat în echipa de titulari, deoarece suma aceea de bani nu îți garantează locul de titular la o echipă cu pretenții din Premier League.

Jucători pentru FPL, de la Wolverhampton

Cum orice iubitor de PL trebuie să fie pasionat și de FPL, Wolverhampton pune la dispoziția noastră următorii jucători care să aducă cât mai multe puncte.

Patricio (5.5) este printre cei mai buni portari din campionat, dar și din joc. Sezonul trecut l-am avut titular, fără niciun regret pentru alegerea făcută.

La fundași, singura recomandare pe care o fac este Vinagre datorită prețului (4.5), titular cel puțin până la revenirea lui Jonny. La mijloc sunt Traore (6.5) cu punctaj bun sezonul trecut și Jota (6.5) cu Podence (5.5), care în realitate joacă în linia de trei din față.

Podence în acțiune: unul dintre pariurile lui NES pentru noul sezon. Foto: Getty Images

Însă fără urmă de îndoială, cel mai utilizat jucător va fi Jimenez (8.5), marcator a 17 goluri sezonul trecut. Interesantă va fi și noua achiziție, Fabio Silva (5.5).

Cei mai importanți fotbaliști în materie de contribuții ofensive, din lotul lui Wolverhampton:

Goluri: Jimenez (17), Jota (7), Dendoncker, Traore, Doherty (4).

Pase decisive: Traore (9), Moutinho și Jimenez (6), Doherty (4), Neto (3).

Previziunea pentru noul sezon

Calitativ, nu văd o mare îmbunătățire a lotului, ba chiar o ușoară slăbire în urma cedării lui Doherty. Totul depinde de cât de repede se vor adapta noii veniți la rigorile fotbalului englez. Jimenez, rămas la Lupi, va fi și în sezonul viitor principalul om de gol (30, în ultimele două sezoane de PL).

Absența din cupele europene poate fi, paradoxal, un avantaj pentru Nuno Espirito Santo și elevii săi. Se pot juca din nou cu băieții mari, dar nu o să le poată lua locul, sezonul acesta cu atât mai puțin. Pe lângă echipele componente Big 6 care s-au întărit serios, mai sunt și Leicester sau noul Everton al lui Don Carlo. Deci, Lupii englezi vor termina pe locul 8.

Al doilea cel mai vechi club din primul eșalon al fotbalului englez (1877), după Aston Villa (1874), este totodată și clubul cu cei mai puțini englezi legitimați pentru lotul din viitorul sezon din Premier League (3). O contraperfomanță pentru tradiționaliștii și conservatorii englezi, dar o poveste importantă de studiat pentru cluburile nou-promovate care au bani de investit în supraviețuirea la cel mai înalt nivel.

Dacă ți-a plăcut ce tocmai ai citit, alătură-te comunității de fani Premier League din România. Newsletter-ul nostru vine în fiecare vineri, pe e-mail și pe Whatsapp.

Show CommentsClose Comments

Leave a comment