„You don’t know what you’re doing”; și „Fuck Sarriball”. Cam astea au fost refrenurile care s-au auzit cel mai intens aseară pe Stamford Bridge. Chelsea a fost surclasată atât pe teren, cât și în tribune iar frustrarea fanilor londonezi pare că e mai mare cu fiecare meci care trece. Prognoza pentru Maurizio Sarri nu e una bună: cu 11 antrenori schimbați în 11 ani de la prima plecare a lui Mourinho, Roman Abramovich nu e chiar genul de patron răbdător iar Chelsea nu e chiar genul de club care să îi permită lui Sarri „luxul” de a construi ceva pe termen lung. Dar ar trebui să fie, dacă vor să nu cadă în vechile capcane.
Frustrările legate de Sarri sunt de înțeles. Încăpățânarea sa pare că nu are limite. Nu vrea să își schimbe stilul, să se adapteze adversarului. Nu l-ar pune pe Kante înapoi în poziția preferată nici în ruptul capului. Nu i-ar oferi mai multe șanse lui Hudson-Odoi. Pedro și William pare că sunt lipiți de primul 11 indiferent de cum ar juca, la fel ca Marcos Alonso. Peste toate, aseară, Chelsea fiind condusă cu 2-0 acasă, ce decide Sarri? Ce ar putea oare schimba cursul jocului? Hudson-Odoi sau FUNDAȘUL Zappacosta? A doua, decide italianul. O schimbare halucinantă care a adus furia publicului.
Acestea fiind zise, trebuie analizată situația dintr-o perspectivă mai largă. Sigur că există nemulțumiri legitime, dar oare chiar nimeni nu știa în ce se bagă atunci când a fost adus Sarri?
Sarri era deja recunoscut în Italia pentru încăpățănarea sa și lipsa de rotație. De altfel, italianul a declarat încă de la început că va avea nevoie de timp pentru a-și implementa filosofia.
Nu ar fi nicio problemă pentru Chelsea dacă l-ar da afară pe Sarri. Genul ăsta de filosofie a funcționat – oarecum – și până acum. Au venit ceva titluri, a venit și un Champions League, chiar cu un interimar pe bancă. Depinde de ce aspirații ai. Dar dacă albaștrii au alte pretenții, poate nu ar strica să se uite un pic peste gardul vecinului. Un vecin situat la vreo 330 de km mai la nord.
Manchester City a avut răbdare cu Guardiola. În primul sezon cu Pep pe bancă, City a terminat pe trei, dar nu a făcut nimeni o tragedie din asta. Pentru că planul era unul bine calculat și făcut pe termen lung. Echipa era construită în imaginea spaniolului, ba chiar a fost adus și directorul sportiv cu care a colaborat la Barcelona. Totul a fost plănuit minuțios iar Guardiola a profitat de un mediu propice pentru succes. Totul sună foarte diferit de haosul de la Chelsea, acolo unde jucătorii pare că au dat afară ultimii doi antrenori.
Nu mai are nimeni pretenția ca în fotbalul de azi să mai vedem mandate de zeci de ani precum cele ale lui Wenger sau Ferguson, dar nici măcar un sezon nu mai putema avea răbdare?
Abramovich nu pare genul de om care înțelege astfel de lucruri așa că cel mai probabil Sarri ar putea fi demis chiar înainte de finalul sezonului. Și e păcat. Pentru că da, Sarri ar putea fi doar un one-hit-wonder care a avut și noroc la Napoli sau ar putea fi mult mai mult de atât. Dar dacă nu îi acordăm timp, nu avem cum să aflăm.
Dacă îți place ce citești pe Tackle.ro, ne găsești și pe Facebook, Instagram, Twitter, Youtube și Soundcloud.
Am copilărit cu Giggs pe bandă și Fergie pe bancă. Am supraviețuit lui David Moyes și Louis van Gaal. Trăiesc cu speranța că zilele lui Mourinho sunt numărate. Dar iubesc fotbalul, altceva n-a fost. Și, întâmplător, îmi place să scriu și să îmi dau cu părerea despre el.
