Deși a ajuns chiar și pe locul 4 și Vlad o alintă „Best of the Rest”, trupa din Lancashire nu prea e una la modă. N-are un antrenor trendy precum Watford, n-are nici măcar banii lui Everton sau un stadion precum are Newcastle. Cele mai interesante lucruri care se pot spune despre The Clarets e că sunt unul din cele cinci cluburi din Anglia (alături de Portsmouth, Wolverhampton Wanderers, Sheffield United și Preston North End) care au câștigat toate cele patru divizii de fotbal profesionist, având chiar două titluri de campioană (1920–21 și 1959–60), dar și clubul de la care s-a retras Ian Wright.
”No-one likes us, No-one likes us / We don’t care!”
Cu toate acestea, când Burnley a ajuns în urmă cu câteva săptămâni în fața lui Arsenal și Tottenham, mi-am dat seama că rezultatele trupei de pe Turf Moore nu mai sunt de ignorat. Burnley n-a mai avut un sezon atât de bun din 1965-1966 când a terminat pe 3 și a ajuns în sferturile Cupei Orașelor Târguri. Dacă în trecut, alte echipe mici au mai început anul bine, (cel mai recent exemplu West Brom în 2012), niciuna nu s-a menținut în primele 8 atât de mult. 30 puncte, celebrul prag care-ți asigură rămânerea în Premier League a fost obținut de trupa lui Sean Dyche încă de la începutul lui decembrie. Dacă stasticile sau cifrele nu vă conving, gândiți-vă că sezonul trecut The Clarets au adunat abia în aprilie punctele pe care le au în acest moment.
Pep e la modă, despre revenirea ”dinozaurilor” Hodgson și Allardyce s-a scris mult. dar succesul lui Burnley nu e unul întâmplător. Pe Turf Moor nu doar se munceste pe brânci, dar se muncește cu cap, iar responsabil de revelația sezonului în Premier League e un singur om, Sean Dyche. Nu știu câți dintre voi ați apucat să-i vedeți în mai multe meciuri în acest sezon, așa că probabil vă întrebați care-i șmecheria. Ce face Burnley atât de bine de a ajuns să se bată pentru Cupele Europene după jumătate de sezon? Deși i-am văzut în destule meciuri, mi-au lăsat impresia unei echipe oneste dar cam atât. În afara de flair-ul lui Robbie Brady, majoritatea jucătorilor sunt viteji și cam atât. Mai mult, la prima vedere Burnley pare să joace același fotbal de anul trecut, doar că acum e mult, mult mai sus în clasament.
Munca lui Dyche a adus roade
Când Sean Dyche a sosit la club în 2012, a început să organizeze nenumărate sesiuni video cu jucătorii săi, cărora insista să le arate câteva DVD-uri. Unul din ele conținea clipuri cu echipa Valenciei care a avut atâtea succese la începutul anilor 2000, iar alt DVD conținea imagini mai recente cu Barcelona lui Pep Guardiola, pe care Dyche a studiat-o pentru un an, dar urmărind doar cum se comportă jucătorii atunci când nu au mingea. Un al treilea studiu de caz video era focusat pe câteva echipe din Argentina. Conștient că Hendrick sau Cork n-au cum vreodată să construiască precum Mendieta sau Busquets, toate aceste sesiuni video au fost concepute de Dyche pentru a le arăta jucătorilor modul în care dorea ca echipa sa să se așeze în teren atunci când nu are mingea, însă nu individual, ci ca structură a grupului.
”Not individually. At this level, they know all the basics. But as a structure. We did a lot of work at the start loading them with what I expected. I used teams who I knew did that structure well.” (Sean Dyche despre primele sesiuni de antrenamente de la venirea la club)
Click pe imagine pentru a citi cum s-a văzut victoria lui Burnley pe Stamford Bridge, din tribună, prin ochii unui fan român a lui Burnley!
Cinci ani mai târziu, aceste idei sunt readaptate și îmbunătățite continuu, atât pe terenul de antrenament, cât și în cadrul sesiunilor de analiză video. ”Învățatul” nu se oprește niciodată. Burnley este una dintre puținele echipe care au exerciții de antrenament specifice pentru faza de apărare, conduse de un antrenor special, Tony Loughlan, care se concentrează pe degajarea și lovirea cu capul a mingii, în timpul încălzirii dinaintea meciurilor. Scopul nu este acela de a reduce în întregime șansele lui Burnley de a primi gol, ci de a limita numărul de ocazii mari de gol pe care adversarii le-ar putea crea, focusându-se mult și pe forma liniei de patru fundași.
“The way it is designed is to put a player in a position that it is statistically, visually and from experience, harder to score from. Or to allow the team to defend more bravely, to step out of their positions to move towards the ball because they know they have cover. It is to make a chance less of a chance.”
Statisticile nu mint niciodată
Statisticile spun într-adevăr că Nick Pope primește cele mai multe șuturi la poartă în Premier League, dar trebuie scos în evidență și că aceste șuturi expediate la poarta lui Burnley nu sunt cele mai periculoase. Conform Gracenote Sports, în sezonul trecut, Burnley a blocat 32% din șuturi. În acest sezon, această cifră este de 35%, în condițiile în care media din campionat este de 27%.
Statisticile confirmă cât de asiduu se apără trupa lui Dyche. În medie, în aproximativ 9% din golurile primite, o echipă din Premier League are cinci apărători între propria poartă și adversarul care șutează. Burnley o face aproape de două ori mai des. Când vine vorba de ocazii clare de gol ale adversarilor, statisticile pentru The Clarets sunt chiar și mai bune.
La fel de impresionant este și cât de rar este prinsă trupa de pe Turf Moore pe contraatac. În sezonul trecut, conform Stratagem, mai puțin de 2% din ocaziile de gol pe care adversarii lui Burnley le aveau au venit când Dyche a avut unul sau niciunul dintre apărători între adversarul cu mingea și propria poartă. Media la nivel de Premier League fusese 14%. Toate aceste datele arată clar faptul că succesul apărării lui Burnley nu se bazează fundași ”no nonsense” care fac alunecări kamikaze în fața mingii și că nu vorbim doar de o ”autobază” care la un moment dat se va prăbuși. Succesul lui Burnley pleacă de la abilitatea lui Sean Dyche de a-și așeza echipa în teren, nu e nici decum un accident și, cel mai important, funcționează!
Statisticile nu prea mint, și mai ales nu o fac dacă le dai suficient timp. E aproape imposibil ca Burnley să pătrundă în top șase, dar dacă băieții de pe Turf Moor vor rămâne cu picioarele pe pământ, trupa din Lancashire își merită pe deplin porecla de Best of the Rest în acest sezon și n-ar fi o idee rea ca fanii lui Burnley să scoată de la naftalină unul din chant-urile din perioada Championship, un elogiu la adresa managerului lor. Sean Dyche arată, dacă mai era nevoie, cât de importante sunt la un club stabilitatea și planificarea pe termen lung.
EIEIEIO, Up the Football League we go, When we get promotion, This is what we’ll sing, We are Burnley we are Burnley, Sean Dyche is king!
Alex works in the IT Industry, he's an avid reader who likes to find beauty in football. He supports Arsenal FC. Based in Iasi, Romania, he's a coffee lover and a fan of almost everything that has a guitar and a British accent. @alexxx_avr.
