Ștefan Kovács, un filosof al fotbalului pe care nu avem voie să-l uităm

Omul de fotbal român de astăzi, fie el jucător sau antrenor, se află într-o situație delicată. Rezultatele echipelor de club și ale echipei naționalei fac din fotbaliștii români o marfă mai puțin atrăgătoare, în timp ce schimbările dese de antrenori, din Liga I, sufocă tehnicienii din noua generație, iar publicul s-a săturat de amatorism și nu mai umple tribunele. Dacă la nivelul jucătorilor am avut reprezentanți pe cele mai spectaculoase scene din fotbalul european: Premier League, La Liga, Bundesliga, Serie A sau Ligue 1, la nivelul antrenorilor nu am avut nume importante care să se impună în fotbalul civilizat.

Majoritatea tehnicienilor români care au avut ocazia să antreneze „afară” au avut o deschidere mai mare către Orientul Apropiat, Turcia sau printre vecinii noștrii bulgari sau ucrainieni. Excepțiile sunt Ladislau Bölöni, pe care costumul de antrenor l-a dus prin Portugalia, Franța sau Belgia și Mircea Lucescu, care a câștigat trofee în Italia, Ucraina și Turcia. O călătorie vă propun și eu: ne întoarcem în timp pentru a spune povestea unui antrenor român care a moștenit și a consacrat fotbalul total: Ștefan Kovács.

Fotbalul din interbelic

Deși fotbalul se juca de ceva ani în mod organizat în țări precum Anglia, patria jocului pe care-l cunoaștem astăzi, sau Spania, la noi abia în 1907 este consemnat că ar fi fost jucat primul meci de fotbal, undeva pe lângă Șoseaua Kiseleff. La acea partidă, a cărei cronică a apărut în revista „Din lumea sporturilor”, nu au luat parte români, ci nemți și englezi care erau stabiliți în București și prin împrejurimi.

Doi ani mai târziu, apare Divizia A, care era mai mult o întrecere regională decât un campionat național. 12 ani aveau sá mai treacă până să se nască un adevărat campionat național de fotbal, unde se întâlneau câștigătoarele din întrecerile regionale. Cele mai cunoscute cluburi de fotbal din perioada interbelică rămân Venus București și Chinezul Timișoara. În Banat se formează la aacea vreme un pol al puterii fotbalistice, datorită celor două cluburi timișorene, Chinezul și Ripensia care au adunat, împreună, 10 titluri de campioană. Timișoara este și astăzi doilea oraș ca număr de titluri după București, iar dominația Vestului se vedea și în lotul echipei naționale a României, care a participat la toate cele trei Cupe Mondiale înainte de al Doilea Război Mondial. Printre timișorenii care au prins lotul României se afla și Nicolae Kovács, fratele cu 9 ani mai mare al celui care avea să fie parte din consacrarea fotbalului total al Olandei lui Cruyff, Ștefan Kovács.

Ștefan Kovács s-a născut pe 12 octombrie 1920, la Timișoara într-o familie de etnie maghiară. Mai târziu, când întreaga lume a fotbalului îi auzise deja numele, se descria ca fiind „român după mamă, ungur după tată, evreu dupa bunici şi puţin sârb după străbunici”. A început fotbalul ca junior la Clubul Atletic Timișoara, iar apoi a mers la Clubul Atletic Oradea, unde și-a făcut și debutul, la seniori, ca mijlocaș. A luat contact și cu fotbalul din Vestul Europei, fiind legitimat la Charleroi, în Belgia, între 1938 și 1941.

A revenit apoi în țară, în orașul natal, la Ripensia și a mai jucat până în 1953, cumulând prezențe și la Ferar Cluj, CFR Cluj și Universitatea Cluj, tricoul  „Șepcilor roșii” fiind și ultimul pe care avea să-l poarte în cariera sa de jucător, pe care o încheie fără trofee. Ștefan Kovac, un mijlocaș modest, în comparație cu fratele său, internațional al României de 37 de ori, reușeaște doar să pună umărul la promovări din a treia si a doua divizie, însă drumul lui prin fotbal abia începea.

De unde începe drumul antrenorului Ștefan Kovács

Ștefan Kovács a început să antreneze exact acolo unde a încetat să joace, la U Cluj, pe la începutul anilor ’50. A mers la CFR, dar niciuna dintre echipele de tradiției ale Clujului nu i-a oferit altă satisfacție în afară de rămânerea în fotbal. Nu e foarte clar cum a ajuns să fie ofertat de Federația Română de Fotbal, dar cert este că ajunge secund la națională, din 1962 până în 1967, lucrând alături de selecționerii Gheorghe Popescu, Constantin Teașcă, Silviu Ploeșteanu, Valentin Stănescu și Ilie Oană.

Următorul salt îl face în ’67, când este numit ca antrenor la Steaua București. Câștigă titlul din primul sezon chiar și, la 30 de ani de la debutul său în fotbal, Ștefan Kovács simte gustul primului trofeu, iar pofta tocmai i se deschisese pentru că urma să-și adauge în palmares două Cupe ale României, în următoarele două stagiuni. Jucătorul mediocru devenise un antrenor bun și povestea era deja una frumoasă, însă nici pe departe încheiată.

Moștenirea unei legende

Pe 2 iunie 1971, Rinus Michels își încununa mandatul său la Ajax Amsterdam câștigând prima Cupă a Campionlor Europeni din istoria clubului. Inventase fotbalul total și ieșirea la offside, promovase fotbaliști tineri, reușind să domine fotbalul olandez și să o transforme, aproape peste noapte, pe Ajax, într-o forță continentală. Cruyff era capodopera lui Michels, iar fotbalul total era moștenirea lui, la plecare către FC Barcelona.

Ajax avea nevoie de un nou antrenor. Care ar fi fost șansele ca marelui Rinus Michels să-i urmeze un nume aproape aleator ales de pe Continent: românul Ștefan Kovács? Legenda spune că Lăncierii au avut 15 nume în vizor, dar l-au ales pe cel mai ieftin, est-europeanul care, el însuși neîncrezător în șansa ce i se oferea, și-a luat și biletul de întoarecere Amsterdam – București, ca orice om gospodar, care știe rostul lucrurilor.

Culmea! Ajax l-a angajat, iar Partidul Comunist i-a permis să plece, contra unei cotizații lunare de 200 de dolari.

Un român la conducerea unei echipe ce îi avea în lot pe Johan Cruyff, Piet Keizer, Jonny Rep și Johan Neeskens? O utopie. Părea greu de crezut că va putea să țină echipa la același nivel, mai ales că Rinus Michels declara la plecarea sa că ”am obținut tot ce se putea obține de la această echipă”.

Ce nu bănuia nimeni, era că antrenorul român avea să dovedească contrariul chiar din primul său sezon.Iată cum și-l aduce aminte Johnny Rep:

Era un tactician desăvârșit! O persoană gentilă, cu simț al umorului.

Eliberați din cleștele disciplinei lui Michels, fotbaliștii imenși ai lui Ajax și-au fluturat în voie pletele pe marile stadioane ale Europei, aducându-i lui Ștefan Kovács Cupa Campionilor Europeni încă din primul sezon, după ce au desfăcut lacătul defensi alsă învingă stilul defensiv al italienilor de la Inter, coduși din teren de Sandro Mazzola.

Rezultatele arată că Ștefan Kovács a fost alegerea corectă. (Cruyff)

În primul an cu Kovács am jucat și mai frumos pentru ca romanul ne dăduse libertate pe teren. (Muhren)

… istoria poate consemna că Michels se înșelase: se mai puteau obține multe cu acea echipă a Lăncierilor!

Kovács nu s-a oprit acolo însă, pentru că succesul din primul an la Ajax, a fost continuat cu o a doua Cupa a Campionilor Europeni, de această dată împotriva celor de la Juventus. O finală jucată la Belgrad și câștigată cu scorul de 1-0.

Istoria fotbalului nu consemnează însă doar cifrele, ci și arta jocului. Ajax din perioada 1971-1974 este considerată ca fiind una dintre cele mai mari echipe din toate timpurile pe plan european. Fotbalul total era ceva cu care Europa nu era obișnuită. Cu lejeritatea și cu dispunerea libertină pe teren a jucătorilor, Ajax a uimit lumea fotbalistică. Fiecare fotbalist de pe teren putea să joace pe orice pozitie (element folosit și astăzi de școala de fotbal olandeză în dezvoltarea tinerilor jucători), iar Cruyff, chiar dacă avea rol de atacant, era încurajat să exploreze toate zonele terenului, folosindu-și creativitatea și instinctul pentru a destabiliza orice echipă. Un geniu într-un sistem al egalității, acesta era paradoxul fotbalului total care a pus Ajax-ul pe harta Europei fotbalistice și a dus Olanda în finala Mondialului din 1974.

La aceste performanțe a contribuit decisiv și românul Ștefan Kovács, a cărui filosofie a libertății (venită din blocul sovietic, iată încă un paradox) s-a întâlnit la timp și s-a împletit perfect cu sistemul perfecționat la Ajax de Michels. Deși a reușit în două sezoane să strângă șapte trofee a fost demis pentru ca i s-a reproșat că este prea moale și că ar fi scăpat vestiarul, tocmai prin libertatea pe care le-ar fi dat-o jucătorilor.

Eu le-am dat liber pe teren, e o mașinărie care merge unsă și da, sunt adeptul unei vieți fără constrângeri. Dar, să mă acuzați pe mine pentru că s-au apucat să bea în neștire sau să frecventeze bordeluri e, deja, cam prea mult.

Întoarcerea acasă a eroului? Nu încă!

Kovács se întoarce acasă după aventura din Olanda, însă acum lumea întreagă îi știa numele. Nu mai este doar un antrenor român, fratele unui fost internațional, pe care îl putea angaja, ieftin, un club oarecare. A primit oferte din toate colțurile lumii și din partea Federației Române de Fotbal, pentru a pregăti Naționala. Decizia sa este să plece la AEK Atena, însă primește în ultimul moment o ofertă din partea naționalei Franței.

Greu de refuzat oportunitatea de a deveni al doilea selecționer străin (și ultimul!) din istoria Cocoșului Galic. Piști decide să accepte oferta, dar plecarea sa trebuia negociată și cu Partidul. Astfel Nicolae Ceaușescu primește o scrisoare de la Fernand Sastre, preşedintele Federaţiei Franceze de Fotbal, din care redăm doar un fragment:

V-am fi deosebit de îndatoraţi dacă aţi interveni pe lângă autorităţile sportive româneşti pentru a permite venirea în Franţa a domnului Kovacs şi întărirea relaţiilor de prietenie între cele două ţări ale noastre. Vă exprim anticipat recunoştinţa fotbalului francez, odată cu asigurarea respectuoasei noastre consideraţiuni.

Așa primește primește Kovács acordul regimului să plece și devine primul antrenor străin al selecționatei, de la englezul Kimpton (primul tehnician care a pregătit vreodată Franța, în anii 30). La instalarea românului în Hexagon, în 1973, presa din Franța scria:

FFF a realizat transferul anului aducându-l pe antrenorul dublu câștigător al CCE cu Ajax-ul lui Cruyff (1972, 1973) să salveze o națională muribundă. A fost nevoie de acordul lui Ceaușescu pentru primul selecționer străin, suflat de pe aeroport lui AEK Atena, ce-i oferise o valiză de dolari, și pe care federația română îl dorea director tehnic.

Iar răspunsul românului a fost unul memorabil:

Nu sunt Mesia și nu am venit să vă conduc, nici să vă judec. Considerați-mă un simplu amic medic care vă propune tratamente sigure.

Rezultatele sale nu au fost cele pe măsura așteptărilor, înregistrând doar 6 victorii, 4 remize și 5 înfrângeri. Însă altul a fost aportul adus de către român pentru fotbalul francez. Pe lângă faptul că a avut inspirația de a promova și a întinerii lotul, acesta a contribuit și la ridicarea faimosului centru de formare Clairefontaine, instituție care produce și astăzi fotbaliști de clasă mondială. Henry și Mbappe sunt două dintre marile succese ale acestui centru și nimic nu mai este de adăugat.

Ștefan Kovács, selecționerul României

A plecat din Franța și a revenit în țară unde preia echipa națională a României după o pauză de un an, însă cu jucători precum Ilie Balaci, Nicolae Dobrin sau Marcel Răducanu ratează calificarea la Mondialul argentinian din 1978. A mai antrenat pe Panathinaikos timp de 2 ani, cucerind o Cupă a Greciei, apoi s-a retras, revenind pentru o „clipă”, în 1987, la AS Monaco, de unde avea să fie înlocuit, după doar câteva etape, de un oarecare Arsene Wenger, la rândul lui un filosof al jocului de fotbal modern.

Angelo Niculescu, selecționerul de la acea vreme, povestea despre „flagrantul” prin care Ștefan Kovács (membru al staff-ului tehnic) l-a înfrutat pe Nicolae Dobrin la Mondialul din Mexic ’70. Selecționerul s-a culcat în patul Gâscanului, așteptând ca acesta să revină după obișnuita sa noapte de petrecere. La venirea în camera a lui Dobrin, cei doi s-au certat și din acel moment, Gâscanul nu s-a mai antrenat la același nivel.

France Football a alcătuit un tol al celor mai buni 50 de antrenori din istoria fotbalului, iar Ștefan Kovács reprezintă România, alături de Mircea Lucescu, fiind în compania unor nume precum Sir Alex Ferguson, Arrigo Sacchi, Pep Guardiola, Brian Clough sau Bill Shankly.

Nimeni nu-i poate explica succesul mai bine decât însuși Ștefan Kovács:

De la Timișoara am venit la Cluj unde am trăit la „U” ani nespus de frumoși și am lucrat la Primărie alți 20! De ce? Toată lumea privește „U” acelor ani și dinainte ca pe o obsedantă dragoste. Eram ca frații. Echipa avea o tradiție, o istorie, era o stare de spirit a acelor vremi. Entuziasmul, dăruirea, sinceritatea erau mai presus de orice. Voinescu, auzindu-ne cât suflet punem când cântăm , după meciuri zicea că de asta îi și învingeam mereu la Cluj. Ei nu cântau. Muzica ne unea, ne făcea mai puternici, mai tineri. Noi n-am avut atunci obiective mari, ci suflete mari. Mai târziu i-am învățat să cânte și pe cei de la Ajax.

Ștefan Kovács s-a stins pe 12 mai 1995, la Cluj-Napoca, acolo unde a învățat să cânte. Ajax nu mai câștigase Cupa Campionilor Europeni de 22 de ani, ultima fiind chiar cu românul pe bancă. La 12 zile de la dispariția lui marelui antrenor, un Ajax format din copiii ai căror părinți fuseseră inspirați de echipa de la începutul anilor ’70, câștiga Liga Campionilor, învingând, la fel ca și formația lui Kovács, o echipă italiană. Era rândul Milanului, iar puștiul Patrick Kluivert marca unicul gol al finalei.

La aflarea veștii morții lui Ștefan Kovács, Jacques Chirac, fostul președinte al Franței, a spus doar atât:

Pentru fondatorul fotbalului francez modern ar trebui ținut un moment de reculegere.

Dacă îți place ce citești pe Tackle.ro:

1. Abonează-te la newsletter-ul nostru săptămânal, prin Whatsapp sau e-mail.
2. Urmărește-ne pe Facebook, Instagram, Twitter și Youtube.
3. Ascultă podcast-ul Tackle Show pe Soundcloud, Apple Music, Spotify, Anchor.fm sau pe Google Podcasts.