Finala EURO U21, Germania – Spania, a încheiat un turneu grozav. A fost o plăcere să urmărim câțiva dintre cei mai talentați jucători de pe continent jucând fotbal la o vârstă la care încă visează și cele mai mari performanțe ale fiecăruia încă nu s-au consumat.

Am scris la începutul competiției despre jucătorii pe care îi urmărim la acest Campionat European de tineret, iar desfășurarea turneului ne-a confirmat mare majoritate a numelor.

Pe deplin meritat, jucătorul turneului a fost desemnat Dani Ceballos, excelentul mijlocaș central spaniol, jucătorul lui Betis Sevilla. Spania a fost echipa cea mai spectaculoasă, a jucat excelent tactic (meritul fiind al selecționerului Albert Celades, fost jucător la Real Madrid și Barcelona!), iar tehnica și viteza ibericilor a făcut ca golaverajul la final de Campionat European să fie 12:3 (din 5 meciuri).

De departe cel mai slab meci l-au făcut spaniolii chiar în finală, deși mai jucaseră împotriva campionilor europeni en-titre (Serbia U21), a Portugaliei și a Italiei. Să fi fost de vină ziua în minus de odihnă sau pur și simplu organizarea și concentrarea nemților au fost superioare?

Echipele de start în finala EURO U21

Germania: Pollersbeck; Toljan, Stark, Kempf, Gerhardt; Haberer; Weiser, Meyer, Arnold, Gnabry; Philipp.

Spania: Kepa; Bellerín, Vallejo, Meré, Jonny; Llorente, Saúl, Ceballos; Deulofeu, Asensio, Sandro.

Doar Bellerin (Arsenal) a reprezentat Premier League în finală, iar Gnabry și Deulofeu au părăsit campionatul englez în ultimul an, ajungând vara asta la Bayern Munchen (via Werder Bremen) și respectiv Barcelona (via AC Milan)!

Rezumat video: Germania vs Spania 1-0

Gol: Mitchell Weiser (extremă dreapta, 23 de ani, fotbalist de la Hertha Berlin)

Germania continuă să fie forța dominantă a fotbalului mondial în ultimii 3 ani: campioană mondială la seniori în 2014, semifinalistă la EURO 2016 și acum campioană europeană de tineret U21. Duminică seara, pe 2 iulie, nemții joacă și finala Cupei Confederațiilor 2017, împotriva chilienilor…

La final de EURO U21, ce jucători v-au impresionat? Ce nume credeți că ar trebui să urmărească echipele din Premier League? Noi avem câteva propuneri, vin într-un articol în zilele următoare.

Sursa foto: Twitter.com/UEFAUnder21.

Urmărește-ne pe Facebook, Twitter și pe canalul de Youtube  pentru a fi la curent cu tot ce contează în fotbalul din Anglia!

Diavol roșu de când regele Angliei era un francez. Specialist în management de servicii IT, meșteșugar de cuvinte în timpul liber. Fondator al grupului de fani Premier League România și ctitor al acestui site.

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *