FeaturedSpecial

Cinci „artiști” uitați care făceau spectacol în Anglia, în urmă cu două decenii

Kanchelskis. Prosinecki. Kinkladze. Izzet. Okocha.

Astăzi, campionatul Angliei este văzut (aproape) unanim o „Mecca” a fotbalului. „La crème de la crème”, cum ar spune francezii, care de-a lungul anilor s-au înghesuit la cluburile din Premier League. Cei mai buni jucători, cei mai pricepuți manageri și (probabil) cei mai civilizați suporteri din lume îi dau primei ligi engleze o greutate aparte.

N-a fost întodeauna așa. În urmă cu două-trei decenii, Premier League era departe de a fi cel mai puternic campionat din Europa. Distanța față de Serie A (acel Serie A cu care au crescut copiii anilor ’90) era uriașă, în timp ce La Liga și Bundesliga erau, dacă nu mai valoroase, măcar mai atractive pentru fanii neutri. Fotbalul din Anglia era cu precădere fizic, uneori exagerat de dur, iar faza ofensivă se limita adesea la clasica variantă „lungă și pe-a doua”.

Totuși, acel Premier League „retro” avea savoarea lui. De-a lungul acelor ani de început, pe la cluburile din Anglia au trecut câțiva „artiști” inegalabili, care „îmblânzeau” mingea cu o naturalețe debordantă și evoluau cu o lejeritate parcă în antiteză cu tradiționala îndârjire a englezilor. Poate că unii n-au avut cifre deosebite, nici n-au fost într-atât de eficienți încât să rămână pe primele pagini ale statisticilor, însă au intrat cu siguranță în memoria fanilor.

Andrei Kanchelskis, „motoreta” lui Alex Ferguson

Născut în URSS din părinți lituanieni, Kanchelskis a ajuns în Premier League într-o perioadă în care jucătorii sovietici erau o raritate în Anglia. Se-ntâmpla în martie 1991, când explozivul și agilul mijlocaș de bandă semna cu Manchester United. Stilul său de joc, pe care analiștii vremii îl considerau un soi de balet fotbalistic, s-a potrivit de minune cu „Teatrul Viselor”.

Rusul a evoluat timp de patru sezoane la United, într-o echipă de referință din care mai făceau parte nume precum Eric Cantona, (pe atunci tânărul) Ryan Giggs, Peter Schmeichel sau Mark Hughes. Alături de „diavoli”, Kanchelskis a cucerit șapte trofee, printre care două titluri de campion și o Supercupă a Europei.

Andrei Kandchelskis, în tricoul lui Manchester United. Foto: Thomas/Getty Images)

A marcat și 48 de goluri, însă mai important de atât, a impresionat tribunele cu „magia” sa. Kanchelskis nu avea doar tehnica în bagajul fotbalistic. Unii îl descriu ca pe „o aripă de modă veche”, cu viteză devastatoare și execuții miraculoase, atât cu stângul cât și cu dreptul, dublate însă de o rezistență incredibilă la efort.

După ce părăsit-o pe United, în 1995, s-a dus la Everton, apoi a trecut pe la Fiorentina, Rangers, Manchester City, iar spre sfârșitul carierei a evoluat în Arabia Saudită și în Rusia natală. Printre multe alte realizări, Kanchelskis rămâne singurul fotbalist care a marcat în trei derby-uri de anvergură ale fotbalului britanic: Old Firm, Merseyside și cel al Manchesterului.

Robert Prosinecki, playmakerul care a pus Portsmouth pe harta fotbalului

Unul dintre playmakerii legendari ai anilor ’90, Robert Prosinecki este titular incontestabil în „cel mai bun 11” din istoria clubului Portsmouth. Culmea, asta deși croatul născut în Germania de Vest a evoluat pentru „Pompey” un singur sezon, în a doua ligă. Iar Portsmouth nu doar că nu a promovat în Premier League în acel an, ci a terminat a 17-a într-un campionat cu 24 de echipe.

Fost la Barcelona și Real Madrid, Prosinecki avea 32 de ani când a semnat cu formația de pe Fratton Park. Venirea sa a declanșat entuziasm și puțină „nebunie” în rândul fanilor, care s-au bătut să cumpere tricouri cu numele starului croat. Iar rafinatul Prosinecki, cu al său „lipici” la balon, le-a mulțumit pe teren.

Robert Prosinecki, în tricoul lui Portsmouth. Sursa: Sports.Vice.com

A început sezonul în formă maximă: în prima etapă a fost implicat în toate golurile echipei sale într-un 4-2 cu Grimsby. Chiar dacă în a doua parte a campionatului s-a mai stins, croatul a adunat 35 de apariții și a înscris nouă goluri pentru Portsmouth. Evoluțiile sale formidabile din a doua ligă engleză l-au readus și în circuitul echipei naționale. În vara lui 2002, „bătrânul” Prosinecki a jucat 45 de minute la Cupa Mondială, de unde reprezentativa țării sale a fost eliminată în grupe.

După turneul asiatic, Prosinecki a făcut mai mulți pași înapoi. A mai jucat doar două sezoane la cluburi profesioniste, în Slovenia și acasă, în Croația, apoi s-a retras și s-a dedicat meseriei de antrenor. La ora asta, croatul este selecționerul echipei naționale a Bosniei.

Georgi Kinkladze, legenda georgiană a unui Manchester City mai romantic

Într-o vreme în care Manchester City încă juca pe Maine Road și clubul nu stătea cocoțat pe un morman de dolari, fanii „cetățenilor” venerau un băiat pe nume Georgi Kinkladze. Georgianul originar din Tibilisi a fost un talent precoce, remarcat încă din adolescență de scouterii lui Real și Atletico în perioada junioratului.

Până la urmă, Kinkladze a ajuns la Manchester City, în 1995, în schimbul a două milioane de lire. Suporterii nu știau ce să se aștepte de la un puștan de 21 de ani, venit din misterioasa Uniune Sovietică. Aveau să descopere însă un stângaci de geniu, capabil să lase fundașii cu ochii în soare, ceva total atipic pentru Premier League în acei ani. Datorită viziunii sale, Georgi a fost comparat imediat cu Maradona.

Georgi Kingladze în tricoul lui Manchester City. Sursa foto: bitterandblue.sbnation.com/

În primul sezon la City, echipa a retrogradat, însă Kinkladze a atras privirile marilor cluburi. S-a vorbit despre Barcelona, Inter sau Liverpool, însă mijlocașul georgian avea să rămână pe Maine Road până în 1998. Creativitatea sa, abilitatea unică de a transforma în gol fazele fixe, precum și atașamentul față de suporterii locali aveau să-l transforme într-o legendă timpurie a clubului.

22 de goluri în 119 meciuri pentru City nu spun mare lucru, la o primă vedere. Dar adevărul e că Georgi Kinkladze reprezintă un nume greu pentru susținătorii mai vechi ai „cetățenilor”. După ce a părăsit Manchester, georgianul a mai evoluat la Ajax, Derby County, Anorthosis și Rubin Kazan, fără să reușească niciodată să-și fructifice cu adevărat potențialul uriaș.

Muzzy Izzet, eroul de dinaintea lui Vardy

De numele lui Muzzy Izzet, un turc născut în Londra și călit la academia lui Chelsea, se leagă singurele trofee pe care Leicester le-a câștigat în anii ’90: două Cupe ale Ligii. Izzet a rămas în memoria fanilor pentru luciditatea pe care o arăta în teren, loviturile libere impecabile, precum și pentru câteva goluri „strălucite”.

Turcul a jucat opt ani în tricoul „vulpilor”, între 1996 și 2004. De altfel, după ce a părăsit-o pe Leicester, n-a mai impresionat. A evoluat încă doi ani la Birmingham City, însă fără realizări deosebite (mai ales din cauza unei accidentări grave la genunchi), apoi s-a retras din fotbalul profesionist, la nici 32 de ani.

Muzzy Izzet în tricoul lui Leicester. Sursa foto: Goal.com

Totuși, Muzzy Izzet e și astăzi considerat un erou la Leicester, club pentru care a evoluat în peste 300 de meciuri. Mai degrabă un creator decât un finalizator, Izzet avea și o altă mare calitate: nu se ferea de duelurile fizice. Între două pase filtrante, găsea resursele pentru a „băga” o alunecare sănătoasă, atitudine prin care le-a câștigat respectul fanilor.

La nivel internațional, fotbalistul născut în Londra n-a avut o carieră foarte bogată. A jucat doar de nouă ori pentru Turcia, îndeosebi în partide amicale. Vârful perioadei de la naționala „Semilunei” a fost semifinala de Cupă Mondială cu Brazilia, în 2002, când Izzet a intrat pe teren în ultimul sfert de oră.

Jay-Jay Okocha, „vrăjitorul” care a uimit Anglia

Cu siguranță, Jay-Jay Okocha nu e un fotbalist „uitat”, însă lumea și-l amintește mai mult pentru perioadele lui la Eintracht, PSG sau Fenerbahce. Totuși, poate cei mai buni ani din cariera nigerianului mingicar, care l-a fascinat pe marele Pele și l-a inspirat pe tânărul Ronaldinho, au fost cei de la Bolton.

Jay-Jay a ajuns la clubul din nord-vestul Angliei în 2002, după Cupa Mondială. A venit liber de contract, însă a adus un suflu nou în peisajul inflexibil al fotbalului britanic. Pentru spectaculosul Okocha, terenul părea să fie curtea casei sale. Lua mingea, jongla cu nonșalanță, apoi inventa ad-hoc câteva „trucuri” prin care se descotorosea de adversari. După care o lua de la capăt.

Jay-Jay Okocha în tricoul lui Bolton. Sursa: https://www.bwfc.co.uk

Patru ani a jucat Okocha pentru Bolton, unde a devenit căpitan în 2004 și a condus clubul spre finala Cupei Ligii din 2004, pierdute de „albi” în fața lui Middlesbrough. După un periplu prin Qatar, nigerianul a revenit în Anglia. De această dată la Hull, alături de care a promovat în Premier League, înainte să-și agațe ghetele-n cui.

Romanticii fotbalului susțin și astăzi că, de la Jay-Jay încoace, niciun jucător din Premier League nu a reușit să mai producă un asemenea impact asupra tribunelor. Un „one-man show” prin definiție, Jay-Jay nu era mereu eficient pentru echipa sa, însă avea darul să smulgă măcar un „Wow!”, până și de la fanii rivali.

Pe Ionuț îl găsești pe www.ThePlaymaker.ro. Dacă îți place ce citești pe Tackle.ro, ne găsești și pe Facebook, Instagram, Twitter, Youtube și Soundcloud.

Tags

Ionuț Axinescu

Un „football hipster” la modul neironic. Prefer oricând un Hammarby - AIK Stockholm în locul unui Real Madrid - Barcelona. Nu mă las până nu documentez 101% orice subiect. Țin cu băieții de la Mallorca de mic, de dinainte să audă Pleșan de ei.

Citește și

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close