Special

Editorial: El Mundial! Ce ne vrăjește încă la Cupa Mondială?

Al cincilea Mondial consecutiv fără România începe astăzi. De ce îl mai privim cu același entuziasm după 20 de ani fără Tricolori?

El Mundial! El Mundial! El Mundial! O enumerare obsesivă a unui comentator din Panama la golul care a dus echipa la Mondialul din Rusia, asta m-a introdus pe mine în atmosfera Cupei Mondiale din 2018. Omul își pierduse complet toate celelalte cuvinte și rămăsese doar cu urletul “El Mundial!”. Asta se întâmpla în octombrie 2017 și, de atunci, conectat am rămas în așteptarea zilei de 14 Iunie, când Rusia și Arabia Saudită aveau să deschidă marea sărbătoare a Planetei Fotbal: Mondialul.

Lăsând la o parte marketingul marca FIFA & partenerii, care mulg ideea de competiție supremă a fotbalului până la ultimul cent, asigurându-se că toată planeta contribuie la o construcție financiară uluitoare (despre care a vorbit Alex Avram aici), de ce mai urmărim cu atâta pasiune Campionatul Mondial?

Cupa Mondială trezește amintiri ale propriei bucurii din alte vremuri. Nu pot plasa clar vreo altă imagine a copilăriei mele în 1994, în afară de World Cup. Turneul american e primul pe care mi-l amintesc, cu golul ireal al lui Hagi, cu Răducioiu și Ilie Dumitrescu sprintând în, cu Dan Petrescu trimițându-ne în optimi după reușita în poarta gazdelor și… cu ACEL meci cu Suedia. A fost una dintre primele mele lupte cu convenționalul, încercând să prind meciurile României noaptea târziu sau dimineața devreme, când copilul de 9 ani trebuia să doarmă.

Am reușit să mă strecor atunci, urmărind România și pierzând complet contactul cu Mondialul după sfertul care a trimis Generația de Aur acasă. Dacă mă întrebai la final de iulie 1994 cine a câștigat Cupa… mă îndoiesc că aș fi știut, mai ales că nu aveam nici teletext pe vremea aia. Prin ce fereastră îngustă priveam lumea…

În anii care au trecut până la următorul turneu, am descoperit fotbalul: Cantona și gulerul lui ridicat, o sfidare a conservatorismului din fotbalul britanic, pe care un francez îl urnea din loc, pornind transformarea care ne-a adus la Premier League-ul de astăzi. Hagi ajungea la Barcelona, îl descopeream pe Zidane și pe Ronaldo Luis Nazario de Lima, zis și Il Fenomeno, îmi lărgeam orizontul, pornind de la bucuria adusă de World Cup ’94.

1998 a fost Mondialul pe care l-am sorbit: fază după fază, meci după meci, zi după zi. Îmi amintesc o discuție cu bunicul meu, după turneu, în care el nu-și putea explica înfrângerea Braziliei din finala cu Franța, iar eu insistam că e un fotbalist nemaipomenit la francezi, pe nume Zinedine Zidane, mai bun chiar decât Hagi… Aveam 13 ani și respiram fotbal, iar Mondialul era totul în acea vară.

Click pe imagine pentru povestea lui Andres Iniesta, Magicianul care va juca ultimul său Mondial în Rusia.

20 de ani mai târziu, Mondialul nu mai e, nici pe departe, totul, dar pasiunea e încă vie. Îl aștept și mă frământ știind că voi rata cel puțin jumătate dintre meciuri, dacă nu chiar mai multe. Îl privesc acum, pe lângă 64 de meciuri cu 11 vs 11 pe iarbă, din perspectiva business-ului, ca oportunitate de marketing, ca moment istoric pe care-l vom putea vedea în HD și din orice unghi.

Mondialul comprimă întreaga istorie a națiunilor fotbalistice într-o lună. De azi până pe 14 iulie, pe teren se va scrie istorie cu o minge. După ce trece luna asta, totul devine statistică și, pentru nostalgici, prilej de povestit. Copiii din 2018 își vor aminti Cupa Mondială în HD, iar asta e în regulă, în timp ce fiecare dintre adulți o va compara cu acel turneu care i-a vrăjit prima oară.

Mondialul e o furtună într-un pahar, o simulare a unei lumi ideale, în care niciun popor nu are nevoie să zdrobească o altă națiune dincolo de o plasă de poartă scuturată pe un stadion care vuiește. Golurile sunt gloanțele de care umanitatea chiar are nevoie, descărcarea de energie a omului care va trăi și va juca din nou și mâine.

Da, se joacă la ruși, în curtea dictatorului, dar nici măcar Mondialul nu poate fi perfect. Cineva trebuia să fie gazdă. Va fi frumos, veți vedea. Cu Islanda și Panama la primul bal, cu Brazilia însetată de răzbunare, cu Germania echipa de bătut, cu Franța atât de puternică pe hârtie și atât de imprevizibilă pe teren, cu Anglia în sfârșit schimbând generațiile, cu Messi ducând în spate o națiune, cu Belgia și Uruguay de care se tem toți fără s-o spună, cu Spania care-și schimbă liderul cu două zile înaintea debutului împotriva campioanei europene Portugalia. Va fi frumos. Nu are cum să fie altfel. E Mondialul!

Nu există niciun motiv pentru care vreun microbist care nu e nici rus, nici saudit, să aștepte cu atâta încordare un Rusia vs Arabia Saudită, dar iată că azi, peste câteva ore, toată planeta se va conecta chiar la acest duel. Pentru că deschide Mondialul pe care-l așteptam de patru ani.

El Mundial! El Mundial! El Mundial!

Urmărește-ne pe Facebook, Twitter și pe canalul de Youtube pentru a fi la curent cu tot ce contează în Premier League și nu numai.

Tags

Vlad Bogos

Diavol roșu de când regele Angliei era un francez. Specialist în management de servicii IT, meșteșugar de cuvinte în timpul liber. Fondator al grupului de fani Premier League România și ctitor al acestui site.

Citește și

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close