Fereastra de transferuri se apropie vertiginos de deadline (day). Pentru fanii Premier League ceva mai proaspeți, ‘Deadline Day’ reprezintă ultima zi în care cluburile au dreptul să facă transferuri, până la redeschiderea ei în ianuarie.

Pentru televiziunile britanice este un eveniment de anvergură națională, ziua fiind monitorizată timp de 24 de ore, prin intermediul reporterilor prezenți la sediul fiecărui club din Premier League.

Lista completă cu transfeurile din Premier League.

Ibracadabra

Principala știre din această săptămână a fost de departe readucerea lui Zlatan Ibrahimovic la Manchester United. Ajuns la vârsta de 35 de ani, suedezul suferă de pe urma unei accidentări la genunchi și ar putea reveni în partea a doua a sezonului.

Cel mai probabil scenariu pentru United este utilizarea suedezului ca backup pentru noua achiziție Romelu Lukaku. Numărul de meciuri va crește cu siguranță în acest sezon, iar rotația va avea un rol important, atunci când joci din 3 în 3 zile.

A fost o mișcare surprinzătoare pentru mulți, din moment ce Ibra este binecunoscut pentru caracterul său puternic, cât și pentru ego-ul său nemăsurat. Totuși, la vârsta de 35 de ani puțini mai pot emite pretenții la un loc de titular într-o echipă ce se luptă pentru Premier League. Totodată, este foarte posibil ca aceasta să fi fost ultima mutare a lui Mourinho în fereastra de transferuri.

Cormorani vs. catalani

Încă de la finalul lunii iulie, Liverpool și Barcelona s-au aflat într-un continuu război al declarațiilor cu privire la transferul lui Coutinho. Echipa de pe Anfield a refuzat categoric 3 oferte până acum, ultima dintre ele de aproximativ 120 milioane de lire. Au existat numeroase zvonuri care specificau că Barcelona va reveni cu o ofertă de 138 milioane de lire, însă conducerea lui Liverpool a anunțat că nu vor lua în considerare nici 150. Momentan, nu a mai apărut nicio ofertă pentru brazilian, care a fost convocat la naționala Braziliei și va fi cel mai probabil reinclus în lotul lui Liverpool pentru următorul meci.

Mesajul esteunul clar, axat înlăturarea imaginii din ultimii ani, aceea de club proxy pentru granzii Europei. Istoria lui Liverpool le permite cormoranilor să concureze ca imagine cu unele cluburi de tradiție ca Real, Barca, Bayern, Juventus sau United și acesta este planul de viitor al FSG. Sigur, probabil Coutinho va fi vândut anul viitor la Barcelona, atunci când cormoranii și-au asigurat deja spatele. Klopp este conștient că anul acesta nu mai are timp pentru asta.

Între timp, Liverpool și-a asigurat serviciile lui Naby Keita de la RB Leipzig, pentru sezonul viitor. Cormoranii au înțeles că RB nu dorește să-și cedeze cel mai bun jucător înainte de debutul în Champions League și au plătit clauza de reziliere, plus o sumă premium. Keita a făcut vizita medicală, iar mutarea a fost confirmată oficial. În dimineața aceleiași zile, Leipzig ar fi primit o ofertă de 75 milioane de lire pentru Keita de la….Barcelona. Catalanii au fost anunțați imediat că Naby face vizita medicală pentru Liverpool.

După ce l-au acontat pe Keita pentru sezonul următor, cormoranii s-au orientat imediat spre pista Thomas Lemar. În decurs de 2 zile Liverpool a depus 2 oferte pentru tânărul de 21 de ani, semn clar că Jurgen Klopp îl dorește insistent. Lemar poate evolua atât în linia de atac, cât și cea de mijloc, fiind un jucător extrem de agil, tehnic și disciplinat tactic. Presa anunță că Monaco nu ar fi dispusă să îl cedeze, astfel că au refuzat aproximativ 65 de milioane de lire.

Fereastra de transferuri este deopotrivă o oportunitate pentru Klopp de a vindiedintre jucătorii care nu intră în planurile sale. Pentru Sakho există interes din partea lui West Bromwich Albion și Crystal Palace. Frank de Boer pare cel mai disperat pentru efectuarea mutării, oferind 25 de milioane de lire, ofertă refuzată. Liverpool îl evaluează la 30 de milioane de lire. Cel mai probabil, Sakho va pleca în cele din urmă, cererea și oferta fiind destul de apropiate.

Momentan nu se știe nimic despre viitoarele destinații ale lui Markovic sau Allan de Souza. De sârb s-a interesat Watford, iar Allan încă nu poate obține permisul de muncă, astfel că va trebui să plece împrumut. Anul trecut a evoluat pentru Hertha Berlin.

All Star Team City

După meciul pierdut de tunari pe Anfield, situația a explodat în lotul celor de la Arsenal. Presa din Anglia a speculat că Alexis Sanchez ar fi depus la club o cerere oficială de transfer, însă informația nu a fost confirmată. Cu toate acestea, Guardiola a mirosit oportunitatea și în aceste zile va încerca să îl transfere pe chilian.

City ar fi oferit inițial 50 de milioane de lire, ofertă refuzată. Wenger, care l-ar vrea pe Sterling la schimb. Reacția lui Guardiola? Pentru Sterling trebuie să îl livrați pe Sanchez și o sumă de bani, ceea ce personal găsesc cel puțin hilar, dar oarecum de înțeles. Tunarilor le-ar fi imposibil să găsească un înlocuitor în 2 zile. De Sanchez se mai interesează PSG.

O altă țintă pentru Guardiola este Evans, fostul jucător al lui Man United. Momentan la West Bromwich, City l-ar dori pe Evans ca backup pentru cei 3 fundași centrali care au asigurat rolul de titular: Otamendi, Kompany și Stones. Până în prezent, WBA se menține pe poziții, refuzând până în prezent 2 oferte pentru fundaș. De Evans se mai interesează Leicester și Arsenal. Să fim serioși, rămâne de văzut la ce sumă va ceda Pulis, până când fereastra de transferuri va expira (undeva aproape de 30 de milioane).

Arsen(e)al

Clubul londonez a debutat pe poziții de forță în fereastra de transferuri, aducându-i pe Kolasinac și Lacazette. Din nefericire pentru tunari, Arsene Wenger nu a reușit sub nicio formă să obțină prelungirea contractelor a doi jucători vitali (Sanchez și Ozil), precum și a unora destul de importanți (Oxlade-Chamberlain, Gibbs, Wilshere). Toți cei menționați vor putea părăsi Arsenal liberi de contract în 2018, iar din ianuarie pot negocia cu orice echipă.

Arsene Wenger este însă extrem de senil, pardon…senin la conferințele de presă, atunci când discută despre posibilitatea de a-i pierde gratis. Aparent, Arsenal nu ar avea nicio problemă ca jucătorii amintiți să mai dea un sezon suporterilor, înainte de a-pleca la alt club. A fost un pariu extrem de riscant, pe care Arsene l-a pierdut.

După prestația ridicolă de pe Anfield, presa a anunțat că Arsenal s-ar fi înțeles cu Chelsea pentru Oxlade-Chamberlain. Suma de transfer s-ar ridica la 35 de milioane de lire, dar ultimele informații susțin că jucătorul preferă să plece pe Anfield, unde ar avea mai multe șanse să evolueze pe postul dorit. 

Gibbs va pleca și el. Deși s-a vorbit mult de Watford, Kieran ar prefera de fapt West Bromwich. Arsenal s-a înțeles cu echipa lui Pulis (7 milioane de lire) și fundașul lateral a trecut vizita medicală. Se așteaptă confirmarea oficială.

Un alt jucător care dorește să plece este Mustafi, care ar fi curtat intens de Inter Milano. Italienii au făcut recent o ofertă de împrumut, cu opțiune de cumpărare.

În ceea ce privește alte veniri, nu apare momentan nimic la orizont. Recent s-a zvonit că Arsenal ar încerca să îl aducă la rândul lor pe Evans, alături de City și Leicester, dar șeicii rămân favoriți.

Levy – înger, dar mai ales demon

Tottenham debutează în fereastra de transferuri din această vară în stil clasic, ‘la spartul târgului’ cum se mai spune pe la noi. Este binecunoscut faptul că lui Daniel Levy îi place să lucreze sub presiunea timpului, atunci când negociază. Cunoaștem totodată faima lui de super-negociator, o armă necesară atunci când cauți să adaugi jucători buni, la prețuri promoționale. Cu toate acestea, piața s-a schimbat, iar vara aceasta ne-a rezervat câteva demonstrații de forță monetară în deciderea unor transferuri (PSG, City, Barcelona).

Tactica lui Levy devine arhaică. Așteptând prea mult pentru a face o ofertă, Spurs l-au pierdut anul trecut pe Wijnaldum. Negăsind altă alternativă decentă pentru mijlocul terenului, s-au trezit într-o licitație cu Everton pentru Sissoko de Deadline Day. Timpul a arătat că a fost o mișcare greșită pentru club.

Anul acesta și-au slăbit considerabil flancurile. Cu Rose accidentat, l-au vândut pe Walker la City și nu au adus nimic pentru a întări lotul în acele zone. Sigur, Trippier, Davies și Walker-Peters sunt jucători cu potențial, dar niciunul nu se ridică momentan la nivelul titularilor din sezonul precedent. Spurs sunt deja în fața celei de-a patra etape, cu un lot mai slab decât anul trecut, în condițiile în care adversarii pentru top 4 s-au întărit considerabil.

Recent, au reușit să aducă pe Paulo Gazzaniga de la Southampton (portar de rezervă) și pe tânărul fundaș al celor de la Ajax, Davinson Sanchez. Puțini se așteptau ca Spurs să doboare recordul de transfer al clubului cu un fundaș, dar se pare că nici marele Levy nu a putut evita asta. Aproximativ 42 milioane de lire vor lua calea Amsterdamului și nu pare deloc un preț promoțional.

De ce abia acum alege Levy să aducă întăriri pentru Pochettino? Orice jucător vine la un club nou are nevoie de o perioadă de adaptare, atât cu mediul cât și cu mentalitatea ori cu sistemul de joc. Pentru îndeplinirea unui obiectiv precum top 4 sau titlul, nu îți poți permite să acorzi adversarului avans. În ultimele 2 sezoane Spurs au pornit greu, au devenit pe parcurs pretendenți la titlu, pentru ca avantajul să devină irecuperabil pe final. Poch merită o șansă la titlu, iar pentru asta are nevoie de jucători care să aducă imediat un plus de valoare, păstrarea actualelor talente la club și oportunitatea de a pregăti un nou sezon corespunzător.

Fereastra de transferuri a dus la o schimbare de paradigmă în piață. Evaluările jucătorilor au crescut enorm din cauza banilor plătiți în acest an de echipe ca PSG, City sau Barcelona. Dacă aștepți până în ultimele ore din Deadline Day pentru un jucător, nu ai deloc garanția că prețul lui va fi mai mic. Ba dimpotrivă. ‘Jucători’ ca Levy trebuie fie să-și schimbe tactica, fie obiectivele.

Totodată, ultimele informații apărute în presa britanică anunță că Spurs va plăti 8 milioane de lire lui Estudiantes pentru  tânărul fundaș Juan Foyth, component al naționalei U21 a Argentinei. În plus, s-ar afla în negocieri avansate cu Serge Aurier de la PSG, pentru care sunt pregătiți să plătească 25 de milioane de lire. Rămâne de văzut cum se vor încadra cei doi în planurile lui Pochettino.

Evert🔛

Everton a cheltuit aproximativ 150 de milioane de lire în fereastra de transferuri din această vară. Cu toate acestea, Koeman își mai dorește întăriri în lotul pe care îl are, mai ales că va avea de îndurat și meciurile de joi din Europa League. Pentru a avea succes atât în campionat, cât și un Europa, ai nevoie de un lot cu soluții solide pentru fiecare post.

Deși și-a arătat public disponibilitatea de a-l recruta pe Diego Costa de la Chelsea, olandezul este convins că șansele de realizare sunt infime. Astfel, Everton negociază pentru o nouă achiziție de viitor – atacantul de 19 ani Nikola Vlasic (Hajduk Split), titular în naționala U21 a Croației. Suma de transfer vehiculată în insulă ar fi undeva la 10 milioane de lire.

În continuare, rămân mari semne de întrebare cu privire la destinația lui Ross Barkley, care și-a făcut cunoscută intenția de a părăsi clubul. În trecut s-au interesat de el majoritatea cluburilor din top 4, dar cota sa a scăzut în ultimele sezoane, proporțional cu evoluțiile sale.

Barkley nu a evoluat niciun minut pentru Everton în actualul campionat. Ziarele din Anglia scriu despre un interes al celor de la Tottenham, precum și despre o posibilă intenție a lui Chelsea de a face o ofertă. În cele din urmă, cele mai mari șanse sunt ca el să rămână la Everton.

Alte transferuri și zvonuri

Nu doar echipele mari încearcă să-și întărească loturile în fereastra de transferuri din Premier League. Burnley a reacționat prompt după pierderea lui Gray și l-a adus pe Chris Wood de la Leeds, pentru o sumă-record de 15 milioane de lire. Wood a avut impact imediat chiar pe Wembley, egalând în ultimul minut în deplasarea de la Spurs.

Swansea l-a pierdut pe Sigurdsson, dar a investit o parte din banii încasați pe talentatul tânăr al celor de la Hull Tigers, Sam Clucas. Lebedele au plătit 12 milioane de lire pentru serviciile sale. Tot ei se arată interesați de împrumutul lui Renato Sanches de la Bayern, după ce Liverpool a negat că și l-ar dori. O altă țintă a galezilor ar fi Nacer Chadli de la West Brom, aflat în conflict cu antrenorul.

West Bromwich a fost surpriza începutului de sezon, fiind la câteva minute de 3 victorii în primele 3 etape. Între timp, Pulis vrea să îl facă uitat pe Chadli și  îl transferă înapoi în insulă pe Oliver Burke de la RB Leipzig, fost la Notthingam Forrest. Suma vehiculată pentru această mutare este de 15 milioane de lire. Ambițiile clubului sunt mult mai mari anul acesta, astfel că se încearcă totodată aducerea lui Krychowiak (PSG), sub formă de împrumut, după ce l-au rezolvat pe Gibbs de la Arsenal.

Leicester a fost luată prin suprindere recent de Danny Drinkwater, care ar fi depus o cerere oficială de transfer. Chelsea caută încă 2 mijlocași centrali care să ofere soluții lui Conte pe parcursul unui sezon aglomerat. Oxlade-Chamberlain tocmai i-a refuzat, astfel că este de așteptat ca londonezii să forțeze pentru Drinkwater. O altă țintă de la Leicester pentru cluburile din Premier League este Demarai Gray, care ar fi dorit de Spurs sau Bournemouth. Totodată, Roma pare a fi renunțat la Mahrez, nefiind dispusă să achite peste 40 de milioane de lire. De algerian s-au mai interesatîn fereastra de transferuri cei de la Arsenal.

Southampton a surprins prin apatia din fereastra de transferuri, dar a mutat spre final prin aducerea lui Wesley Hoedt de la Lazio, contra unei sume de 15 milioane de lire. Fundaș central de 23 de ani și component al naționalei Olandei, Hoedt vine să întărească defensiva firavă a sfinților.

Sigur, transferul a ridicat semne de întrebare cu privire la posibilitatea plecării lui Virgil van Dijk. Conducerea clubului s-a grăbit să sublinieze faptul că van Dijk nu va fi cedat, indiferent de natura noii achiziții. Este de așteptat totuși ca Liverpool să mai încerce apele cu o ofertă ‘de nerefuzat’ pentru un club ca Southampton. Klopp ar fi pregătit să îl facă cel mai scump fundaș din Premier League.

Venirea lui Marcos Silva la Watford a mărit ambiția și speranțele ‘viespilor’ pentru acest sezon. După Cleverley, Hughes, Femenia, Chalobah, Richarlison și Gray, Silva îl aduce de la Benfica pe internaționalul peruvian Andre Carillo, sun formă de împrumut . Acesta are 26 de ani, joacă pe postul de atacant și a mai fost antrenat de Silva la Sporting.

Urmărește-ne pe Facebook, Twitter și pe canalul de Youtube  pentru a fi la curent cu tot ce contează în fotbalul din Anglia

Pasionat de Liverpool din copilărie, probabil din același masochism care mă face să fiu fan Rapid, AS Roma sau Utah Jazz. Sunt om de comunicare care a ajuns să lucreze și să fie pasionat de cybersecurity, deși a absolvit științe politice. Ce ar mai fi de zis?! Am fost unul dintre băieții care au pus bazele proiectului Tackle, dar am și alte pasiuni. Pe lângă Tackle, alături de câțiva prieteni am lansat proiectul de muzică electronică Deep House Bucharest. Altfel, îmi place să am și să împărtășesc opinii, ca orice român, dar mă limitez la ceea ce pot procesa și documenta. Nu am o părere despre studii medicale, de exemplu...

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată.