FeaturedSpecial

De la britpop la grime: legăturile strânse dintre muzica britanică și fotbal

Pentru aceia dintre noi nebuni după muzică și fotbal, nu cred că e greu să vibrezi când cele două ”religii” se intersectează într-un fel sau altul. Fie că eram un puști și auzeam pe Atomic un ”Ca maestrul Lăcătuș fără minge” sau că ani mai târziu din mp3 player DOC îmi zicea ”Poți să mă ridici in slăvi, să mă critici / Eu rămân tare pe picioare ca Vidic”, mereu mi s-a părut că rezonam mai mult la tipul ăsta de versuri.

Anii au trecut și fie că îl auzeam pe Damon Albarn de la Gorrillaz cântând Eden Hazard pe ritmul piesei ”Kids With Guns”, pe Noel Gallagher cântând ”Wonderwall” cu o imagine uriașă cu Vicent Kompany în spate sau pe Lampard ironizând fanii lui Leeds și cântând ironic ”Stop Crying, Frank Lampard” pe muzica lui Oasis, intersectările dintre muzică și fotbal au fost mereu mișto. Să nu mai vorbim de chanturile suporterilor. Will Grigg’s on fire” devenise viral, deși era vorba doar de un atacant modest, I just can’t get enough” al lui Depeche Mode era chantul dedicat de Cormorani lui Luis Suarez și totodată încă mai face ravagii printre The Bhoys, pe Celtic Park. ”One Nil To The Arsenal” pe ritmul ”Go West” de la Pet Shop Boys încă e la modă printre tunari și lista poate merge la infinit.

În anii 90, britpopul era la modă în UK și la acea vreme întruchipa probabil cel mai bine acel britishness cu care se lăudau cei din Insulă și care i-a adus și în centrul atenției cu prilejul organizării EURO 1996. Un turneu care începuse entuziasmant, dar care s-a încheiat cu un gust amar (după penalty-ul ratat de Southgate) și care va rămâne pe viață în mintea anglofililor după ce cei de la ITV au pus sare pe rană, punând piesa Walk Away a celor de la Cast, în timp ce afișau graficele de la final transmisiunii. Zău că nu știu un alt moment din cultura britanică în care fotbalul și muzica să fi creat o sinergie mai puternică.

The prospect of a brighter day, however brief, was a fuel in many walks of life back then. Until England find the brightest day of all again the feelgood hit of the summer of 1996, for all its faults, is one people will continue to find comfort in.” (Michael Gibbons)

Tot pe Tackle.ro poți citi mai mult despre pasiunea fraților Gallagher pentru Man City și despre cum Cetățenii sunt mult mai mult decât clubul cosmopolit din ziua de azi

De câțiva ani, tot mai mulți tineri din Marea Britanie încep să fie atrași de grime, un gen muzical apărut în Londra la începutul anilor 2000 și care încetul cu încetul își face locul în mainstream. Un gen muzical căruia eu la rându-mi i-am subestimat influența ani la rând… Asta până când m-am trezit acum câțiva ani înainte de un concert, înconjurat de zeci de oameni care țopăiau și respirau prin toți porii o piesă de-a lui Wiley, cel ajuns între timp la 41 de ani și considerat The Godfather of Grime.

Iar dacă mai credeți, cum credeam și eu, că grime-ul e doar o joacă de copii, aflați că, recent, Wiley a fost chemat de Prințul William la Buckingham Palace pentru a i se acorda Member of the Most Excellent Order of the British Empire (M.B.E.), ”for his contributions to the arts”, după cum enunța Casa Regală.  “I did think in the music industry you could do work that people would recognise, I always knew that part. But I didn’t know if, like, the royals would. I don’t know why I felt like they would never know us., spunea atunci Wiley. Când auzi asta, tot mai crezi că e grime-ul e doar o ”murdărie” (traducerea mot-a-mot a termenului ”grime”) și tot mai ții aproape prejudecățile?

Grime, din underground în mainstream

Dacă e să o luăm după dicționar, muzica grime a apărut în Londra la începutul anilor 2000, derivă din Hip Hop și UK Garage (sau mai bine zis din Speed Garage) și vine la pachet cu o grămadă de influențe de jungle, dance sau chiar techno, avându-i pe Wiley, Dizzee Rascal, Kano sau Skepta printre pionieri. Dar cum să încerci să definești un gen muzical după dicționar? De ce ai face asta?! Din zecile de articole și video-uri pe care le-am văzut de-a lungul timpului despre cultura asta, cea mai bună definiție a grime-ului mi se pare că a fost dată de un nene într-un editorial de pe NewYorker.com, Sasha Frere-Jones:

”Grime will sound to most Americans like hip-hop performed by MCs with English accents and really fast raps. Hip-hop, even at its harshest, is dance music. By contrast, grime sounds as if it had been made for a boxing gym, one where the fighters have a lot of punching to do but not much room to move.

Asta pentru că cei din grime ”dau drumul la rime” pe un tempo mult mai rapid decât cel al hip-hop-erilor clasici, variând-uși tempoul între 120 și 140bpm, cu bătăi de 2/4 sau 4/4 pe fiecare măsură.

”The genre’s popularity grew exponentially in the United Kingdom, as people across the scene’s musical spectrum appreciated grime’s eclectic mix of instrumentation and subcultures. This hybridisation united many different music scenes, allowing for it to spread in the same word-of-mouth and mixtape-based style as hip-hop, yet still appeal to fans of electronic music. It also paved the way for more electronic music artists to incorporate stronger Jamaican influence in the future. Grime never received the same attention worldwide that it did in the UK. Much like many other less mainstream forms of British electronic music, its main scene and fan base remained in the United Kingdom.” (Story of Grime – grimenation.co.uk)

Legăturile strânse ale grime-ului cu fotbalul

Ascensiunea grime-ului s-a sincronizat perfect cu revoluția digitală și atenția tot mai mare pe care o are social media în dezvoltarea oricărui business. Iar cum fotbalul în 2020 e mai mult business și mai puțin sport, avantajul a fost de partea artiștilor din sfera grime. Un gen muzical atât de aproape de oamenii de rând nu avea cum să nu fie in strânsă legătură cu fotbalul. Pur și simplu nu avea cum altfel. ”Grime and football: if you want your message to reach the youth in UK, there is no better way of doing it.”, spunea chiar Bobby Kasanga, cel care a înființat proiectul Hackney Wick FC, clubul londonez pentru care fotbalul e mai mult decât un joc și care reprezintă o alternativă la delicvența juvenilă.

Dacă mulți din tăticii grime-ului și-au văzut doar de muzică, cei veniți din noul val și-au făcut pasiunea pentru fotbal simțită în muzica lor, de la versuri cu referințe la fenomen și până la apariții pe scenă în tricourle echipelor favorite.

”I come to your team and I f*ck shit up / I’m David Moyes” (Stormzy), ”I said my men are united like Giggs, I will never leave my young gunners like Thierry.” (Skepta), ”Middle fingers up like f*ck the Tory party / they’re about as far right wing as Nani, so we start riots like we just lost the derby” (CASisDEAD), ”When I get the ball, I know where to put it; I’m a don like Frank Rijkaard and Ruud Gullit.” (Wiley), ”Chop left, sent to the shop, go Matalan / Pace abuse, I chase cheques like Aubameyang” (AJ Tracey) sau ”I bet them boys think I’m panicking / Pep Guardiola, G, I’m managing” (Dave) sunt doar câteva din exemple.

În 2017, rapperul londonez și fanul lui Tottenham, AJ Tracey, a fost invitat de către club să prezinte și să țină un concert la lansarea noului echipament, moment sincronizat de către artist cu lansarea clipului False 9. Doi ani mai târziu, cei de la Spotify au realizat o pictură uriașă cu AJ Tracey, pe peretele unei clădiri aflate chiar în preajma noului stadion White Hart Lane. Pictura a fost realizată pentru a celebra cele 250 de milioane de ascultări pe care le-a contorizat muzicianul pe Spotify, după lansarea albumului de debut.

Mai la nord-vest, United, un club de care poți să spui orice numai că pe partea de marketing & PR nu sunt competenți, au anunțat în 2016 transferul lui Paul Pogba printr-un videoclip al artistului londonez Stormzy, fan al Diavolilor Roșii, clip despre care mulți spuneau la acea vreme că a fost cel mai cool anunț oficial făcut vreodată pentru un transfer de jucători.

Tot în bula lui Manchester United se află și londonezul Dave, al cărui ultim album, Psychodrama a primit un Mercury Prize și un Brit Award pentru albumul anului. Recent, The Guardian chiar a publicat o conversație între Santan Dave și atacantul lui United, Marcus Rashford, o discuție care ar putea servi drept exemplu de interviu pentru mulți jurnaliști, fiind o oază de normalitate și o surpriză plăcută pentru toți cei care se așteptau la un cu totul alt discurs de la doi tineri de 21 de ani, probabil milionari în lire.

Același Dave nu s-a sfiit să-l invite în cel mai recent videoclip chiar pe ”rivalul” Raheem Sterling, unul din cei mai controversați jucători englezi. Și ce potrivire a fost, clipul fiind filmat pentru piesa Black, care vorbește tocmai despre rasismul din Marea Britanie și care a apărut la puțin timp după ce jucătorul lui Manchester City fusese din nou ținta unui tratament mizerabil din partea presei din Insulă.

”Can’t be naive, can we? The football and music industries are monsters that almost literally rule the world: the numbers they reach and their media presence is pair to none, as football players start looking more like rockstars and rockstars themselves (or popstars, or DJ stars, maybe) are frequently seen rubbing their shoulders with the ball lads at parties.” (Wide Magazine)

surse foto: versus.uk.com

Tot pe Tackle.ro poți citi și despre cum un club de fotbal amator din Londra se folosește de sinergiile care reies din conexiunea dintre fotbal și grime pentru salva puștii de pe străzi.

Dacă îți place ce citești pe Tackle.ro:

  1. Abonează-te la newsletter-ul nostru săptămânal, prin Whatsapp sau e-mail.
  2. Urmărește-ne pe Facebook, Instagram, Twitter și Youtube.
  3. Ascultă podcast-ul Tackle Show pe Apple Music, Spotify, Anchor.fm sau pe Google Podcasts.
Tags

Alex Avram

Alex works in the IT Industry, he's an avid reader who likes to find beauty in football. He supports Arsenal FC. Based in Iasi, Romania, he's a coffee lover and a fan of almost everything that has a guitar and a British accent. @alexxx_avr.

Citește și

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close