Există o permanentă discuție despre sumele investite de către cluburi în transferuri și niciodată nu pare să existe un numitor comun în compararea lor. Ba se consideră ultimul an, ba de când e un antrenor la echipă, ba orice alt reper de timp cu o aparentă relevanță, pentru o analiză a performanțelor venite din investiții în Premier League.

Un punct interesant de pornire mi s-a părut considerarea momentului în care a fost adus la echipă cel mai longeviv jucător al actualei formații. De ce această abordare și nu una clasică, pe durată identică de X ani? Pentru că activitatea cluburilor variază destul de mult și, de cele mai multe ori, nu se regăsesc în același moment de reconstrucție/investiții.

Astfel, alegând ca moment de start aducerea celui mai longeviv jucător care încă activează în echipa de azi, putem considera că au existat plecări/veniri în număr aproximativ egal pentru echipele în discuție și că acestea au efectuat minim un ciclu de reconstrucție a lotului.

Așa ajungem la clasamentul de mai jos (realizat în baza datelor disponibile pe transfermarkt.co.uk – net spend):

1. Manchester City – 1,201 miliarde de Lire, din 2008 (Vincent Kompany)
2. Manchester United – 661,75 milioane de Lire, din 2009 (Antonio Valencia)
3. Chelsea – 358,4 milioane de Lire (Gary Cahill)
4. Liverpool – 333,88 milioane de Lire din 2011 (Jordan Henderson)
5. Arsenal – 296,07 milioane de Lire din 2008 (Aaron Ramsey)
6. Tottenham – 142,78 milioane de LIre, din 2007 (Danny Rose)

Raportându-ne la aceste cifre, e de înțeles atuul lui City în prezent și forța extraordinară a acestui club, care încă nu s-a apropiat însă de câștigarea trofeului suprem european, UEFA Champions League.

Dar ce rezultate au adus aceste sume? Ar trebui comparate și performanțele din această perioadă, nu? Se justifică investițiile de pe Etihad?

1. Manchester City (12 trofee): 4 x Premier League, 2 x FA Cup, 4 x League Cup, 2 x Community Shield
2. Manchester United (9 trofee): 2 x Premier League, 1 x FA Cup, 2 x League Cup, 3 x Community Shield, 1 x Europa League
3. Chelsea (6 trofee*): 2 x Premier League, 1 x FA Cup, 1 x League Cup, 1 x Champions League, 1 x Europa League
3. Arsenal (6 trofee*): 3 x FA Cup, 3 x Community Shield
4. Tottenham (1 trofeu*): 1 x League Cup
4. Liverpool (1 trofeu*): 1 x League Cup

Așadar, 12 trofee în 11 ani pentru Cetățeni. Având în vedere că 4 dintre ele sunt titluri de campioană în Premier League, record absolut în această perioadă, aș zice că City stă excelent la acest capitol, investițiile nefiind deloc în zadar. Nu degeaba este considerată cea mai puternică echipă din Premier League, nu doar de la redenumirea competiției ci, poate, din întreaga istorie a primei divizii din Anglia.

Mergând mai departe, se pare că mult blamata United e la mare distanță de lider, în prezent aflată într-o completă pierdere de identitate. Chiar si așa, în toată această perioadă de investiții majore, diavolii au 9 trofee cu care să se mândrească, chiar dacă sezonul 2018-2019 i-a lăsat pe locul 6 și pare că se anunță un nou moment 0 pentru echipă. Totuși, al câtelea după retragerea lui Ferguson?! Pe intervalul de 10 ani, 6 trofee sunt în primii 3 ani și doar 3 după retragerea lui Sir Alex.

Chelsea, o echipă renăscută de investițiile miliardurului rus, Roman Abramovic, a devenit un rival redutabil de mai bine de un deceniu, permanent în lupta pentru supremație. Chiar dacă în acest sezon nu a arătat aceeași forță cu care ne obișnuise, londonezii au totuși 6 trofee* cu care se pot lăuda în ultimii 7 ani – 2 titluri de campioană și un trofeu Champions League fiind cele mai răsunătoare.

Roman Abramovic, gândindu-se ce vacanță își va lua din banii economisiți pe transferurile pe care nu le poate face Chelsea. Sursa: Metro.co.uk

Liverpool, echipa de care se leagă istoria, jocul ofensiv încântător și speranțele suporterilor din fiecare an cu privire la titlul numărul 19 în Anglia, ultima astfel de ispravă datând din 1990. Contrar unor păreri, dacă urmărim și aceeași perioadă ca în cazul Chelsea, deși investițiile sunt asemănătoare, rezultatele sunt în contrast total – 1 trofeu* vs 6 trofee*.

Cormoranii nu s-au mai afișat pe aceeași scară ierarhică cu marile forțe din Anglia, dar contrar anilor precedenți, după un sezon foarte bun, echipa pare că se va întări și mai mult în loc să se destrame – investițiile având un scop precis de data aceasta. Liverpool poate încheia cu brio acest sezon – în care au pierdut la diferență de 1 punct mult râvnitul titlu – prin câștigarea Champions League, unde va disputa ultimul act împotriva celor de la Tottenham Hotspur.

Chiar dacă nu a mai câștigat titlul de 15 ani, Arsenal nu duce lipsă de trofee, 6* la număr, începând cu 2008. Probabil că acestea nu sunt pe măsura așteptărilor, dar având în vedere politica clubului din ultimii ani, puterea financiară, în special pe piața transferurilor, și apusul erei Wenger (încăpățânat în a face aceleași greseli tactice în ultimele sale sezoane la club), Tunarii se puteau aștepta și la mai puțin. Finele acestui sezon îi pune în ipostaza cuceririi unui nou trofeu, Europa League, trofeu care ar fi cel mai notabil în această perioadă.

Ajungând și la Spurs, putem observa o echipă ce a fost clădită în timp, printr-un management sănătos, cu investiții calculate – e drept, renumele nu era poate la nivelul celorlalți, dar astăzi, Tottenham reprezintă un club cu greutate în Anglia. Deși nu au investit masiv in trasferuri, londonezii au clădit o echipă puternică, ai căror jucători sunt disputati, fără succes deocamdată, de marile forțe ale Europei. Chiar dacă au un singur trofeu în ultimii 12 ani, au șansa unuia uriaș în acest final de sezon – Champions League. Poate că în perioada urmatoare Tottenham va deveni o contracandidată serioasă la titul de campioană a Angliei, nu doar o surpriză a startului de sezon.

Acestea fiind scrise, putem observa că performanța depinde foarte mult de potența financiară a cluburilor, în special pe termen lung. Cu toate acestea, e nevoie și de o analiză amănunțită în vederea distribuirii acestor fonduri și de oameni competenți, atât în conducere cât și la nivelul staff-ului.

Nu toate cele de mai sus au găsit rețeta succesului în această perioadă, așa că rămâne să le urmărim în sezoanele următoare. Cu greu ne putem imagina o luptă și mai disputată decât în acest an și nu doar între două echipe, dar la cum evoluează Premier League, orice e posibil, iar improbabil devine probabil.

*Liverpool/Tottenham și Arsenal/Chelsea își dispută finalele Champions League și Europa League, meciuri din care va rezulta si finala Supercupei Europei – trei trofee de disputat.

Dacă îți place ce citești pe Tackle.ro:

  1. Abonează-te la newsletter-ul nostru săptămânal, prin Whatsapp sau e-mail.
  2. Urmărește-ne pe Facebook, Instagram, Twitter și Youtube.
  3. Ascultă podcast-ul Tackle Show pe Soundcloud, Apple Music, Spotify, Anchor.fm sau pe Google Podcasts.

Pasionat de jurnalism încă de mic, chiar dacă am pornit într-o carieră în IT. Fotbalul, principala atracție sportivă, dar nu numai. Liverpool & Premier League - hopefully a dream come true.

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *