Tiki-Tackle #12: Analiză | Cum pasează echipele din Premier League

Tiki-Tackle-ul de azi se axează pe rețelele de pase ale principalelor echipe din Premier League. Vom afla cum antrenorii insistă ca atacurile să aibă loc într-un anumit flanc și că în multe cazuri așezarea celor din teren pe faza de atac e alta decât cea vehiculată în graficele de la începutul mecurilor. Prietenul nostru de pe Twitter, DatoBHJ, prelucrează datele din Opta și realizează grafice cu toate rețelele de pase ale echipelor din campionatele tari din Europa, iar cu ajutorul lui alfăm care sunt traseele preferate de jucători în teren.

Arsenal

Imaginea de mai jos arată rețeaua de pase a Tunarilor din victoria din weekend-ul trecut, 4-1 cu Crystal Palace. Deși pe hârtie, Arteta își trimite echipa într-un 4-3-3, nu mai e niciun secret că în practică, lucrurile sunt ceva mai complexe. Arsenal caută să creeze superioritate în benzile terenului, acolo unde cei doi „interi” Odegaard și Xhaka realizează triunghiuri cu fundașii laterali (White, respectiv Zinchenko) și atacanții laterali Saka, respectiv Martinelli. Graficul traseelor de joc ale Tunarilor arată o echipă care pare împărțită în două secțiuni și care lasă un gol în zona centrală. Însă pe teren, prezența de spirit, calitățile fizice și simțul de anticipație al „ancorei” Thomas Partey fac ca echipa să aibă un echilibru în zona mediană.

Graficul ilustrează perfect punctele forte ale Tunarilor pe faza de atac. Combinațiile rapide și pasele scurte dintre Odegaard, Saka și Ben White și pasa lungă verticală (dar la firul ierbii) de la Zinchenko la „interul” Xhaka sunt de multe ori locul de unde pleacă cele mai periculoase atacuri ale lui Arsenal. La fel s-a întâmplat și duminică în victoria cu Palace.

Manchester City

Desele schimbări din prima echipă a Cetățenilor fac greu de găsit un prim unsprezece template, care să fie reprezentativ pentru rețeaua de pase a campioanei Angliei. Mai mult, partidele în care De Bruyne e titular arată o cu totul altă rețea a paselor decât meciurile în care belgianul e lăsat pe bancă, KDB fiind de multe ori jucătorul care joacă cel mai apropiat în teren de vârful Haaland.

Mai jos, în prima imagine, vedem rețeaua paselor din victoria cu 7-0 din RB Leipzig, când Cetățenii au întâlnit o echipă care nu a parcat autobuzul. Sunt bine cunoscute problemele echipelor lui Pep Guardiola împotriva echipelor care refuză jocul și se apară supraaglomerat. Cu Leipzig, lucrurile au fost mai simple. Se observă clar cum John Stones (fundaș dreapta pe hârtie în acel meci) urcă în linie cu Rodri și devine al doilea „Regista”, iar asta îi dă o libertate mai mare lui Kevin De Bruyne care în multe momente de joc pare al doilea vârf, sau mult în dreapta pentru a trage om după el și pentru a-i crea culoar de pătrundere lui Bernardo Silva.

Când echipa adversă se apară aglomerat aproape de careul prorpiu, lucrurile se mai complică. Graficul de mai jos arată rețeaua de pase din prima repriza a meciului câștigat greu de City cu 1-0 pe terenul lui Crystal Palace. Prima jumătate de oră arată un Haaland izolat în avanposturi, cu o aglomerație în zona centrală, acolo unde din lipsă de spații, Gundogan vine des la primire în apropiere de Rodri. Rețeaua de pase din primele 30 minute se poate explica și printr-o pasivitate dirijată de pe bancă de Pep Guardiola, care printr-un joc lent de pase încearcă să provoace echipa adversă să iasă din dispozitiv și să renunțe la discplina insuflată de pe bancă.

Spre finalul reprizei, între minutele 30-46, Cetățenii reușesc să ocupe mult mai bine toate zonele importante ale terenului pentru că are loc o schimbare importantă: Erling Haaland renunță să mai stea la pândă și începe să coboare mai mult, așa cum sunt obișnuiți colegii săi să vadă că face atacantul lor de vreo 6-7 ani încoace. Vedem cum Haaland primește balonul în acel sfert de oră într-o zonă în preajma cercului de la centrul terenului. Poate că e o poziție atipică pentru el, dar îi ajută pe colegi să ocupe zonele cheie ale terenului și să se așeze într-o așezare care se observă cu ochiul liber că e acel 4-1-4-1 (cu 9 fals), atât de îndrăgită de Guardiola.

Manchester United

Cu Erik ten Hag, era limpede că Diavolii Roșii nu aveau cum să fie o echipă plictisitore din punct de vedere tactic. După un tur de campionat în care a surprins curajul de a-l juca pe Eriksen într-un dublu pivot la centrul terenului, Ten Hag continuă cu detalii îndrăznețe. Poate că venirea lui Weghorst nu a fost salutată de fanii Diavolilor, dar felul în care olandezul e distrubuit de Ten Hag îi permite lui Rashford să străluească.

Unul din cele mai bune meciuri făcute de United în 2023 a fost victoria de acasă cu Betis Sevilla, când Diavolii au pus excelent în practică planul lui Ten Hag în care Weghorst joacă un rol atipic pentru fotbalul de azi: un atacant masiv, e folosit 9 fals și coboară mult pentru a devia balonul, pentru a ține de minge  (până când Antony sau Rashford au demarcări penetrente spre poarta adversă) sau pur și simplu pentru a crea spații pentru cei din linia a doua. Weghorst joacă de multe ori un rol atipic care-mi amintește de reconversia unora ca Mandzukic sau Samaras, atacanți masivi care preferau să joace cu spatele la poartă și care se transformaseră în adevărați Target Men în bandă.

E limpede că argentinianul Martinez e inițiatorul majorității atacurilor și că traseul preferat trece pe la Casemiro, care-l caută la rândul său pe Bruno Fernandes, acesta rareori verticalizând către vârful Werghorst, ci mai degrabă așteptând pătrunderile celor din flancuri.

Tottenham

Graficul de mai jos din egalul 3-3 cu Southampton poate fi un alt exemplu care să ateste criza prin care trece echipa pe teren, cu Antonio Conte pe bancă. Pe durata meciului, ultima clasată a reușit mai multe pase, mai multe șuturi pe poartă și a înregistrat o posesie superioară, iar rețeaua de pase a celor de la Spurs arată și o lipsă de imaginație în joc. Diagolana lui Hojberg către cei din banda dreaptă (Pedro Porro sau Dejan Kulusevski) pare a fi pasa cea mai frecvent realizată de jucătorii lui Antonio Conte.

Vedem un Kane izolat, care a înregistrat doar 28 de atingeri de balon pe durata meciului, care în multe secvențe ale jocului pare a fi găsit mai des de către Lenglet sau Ben Davies, decât de Skipp sau Hojberg. Poziția medie a mijlocașilor și fundașilor lui Tottenham din ultima parte a meciului de pe St. Marys, în care echipa a fost egalată pe tabelă, vorbește multe despre pregătirea tactică a unor momente de joc. Antonio Conte arată cu degetul către jucători, dar prea puțină lume vorbește despre încăpățânarea italianului de a nu schimba nimic din fotbalul urâcios cu care ne-a obișnuit.

Newcastle United

Puține din partidele lui Newcastle din Premier League au fost preluate de DatoBJH, graficul de mai jos fiind desprins din înfrângerea cu Manchester City din acest an, 2-0 pe Ettihad Stadium. Din acel meci, am ales pasajul de joc de la finalul primei reprize, când am considerat că arată cel mai bine pattern-ul principal de joc al băieților lui Eddie Howe.

După cum se vede din grafic, Kieran Trippier e jucătorul esențial pe faza de atac, de la triunghiurile pe care acesta le formează cu Longstaff și Almiron plecând mai toate cele mai periculoase acțiuni de atac. Bruno Guimaraes este ancora de la mijlocul terenului, în timp ce vârful de atac, fie că e Callum Wilson (cum s-a întâmplat pe Ettihad) sau Alexander Isak, se demarcă multe în lateral unde încearcă să intre în un-doi-uri și combinații cu cei din flancuri. Sezonul excelent al lui Miguel Almiron s-a datorat mult ieșirilor din „dispozitiv” ale atacantului lui Newcastle, care deseori reușea un un-doi sau îi crea un spațiu liber paraguayanului.

Liverpool

Când Liverpool își va rezolva problemele de la mijlocul terenului, va redeveni o echipă de temut în fotbalul european. Calitățile fizice și demarcările lui Darwin Nunez îi dau lui Jurgen Klopp o multitudine de variante de joc, iar adversărilor bătăi de cap pentru că uruguayanul e excelent în a se demarca exploziv pe contraatac sau a primi mingea cu spatele la poartă într-un atac pozițional. Graficul de mai jos din victoria 7-0 cu Manchester United arată un Liverpool care a alternat ambele „cărți de joc” la fel de bine, profitând de greșelile adversarilor în multe rânduri. Prima parte  a meciului arată cum jucătorii l-au căutat mai des pe Nunez cu mingi mai lungi, perpendiculare, în timp ce la mijocul reprizei secunde, Cormoranii au căutat să facă superioritate în banda dreaptă, acolo unde Konate, Trent, Salah, Elliot, Gakpo și Fabinho au creat un păienjeniș de unde au plecat trei din golurile din acea repriză.

Chelsea

După un început furtunos cu o mulțime de rezultate negative, Graham Potter pare să fi găsit o formulă echilibrată care să pună în valoare punctele forte ale echipei. Nu-i simplu când ai atâția jucători care ar prefera să joace în poziții centrale, iar acest 3-4-2-1 pare să fi stabilizat pentru moment atmosfera de pe Stamford Bridge. Graficul pare că arăta o echipă care construiește mult ca la handbal, pe semicerc, și în care coordonatorul de joc e Enzo Fernandez. Jocul echipei e deficitar la capitolul verticalizare și penetrare, un capitol la care echipele lui Potter au avut probleme de-a lungul timpului, iar preferințele (native?) ale lui Havetz sau Joao Felix de a primi balonul la picior și nu în profunzime contribuie și acestea la unele blocaje pe tranziția pozitivă în joc.

Pe DatoBHJ îl găsiți pe îl găsiți pe Twitter aici.

Tiki Tackle e o serie nouă pe Tackle.ro axată pe registrul tactic. Ne dorim să vorbim mai mult despre ceea ce se întâmplă pe teren și mai puțin despre ce se întamplă în afara lui. Mai mult despre lucrurile care contează acolo în iarbă și mai puțin despre ironii și glume de doi lei. Primele unsprezece episoade pot fi găsite aici.

Dacă ți-a plăcut ce tocmai ai citit,  alătură-te comunității de fani Premier League din România pe Facebook, abonează-te la newsletter-ul nostru, care vine în fiecare vineri, pe e-mail și pe Whatsapp, și urmărește-ne pe Facebook, Instagram, YouTube și Discord.