
În vara anului 1996, competiția numărul unu la nivel de echipe naționale avea să se dispute în Insulă sau „acasă la fotbal”, depinde de unde privești. La treizeci și șase de ani de la primul EURO, cel din Franța 1960, Campionatul European urma să se joace cu 16 echipe participante, de patru ori mai multe echipe decât în ediția inaugurală.
Cu ocazia găzduirii Turneului Final, englezii au rostit pentru prima dată sloganul binecunoscut și astăzi, „Football is coming home!”. La acea vreme, o altă chestiune de marketing a englezilor a fost emiterea unei ediții speciale a monedei de £2, cu o simbolistică destul de explicită. În centru vedem anul 1996 și cele 16 echipe participante, reprezentate prin inele de dimensiuni reduse. Foto puteți vedea mai jos:

Competiția a avut și un imn interesant, melodie la care englezii au revenit melancolic cu ocazia evoluției încurajatoare a favoriților, la turneul final al Campionatului Mondial din Rusia din 2018. Din nefericire pentru ei, Croația le-a spulberat speranțele în prelungiri și fotbalul nu a mai ajuns acasă.
În sfârșit, CE din 1996 a fost și primul turneu final unde a avut loc un atentat cu bombă. Cu o zi înainte de disputarea meciului din grupe dintre Germania – Rusia, care urma să aibă loc pe 15 iunie la Manchester, o dubă încărcată cu explozibil a fost detonată și a ajuns să rănească 212 persoane. Provisional Irish Republican Army au emis o declarație prin care au revendicat atentatul, însă la final au concluzionat că regretă rănirea civililor.
Revenind la fotbal, naționala României avea și ea să se numere printre cele șaisprezece participante. Ba chiar România venea pe „cai mari” la aceasta ediție aniversară, după Mondialul american. Pe 22 Mai 1996, naționala tricoloră era a zecea într-un clasament pe națiuni în Europa! Acest lucru s-a observat și în calificările pentru turneul final.
Poziționați într-o grupă ce astăzi ne-ar da fiori, România a reușit calificarea de pe primul loc, deși sorții ne puseseră în cale echipe precum: Franța, Slovacia, Polonia, Israel și Azerbaidjan. Deși francezii au reușit să ne învingă în toamna lui ’95 la București și aveau să termine grupa neînvinși, cocoșii galici s-au încurcat în Israel, Slovacia și Polonia, unde au remizat la zero de fiecare dată. Un parcurs asemănător cu al nostru, însă noi am reușit să obținem victorie în deplasarea din Slovacia, în ultima etapă, lucru ce ne-a propulasat la final pe primul loc al grupei.
Ultimele două etape din calificări au fost practic și teste oficiale în vederea participării la CE, deoarece calificarea a fost obținută din etapa a opta, cu remiza fără goluri din Polonia. Însă, meciul decisiv (și cel care a descătușat naționala) a fost chiar partida-tur cu polonezii, în urma căruia presa nota:

Rezumatul meciului din Ghencea îl puteți urmări aici: România – Polonia 2-1
Și clasamentul final al Grupei 1 din Preliminariile Euro 1996:
Naționala noastră, așa cum titra și Gazeta Sporturilor la vremea respectivă, era un angrenaj rodat, cu un lider clar în persoana lui Gheorghe Hagi. Gică era la al patrulea turneu final cu naționala României, după CE din ’84 și Mondialele din ’90 și ’94. Un veteran, cum s-ar spune, care avea lângă el fotbaliști de mare valoare precum: Dan Petrescu (Chelsea), Miodrag Belodedici (Villarreal), Ionuţ Lupescu (Bayer Leverkusen), Gheorghe Popescu (Barcelona), Ioan Ovidiu Sabău (Brescia), Florin Răducioiu (Espanyol), Dorinel Munteanu (FC Koln), Tibor Selymeş (Cercle Brugge) Gheorghe Mihali (Guingamp), Ovidiu Stângă (Salamanca) sau Viorel Moldovan (Neuchatel Xamax), iar aceștia erau doar „stranierii”.
Campionatul intern dădea lotului național deplasat în Anglia, un număr de fotbaliști la fel de mare ca cel al stranierilor și, totodată, la fel de valoros. Bogdan Stelea (Steaua), Daniel Prodan (Steaua), Marius Lăcătuş (Steaua), Florin Prunea (Dinamo), Constantin Gâlcă (Steaua), Anton Doboş (Steaua), Iulian Filipescu (Steaua), Adrian Ilie (Steaua), Ion Vlădoiu (Steaua) și Florin Tene (Rapid) completau lotul ce avea să „obțină”, din păcate, o mare contra-performanță.

Diferențe mari între lotul din preliminarii și cel definitivat pentru turneul final nu au fost, astfel mai jos regăsiți ambele variante:
LOTUL FOLOSIT ÎN PRELIMINARII: Stelea, Prunea, Stângaciu – D. Petrescu, D. Prodan, T. Selymes, Belodedici, Mihali, Doboş – I. Dumitrescu, I. Lupescu, Dorinel Munteanu, Gh. Popescu II, Hagi, Panduru, Lupu, Timofte I, Gâlcă, Timofte II, I. Sabău – Lăcătuş, Răducioiu, Vlădoiu, Fl. Cârstea, V. Moldovan (total 25 jucători).
LOTUL FOLOSIT LA TURNEUL FINAL: Stelea, Prunea – D. Petrescu, T. Selymes, Belodedici, D. Prodan, Doboş, Filipescu, Mihali – Hagi, I. Lupescu, Dorinel Munteanu, Gh. Popescu II, Gâlcă, O. Stângă – Ad. Ilie, Răducioiu, Lăcătuş, V. Moldovan, Vlădoiu (total 20 jucători). Au mai făcut parte din lot: Tene (p), I. Sabău (m).
Selecționerul era același de la turneul final al Campionatului Mondial din 1994, Anghel Iordănescu. Deci persistă întrebarea care ne frământă și în ziua de astăzi: ce anume nu a funcționat, din moment ce România nu a strâns niciun punct la acel turneu final?
Sorții ne-au trimis în grupa B la EURO, alături de Franța, Bulgaria și Spania. Teoretic, o grupă din care puteam reuși calificarea în sferturi. Pe francezi îi știam din preliminarii, deși acasă ne-au învins cu 1-3, rezultatul a fost pus sub aspectul relaxării din pricina calificării deja obținute la EURO. Bulgarii erau locul 4 de la CM, o națională asemănătoare ca stil și anvergură cu a noastră, iar spaniolii erau sfert-finaliști la CM din SUA, la fel ca noi.
Primul meci, în compania cocoșului galic, a fost unul disputat la Newcastle, pe St. James’ Park, în fața a 26,000 spectatori. Franța, condusă din teren de către dirijorul Zidane, acompaniat de Djorkaeff, Thuram, Desailly, Dugarry sau Karembeu, au reușit să învingă naționala noastră cu scorul de 1-0, prin reușita lui Dugarry din minutul 25.
Din păcate pentru microbistul român, a fost un gol deja-vu, unul care ne-a adus aminte de eroare lui Prunea, în sfertul de finală cu Suedia de la CM ’94. Doi ani mai târziu, Bogdan Stelea ieșea la fel de neinspirat, cu același rezultat.
Al doilea meci ne-a pus față în față cu naționala lui Stoichkov, ocupanții locului 4 la Cupa Mondială din 1994. Bulgarii se calificaseră la CE de pe locul secund, dintr-o grupă cu Germania, luându-le nemților trei puncte pe teren propriu. Bulgarii au învins atunci Manschaft-ul la Sofia, scor 3-2.
După prima etapă la European, bulgarii aveau 1 punct, ca urmare a egalului cu Spania. Pentru noi, partida devenea de o importanță majoră, singura care ne mai putea ține în calculele calificării fiind victoria. Am jucat în continuare „acasă” pe St. James’ Park, în fața celei mai reduse prezențe de la turneul final (19,000 spectatori)
Anghel Iordănescu, cunoscut ca fiind un tip consecvent, face o singură schimbare în primul 11, astfel că începe cu regretatul Didi Prodan în detrimentul lui Mihali. Meciul începe cum nu se poate mai rău pentru noi și încasăm golul de 1-0, care avea să fie și reușita decisivă. Autorul a fost nimeni altul decât Stoichkov, care a pedepsit defensiva României în urma a unei acțiuni chiar pe axul central. Cu toate acestea, scorul înregistrat la final pe tabelă a fost vehement contestat mai apoi de către tricolori, care reușiseră să marcheze prin Dorinel Munteanu, cu o ghiulea de la peste 20 de metri. Totuși, din nefericire pentru noi, golul nu a fost validat de către arbitru danez Peter Mikkelsen, pentru că niciunul dintre oficiali nu a observat că mingea a depășit linia porții.
https://youtu.be/IokgPHMRfQs
Ultimul meci, împotriva ibericilor, era fără nici o miză pentru tricolori. După două eșecuri, naționala își făcea bagajele de întoarcere. Pentru echipa Spaniei în schimb, meciul era vital pentru calificarea mai departe în sferturi. Elland Road din Leeds a fost gazda tricolorilor pentru ultima confruntare de la Euro. În fața a aproximativ 38,000 de spectatori, spaniolii începeau cu formația standard de la EURO, în timp ce la noi își făcea loc printre titulari un Adrian Ilie, Ovidiu Stîngă, Gâlcă, Doboș sau Prunea. Scenariul din primele două meciuri s-a repetat și acum. Mai exact, ibericii au înscris în prima repriză , în minutul 11, prin Manjarin. Răducioiu avea să marcheze unicul gol al tricolorilor la European, după aproape 20 de minute. Totuși, Amor reușea în cele din urmă să aducă victoria, în minutul 84 și astfel Spania reușea calificarea în sferturi, alături de Franța. Până la golul lui Amor, Bulgaria era în sferturi, fapt ce a dus la anumite acuze de blat, după aflarea rezultatului de către vecinii de la sud.
În concluzie, pentru microbiștii români această participare a reprezentat cea mai mare dezamăgire. Dacă pentru Campioantul Mondial din ’94, nu existau motive de a avea așteptări, la Europeanul din ’96, România venea cu un statut destul de bine clădit, în urma performanței din SUA. O națională pe care mulți o vedeau în fazele superioare, dacă nu cumva chiar câștigătoarea trofeului continental. Ce s-a întâmplat și ce ar fi putut provoca această frângere a elanului, după 6 ani de meciuri memorabile, va rămâne un mister.
Dacă îți place ce citești pe Tackle.ro:
- Abonează-te la newsletter-ul nostru săptămânal, prin e-mail.
- Urmărește-ne pe Facebook, Instagram, Twitter și Youtube.
- Ascultă podcast-ul Tackle Show pe Apple Music, Spotify, Anchor.fm sau pe Google Podcasts.