Tackle.ro îți aduce cele mai importante știri din Premier League într-un format concentrat, ușor de consumat. Iată ce s-a întâmplat recent în fotbalul englez.

Articol actualizat constant pe parcursul săptămânii.

8 ianuarie 2022

Vardy, Son – absențe în ianuarie

Jamie Vardy și Heung-min Son sunt unii dintre jucătorii cheie din Premier League care vor absenta în perioada următoare.

Brendan Rodgers a anunțat că vârful lui Leicester ar putea absenta până la două luni din cauza unei probleme la coapsă și ar putea reveni abia în luna martie. Clubul se confruntă cu foarte multe absențe, Rodgers confirmând că doar nouă jucători din prima echipă sunt disponibili în acest weekend pentru FA Cup. Jonny Evans a fost operat, tot la coapsă, urmând să rateze mare parte din restul sezonului.

Similar, Son va lipsi până spre finalul lunii după ce a fost schimbat în repriza a doua a partidei cu Chelsea din EFL Cup. „În ziua de după meci, Son a simțit o durere la mușchi. A fost scanat și acum așteptăm evaluarea medicilor. Este accidentat și probabil nu va lua parte la antrenamente până după pauza internațională,” a spus managerul lui Tottenham, Antonio Conte.

7 ianuarie 2022

West Ham îi prelungește contractul lui Michail Antonio

Michail Antonio a semnat o prelungire de contract cu West Ham United, a anunțat clubul. Atacantul va rămâne la club până în vara 2024, contractul având și o clauză de prelungire pe un an.

Antonio a marcat peste 50 de goluri în tricoul lui West Ham și a devenit marcatorul numărul 1 al clubului în Premier League. De la venirea sa, în 2015, atacantul a fost unul din piesele cheie ale echipei.

„Prelungirea contractului vine ca o recunoașterea a contribuției lui Antonio la succesul clubului în ultimii doi ani și atestă munca și angajamentul său de la sosirea în estul Londrei,” a menționat West Ham.

Southampton îl reține pe Caballero până la final de sezon

Southampton a decis să-i prelungească contractul lui Willy Caballero până la finalul sezonului. Portarul de 40 de ani a semnat cu echipa din sudul Angliei în decembrie, venind ca înlocuitor de urgență a lui Alex McCarthy și Fraser Forster, care erau accidentați.

Caballero semnase un contract pe termen foarte scurt, care ar fi trebuit să expire pe 5 ianuarie. Argentinianul va rămâne acum la echipă până la finalul sezonului.

https://twitter.com/SouthamptonFC/status/1479392367866118147

Philippe Coutinho, împrumutat de Aston Villa

Aston Villa l-a împrumutat pe Philippe Coutinho până la finalul sezonului. Brazilianul de 29 de ani se întoarce în Premier League sub comanda lui Steven Gerrard, fostul său coechipier din perioada în care a evoluat la Liverpool.

Împrumutul conține și o clauză de cumpărare de la Barcelona și este o lovitură de imagine pentru Villa, care va plăti mare parte din salariul jucătorului de-a lungul sezonului.

https://twitter.com/AVFCOfficial/status/1479385109736394754

Newcastle confirmă achiziția lui Kieran Trippier

Fundașul dreapta al lui Atletico Madrid, Kieran Trippier, este acum fundașul dreapta al lui Newcastle. Primul transfer al noii ere de la clubul din nordul Angliei a fost confirmat de către club. Trippier, în vârstă de 31 de ani, a semnat un contract pe doi ani și jumătate. Prețul său se vehiculează să fi fost în jur de 12 milioane de lire – o afacere excelentă pentru Newcastle.

„Mă bucur că mă alături unui club fantastic. M-am simțit foarte bine la Madrid, dar când am aflat de interesul lui Newcastle și al lui Eddie Howe, cu care am lucrat în trecut, am știut că aici voi dori să ajung,” a declarat Trippier. „Sunt conștient că avem mult de lucru și cunosc bine nivelul Premier League. Acesta este un club extraordinar, cu mulți jucători foarte talentați. Abia aștept să încep și să intru pe teren pe St. James’ Park în calitate de jucător Newcastle.”

La rândul său, Eddie Howe a declarat: „Îmi face mare plăcere să-i urez bun venit lui Kieran la Newcastle United. Îi admir calitățile de mult și i-am urmărit cariera, așa că nu am ezitat când am avut oportunitatea de a-l cumpăra.”

„Am muncit mult la planul pentru fereastra de transferuri din ianuarie, cu mult înainte să înceapă, iar asta se vede în rapiditatea acestei achiziții. Vreau să mulțumesc tuturor celor implicați, în special proprietarilor noștri, și abia aștept să lucrez cu Kieran din nou la antrenamente.”

FA Cup continuă cu turul trei

Începând de astăzi, turul trei al FA Cup se joacă pe 32 de stadioane din Anglia. Manchester City se deplasează la Swindon Town pentru singura partidă programată vineri, la ora 22:00, urmând ca sâmbătă, duminică și luni să se joace restul partidelor.

Turul trei este momentul tradițional de la începutul anului în care cluburile din Premier League intră în competiție.

Watford anunță achiziția lui Samir

Watford și-a întărit din nou lotul după achiziția brazilianului Samir, de la Udinese. Fundașul central de 27 de ani a semnat un contract pe trei ani și jumătate și va purta numărul 22 la echipa care speră să se salveze de la retrogradare. Samir a jucat aproape 150 de meciuri pentru Udinese în Serie A.

https://twitter.com/WatfordFC/status/1479154547960553473

Între timp, noi transferuri sunt pregătite pentru săptămânile următoare. Aston Villa l-ar putea aduce împrumut pe Philippe Coutinho de la Barcelona, deși Steven Gerrard nu a dorit să vorbească despre posibilitate la conferința sa de presă de joi.

Împrumutul lui Axel Tuanzebe la Napoli este pregătit, precum și transferul lui Kieran Trippier la Newcastle.

6 ianuarie 2022

Pep Guardiola, infectat COVID-19

Manchetser City a anunțat că Pep Guardiola și asistentul său, Juanma Lillo, au fost testați pozitiv COVID-19. Cei doi vor rata meciul din FA Cup cu Swindon Town de vineri seară și sunt în izolare.

Clubul a anunțat că 7 jucători ai primei echipe se află în izolare, alături de 14 membri ai staffului.

Richard Arnold îl va înlocui pe Ed Woodward din februarie la Man Utd

Manchester United a anunțat că plecarea lui Ed Woodward din rolul de vice-președinte executiv de la 1 februarie. Woodward ar fi trebuit să părăsească clubul la finalul anului după ce decizia inițială a fost anunțată în primăvară.

Richard Arnold este cel care îl va înlocui pe Woodward, urmând să ia în primire un rol de CEO. În vârstă de 51 de ani, Arnold deține în prezent funcția de Group Managing Director la United.

„Sunt onorat că am ocazia să lucrez pentru acest club grozav și fanii săi. Sunt determinat să răsplătesc această onoare în orice fel pot,” a declarat Arnold.

Joel Glazer a spus despre numirea lui Arnold: „Așteptăm cu nerăbdare ca Richard și echipa sa de leadership să aducă o nouă fază a evoluției clubului, cu planuri ambițioase de investiții pe Old Trafford, întărirea relațiilor noastre cu fanii și orientarea spre cele mai importante obiective – victoriile de pe teren.”

Sean Dyche, testat pozitiv pentru COVID-19

Managerul lui Burnley are COVID-19 și se află în izolare, a anunțat clubul. Sean Dyche nu va putea lua loc pe bancă la meciul din FA Cup al Burnley de sâmbătă, împotriva Huddersfield Town.

Burnley a fost una dintre echipele cele mai afectate de amânările de meciuri din Premier League, având cu patru partide mai puțin disputate decât ar fi trebuit în acest punct al sezonului. Una din cele patru a venit ca urmare a vremii nefavorabile.

5 ianuarie 2022

Arsenal v Liverpool, amânat de EFL

Mașna tur a semifinalei Cupei Ligii dintre Arsenal și Liverpool a fost amânată după cererea lui Liverpool de ieri.

„EFL a păstrat un dialog constant cu clubul în ultimele 48 de ore pentru a înțelege dacă meciul poate fi jucat, însă noutățile semnificative din această perioadă au dus la raportarea unui număr crescând de cazuri COVID-19 la club,” se arată într-un comunicat.

Dubla-manșă își va desfășura, astfel, primul meci pe Anfield, pe 13 ianuarie, urmând ca turul să fie jucat drept mașna a doua, pe 20 ianuarie.

Pep Lijnders, infectat COVID-19

Managerul asistent al lui Liverpool, Pep Lijnders, este infectat COVID-19, a anunțat clubul. Lijnders a condus echipa de pe banca tehnică în absența lui Jurgen Klopp în weekend, iar acum va lipsi la rândul său cel puțin o săptămână.

Liverpool așteaptă un răspuns din partea EFL în ce privește cererea de amânare a manșei tur cu Arsenal, din semifinalele Carabao Cup. Meciul ar urma să aibă loc joi seara. Următoarea partidă pentru Liverpool ar trebui să fie turul trei al FA Cup, împotriva echipei de liga 3 Shrewsbury Town. Meciul este programat duminică, pe Anfield.

Liverpool a anunțat ulterior că a închis baza de antrenament miercuri, ca urmare a creșterii abrupte a cazurilor COVID-19 înregistrate la club.

Kieran Trippier va reveni în Premier League, la Newcastle

Jucătorul lui Atletico Madrid va face vizita medicală astăzi înaintea unui transfer mult așteptat de Newcastle și noua sa conducere. Fundașul dreapta va fi protagonistul unui transfer în valoare de 12 milioane de lire.

Aducerea lui Trippier reprezintă punctul de pornire al revirimentului așteptat de Newcastle după preluarea clubului de către un consorțiu saudit. Jucătorul de 31 de ani a jucat 83 de meciuri la Atletico după plecarea sa din Premier League, unde a evoluat pentru Tottenham și Burnley. Trippier este un om de bază și în naționala Angliei, cu care a participat la EURO 2020 anul trecut.

În alte noutăți din sfera transferurilor, Wolverhampton a confirmat transferul mijlocașului central japonez Hayao Kawabe. Acesta a jucat în prima jumătate a sezonului la Grasshoppers Zurich. În vârstă de 26 de ani Kawabe are și patru apariții în echipa națională a Japoniei. Mijlocașul a semnat un contract pe trei ani și jumătate cu Wolves și va fi împrumutat pentru a încheia sezonul alături de Grasshoppers, în Elveția.

Brighton a anunțat achiziția tânărului polonez Kacper Kozłowski. Acesta vine de la Pogon Szczecin și are deja o experiență importantă jucând pentru echipă în prima ligă poloneză, precum și în echipa națională. Kozłowski a devenit în vară, la EURO 2020, cel mai tânăr jucător care a jucat vreodată la un Campionat European. Mijlocașul va fi împrumutat imediat la liderii-surpriză din prima ligă belgiană, Royale Union St-Gilloise, și a costat-o pe Brighton 8 milioane de lire. Kozłowski a semnat un contract pe patru sezoane și jumătate cu Brighton.

https://twitter.com/OfficialBHAFC/status/1478652541495824385

Watford a anunțat la rândul ei un nou transfer – fundașul stânga Hassane Kamara a ajuns la club de la OGC Nice, semnând un contract pe trei ani și jumătate. În vârstă de 27 de ani, Kamara a jucat 11 meciuri în prima ligă franceză în acest sezon, unde Nice se află pe locul secund.

Între timp, jucătorul polivalent al lui Arsenal, Ainsley Maitland-Niles este aproape de un împrumut la Roma antrenată de Jose Mourinho. Englezul este așteptat să facă mutarea în această săptămână pentru o sumă în jurul a 500 de mii de lire, fără a exista o opțiune de cumpărare din partea clubului italian.

Lukaku și-a cerut scuze pentru interviul de săptămâna trecută

Thomas Tuchel a confirmat că Romelu Lukaku și-a cerut scuze pentru interviul acordat Sky Italia în care s-a declarat nemulțumit de situația de la Chelsea. Managerul german l-a reprimit la antrenamentele primei echipe încă de luni pe atacantul adus de la Inter pentru €115m în această vară.

„Mă bucur că ne-am făcut timp să vorbim despre situație într-un mod calm. Asta am făcut, el și-a cerut scuze și este din nou la antrenamente astăzi,” a declarat Tuchel. „A fost important ca eu să înțeleg că situația nu a fost creată intenționat de Romelu. Nu este așa un episod important precum l-a făcut lumea să pară. Nu este nici ceva minor, însă trebuie să rămânem calmi și să-i acceptăm scuzele.”

Lukaku a lipsit din lotul lui Chelsea pentru meciul cu Liverpool din weekend după publicarea de către Sky Italia a unui interviu cu belgianul. Interviul nu fusese aprobat de echipă, iar pregătirea meciului avea de suferit dacă Lukaku rămânea în echipă, conform lui Tuchel.

Atacantul declarase că situația sa la Chelsea îl nemulțumește, menționând în repetate rânduri apropierea sa de Inter, echipa cu care a câștigat Serie A sezonul trecut.

Lukaku este așteptat să rămână la echipă în viitorul apropiat, un împrumut sau o plecare definitivă de la Chelsea fiind extrem de improbabile.

Mai mult, Chelsea a publicat marți seara un interviu cu Romelu Lukaku în care belgianul își cere scuze în mod public de la fani, staff și coechipieri pentru interviul acordat Sky Italia la finalul anului.

4 ianuarie 2022

Liverpool cere amânarea semifinalei EFL Cup

Liverpool a cerut în mod oficial amânarea primei manșe a semifinalei Carabao Cup, împotriva lui Arsenal. EFL va analiza cererea și o concluzie este așteptată în cursul zilei de miercuri.

Clubul a anunțat noi cazuri COVID-19 în rândul jucătorilor și staffului, iar antrenamentul de marți al echipei a fost anulat. Jurgen Klopp este la rândul său în izolare după ce a lipsit de pe bancă la meciul cu Chelsea din Premier League. Printre alți absenți bolnavi se află Alisson, Roberto Firmino sau Joel Matip, în timp ce alți jucători ai primei echipe sunt accidentați sau plecați la Cupa Africii.

Partida tur dintre Liverpool și Arsenal ar trebui să aibă loc joi, 6 ianuarie, pe Emirates. Returul este programat o săptămână mai târziu, pe Anfield. Jurgen Klopp a sugerat în repetate rânduri că ar prefera ca semifinalele Cupei Ligii să aibă loc într-o singură manșă, în locul structurii actuale.

Everton, la a doua achiziție a iernii

Everton a confirmat achiziția lui Nathan Patterson de la Rangers. Suma de achiziție se vehiculează a fi în jurul a 11 milioane de lire, iar jucătorul a semnat un contract pe cinci ani și jumătate.

Un tânăr de 20 de ani, Patterson a fost una dintre țintele principale de transfer ale echipei încă din vară, și joacă pe postul de fundaș dreapta, putând evolua și pe flancul opus. În ciuda vârstei fragede, Patterson are deja șase apariții în tricoul echipei naționale a Scoției.

„Sunt extrem de încântat că am semnat cu Everon și abia aștept să încep treaba,” a declarat Patterson. „A fost o alegere simplă. Everton este un club uriaș cu o istorie bogată, iar fanii sunt extraordinari. […] Pe termen lung îmi doresc să devin un om de bază în primul unsprezece și să câștig câteva trofee pentru fani.”

Patterson este a doua achiziție a iernii a celor de la Everton, după venirea lui Vitaliy Mykolenko în prima zi a anului.

https://twitter.com/Everton/status/1478381454115721222

Southampton, cumpărat de Sport Republic

Southampton a anunțat că Sport Republic a preluat pachetul majoritar de acțiuni al echipei. Firma este condusă de investitorul sârb Dragan Solak, un om de afaceri consacrat din domeniul televiziunii, care deține printre altele operatorul de cablu United Group.

Fostul patron, Gao Jisheng, a renunțat la acțiunile sale, care însumează 80% din clubul din sudul Angliei, în timp ce Katharina Liebherr continuă să dețină 20% din acțiuni.

Fostul director de fotbal al Brentford, Rasmus Ankersen, este la rândul lui implicat în proiect, precum și investitorul Henrik Kraft, Președintele Sport Republic.

https://twitter.com/SouthamptonFC/status/1478392027192700928

Cluburile cheamă jucătorii împrumutați înapoi

Problemele de lot sau planurile schimbătoare au făcut ca mai multe cluburi să-și cheme înapoi în lotul echipei mari jucători care au fost împrumutați în divizii inferioare.

Wolverhampton l-a adus înapoi în lot pe Dion Sanderson, jucător împrumutat la Birmingham în 2021. Ryan Giles s-a întors la rândul său la Wolves după ce a petrecut prima jumătate de sezon la Cardiff, unde a evoluat promițător în 21 de meciuri. De asemenea, Aston Villa i-a readus în lot pe Louie Barry și Arjan Raikhy, care nu s-au antrenat până acum sub comanda lui Steven Gerrard. Barry a jucat puțin în League One, la Ipswich, în timp ce Raikhy fusese împrumutat la Stockport, în liga a cincea.

O mutare similară a avut loc la finalul anului și în lotul lui Newcastle, care l-a reprimit pe Matty Longstaff după împrumutul la Aberdeen, în Scoția. Mai multe cluburi din Premier League au avut probleme în ce privește numărul de jucători din loturile lor în această perioadă afectată de epidemii COVID-19, așa că nu ar fi de mirare să vedem jucători chemați înapoi și la alte cluburi.

Rezultatele etapei

Chelsea și Liverpool au remizat, 2-2, în cel mai așteptat meci al rundei – un rezultat nemulțumitor pentru cele două formații, dar perfect pentru Manchester City, care are acum un avans de 10 puncte în fruntea Premier League după victoria controversată cu Arsenal.

Victorii importante au înregistrat însă Leeds, Brighton, Brentford și West Ham în meciuri interesante, cu goluri. Manchester United a pierdut luni seară pe teren propriu cu Wolves în ultimul meci al etapei.

3 ianuarie 2022

94 noi teste pozitive COVID-19 în Premier League

Premier League a anunțat că 94 de teste din cele 14,250 efectuate în ultima săptămână au returnat un rezultat pozitiv. Numărul a scăzut față de săptămâna trecută, când au fost înregistrate 103 cazuri.

„Aceasta este prima scădere în numărul de rezultate pozitive de acum opt săptămâni,” a menționat liga. „Siguranța tuturor este prioritară și Premier League ia toate măsurile de precauție ca răspuns la impactul variantei Omicron. Liga s-a întors la măsurile de urgență implementate și a sporit testarea jucătorilor și a staffului.”

Thiago Silva își prelungește contractul cu Chelsea

Fundașul brazilian de 37 de ani a semnat o prelungire de contract pe încă un an cu câștigătoarea Champions League. Silva va evolua la Chelsea până la finalul sezonului 2022/23.

„Este o reală plăcere pentru mine să joc aici, la Chelsea. Nu aș fi crezut că voi evolua la acest club grozav timp de trei ani, așa că sunt foarte fericit să rămân pentru încă un sezon,” a declarat jucătorul.

Silva a sosit la Chelsea în vara lui 2020 de la PSG și a devenit un om cheie pentru apărarea echipei sub comanda lui Thomas Tuchel, impresionând în ciuda vârstei sale.

Contractul lui Silva era un subiect important de discuție în rândul urmăitorilor lui Chelsea. Antonio Rudiger, Andreas Christensen și Cesar Azpilicueta rămân la rândul lor fără echipă la finalul sezonului în caz că nu semnează o prelungire cu clubul londonez.

https://twitter.com/ChelseaFC/status/1478056424685113346

2 ianuarie 2022

Romelu Lukaku nu este în lot pentru meciul cu Liverpool

Bătăile de cap pentru Chelsea continuă după ce Romelu Lukaku a oferit un interviu Sky Italia în care și-a exprimat nemulțumirile vizavi de noul său rol la Londra și de dorința de a se întoarce „într-o zi” la Inter. Interviul nu fusese aprobat de club și a cauzat nemulțumiri în rândul său. Thomas Tuchel a discutat cu atacantul adus de la Inter pentru €115m în vară și urma să ia o decizie în vederea penalizării sale financiare sau sportive. Belgianul va lipsi din lotul echipei, finalmente.

Tuchel s-a declarat surprins și nemulțumit la momentul respectiv, spunând: „Nu ne-a picat bine. Interviul a adus un zgomot de care nu aveam nevoie. Nu vrem să facem din asta ceva mai mare decât este. Uneori e ușor să luăm declarații în afara contextului și să facem titluri mari după care să ne dăm seama că lucrurile nu sunt atât de serioase. Avem nevoie de un mediu calm care să ne permită să ne concentrăm, iar aici nu ne ajută. Este o surpriză, pentru că nu l-am simțit a fi nefericit. Chiar din contră.”

Lukaku a declarat în interviul cu Sky Italia: „Fizic, mă simt bine, dar nu sunt fericit cu situația de la Chelsea. Tuchel a ales să joace în alt sistem. Nu voi renunța să lupt și voi fi profesionist. […] Acum este momentul potrivit pentru a-mi exprima sentimentele. Mereu am spus că o am pe Inter în minte. Știu că mă voi întoarce la Inter. Chiar cred asta și iubesc Italia.”

1 ianuarie 2022

Axel Tuanzebe este aproape de un împrumut la Napoli

Manchester United se află în negocieri pentru împrumutul lui Axel Tuanzebe la Napoli. Fundașul de 24 de ani este momentan împrumutat la Aston Villa, însă înțelegerea este așteptată să fie oprită pentru a facilita mutarea sa la Napoli, în Serie A. Tuanzebe a jucat doar două meciuri sub comanda lui Steven Gerrard la Villa, totalizând opt minute de joc din două apariții de pe bancă. Englezul își dorește să evolueze constant, iar Manchester United ar urma să primească €600k pentru împrumutul său până la finalul sezonului, plus bonusuri în funcție de performanțe.

Jürgen Klopp infectat COVID-19

Managerul lui Liverpool, Jürgen Klopp, va lipsi de pe bancă la meciul cu Chelsea de duminică după ce a fost testat pozitiv pentru COVID-19. Klopp este cel mai recent caz în rândul antrenorilor din Premier League după ce recent Mikel Arteta, Patrick Vieira și Steven Gerrard au lipsit din cauza virusului. Managerul asistent Pep Lijnders îi va lua locul pe bancă lui Klopp în deplasarea de la Londra, un meci foarte important în economia clasamentului.

Liverpool s-a confruntat cu absențe datorate COVID-19 și în rândul jucătorilor și a staffului recent și vine după ce a pierdut puncte prețioase în lupta pentru titlu în ultimele două etape (2-2 la Tottenham și 0-1 la Leicester).

Everton l-a transferat pe Vitaliy Mykolenko

Primul transfer important din 2022 a venit din partea lui Everton, care l-a adus pe ucraineanul Vitaliy Mykolenko de la Dynamo Kiev. Suma transferului se apropie de 18 milioane de lire. „Mutarea la Everton este un pas mare și important în viața mea. Am 22 de ani, dar nu mă mai simt ca un tânăr. Am experiență la nivel european și sper să continui să cresc ca jucător,” a declarat tânărul, care a semnat un contract pe patru ani și jumătate.

Mykolenko este un fundaș stânga și este așteptat să-l înlocuiască pe Lucas Digne în lot. Francezul este dorit de Chelsea în urma prelungirii accidentării lui Ben Chilwell și a problemelor de comunicare dintre el și managerul Rafa Benitez. Everton se află pe locul 15 după o primă jumătate de sezon mult sub așteptări, dar problematică din punct de vedere al accidentărilor.

https://twitter.com/Everton/status/1477218632237260802

Newcastle l-a ofertat pe Kieran Trippier

Fereastra de transferuri s-a deschis odată cu venirea anului nou, iar Newcastle nu are timp de pierdut. Echipa care se află în zona retrogradării a înaintat o ofertă oficială către Atletico Madrid pentru transferul lui Kieran Trippier, conform mai multor surse. Fundașul dreapta este una din țintele principale ale echipei din nordul Angliei care are nevoie de întăriri pentru a evita retrogradarea sub conducerea noului consorțiu saudit.

Trippier a jucat timp de două sezoane și jumătate pentru Atletico în urma transferului său de la Tottenham și este titular în naționala Angliei. În cazul în care ajunge la Newcastle, jucătorul este așteptat să se alăture altor 4-5 transferuri pe care clubul speră să le confirme în această lună. Noi fundași, un mijlocaș și un atacant sunt pe „lista de cumpărături”.


Dacă ți-a plăcut ce tocmai ai citit,  alătură-te comunității de fani Premier League din România pe Facebook, abonează-te la newsletter-ul nostru, care vine în fiecare vineri, pe e-mail și pe Whatsapp, și urmărește-ne pe FacebookInstagramYouTube și Discord.

Dan Dracea este jurnalist și specialist în comunicare. În echipa Tackle.ro de la finalul anului 2017, Dan și-a asumat rolul de moderator al emisiunii Tackle Show. Se joacă prea des și scrie prea puțin.

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *