
Bine te-ai conectat la buletinul de transferuri Tackle. Avem mutări confirmate, zvonuri bine coapte și nu numai. Să trecem la treabă!
Ce s-a întâmplat în ultima săptămână?
Ce înțelegem prin “ultima saptămână”? Timpul scurs de la cel mai recent buletin de transferuri Tackle.
- Jannik Vestergaard (29 de ani) este noul fundaș central al lui Leicester, după un transfer de aproximativ 15 milioane de Lire. Danezul a fost omul potrivit (intrat în ultimul an de contract la Southampton, după un sezon individual bun), în contextul potrivit (accidentarea lui Fofana a forțat un transfer în centrul apărării).
- Joe Willock (mijlocaș central, 21 de ani) a ajuns înapoi la Newcastle, ca transfer definitiv, după ce Arsenal, s-a hotărât, în sfârșit, să accepte oferta Coțofenelor. Primul transfer al verii pe St. James Park a venit după mijlocul lunii august.
- Yoane Wissa (extremă stânga, 24 de ani) a ajuns la Brentford, după ce marcase 10 goluri și reușise 5 pase decisive pentru Lorient, în sezonul trecut de Ligue 1. Legenda spune că a fost primit în vestiarul lui Albinelor cu tradiționalul: „Yoane, Yoane, toată lumea doarme…”.
- Ben Davies, enigmaticul fundaș central transferat de Liverpool de la Preston în plină criză a acidentărilor în sezonul trecut, tocmai a fost împrumutat la Sheffield United.
- Chelsea continuă să ne surprindă, vânzând aproximativ un jucător pe zi (împrumuturile n-are sens să le mai numărăm, sunt zeci):
- Tammy Abraham (atacant, 23 de ani) a fost vândut la AS Roma, pentru 35 de milioane de Lire, cu o clauză de răscumpărare pentru Chelsea (valabilă din 2023), de 80 de milioane de Lire. Un atacant englez și un fundaș central englez în aceeași echipă de Serie A, cu Mourinho pe bancă? Ce echipă ciudată va fi AS Roma…
- Deși pare de necrezut, Kenedy (mijlocaș stânga, 25 de ani) încă este jucătorul lui Chelsea și tocmai a fost împrumutat la Flamengo (unde va ajunge și Andreas Pereira, de la Manchester United, în curând).
- Michy Batshauyi (atacant, 27 de ani) a fost împrumutat la Beșiktaș, unde a ajuns și algerianul Rachid Ghezzal (29 de ani), vândut de Leicester pentru 2.5 milioane de Lire.
Zvonurile de transferuri în Premier League…
…cu cea mai mare probabilitate de a se transforma în realitate.
- Arsenal s-a înțeles cu Real Madrid pentru cel care, aparent, ar fi fost principala lor țintă toată vara: Martin Ødegaard. 36 de milioane de Lire ar fi suma de transfer, ceea ce l-ar face pe căpitanul Norvegiei să devină cel mai scump norvegian din istoria fotbalului, asta până când va pleca Haaland de la Borussia Dortmund. Concluzionarea acestor tratative dintre Tunari și ar explica lipsa unei mișcări decisive pentru James Maddison de la Leicester.
- Tot Arsenal rămâne în prim-plan cu unul dintre cele mai bizare potențiale transferuri ale verii: Aaron Ramsdale de la Sheffield United. De ce vor Tunarii să dea aproximativ 25 de milioane de Lire pe un portar care a încasat 125 de goluri, în 75 de meciuri jucate în ultimele două sezoane, pentru două echipe retrogradate? În comparație, Bernd Leno, portarul al cărui rival ar fi Ramsdale, are 76 de goluri încasate în 69 de meciuri și 19 clean sheets (vs 11 ale lui Ramsdale). O mutare fără niciun sens, care definește lipsa de viziune a lui Arsenal.
- De la Chelsea va continuă exodul de jucători decenți, din sutele pe care, aparent, îi deține clubul:
- Emerson Palmeiri (al treilea fundaș stânga în ierarhia curentă a Albaștrilor) va ajunge la Lyon în următoarele 2-3 zile.
- Davide Zappacosta (al treilea fundaș dreapta al clubului) va ajunge la Fiorentina.
- Tiemoue Bakayoko, care încă este jucătorul lui Chelsea, e în discuții cu AC Milan (unde a mai jucat), fiind dorit de mai multe cluburi din Italia și Franța.
- Nesfârșitele negocieri ale lui Tottenham continuă pentru fundașul central japonez Takehiro Tomiyasu (22 de ani) și un acord cu Bologna este aproape, iar această frază afost preluată în totalitate din articolul de săptămâna trecută.
Negocieri de transferuri care au loc…
…dar despre care nu putem spune că sunt aproape de vreo finalitate.
- Harry Kane nu a prins lotul de meci la victoria lui Spurs cu Manchester City și nu a făcut deplasarea pentru meciul din preliminariile Conference League cu Paços de Ferreira. Decarul se antrenează și „este respectuos” în zilele rămase până la transferul la Manchester City.
- După ce au jucat în toate cele 6 meciuri amicale ale lui Arsenal în presezon, Lacazette și Aubameyang au lipsit din prima etapă de campionat (înfrângere cu Brentford). De ce? „Illness”. E boală grea să nu-ți mai placă locul tău de muncă, indiferent care ar fi motivul. Despre Aubameyang se zvonește că l-ar vrea Barcelona, în ceea ce-l privește pe Lacazette, e liniște. Oricare dintre ei ar pleca, Arsenal trebuie să cheltuie bani serioși pe un atacant.
- Nicio știre nouă despre Joules Kounde de la Sevilla (dorit de CheNimic nou la Manchester United și nici la Liverpool în acestă perioadă.
Toate transferurile care se fac vara asta în Premier League le găsești pe Tackle.ro.
Dacă ți-a plăcut ce tocmai ai citit, alătură-te comunității de fani Premier League din România pe Facebook, abonează-te la newsletter-ul nostru, care vine în fiecare vineri, pe e-mail și pe Whatsapp, și urmărește-ne pe Facebook, Instagram, YouTube și Discord.