Bine te-ai conectat la buletinul de transferuri Tackle. Avem mutări confirmate, zvonuri bine coapte și nu numai. Să trecem la treabă!

Ce s-a întâmplat în ultima săptămână?

Ce înțelegem prin „ultima saptămână”? Săptămâna care a trecut de la cel mai recent buletin de transferuri Tackle.

  • Transferul lui Patson Daka (atacant, 22 de ani), de la Red Bull Salzburg, la Leicester, a fost confirmat oficial. 27 de milioane de Lire este suma de transfer. Iheanacho, Daka, Vardy, ce opțiuni are Brendan Rodgers pentru atacul Vulpilor! Tot la Leicester a fost anunțat și transferul lui Boubakary Soumaré (mijlocaș central/defensiv, 22 de ani), de la Lille, pentru o sumă de aproximativ 17 milioane de Lire.
  • Manchester United a anunțat acordul cu Borussia Dortmund pentru transferul lui Jadon Sancho. Urmează vizita medicală și fotografiile cu tricoul, poate că după debutul cu gol la EURO 2020, în finala câștigată de Anglia…
  • Norwich a confirmat zvonul care circula de câteva zile: l-a împrumutat pe Billy Gilmour (mijlocaș central, 12 ani), de la Chelsea, pentru un sezon.
  • Southampton l-a transferat pe Romain Perraud (fundaș stânga, 23 de ani) de la Brest. Noul titular din flancul stâng al defensivei Sfinților și exodul din Ligue 1, grav afectată de noul contract, redus, de drepturi de televizare, continuă!

Zvonurile de transferuri în Premier League…

…cu cea mai mare probabilitate de a se transforma în realitate

  • Arsenal îi va aduce un concurent pe post scoțianului Kieran Tierney și alesul este Nuno Tavares (fundaș stânga, 21 de ani), de la Benfica. Tot Tunarii pare că s-ar fi înțeles cu  pentru mijlocașul central, negociază cu Sassuolo pentru excelentul lor mijlocaș central Manuel Locatelli (23 de ani), iar Mattéo Guendouzi (care nu e deloc în relații bune cu Arteta) va ajunge la Marseille (a avut ofertă și de la Benfica, dar jucătorul vrea în Franța natală). Vară incendiară pe Emirates, înaintea unui sezon care-i va defini traiectoria de carieră lui Mikel Arteta.
  • Care este următoarea țintă a lui Manchester United în luna iulie? E un fundaș central ar fi mutarea logică și se pare că Varane (28 de ani) este principala țintă, dar interesate sunt și PSG, dar și Chelsea. Poate încă un mijlocaș central (Scholes ar fi perfect), poate un atacant?
  • Ryan Bertrand (fundaș stânga, 31 de ani), liber de contract după despărțirea de Southampton, va semna cu Leicester. Bertrand este câștigător de Liga Campionilor, a și fost titular în finala adjudecată de Chelsea în fața lui Bayern, în 2012, iar la Leicester se va lupta cu puștiul Luke Thomas (20 de ani) pentru un loc pe banda stângă, dar și cu James Justin (de meserie fundaș dreapta), după ce revine din accidentare.

Negocieri de transferuri care au loc…

…dar despre care nu putem spune că sunt aproape de vreo finalitate.

  • Manchester City nu îl vânează doar pe Harry Kane, ci și pe Jack Grealish. E mult mai probabilă mutarea lui Grealish, pentru că Aston Villa deja pare că recrutează în compensație. De urmărit suma de transfer, probabil peste 70 de milioane de Lire, la concurență cu transferul lui Sancho la Man United.
  • Declan Rice (mijlocaș central/defensiv, 22 de ani) este evaluat de West Ham la 100 de milioane de Lire, în timp ce jucătorul nu prea ar vrea un contract nou, ci mai degrabă să fie informat când întreabă de el echipe precum Manchester City, Manchester United sau Chelsea.
  • Vă spuneam săptămâna trecută că Ben White va fi noul fundaș central al lui Arsenal, dar se pare că, între timp, Everton ar fi făcut o ofertă chiar mai mare decât cea a Tunarilor către Brighton (în jur de 50 de milioane de Lire). Să aleagă White un pas următor în carieră sub conducerea lui Arteta sau alături de Rafa Benitez, unul dintre cei mai buni manageri defensivi din ultimii 20 de ani?

Între timp, doar Crystal Palace a rămas singurul club din Premier League care nu are manager, după ce Everton l-a confirmat pe Rafa Benitez și Spurs au reușit să convingă pe cineva care să aibă puls (Nuno Espirito-Santo) să preia echipa. Zvonurile spun că Patrick Vieira va fi noul antrenor de pe Selhurst Park, dar va avea nevoie și de un lot… Despre asta într-o ediție viitoare.

Ca întotdeauna, toate transferurile care se fac vara asta în Premier League le găsești pe Tackle.ro.

Dacă ți-a plăcut ce ai citit pe Tackle.ro, abonează-te la newsletter-ul nostru, care vine în fiecare vineri, pe e-mail și pe Whatsapp.

Diavol roșu de când regele Angliei era un francez. Specialist în management de servicii IT, meșteșugar de cuvinte în timpul liber. Fondator al grupului de fani Premier League România și ctitor al acestui site.

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *