La final de an, care au fost cele mai importante 11 momente din fotbalul mondial în 2021? Le-am ordonat cronologic.

Înlocuirea lui Frank Lampard cu Thomas Tuchel la Chelsea

Niciodată nu poate fi o decizie ușoară să concediezi o legendă adorată de fani, care, din întâmplare, mai este și golgeterul all-time al clubului, însă Chelsea l-a dat afară pe Frank Lampard când echipa era pe locul 9 în clasament și urma o dublă în Liga Campionilor cu Atletico Madrid, echipa care conducea campionatul Spaniei. Pe 25 ianuarie a fost concediat Lampard și a doua zi era instalat Thomas Tuchel, manager ce fusese concediat de PSG mai devreme în sezon. Rezultatul? Chelsea a câștigat, pentru a doua oară, trofeul Champions League, după ce le-a eliminat pe Atletico, Real Madrid și Manchester City (în finală). Decizii grele, rezultate istorice.

Apariția și dispariția subită a Super Ligii Europene

Pe 18 aprilie 2021, un grup de 12 cluburi mari din fotbalul european au anunțat fondarea unei Super Ligi Europene. Arsenal, Chelsea, Tottenham, Manchester City, Manchester United, Liverpool, Real Madrid, Atletico Madrid, Barcelona, Inter, Juventus și AC Milan au fost cluburile fondatoare. 48 de ore mai târziu, doar Real Madrid, Barcelona și Juventus nu-și declaraseră retragerea din proiectul noii competiții. Super Liga ar fi o super afacere pentru cluburile mari, care s-ar asigura că au un anumit nivel de venituri an de an, indiferent ce s-ar întâmpla, și marchează începutul războiului public dintre puterile financiare ale fotbalului european și puterea executivă, reprezentată de UEFA. Acesta a fost doar începutul.

Titlul câștigat de Lille în Franța

Pe hârtie, Franța putea avea o singură campioană: PSG, echipa lui Neymar, Mbappe și Di Maria. Pe teren însă, o echipă cu o mână de fotbaliști U23, un Jose Fonte la 35 de ani și un uluitor Burak Yilmaz (34 de ani) în atac și chiar golgeter… a câștigat Ligue 1. Lille a fost 19 etape pe primul loc și a rămas neînvinsă în fața lui PSG (0-0 în tur, 0-1 în returul de pe Parc des Princes), în drumul spre al șaselea titlu din istorie. Schimbarea de manager de la parizieni (concedierea lui Tuchel și numirea lui Pochettino la mijlocul sezonului) nu a avut efectul dorit… Lille și-a pierdut managerul și câțiva dintre cei mai importanți fotbaliști imediat după sezon și înoată la mijlocul clasamentului în noua stagiune.

Antonio Conte oprește hegemonia lui Juventus, după care… demisionează!

9 campionate la rând câștigase Juventus, indiferent dacă managerul s-a numit Conte, Allegri sau Sarri. Alegerea fostului fotbalist de geniu, Andrea Pirlo, manager fără niciun fel de experiență, dar complet neexperimentat ca manager, a fost furtuna perfectă pentru ca Inter să redevină campioană a Italiei. Cu un Antonio Conte având la dispoziție o echipă exact așa cum și-a dorit-o, Inter a pierdut doar 3 meciuri în toată campania și s-a instalat pe primul loc în februarie, în timpul unei serii de 11 victorii consecutive. La finalul sezonului, fiind informat de club despre investițiile care ar urma și care ar fi fost sub așteptările sale, Conte a demisionat. Inter l-a numit pe Simone Inzaghi (de la Lazio), iar Conte a ajuns la Tottenham în toamnă.

Căderea lui Christian Eriksen

Proaspăt campion al Italiei cu Inter, Eriksen începea EURO 2020 drept cel mai important fotbalist al naționalei Danemarcei. În minutul 42 al primului meci al danezilor, împotriva Finalendei, Christian Eriksen s-a prăbușit pe teren. Colegii săi au făcut zid în jurul lui, în timp ce medicii încercau să-i salveze viața celui care tocmai făcuse un stop cardiac. Din fericire, Eriksen ieșea din spital 3 zile mai târziu, însă urmează să poarte un defibrilator tot restul vieții sale. Nu va mai putea juca în Italia și contractul său cu Inter s-a încheiat, dar probabil că va reveni pe teren și, cel mai important, își va vedea copiii crescând. O întâmplare nefericită, cu final fericit.

Triumful Italiei în finala EURO 2020

Marele favorite ale turneului EURO 2020 au fost Franța și Anglia, dar a patra clasată în ordinea cotelor de la casele de pariuri a fost, de departe, cea mai bună echipă a turneului. Italia condusă de Roberto Mancini, antrenori campion și în Serie A și în Premier League, a încântat prin joc și a întâlnit naționala Angliei, condusă de Gareth Southagate, în finala de pe Wembley, a turneului amânat cu un an din cauza pandemiei de Covid-19. Shaw a deschis scorul pentru englezi, iar Bonucci a egalat, ducând meciul la prelungiri și apoi la penalty-uri. Rashford, Sancho și Saka au ratat pentru englezi, Berardi, Bonucci și bernardeschi au înscris pentru Squadra Azzura. 3-2 la penalty-uri și al doilea trofeu de Campionat European câștigat de italieni.

Plecarea lui Leo Messi de la FC Barcelona

Sunt eveniment în fotbal pe care nu ți le poți imagina, iar probabil cea mai bizară imagine pe care ne-a oferit-o anului 2021 a fost cea  alui Leo Messi purtând tricoul unui alt club în afară de FC Barcelona. După 778 de meciuri, 672 de goluri și 301 pase decisive în tricoul blau-grana, Messi a plâns puțin și apoi a zâmbit după semnarea contractului cu Paris Saint-Germain, unde poartă numărul 30 și marchează împotriva lui FC Nantes în weekend, dar și contra lui Man City sau RB Leipzig la mijlocul săptămânii. Messi are 34 de ani.

Revenirea lui Cristiano Ronaldo la Manchester United

Despre plecarea lui Cristiano Ronaldo de la Juventus s-a vorbit încă din primul sezon când portughezul a ajuns în Italia, dar cel care avea să devină, spre finalul anului 2021, cel mai bun marcator din istoria fotbalului, era încă jucătorul Bătrânei Doamne în ultima zi de transferuri a verii. Manchester City fusese aproape de semnătura lui, dar un telefon de la însuși Sir Alex Ferguson, împreună cu oferta financiară de nerefuzat de pe Old Trafford, l-au adus pe Cristiano înapoi unde a devenit super star, la Manchester United. Transfer reușit sau nu, asta e o altă discuție, dar este golgeterul lui United la aproape 37 de ani.

Achiziția clubului Newcastle United de către un grup de investiții controlat de familia regală a Arabiei Saudite

Fanii lui Newcastle United își doreasu să scape de Mike Ashley și de bugetele sale limitate de ani de zile. În sfârșit, pe 7 octombrie 2021, după 14 ani de când Ashley era proprietar, acesta a decis să vândă, pentru aproximativ 300 de milioane de Lire, unui concern controlat, în proporție de 80%, de familia regală a Arabiei Saudite. Newcastle a devenit astfel cel mai bogat club de fotbal al planetei, forța financiară a noilor proprietari fiind mult peste cea a unor cluburi precum PSG sau Manchester City, care au crescut enorm în ultimii ani datorită unor investiții masive. La momentul preluării de către noii proprietari, Newcastle United era penultima în clasamentul din Premier League și are șanse infime de a se menține în prima ligă, la finalul acestui sezon.

Al șaptelea Balon de Aur pentru Leo Messi

Cel mai important premiu de popularitate din lumea fotbalului este trofeul acordat de France Football în fiecare an, cu excepția anilor când nu au chef (vezi 2020). În 2021, jurnaliștii care au votat premiul, l-au ales, pentru a șaptea oara, pe Leo Messi, deși dincolo de triumful în Copa America, primul trofeul internațional câștigat cu Argentina de legendarul decar, a fost un an fără strălucire. Pentru a explica de ce n-a fost Lewandowski alesul, trebuie doar să ne uităm la cele 3 categorii la care se votează Balonul de Aur:

  1. Performanță individuală și colectivă în timpul anului.
  2. Clasa jucătorului (talent și fair play);
  3. Aprecierea generală a carierei jucătorului.

Retragerea lui Sergio Aguero

Aguero s-a despărțit de Manchester City în calitate de golgeter all-time al clubului și de 4 ori campion al Angliei, o adevărată legendă vie a Cetățenilor. În vara lui 2021, Aguero a mers la Barcelona, să joace alături de bunul său prieten Leo Messi, care avea să plece la PSG în aceeași fereastră de transferuri… La 33 de ani și măcinat de accidentări în ultimele sale sezoane în fotbalul englez, Aguero avea toate motivele să caute un nou început și să se gândească la un final de carieră pe măsura clasei pe care o arătase pe teren. Pentru Barcelona avea să joace doa 165 de minute și să marcheze un singur gol, chiar într-un El Classico. Pe 30 octombrie 2021, cu puțin înainte de pauză, într-un meci cu Alaves, Aguero, pentru a doua oară titular, s-a simțit rău și a trebuit să iasă de pe teren, descoperind în urma unor teste medicale că are o problemă la inimă. Și-a anunțat, oficial, retragerea, în luna decembrie.

Ce alte evenimente remarcabile din fotbal ai adăuga la lista de mai sus, pentru anul 2021?

Dacă ți-a plăcut ce tocmai ai citit,  alătură-te comunității de fani Premier League din România pe Facebook, abonează-te la newsletter-ul nostru, care vine în fiecare vineri, pe e-mail și pe Whatsapp, și urmărește-ne pe FacebookInstagramYouTube și Discord.

Diavol roșu de când regele Angliei era un francez. Specialist în management de servicii IT, meșteșugar de cuvinte în timpul liber. Fondator al grupului de fani Premier League România și ctitor al acestui site.

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *