Constantin Rădulescu, selecționerul României la Cupele Mondiale din 1930, 1934 și 1938

În partea stângă a acestei fotografii se află un domn, cu a sa bască uşor lăsată spre lateralul capului şi cu o serie de echipamente de joc în mâna stângă. Trebuie precizat încă de la început că acest om este una dintre cele mai importante personalităţi din istoria fotbalului românesc despre care se discută în mod sporadic, sau aproape deloc. Dumnealui este Constantin Rădulescu, tehnicianul ce a condus echipa regatului României la primele trei ediții ale Campionatului Mondial, în 1930, 1934 și 1938, iar contribuţiile dânsului trebuiesc scoase din cutia de comori ascunse, şterse bine de tot de praf şi, implicit, rânduite într-un text tributar.

A nu se confunda cu Constantin Rădulescu, doctorul ce, deși a reprezentat o bună perioadă de timp Universitatea Cluj în calitate de jucător, a scris istorie în calitate de antrenor principal al lui CFR Cluj, echipă alături de care avea să obțină prima promovare din istoria echipei din Gruia, în 1969. Drept răsplată tuturor performanțelor izbutite, ”întemeietorul” a ceea ce este astăzi CFR Cluj are al său nume purtat în denumirea propriei arene.

Cariera de jucător a lui Constantin Rădulescu

Constantin Rădulescu s-a născut la data de 5 ale lunii octombrie 1896 în Kolozsvar, Cluj-Napoca din zilele noastre, aflat în acel moment sub stăpânire austro-ungară. Despre copilăria dumnealui nu se ştiu foarte multe detalii, însă ceea ce se ştie concret este că, în anul 1916, la doar 20 de ani, Costel, așa cum era alintat de apropiații săi, este înrolat în armata română cu gradul de ofiţer în timpul Primului Război Mondial, fiind pe front între 1916 şi 1918, însă în acelaşi timp luând parte în bătălia de la Mărăşti, ce a avut loc între iulie 1917 şi luna august al aceluiaşi an, între alianţa formată de Imperiul Rus şi Regatul României, de partea cealaltă fiind Imperiul German şi Imperiul Austro-Ungar.

În urma bătăliei, tânărul Costel a scăpat cu viaţă, deşi fusese împuşcat în mâna dreaptă şi cu o rană foarte serioasă, 1460 de persoane din alianţa româno-rusă fiind ucise. Cu toate acestea, nu a renunţat la al său vis măreţ, şi anume acela de a lăsa bocancii şi frontul de război pentru ghetele de fotbal şi „dreptunghiul verde”.

Astfel, după turneul său de retragere din armata română, în care a evoluat pe postul de portar pentru ”tricolori” în cadrul Jocurilor Inter-Aliate din perioada 22 iunie-6 iulie 1919, Costel Rădulescu decide să facă pasul ca fotbalist profesionist şi debutează pentru fosta dublă campioană a Diviziei A, Olympia Bucureşti, ulterior făcând trecerea către Tricolor Bucureşti. La respectivul turneu, echipa formată din soldații români a disputat trei partide împotriva unor formații provenite de pe ”bătrânul continent”: Franța, Italia și Grecia.

Bilanțul jucătorilor noștri în cadrul acestui turneu a fost următorul:
• 24 iunie: Franța-România 4-0
• 26 iunie: Italia-România 7-1
• 28 iunie: Grecia-România 3-2
* golaveraj final: 3-14

Rana avută la mâna dreaptă avea să-l împiedice a mai continua cariera în iarbă, aşa că în 1923, la vârsta de 27 de ani, decide să-şi agaţe ghetele în cui, dar a insistat să rămână implicat în fenomenul fotbalului. Odată ce iei contact cu acest microb, greu te mai descotonoseşti de el.

Cupa Balcanică, primul trofeu din istoria Tricolorilor

La scurt timp după acest pas făcut, Costel Rădulescu este numit în calitate de selecționer interimar al primei reprezentative, în locul celui dintâi antrenor ce a pregătit echipa națională de fotbal a României, Teofil Moraru, ce a petrecut 451 de zile în această postură. La singurul meci pregătit în primul dintre cele trei mandate ale sale, Costel Rădulescu a dus ”tricolorii” noștri spre o remiză împotriva Turciei, scor 2-2, la data de 6 octombrie 1923.

Aşadar, domnul Rădulescu a făcut o rapidă tranziție spre arbitraj, antrenorat şi administrație, toate simultan. În 1929 era numit selecţioner pentru a doua oară, acesta urmând a fi și cel mai longeviv mandat al său, iar cel mai important test al său şi al băieţilor de la echipa naţională avea să-l reprezinte ediţia inaugurală a Campionatului Mondial, din 1930, găzduită de Uruguay.

Înainte ca expediția de la Montevideo să își aibă momentul de inițiere, Tricolorii iau parte la primul lor turneu, și anume Cupa Balcanică. Întinsă pe durata a doi ani, această competiție a avut la start, pe lângă echipa noastră, și țări precum Iugoslavia, Grecia și Bulgaria.

Pe 6 octombrie 1929, la București, România o întâlnea în meciul de deschidere al turneului pe Iugoslavia, jucătorii pregătiți de domnul Constantin Rădulescu având câștig de cauză la finele celor 90 de minute, scor 2-1, grație golurilor lui Grațian Sepi și Gheorghe Ciolac.

Aproape doi ani mai târziu, România o învingea Grecia cu scorul de 4-2, chiar la Atena, și își adjudeca primul dintre cele patru titluri de campioană balcanică din istorie. Ai noștri vor recidiva tot doi ani mai târziu, când vor învinge aceleași echipe participante ca și la ediția inaugurală, însă fără să primească niciun gol. De precizat faptul că, la prima ediție, formatul disputării meciurilor a fost tur-retur, astfel că România a încheiat campania balcanică prin cinci victorii, respectiv o înfrângere.

Constantin Rădulescu a condus România la primul Mondial, cel din Uruguay 1930

Într-un final, vine ziua de 21 iunie 1930. Cu puțin timp înainte de unul dintre momentele cheie ale istoriei fotbalului, primul fluier al primului Mondial, începea povestea echipei naționale a României la primul Campionat Mondial, cu drumul demarat la Genova. Vaporul pe care se aflau fotbaliştii noştri s-a oprit la Villefranche-sur-Mer, de unde s-au îmbarcat și fotbaliştii echipei Franţei, trei arbitri non sud-americani, printre care si Costel Rădulescu, şi un grup de oficiali, la care s-a alăturat Jules Rimet, preşedintele FIFA la acel moment. Francezul a luat cu el o recuzită specială: trofeul Cupei Mondiale.

Încă mai era loc pe transatlantic, așa că, la oprirea în Barcelona. s-au alăturat şi fotbaliştii belgieni, iar într-un final au reuşit să-i primească şi pe brazilieni la Rio de Janeiro, înainte ca vaporul să ancoreze la Montevideo, pe 4 iulie. Toată călătoria a durat puţin peste două săptămâni, dar pentru români, primii urcați la bord, a părut chiar mai lungă. Căpitanul naţionalei României, Rudolph Wetzer, declara la acea vreme:

Am pierdut două nopţi în trenul spre Genova. Scaunele erau foarte proaste, pur şi simplu ne omorau oasele. Dar a meritat.

Odată ajunşi în Uruguay, fiind propuşi spre participare la insistenţele lui Octav Luchide, secretarul general al Federaţiei Române de Fotbal la acea perioadă şi cu un lot format de regele Carol al II-lea, România se pregătea să-şi încerce norocul într-o grupă cu eventuala câştigătoare, Uruguay, şi Peru. Carol al II-lea le-a oferit jucătorilor convocaţi de Majestatea Sa pentru prima ediţie a Campionatului Mondial trei luni de concediu, cu condiţia ca aceştia să fie reangajaţi la locurile lor de muncă de la care au fost disponibilizați temporar.

În zilele în care prima reprezentativă a României nu juca, Costel Rădulescu activa ca tuşier la meciurile din faza grupelor. Câteva ambarcaţiuni au făcut deplasarea de la Buenos Aires către capitala Montevideo, aici formându-se un război al scandărilor de tip „Argentina, si!, Uruguay, no!” şi „Victorie sau moarte!”.

Fanii au fost sfătuiţi de organizatori să-şi facă prezenţa la stadion cu câteva ore înainte de startul finalei, pentru a fi controlaţi de arme, în cazul unei revolte din partea uneia dintre tabere. Arbitrul John Langelus a fost delegat să arbitreze partida, însă cu o singură condiţie: aceea că atât el, cât şi tuşierii şi arbitrul asistent fie escortaţi de o gardă de poliţie la finalul meciului. După cele 90 de minute, Uruguay se încorona campioană mondială inaugurală la fotbal, cu scorul de 4-2.

Scurta aventură la Mondialul din Italia 1934

După acest turneu final, Costel Rădulescu a continuat să fie implicat în cadrul Federaţiei Române de Fotbal în calitate de membru al administraţiei federaţiei. De asemenea, primind suportul necesar din partea consiliului de administrație, el va rămâne selecționerul echipei naționale și pentru următoarea campanie de calificare la Campionatul Mondial din 1934. După ce a învins Iugoslavia în aprilie 1954 cu scorul de 2-1, prima reprezentativă și-a câștigat dreptul de a participa la un al doilea Campionat Mondial de fotbal, în Italia, însă România este eliminată după primul meci de Cehoslovacia, echipă ce va ajunge până în ultimul act al competiției, fiind învinsă de țara gazdă, Italia, favorizată de contextul politic și de autoritatea lui Benito Mussolini, liderul Italiei fasciste.

Costel Rădulescu părăsea postul de selecționer după ratarea calificării în sferturi și își încheia acest penultim mandat într-un mod admirabil, în ciuda înfrângerii de la Campionatul Mondial. După 31 de partide conduse de la nivelul băncii tehnice, Costel Rădulescu a acumulat douăzeci de victorii, două rezultate de egalitate și nouă înfrângeri, cu un procentaj de victorie de 64,52%. De altfel, Rădulescu este selecționerul cu cel mai mare de succes mandat prin prisma procentajului de victorie din istoria echipei naționale, având un procentaj superior tuturor antrenorilor ce au pregătit cel puțin zece meciuri de pe banca tehnică în timpul unui singur mandat.

Mondialul din Franța 1938

Federația Română de Fotbal nu ezită să îi recunoască meritele și îl desemnează drept director tehnic al naționalei mari, lucrând alături de selecționeri precum Peter Steinbach, Konrad Kalman sau Coloman Braun. Și deși lucrurile tindeau a merge spre o pantă ascendentă, Federația Română de Fotbal a luat decizia, la 15 iulie 1937, de a-l reinstala în funcția de selecționer pe Costel Rădulescu, cu scopul accederii pentru a treia oară consecutiv la cea mai importantă competiție de fotbal de pe glob. România trebuia să dispute un meci de calificare contra Egiptului, pe 17 decembrie 1937, însă africanii s-au retras din cauza Ramadanului, astfel că țara noastră obținea o a treia calificare la Campionatul Mondial, ce va fi totodată și ultima, până în 1970.

În primul meci, România, din postura de favorită, o întâlnea pe Cuba, aflată la prima și singura participare la un asemenea turneu final. În ciuda avantajului valorii individuale a jucătorilor, desfășurarea ostilităților acestui meci va duce către un rezultat rușinos. După ce ambele combatante au remizat în meciul inițial, scor 3-3, s-a stabilit ca cele două echipe să joace o partidă de rejucare, în urma căreia cubanezii s-au impus cu 2-1, consemnând astfel calificarea primei echipe caraibiene în faza sferturilor de finală ale Campionatului Mondial.

Toate aceste circumstanțe sub directa implicare a lui Alexandru Săvulescu, cel ce a fost desemnat să conducă echipa națională din postura de selecționer la această ediție a Campionatului Mondial, Costel Rădulescu fiind mutat în poziția de director tehnic. După acest meci, Costel Rădulescu și-a încheiat ultima aventură la nivel managerial din carieră.

Va continua să oficieze partide oficiale în calitate de arbitru de centru până în 1940, fiind delegat la 200 de partide oficiale din cadrul primei ligi a României, respectiv 102 partide internaţionale în 11 ţări diferite.

Deşi a supravieţuit bătăliei de la Mărăşti, Costel Rădulescu ne părăsește la data de 31 decembrie 1981, în aceeaşi localitate. În pofida tuturor acestor contribuții, Costel Rădulescu este foarte puţin amintit în istoria sportului cu balon rotund de la noi, însă într-o perioadă în care sportul de pe meleagurile noastre are de suferit, astfel de contribuţii merită reamintite tuturor celor ce au îndrăgit fenomenul sportiv de pe teritoriul României.