Site-ul nostru, Tackle.ro, s-a născut dintr-o obsesie colectivă pentru fotbalul din Premier League și pentru jocul  Fantasy Premier League, despre care am scris chiar un ghid în limba română. Asta se întâmpla în urmă cu 2 ani și, de atunci, o comunitate de oameni pasionați, care joacă și trăiesc FPL, s-a format în România, la mii de kilometri de fotbalul care se joacă în Anglia.

Sărim peste timp și ajungem în august 2018, la câteva ore după încheierea primei etape din noul sezon de Premier League (GW1, adică game week 1, pentru jucătorii serioși). Liderul general din FPL e un tip pe nume Alex Băleanu, cu 137 de puncte. Numele pare a fi românesc, așa că imediat mi-am dorit să-l „recrutez” pentru comunitatea noastră. Din fericire l-am și găsit și a fost de acord să schițăm un interviu. Alex Băleanu are 21 de ani, e fan al lui Arsenal și trăiește la Londra. Mama lui e din Sierra Leone, dar numele îi e dat de tatăl român, originar din Ploiești.

Iată discuția mea cu Alex Băleanu, liderul general din Fantasy Premier League după prima etapă din sezonul 2018/2019. Varianta originală, în engleză, o găsești aici.

Tackle: Salut, Alex! Mulțumesc că ai acceptat să stăm de vorbă. Hai să începem ușurel: e Alex Baleanu sau Băleanu?
Alex Băleanu: Salut! E cel cu „accent”, dar nu l-am folosit niciodată așa în scrierea din engleză. Nici nu știam că e un „ă” în numele meu până acum câțiva ani…

T: Tu sau tatăl tău urmăriți sau susțineți vreo echipă din România?
AB: Nu cred că el urmărește cu atenție fotbalul din România, dar ne-a povestit despre mari jucători români, cum ar fi Hagi sau Nicolae Dobrin. Am jucat cu Hagi în jocurile FIFA, pe Classic XI, și în joc era foarte bun!

T: Alex, cu ce echipă ții?
AB: Sunt fan Arsenal de la Henry încoace.

T: Și ai fost pe Emirates să-i vezi pe Tunari?
AB: De multe ori. Meciul meu preferat de acasă cred că e cel cu Leicester, din prima etapă a sezonului trecut, când am câștigat cu 4-3. Am avut și ocazia să-i văd „scorpionul” lui Giroud împotriva lui Crystal Palace pe stadion și nu cred că voi mai vedea vreodată în viața asta un gol mai frumos live.

T: Și zici că joci FPL… chiar bine, aș adăuga. Câți ani de Fantasy ai în spate?
AB: Tehnic vorbind, am 4 sezoane înaintea celui de acum, dar doar ultimele două le-am tratat serios. Am început să joc în școală, pentru că vedeam că toți prietenii mei jucau și, inevitabil, am ajuns să nu-mi doresc decât să-i bat pe ei, atunci a devenit serioasă implicarea în joc.

T: De pe ce site-uri te informezi despre jucători și echipe pentru joc?
AB: Folosesc mult Twitter (apropo, mă găsiți la @kleanureeves), pentru că acolo sunt multe conturi bune de fantasy football, iar cel mai des intru pe FPL Stag. Pentru preseon, am folosit Fantasy Football Scout și așa am ajuns să-l iau pe Ryan Fraser, de exemplu, pentru că la ei am citit că a fost în formă foarte bună în amicale și că va fi sigur titular.

T: Foarte bună alegere cu Fraser în GW1. Apropo, cum ți-a venit ideea să joci Bench Boost atât de devreme în sezon?
AB: A fost o alegere cam nebunească, da. Niciodată n-am făcut multe puncte cu Bench Boost, așa că am zis să-l folosesc acum, știind că am 3-4 jucători care vor juca în meciuri cu potențial bun.

T: Pe cine pui căpitan în GW2?
AB: Sunt indecis între Aguero, Mendy și Salah. Cred că o să urmăresc cu atenție știrile de la fiecare echipă, dar cu rotația lui Pep Guardiola n-ai cum să știi precis niciodată, așa că Mendy mi se pare cel mai sigur pariu. Salah e Salah, normal, dar Liverpool n-a mers prea bine în deplasările de la Palace.

T: Dar tu nu îl ai pe Mendy…
AB: Am făcut două transferuri luni seara. FPL Price Change Predictor indica șanse mari ca prețul lui Mendy să crească peste noapte, așa că l-am luat.

T: Două transferuri deja? Oricum ai mule puncte… Alex, ai câștigat GW1 cu 137 de puncte. Îți amintești să fi avut vreodată o etapă mai bună decât asta?
AB: Acum 2 ani a fost un double gameweek în care l-am pus Triple Captain pe Sanchez. Dacă îmi amintesc bine, am terminat undeva aproape de 200 de puncte și acel sezon a fost cel mai bun al meu. Am avut mai multe puncte atunci, dar proporțional vorbind, săptămâna asta a fost cea mai bună!

T: Ce zic prietenii din mini-liga ta de FPL despre realizarea ta din prima etapă?
AB: Se bucură pentru mine. Am văzut cu ei meciul lui Arsenal cu Man City și când a marcat Bernardo Silva, deja glumeam că aș putea fi lider la general. Apoi, pe măsură ce orele au trecut, nu mai părea să fie o glumă asta, pentru că ne uitam la managerii din top și nu găseam niciunul cu scor mai mare. Până la urmă, la actualizare, am văzut că sunt primul și apoi am țipat de bucurie și am sărbătorit împreună.

T: Țipatul mi-e familiar, nu joci cu adevărat FPL dacă nu țipi! Eu eram cu prietenii de Fantasy la o terasă și a fost haos acolo, fiecare țipa în legea lui, cu Mendy, Aguero sau Aubameyang. Apropo: Aubameyang sau Lacazette, cine crezi că va da mai multe goluri pentru Tunari în acest sezon?
AB: Cred că Auba va marca mai multe, dar Lacazette la 9.5 e probabil cea mai bună alegere dintre cei doi, fiind cu 1.5 mai ieftin în FPL. Va trebui însă să vedem ce va face Emery cu așezarea în teren, cu Auba împins în stânga (ar trebui să meargă acolo) aș fi și mai tentat să-l iau pe Lacazette.

T: An după an, încerc să scot un punctaj mai bun decât în sezonul trecut (o singură dată nu mi-a ieșit) și sunt încântat dacă reușesc să fiu în primii 50.000 în clasament, pur și simplu pentru că de obicei sunt 5 milioane de jucători și top 50.000 înseamnă top 1%. Zi-mi ce obiectiv ai tu, în afară de a-ți învinge prietenii?
AB: Dacă sunt realist, cred că trebuie să fiu în tp 1%. Am fost în top 10.000 o perioadă în 2016/2017, dar a dat Kane 7 goluri în ultimele două meciuri și nu-l aveam, ceea ce m-a scos din primii 100.000 de jucători și m-a întristat puțin. Dar la ce start am avut de data asta, vom vedea!

T: Dacă ai amintit de un start bun, crezi că Salah își justifică prețul de 13M în Fantasy? Sau Kane pe cel de 12.5?
AB: Salah își merită prețul, pur și simplu mi se pare mult prea periculos să nu îl ai, la început cel puțin, pentru că mai mult de jumătate dintre adversari îl au. Anul trecut n-am mers prea grozav pentru că, mult timp, nu l-am avut în echipă, așa că mi-am învățat lecția. La Kane e puțin diferită discuția. Nu-l iau niciodată în august, pentru că e cunoscut faptul că nu e în formă la început de sezon, dar apoi face câteva meciuri bune și atunci îl cumpăr.

T: Cine va fi jucătorul surpriză sau unicornul acestui sezon de FPL?
AB: Cred că un mijlocaș ieftin e vital, având în vedere că Salah e cotat la 13M. L-am pus titular pe Ryan Fraser chiar dacă nu cred că Bournemouth va termina prea sus în clasament, dar fotbalul lor ofensiv e motivul pentru care nu văd prea multe opțiuni mai bune la același preț. Cred că și Kante poate fi un chilipir la 5.0! Aș fi râs de oricine care l-ar fi avut în echipă înainte de GW1, dar pare că Sarri îl joacă mult mai sus decât ne-am obișnuit noi.

T: Dacă ar fi să dai un singur sfat unui novice în FPL, care ar fi acela?
AB: I-aș spune că, orice ar spune alții, echipa ta îți aparține. Informează-te și vezi ce spun experții, dar dacă ai o presimțire că un jucător va intra în formă, ia-l! Și nu lăsa pasiunea pentru echipa pe care o susții să intervină în deciziile tale de FPL. Am avut mult prea mulți jucători de la Arsenal în toți acești ani, dar mi-am învățat și lecția asta.

T: Alex, ultima întrebare: cine câștigă Premier League 2018/2019?
AB: Man City. Liverpool îi va hăitui mult mai îndeaproape decât anul trecut, dar adevărul e că sunt prea buni. Au investit atât de mult, au unul dintre cei mai buni manageri din lume și un lot cu atât de multe opțiuni! Cred că-și pot pierde orice jucător, poate nu și pe De Bruyne, și tot să defileze spre un nou titlu în Premier League. Sper doar că va fi mai strânsă cursa decât în sezonul trecut. Un singur lucru e clar: Arsenal nu are nicio șansă!

Citește acest interviu în engleză aici și alătură-te ligii noastre clasice de FPL folosind codul: 18932-847856.

Ilustrația acestui articol este opera lui Roman Cenușă, un ilustrator extrem de talentat, ale cărui lucrări le găsești aici.

Urmărește-ne pe Facebook, Twitter și pe canalul de Youtube pentru a fi la curent cu tot ce contează în Premier League și nu numai.

Diavol roșu de când regele Angliei era un francez. Specialist în management de servicii IT, meșteșugar de cuvinte în timpul liber. Fondator al grupului de fani Premier League România și ctitor al acestui site.

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *