Chelsea UCL win

O retrospectivă a sezonului de Liga Campionilor ar putea cuprinde multe date, statistici, tabeluri, analize etc. După o scurtă descriere a sezonului 20/21 per ansamblu, eu mă voi rezuma însă la analiza principalelor personaje, în special a acelora care mi-au atras atenția.

Sezonul Angliei?

Anglia a câștigat sezonul pandemiei datorită, în primul rând, pregătirii fizice. Ceea ce a caracterizat cel mai evident sezonul tocmai încheiat a fost, fără îndoială, managementul pandemiei. Dacă ne uităm la componența semifinalelor Ligii Campionilor, nu putem să nu remarcăm prezența celor doi giganți cu bani arabi, echipele care cheltuie în neștire cu speranța că va ieși bine la final. Lor li s-au alăturat englezii de la Chelsea și trupa din Madrid a lui Zinedine Zidane.

A fost un sezon greu, cu program infernal. Echipele au luptat din greu în campionatele naționale și în Europa, fără suportul publicului. În condițiile astea este nevoie de un alt set de valori pentru a triumfa. Pregătirea fizică a fost cu siguranță un factor foarte important, iar latura fizică a campionatului britanic, în comparație cu stilurile din celelalte campionate mari, a făcut o diferență importantă între combatante.

O altă soluție pentru dificultățile speciale ale sezonului a fost un lot numeros. Dacă ai capacitatea de a schimba des titularii, fără să scadă foarte mult valoarea echipei, vei putea mult mai ușor evita accidentările. Așa se explică motivul pentru care Parisul și Manchester City au reușit să ajungă așa departe și de ce Bayern a cedat. La începutul sezonului îmi exprimasem dorința în finalul preview-ului grupelor, ca sportul să învingă banul. Se pare că nu a fost cazul în acest sezon.

Bayern PSG Mbappe
Mbappe răpunând pe Bayern la München

În condiții vitrege, cei organizați, pregătiți, sunt cei care înving. Națiile latine care se bucură de viață mai mult trec printr-o perioadă mult mai dificilă. Germanii și nordicii au fost obișnuiți de trecuturile îndepărtate să fie organizați în condiții de viață mai grele. Am văzut cum echipe ca Real Madrid sau AS Roma au fost în pioneze în fazele superioare ale competițiilor europene.

Chelsea – descălecatul lui Tuchel

Disciplina nemțească, inovația tactică și spiritul de luptă britanic sunt ingredientele celei mai bune echipe pe care a avut-o Chelsea în istorie. În preview-ul finalei am descris mai pe larg ceea ce a dus la începerea acestui proiect frumos, acestei asocieri care a adus fericire ambelor părți și efecte mai rapide decât s-ar fi așteptat oricine. Atunci când totul se potrivește din punct de vedere cultural și sportiv, există posibilitatea unor asemenea rezultate. Aștept și distrugerea hegemoniei orașului Manchester în Premier League sezonul viitor.

Tuchel UCL trophy
Thomas Tuchel ridicând trofeul Ligii Campionilor

Manchester City – începutul sfârșitului erei Guardiola?

Sezonul „cetățenilor” a fost definit de acel restart dat de Pep Guardiola după înfrângerea cu Tottenham din turul campionatului. Cu toate astea, în finala Ligii Campionilor echipa a arătat unpic asemănător celei dinaintea acestui restart. Am mai spus-o și o repet. Filozofia fotbalului total de la Johan Cruyff pare să nu se lege la fel de puternic în Manchester, cum s-a legat în Barcelona sau în Amsterdam. Zvonurile de transferuri ale unor jucători ca Harry Kane sau Erling Haaland mă duc cu gândul la aducerea lui Ibrahimovic la Barcelona, care i-a creat mai mult probleme. Dacă va pierde titlul în sezonul viitor, nu cred că ar fi improbabilă chiar o despărțire.

Bayern München – încăpățânarea distrugătoare a lui Salihamidzic

Venită după un sezon în care reușiseră în sfârșit să îi găsească un moștenitor demn lui Heynckes, Bayern a început sezonul cu un lot de jucători de care antrenorul Hansi Flick s-a plâns încă de la început, ca fiind prea mic. Directorul Hasan Salihamidzic a refuzat să reacționeze, nereușind să prevadă ceea ce urma să fie destul de clar unul din cele mai greu de gestionat sezoane pentru jucători și sănătatea lor. Așa a ajuns Bayern în returul dublei în care a fost eliminată de Paris SG să aibă atât de puțini jucători apți, încât să nu poată folosi decât două dintre cele cinci schimbări permise de regulament.

La finalul sezonului, o altă decizie greu de înțeles a fost păstrarea lui Salihamidzic în echipa conducerii, în dauna lui Flick. Conflictul dintre aceștia doi a escalat până la punctul la care Flick a decis să plece. Momentul este asemănător cu aducerea lui Guardiola în 2013, imediat după ce Heynckes adusese Bayern în cea mai bună formă a lor din istoria recentă. Urmează Julian Nagelsmann, dar apucăturile bosniacului din poziția de director nu îmi dau deloc un sentiment bun pentru viitorul bavarezilor.

Flick Salihamidzic conflict
Hansi Flick și Hasan Salihamidzic pe banca lui Bayern

Real Madrid – permanent cu un om mai puțin pe teren

După cum am mai spus-o, Real Madrid are nevoie de idoli, de oameni care să inspire, să poarte coroana. După Cristiano Ronaldo nici un jucător nu a mai reușit în întregime să facă acest lucru. Acel om a lipsit de pe teren Realului tot sezonul. Dar în ciuda acestui mare neajuns, Real ar fi putut totuși triumfa în cele din urmă dacă nu ar fi terminat în genunchi sezonul din punct de vedere fizic. Cu un lot obosit și scos din ritm de nenumărate accidentări, fără acel erou în teren de care mă tot leg, Real a fost o victimă ușoară în fața lui Chelsea. Și cum pentru Real este aparent prea puțin să ajungă în semifinale în Liga Campionilor și să obțină locul 2 în campionat, lui Zidane i-a fost arătată subtil ușa.

În 2016 când a preluat echipa și a condus-o către glorii nemaiatinse, grupul era deja format, a avut doar nevoie să fie liderul potrivit de pe bancă. Și a fost liderul perfect. Acum echipa trebuie reconstruită, iar lipsa de răbdare a președintelui Florentino Perez, mai ales că echipa a arătat un progres vizibil în acest sezon în ciuda dificultăților majore, e greu de înțeles. Ce este curios este că scenariul de astăzi se aseamănă cu cel din 2013, când după ce Jose Mourinho a depus muncă asiduă timp de trei ani să închege un grup puternic, Carlo Ancelotti a venit și i-a furat gloria într-un singur sezon prin triumful imediat din Liga Campionilor. Oare va mai reuși să încaseze nea Carlo lauri bazați pe munca altora?

Ancelotti Zidane
Carlo Ancelotti și Zinedine Zidane

Atletico Madrid – lecția neînvățată a lui Simeone

Antrenorul lui Atletico este pentru a doua oară consecutiv eliminat de o echipă construită după aceleași principii. Leipzig-ul de anul trecut era condus de Nagelsmann, provenit tot din școala lui Ralf Rangnarick, ca și Tuchel. Doar că Tuchel e level mai mare decât Nagelsmann și nu i-a dat nici o șansă lui Diego Simeone. Sezonul lui Atletico a fost dominat de supunerea în fața nemților, fiind surclasat și în grupe de Bayern. Lipsa soluțiilor generalului în fața acestui tip de joc nu prea îl recomandă ca cel mai bine plătit antrenor al lumii. Grupul a fost la fel de unit ca în orice sezon, a luptat la fel de eroic, dar a fost pur și simplu depășit de inteligența și agresivitatea tactică a echipelor germane. E timpul ca Simeone să se adapteze și să demonstreze că merită acel salariu uriaș.

Liverpool – the Klopp yips

În sport exită un termen din limba engleză, „yips”, care este folosit pentru a descrie pierderea bruscă și inexplicabilă a talentului unui sportiv. Se întâmplă cu precădere în sporturi ca golful sau baseball-ul în care coordonarea extrem de fină a musculaturii este foarte importantă. Un echivalent al acestui fenomen, cu foarte mare probabilitate de origine psihologică, i s-a întâmplat și lui Jürgen Klopp parțial în acest sezon. Cel mai grav caz al său a fost la Dortmund unde după o finală de Liga Campionilor, ajunsese pe loc de retrogradare cu Borussia. Era șocant și părea că jucătorii pur și simplu au uitat cum să joace fotbal.

Criza de la Liverpool nu a fost nici pe departe atât de gravă, mai ales probabil și din cauza culturii clubului pentru credința în propriile forțe. Această cultură a fost probabil și ingredientul principal care îi lipsise lui Klopp înainte pentru a cuceri marele trofeu. În a doua parte a sezonului echipa și-a revenit și a salvat in extremis sezonul, ajutată și de momente fabuloase care parcă sunt marcă înregistrată în istoria clubului.

gol Allisson
Fabulosul gol al portarului Alisson care a calificat-o pe Liverpool în Liga Campionilor

Juventus – Pirlo, victima trendurilor

Mai multe cluburi au încercat în acest sezon să aplice strategia consacrată de Barcelona cu Guardiola în 2009, de a crește un antrenor din interior, un antrenor făruit după chipul și asemănarea clubului – un antrenor care înțelege cultura locală și a clubului și care ajută și clubul să își mențină identitatea. După ce Zidane a cucerit 3 Ligi ale Campionilor după aceeași rețetă, lumea a început să dea curs acestei tendințe care în sinea ei este una foarte bună. Dar depinde și cum este aplicată. Andrea Pirlo, care de-abia terminase școala de antrenori fusese inițial angajat ca antrenor al echipei de tineret a lui Juventus, pentru a se educa acolo și a aplica ce a învățat cu atât de mult succes la Coverciano. Conducerea lui Juventus a ales însă să grăbească procesul și l-a numit direct la prima echipă, după doar câteva zile în care fusese antrenor la echipa de tineret, contextul fiind atunci despărțirea de Mauricio Sarri.

Toată lumea a crezut în Pirlo, fiind încă proaspete memoriile cu modul artistic în care conducea din teren mijlocul terenului la marile echipe din peninsulă. Un asemenea creator nu poate să nu ajungă mare antrenor, s-au gândit probabil factorii de decizie de la clubul din Torino. Foarte asemănător lui Zidane, cerebral, creator, elegant, părea că se va impune, chiar reușind anumite meciuri foarte bune. Dar lipsa de constanță și presiunea clubului în perioada de formare a sa ca antrenor nu l-au ajutat să aibă succesul așteptat. Atât Guardiola la Barcelona, cât și Zidane la Real, au condus echipa a doua a clubului mai mulți ani și cu real succes înainte să fie promovați la prima echipă. Această perioadă esențială de formare i-a lipsit lui Pirlo cu desăvârșire.

Barcelona – telenovela sezonului

Relația tensionată a lui Lionel Messi cu clubul catalan și conducerea acestuia a început la începutul sezonului și a continuat pe toată durata acestuia. Argentinianul, un important apărător al culturii și identității clubului, și-a dat seama că are puterea de a influența pozitiv parcursul clubului catalan pe care îl iubește atât de mult și a făcut-o cum a putut el mai bine. La fel cum iubirea lui Johan Cruyff față de acest oraș și club a influențat decisiv parcursul său în istorie, la fel și Messi încearcă acum să nu lase monștrii capitaliști să distrugă identitatea societății FC Barcelona în care el a crescut.

Aproape toate deciziile luate în vară de Josep Maria Bartomeu au fost greșite și l-au adus în final într-un conflict atât de mare cu legenda clubului încât s-a văzut nevoit să demisioneze. Fotbalul nu aparține încă în totalitate banului și atât timp cât vor exista caractere puternice care să îl apere și libertate de exprimare, nici nu cred că se va schimba acest lucru. Sezonul a fost unul tumultuos pentru toată suflarea catalană, iar Ronald Koeman, nefericitul antrenor care s-a găsit să fie acolo în momentul acestui adevărat război pentru puterea în club, nu a reușit să producă rezultatele așteptate. Nici el nu a reacționat foarte corect în anumite momente dar nu știu dacă îi putem pune lui în cârcă eșecul acestui sezon.

Bartomeu Messi
Josep Maria Bartomeu, fostul președinte al Barcelonei, și Lionel Messi

Ajax – spiritul lui Cruyff dăinuie

Singurul lucru care a lipsit unui sezon perfect pentru Ajax a fost un sezon european de succes. Dominația din campionatul intern, un campionat olandez care a fost dintotdeauna plin de talent, a fost clară. Campioni cu mai multe etape înainte de final, reușind victorii la scor în foarte multe meciuri, printre care și un neverosimil 13-0 de record pentru ligile de top ale Europei, olandezii și-au betonat stilul de joc și au integrat mai multe piese noi în angrenaj. Însă pierderea câtorva jucători esențiali sezon de sezon nu îi ajută pe lăncieri și momentan pare departe un nou parcurs asemănător celui din 2019. Este oare totuși atât de departe? Maniera în care și-a dominat campionatul intern și continuitatea de concept și de proiect sunt argumente mari pentru viitorul chiar apropiat. Atât timp cât va dăinui spiritul olandezului zburător.

Inter Milan – controversatul proiect chinez

Echipa italiană a fost cumpărată acum 5 ani de Steven Zhang. De atunci evoluția clubului pare să fi fost o continuă pantă ascendentă, dar una lină, nu bruscă. Deși China este momentan dominată de un sistem care îngrădește libertatea de exprimare a oamenilor, tradiția și cultura asiatică este una foarte spirituală și centrată din punct de vedere mental. Înțelepciunea asiatică este în continuare o bornă pentru omenire, iar Steven Zhang pare a fi unul din exponenții acesteia. Magnații arabi din domeniul petrolului demonstrează cu brio expresia „new money” folosită în limba engleză pentru a descrie oameni din pătura joasă a societății care prin circumstanțe mai mult sau mai puțin norocoase, reușesc să se îmbogâțească rapid și să pătrundă în înalta societate, cu al cărei nivel de educație nu pot însă ține pasul.

Steven Zhang vine dintr-o familie în care averea a fost făcută prin muncă și nu prin noroc sau speculă, iar valorile tânărului Zhang par a fi corect definite. Ceea ce face acesta într-un moment în care grijile pe mapamond sunt îndreptate către sănătate, este absolut normal. Oamenii nu mai pot veni pe stadioane și veniturile cluburilor se micșorează drastic, mai ales la echipe care sunt obișnuite să joace cu tribunele pline. Grijile multor oameni sunt altele și poate și publicul tv neutru este mai redus în dimensiuni. A reduce salarii exorbitant de mari în această perioadă mi se pare o consecință normală, iar cei care nu acceptă acest lucru dau dovadă de egoism.

Îmi pare rău că Antonio Conte nu a avut prezența de spirit să accepte continuarea proiectului. Un semn îmbucurător vine însă de la Romelu Lukaku, atacatnul milanezilor dorit de multe echipe mari din Europa, care a declarat zilele astea că e fericit la Inter. Și nu cum declara Cosmin Olăroiu zilele astea, că Steven Zhang distruge echipe și va fi părăsit de antrenor și jucători la Inter. Simone Inzaghi, noul antrenor curajos al echipei, va trebui să gestioneze o situație dificilă, însă cred că atmosfera creată la clubul din Milano în aceste timpuri dificile va cimenta unitatea grupului și echipa va fi gata să își ridice nivelul și pe scena europeană în anul care vine.

Steven Zhang Serie A win
Președintele lui Inter Milan, Steven Zhang, adăugând trofeul Serie A în palmaresul echipei

Alte echipe care au atras atenția

Dacă intrăm pe transfermarkt și ne uităm la care sunt echipele care au obținut cel mai mare profit din transferuri în ultimii 5 ani, în top 5 avem 3 echipe!! din Portugalia. Talentul din această țară este fenomenal și se revarsă în toate țările Europei (echipa lor de tineret tocmai a acces în finala campionatului European U21). Forța acestui campionat, dacă sistemul ar fi corect, ar trebui să crească constant. De la Mourinho însă, nici o echipă portugheză nu a mai ajuns nici măcar în semifinalele Ligii Campionilor. Anul care vine însă, doi antrenori care s-au luptat pentru titlul din Portugalia vor intra în ring. Sergio Conceicao a arătat deja ce poate, reușind chiar să învingă măreața Chelsea la Londra. Dacă va progresa în sezonul următor, am putea vedea o performanță și mai deosebită. Dar marea atracție va fi conaționalul său, Ruben Amorim, care a câștigat titlul intern cu Sporting Lisabona. Va fi el revelația noului sezon?

Ruben Amorim
Antrenorul lui Sporting Lisabona, Ruben Amorim

Europa de Est nu a avut super-performere și speră la un sezon mai bun anul care vine. Aducerea lui Șumudică poate da speranțe lui CFR Cluj la o figură frumoasă. La fel Dinamo Zagreb și Zenith St. Petersburg și-ar putea vinde scump pielea, iar Dinamo Kiev-ul lui Mircea Lucescu ar putea eventual depăși grupele, dar nu îi văd ajungând foarte departe pe nici unii din ei. Tragedia Estului continuă.

Urmează EURO!

Dacă ți-a plăcut ce ai citit pe Tackle.ro, abonează-te la newsletter-ul nostru, care vine în fiecare vineri, pe e-mail și pe Whatsapp.

Fizician român pierdut în Pădurea Neagră, caută izvorul Dunării să îl aducă înapoi în țară. Este, în ciuda locației actuale, un simpatizant al lumii latine. Pasionat de fotbal și de Roma antică, scrie despre fotbal din plăcere.

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată.

    Un comentariu la “Liga Campionilor 20/21 – Retrospectiva”